Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Dr. Virgil Musta, mesaj disperat: „Respectaţi 3 măsuri simple, vă rog!“

Publicat

pe

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, care a vindecat de COVID-19 peste 500 de persoane, a atras atenţia că pericolul nu a trecut, deşi este greu de crezut, iar oamenii ar trebui să respecte, cu stricteţe, trei măsuri importante: evitarea locurilor aglomerate, purtarea măştii în spaţiile închise şi spălarea mâinilor, cât mai des.

Într-un mesaj postat pe Facebook, medicul Virgil Musta îi imploră pe oameni să țină cont de măsurile minime de prevenție.

„Respectaţi 3 măsuri simple, vă rog! Pentru cei dintre d-voastră care nu au legătură directă cu sistemul medical sau nu au trecut personal prin experienţa Covid şi poate nici nu cunosc persoane care să se fi îmbolnăvit de Covid-19, probabil e mai greu de crezut acum pericolul care încă ne paşte. Chiar dacă la nivel mondial tocmai s-au depăşit 10.000.000 de persoane contaminate oficial (probabil de încă de 10 ori în realitate, adică 100 de milioane de oameni) şi 500.000 de persoane decedate care au avut şi Covid-19… chiar dacă am avut la începutul pandemiei experienţele concrete ale Italiei, Spaniei şi a altor ţări importante unde oamenii mureau că nu mai aveau loc în spitale… chiar dacă acum centrul pandemiei este în Brazilia şi India, unde se înregistrează peste 10.000 de cazuri pe zi… chiar daca SUA tocmai a depăşit 2,5 milioane de cazuri…chiar dacă în Europa a reînceput creşterea alarmantă a numărului de persoane infectate în mai multe ţări, printre care Bulgaria, Serbia, Cehia… chiar dacă la noi în ţară în ultimile zile avem un numar de persoane contaminate asemănător cu cel de la varful pandemiei şi creşte numărul celor internaţi la ATI…chiar dacă există numeroase mărturii directe fie ale persoanelor care au trecut prin forme severe ale bolii, fie mărturii ale medicilor care se confruntă direct cu evoluţia imprevizibilă a bolii…TOT NU ESTE DE AJUNS PENTRU UNII SĂ ÎNŢELEAGĂ CĂ ESTE ESENŢIAL SĂ RESPECTĂM ÎN CONTINUARE 3 MĂSURI SIMPLE, DAR CARE NE POT SALVA PE NOI SAU PE CEI DIN JURUL NOSTRU CARE POATE CĂ NU SUNT ATÂT DE NOROCOŞI ÎNCÂT SĂ FACĂ DOAR FORME UŞOARE: să evităm locurile aglomerate, să purtăm masca în spaţiile închise, să ne spălăm des mâinile”, a scris medicul Virgil Musta pe Facebook, duminică seara.

Medicul Virgil Musta a mai sscris că datoria sa de doctor este atât să trateze pacienţii, cât şi să spună oamenilor cum să se ferească de acest virus.

„Datoria mea de medic este împărţită în două direcţii. Una dintre ele o reprezintă tratarea pacienţilor atunci când ajung la spital, iar pentru asta am încercat şi încerc în continuare să folosesc cele mai potrivite metode în spitalul unde lucrez, fiind într-un continuu proces de studiere şi adaptare împreună cu specialiştii din şi din lume. Cealaltă direcţie, poate chiar mai importantă, este aceea de a spune oamenilor cum să se ferească, cum să nu se îmbolnăvească. Acesta este şi motivul pentru care am insistat pe toată durata de până acum a pandemiei şi voi insista şi în continuare să comunic cum pot eu mai bine tot ce cred că v-ar ajuta să nu luaţi acest virus, voi sau persoane dragi vouă, care poate nu vor face doar forme uşoare”, a adăugat medicul.

Virgil Musta face apel la oameni să nu creadă zvonurile şi în continuare să se informeze din surse sigure, dar mai ales să respecte regulile.

„Am văzut şi am tratat până acum împreună cu colegii mei multe cazuri, de la cele mai uşoare, până la forme severe, am vazut oameni luptâdu-se din greu cu boala, deci nu vorbesc din auzite, ameninţarea este cât se poate de reală şi este esenţial să controlăm evoluţia pandemiei în fiecare zonă a ţării, în mod specific. Am datoria să vă atrag atenţia asupra pericolelor care ne aşteaptă, asupra capcanelor în care puteţi cădea dacă nu vă informaţi din surse sigure, dacă daţi crezare zvonurilor şi nu acţionaţi responsabil. Evaluaţi-vă corect riscurile, respectati regulile şi măsurile de precauţie şi vegheaţi ca şi alţii să le respecte, nu călătoriţi în zone roşii cu multe îmbolnăviri, evitaţi zonele aglomerate. Cu toţii ne dorim să putem petrece aceasta vară liniştiţi”, a mai scris doctorul pe Facebook.

Musta a mai scris, în mesajul său, şi despre reîntoarcere la normalitate.

„Toţi merităm reîntoarcerea la normalitate, la libertate, dar în contextul actual aceasta se poate realiza numai treptat, cu respectarea regulilor de catre toţi. Nu există zone ale ţării cu români mai buni sau mai răi, însă există acum anumite focare (nu doar în România), care trebuie rapid izolate şi corect gestionate. Este o responsabilitate comună, atât a fiecăruia dintre noi, cât şi a autorităţilor statului, pentru ca pandemia sa nu se extinda si sa fie tinuta sub control. Ştiu că este plictisitor să vorbim despre acest subiect pe o perioadă atât de lungă, mai ales acum când după izolare oamenii îşi doresc libertate, dar haideţi să nu uităm de …sănătate. Le putem avea pe amândouă, dacă rămâneţi la fel de responsabili cum aţi fost majoritatea covârşitoare dintre voi în prima parte a pandemiei şi nici nu ştiţi cât de mult a contat acest lucru pentru toată lumea. Am simţit că trebuie din nou să va spun toate aceste lucruri, tocmai pentru că am încredere în voi, simt că v-am avut aproape de mine şi de colegii mei în toată această perioadă în care am învăţat practic împreună cum să facem faţă cu bine <necunoscutului> şi ştiu că aşa va fi şi în continuare. Vă mulţumesc pentru înţelegere, pentru efort şi pentru responsabilitate! Numai împreună vom reuşi!”, şi-a încheiat mesajul doctorul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara.

Locale

Lărgiri de benzi pentru reducerea blocajelor pe strada Rebreanu din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara implementează măsuri pentru îmbunătățirea circulației auto și pietonale pe bulevardul Liviu Rebreanu, odată cu avansul lucrărilor de reparații capitale.

Intervențiile vizează intersecțiile bulevardului cu Aleea Sănătății, Calea Martirilor și Strada Salcâmilor, precum și accesul în stația de carburanți de vis-a-vis de Spitalul Județean.

„Pe Bulevardul Liviu Rebreanu trec, în medie, 13.000–14.000 de mașini pe zi, iar în mai multe zone se creează blocaje. Rezolvăm prin lărgirea unor intersecții, precum cea cu Calea Martirilor, extinderea benzilor de viraj și amenajarea unor locuri de parcare. Am prevăzut și măsuri pentru pietoni: eliberăm trotuarul pe un tronson sufocat de mașini parcate și adăugăm o zonă verde. Sunt intervenții punctuale, dar cu efect imediat în trafic”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

La intersecția cu Calea Martirilor, în direcția de mers spre Calea Șagului, municipalitatea va amenaja o nouă bandă de încadrare. Astfel, vor rezulta patru benzi: două pentru viraj stânga spre Martirilor, o bandă pentru înainte și o bandă pentru înainte-dreapta. Măsura reduce blocajele din trafic și implică eliminarea unor locuri de parcare, precum și desființarea unei suprafețe mici de spațiu verde.

Municipalitatea va extinde banda de încadrare pentru virajul la stânga spre Aleea Sănătății, ceea ce va contribui la fluidizarea traficului pe direcția înainte, spre Calea Șagului. Totodată, pe sensul spre Calea Șagului, vis-a-vis de Spitalul Județean, Primăria Municipiului Timișoara intervine pentru a reduce blocajele de pe prima bandă de către mașinile care intră în stația de carburanți. Astfel, câteva locuri de parcare vor fi reconfigurate din format spic în locuri paralele cu trotuarul, pentru a permite amenajarea unei benzi suplimentare pentru intrarea în benzinărie.

Pentru pietoni, municipalitatea va elibera trotuarul în imediata apropiere de intersecția cu strada Salcâmilor, prin desființarea locurilor de parcare. Pe de altă parte, va fi amenajată o nouă parcare cu aproximativ 20 de locuri, care va asigura și legătura rutieră între bulevard și strada Intrarea Sepia, precum și acces auto pentru riverani.

Intervențiile vor fi realizate prin Societatea Drumuri Municipale.

În prezent, SDM execută prima reparație capitală a Bulevardului Liviu Rebreanu în aproape 20 de ani.

Citeste mai mult

Locale

Primele insule ecologice vor fi puse în funcțiune, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând cu data de 10 iulie, vor fi puse în funcțiune primele insule ecologice din oraș.

Astfel, 19 insule din cartierele Aradului și Torontalului vor deveni operaționale în cadrul unui program pilot. În funcție de observațiile și sesizările venite din partea cetățenilor în perioada de testare, sistemul va fi ajustat și îmbunătățit până la operaționalizarea tuturor celor 100 de insule, în toamna acestui an.

Insulele au fost achiziționate direct de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și fac parte dintr-un program mai amplu derulat de municipalitate, dedicat modernizării sistemului de colectare a deșeurilor. În total, au fost instalate 100 de insule, care vor deservi aproximativ 9.000 de apartamente și 27.000 de locuitori din zonele cu cea mai mare densitate din oraș.

Aceste sisteme moderne de colectare a deșeurilor vor fi gestionate de RETIM și ADID, partenerii responsabili cu operarea, monitorizarea și întreținerea lor. Fiecare insulă este dotată cu cinci containere pentru colectarea separată a deșeurilor: biodegradabil, rezidual, plastic/metal, hârtie/carton și sticlă. Accesul se va face pe bază de cartelă, iar insulele sunt dotate cu senzori digitali care monitorizează nivelul de umplere și trimit alerte în cazul în care nu sunt folosite corespunzător.

Proiectul municipalității are o valoare de 6.887.300 lei (fără TVA) și este finanțat prin fonduri europene nerambursabile, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C3 – Managementul Deșeurilor.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Cod portocaliu de caniculă în județul Timiș

Publicat

pe

Meteorologii au emis un cod  portocaliu de caniculă pentru județul Timiș, valabil în perioada 4 iulie 2025, ora 10:00 – 5 iulie 2025, ora 10:00.

Pentru a nu deveni victime ale caniculei, salvatorii de la ISU Timiș recomandă respectarea următoarelor măsuri:

Evitați aglomerația, efortul fizic intens și expunerea prelungită la soare!

Evitați expunerea prelungită la soare!

Purtați pălării de soare și haine lejere de culori deschise!

Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător! Evitați consumul băuturilor alcoolice!

Consumați fructe și legume proaspete!

Evitați deplasările la orele de vârf. Dacă totuși este necesar, deplasați-vă prin locuri umbrite și faceți repaus.

Creșterea temperaturilor favorizează producerea și propagarea incendiilor de vegetație uscată, punând în pericol culturile și utilajele agricole, animalele și chiar locuințele.

Arderea vegetației uscate și/sau a miriștilor este strict interzisă.

În caz de nevoie, apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Mai multe informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență puteți afla accesând https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.

Cod galben de caniculă, la Timișoara. Unde sunt cele 5 puncte de prim ajutor din oraș

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite