Ne găsiți și pe:

Locale

Controale în trafic la Liebling și Jebel. Nu s-au dat amenzi ci doar sfaturi

Publicat

pe

Polițiștii Secției 9 Rurale Jebel au organizat o acțiune de prevenire și informare cu privire la măsurile și interdicțiile impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-COV-2.

Astfel, polițiștii timișeni au acționat pe raza localităților Liebling și Jebel, fiind verificate 12 mijloace de transport persoane și 20 de autoturisme.

Polițiștii au informat cetățenii cu privire la importanța respectării măsurilor impuse, deoarece comportamentul preventiv împiedică transmiterea acestui virus.

Polițiștii nu au aplicat sancțiuni contravenționale, scopul vizat fiind informarea cetățenilor, responsabilizarea acestora și conștientizarea riscurilor la care se expun.

„Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu noul Coronavirus“, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Locale

Bărbați cercetați penal pentru că au furat un autoturism

Publicat

pe

Polițiștii orașului Buziaș cercetează doi bărbați, ambii în vârstă de 31 de ani, bănuiți de furtul unui autoturism.

În data de 13 mai a.c., în jurul orei 01:00, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii orașului Buziaș au identificat doi bărbați bănuiți de comiterea unui furt de autoturism.

În fapt, în cursul nopții, bănuiții ar fi sustras un autoturism din municipiul Timișoara, acesta fiind găsit abandonat pe câmp în apropierea localității Bacova.

Pe numele acestora a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.

Citeste mai mult

Locale

Presiune scăzută la apa potabilă în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

Luni, 17 mai, între orele 10 – 16, în incinta Uzinei de Apă nr. 2-4 din Timișoara se va executa o legătură de conductă. Lucrarea face parte din proiectul de reamplasare a conductei de alimentare a cartierului Plopi, iar pe durata intervenției se va întrerupe furnizarea apei în acest cartier.

Marți, 18 mai, între orele 9 – 18, se va executa o legătură de conductă la intersecția bulevardelor Liviu Rebreanu și Sudului. Pe durata lucrărilor, pe porțiunea dintre străzile Arieș și Orion a bulevardului Liviu Rebreanu presiunea apei va fi scăzută.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure.

„Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată“, prezizează reprezentanții Primăriei Timișoara.

Citeste mai mult

Locale

A doua ediție a Maratonului Vaccinării, la Timișoara

Publicat

pe

La Centrul Regional de Afaceri Timişoara are loc, începând de vineri după-amiaza, până luni dimineaţa, cea de-a doua ediţie a Maratonului Vaccinării, sub lozinca „Maratonul care a dat tonul”.

Oamenii care au primit prima doză de vaccin în prima ediţie a Maratonului sunt chemaţi acum la rapel cu serul de la Pfizer, iar cei care nu au apucat să se imunizeze până acum, se pot prezenta pentru a primi serul de la Johnson&Johnson (o singură doză).

„Maratonul Vaccinării din 23-25 aprilie fost o iniţiativă comunitară fără precedent, care a dat tonul acţiunilor similare la nivel naţional. Acum, Asociatia ATI Timisoara, împreună cu o echipă minunată de sute de voluntari medici, asistenţi şi studenţi vă aşteaptă din nou, de data aceasta pentru rapel Pfizer”, au transmis organizatorii.

În plus, aceştia anunţă posibilitatea imunizării şi cu serul Johnson&Johnson, o singură doză.
Pentru vaccinare nu este necesară programarea.
Maratonul Vaccinării de la Timişoara are loc în perioada 14-16 mai 2021, la Centrul Regional de Afaceri CRAFT, Bd. Eroilor de la Tisa, nr. 22.
Va începe vineri după-amiaza, la ora 16.00 şi se va încheia luni dimineaţa la ora 8.00.
La prima ediţie s-au vaccinat 6.722 persoane, acestea fiind aşteptate pentru rapel.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite