Ne găsiți și pe:

Locale

Fără apă potabilă pe mai multe străzi din Timișoara. Se execută lucrări la o conductă

Publicat

pe

Joi, 10 iunie, între orele 9 – 17, se vor executa legăturile la noua conductă PEHD 355mm din Parcul Civic, lucrare ce face parte din Proiectul Primăriei Timișoara de modernizare a parcurilor.

Vor rămâne fără apă consumatorii din piețele Iancu Huniade și Mareșal Ferdinand Foch, de pe bulevardul Ion C. Brătianu și străzile Carol Telbisz, Episcop Augustin Pacha, Proclamația de la Timișoara, Bolyai János, General Praporgescu, precum și Hotelul Continental, Bega Shopping Center, Colegiul Tehnic ”Ion I. C. Brătianu”, Facultatea de Chimie și Ingineria Mediului și Sala 2 a Teatrului Național.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure.

„Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată“, recomandă reprezentanții Primăriei Timișoara.

Locale

Ghișeele Compartimentului de Înmatriculări se vor redeschide după Rusalii

Publicat

pe

Ghișeele Compartimentului de Înmatriculări se redeschid de marți, 22 iunie 2021.

Programul de lucru cu publicul este în intervalul orar 8:00 – 15:30.

Marți – 22.06.2021 se vor prelua dosarele de înmatriculare pentru persoanele programate în data de 14.06.2021, iar miercuri 23.06.2021 pentru cele programate în 15.06.2021.

Se va păstra ora rezervării avute, iar pentru funcționarea în bune condiții, rugăm toți solicitanții să se prezinte la ghișeu cu câteva minute înainte de ora rezervării.

Programările din intervalul orar 15:30 – 20:00 nu se anulează, solicitanții fiind rugați să se prezinte în intervalul orar 08:00 – 15:30.

Cererile de autorizații provizorii vor fi preluate conform datei curente, respectiv 22.06.2021.

Programul de eliberare al documentelor este de luni până vineri în intervalul orar 08:00 – 15:00.

Prezent vineri la Timișoara, Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că a fost transferat personal la Serviciul de înmatriculări Timişoara.
„Am luat deja măsuri pentru că dincolo de această situaţie care nu face cinste, semnalul este unul foarte prost. Efectul este resimţit de populaţie. În consecinţă, am rechemat din concediu 3 lucrători care vor fi instruiţi, am redistribuit personalul existent, am delegat 2 agenţi casieri de la Arad şi Bihor şi vor veni în sprijinul structuii de la Timiş. Am încercat să transferăm parte din presiune către punctul de lucru de la Lugoj în aceste zile tocmai ca cetăţenii să nu aibă de suferit. S-au operaţionalizat înmatriculările provizorii, iar ghişeele de înmatriculări definitive vor fi operaţionalizate de săptămâna viitoare”, a declarat Lucian Bode.
Lucian Bode a declarat că urmează ca redistribuirea sa se faca rapid.
Nouă ofiţeri de poliţie de la Serviciul de înmatriculri auto din Timişoara au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, pentru luare de mită.
Au fost identificate 384 de acte materiale de luare de mită în patru luni de monitorizare. Sumele încasate au ajuns la aproape 100.000 de lei.

Activitatea biroului„Înmatriculări“, afectată parțial după reținerea agenților acuzați de luare de mită

Citeste mai mult

Locale

Concept nou în Timișoara: „Oala cu potol“ – Food delivery pentru familii și grupuri de persoane

Publicat

pe

O companie din Timișoara a lansat, zilele trecute, un concept nou pe piața de food: livrare la domiciliu de mâncare proaspătă pentru familii și grupuri de persoane.

„Oala cu potol“ este un concept nou pe piața food din Timișoara și propune livrarea la domiciliu de preparate din bucătăria tradițională românească și nu numai pentru mai multe persoane.

Astfel, puteți comanda mai multe feluri de ciorbe, ciobă rădăuțeană, ciorbă de burtă, ciorbă de legume, dar și felul doi: fripturi, iahnie de fasole, gulaș, toate pentru întreaga familie. De asemenea, se pot prepara mâncăruri la cerere, chiar dacă nu sunt prevăzute în meniu.

Toate meniurile sunt gătite cu ingrediente proaspete, de la producători locali din localitățile județului Timiș.

Comenzile se dau cu o zi înainte pentru ca master-cheful să poată să comande ingredientele care se gătesc astfel încât să fie proaspete în ziua livrării.

„Ne adresăm familiilor ocupate, în care părinții sunt la muncă, până după amiaza și nu au timp să mai stea în bucătărie să gătească. De asemenea, ne adresăm studenților, companiilor cu până la 10-12 angajați și chiar mai mulți, dar și grupurilor de prieteni care doresc să-și petreacă o seară în curte sau pe terasă cu mâncare caldă și proaspătă“, se arată într-un comunicat de presă al companiei care implementează conceptul „Oala cu potol“.

Dacă doriți mâncare la oală pentru întreaga familie puteți să comandați la numărul de telefon 0742274120.

Comandă o oală de mâncare pentru toată familia și adu-ți aminte de mesele din copilărie.

Alege din meniul nostru ce ai vrea să împarți cu cei dragi mâine la prânz sau la cină și plasează o comandă.

Tu aranjează masa și noi îți livrăm oala cu potol caldă direct la tine acasă!

Citeste mai mult

Locale

Restructurări la Colterm. 20 la sută din posturi, dintre care 3 de director, reduse

Publicat

pe

Consiliul de Administrație al Colterm a decis, în ședința din această săptămână, să eficientizeze activitatea companiei, aflată într-o situație financiară dificilă în ultimii ani, prin reducerea posturilor de directori de la 7 la 4.

De asemenea, CA pregătește și o restructurare a companiei.

„Consiliul de Administrație a început un proces de transformare masivă a Colterm prin care ne dorim ca această companie să reducă cheltuielile și să devină eficientă și stabilă. Având în vedere situația financiară a societății, era absolută nevoie de o reorganizare care să înceapă de la vârf, cu funcțiile de conducere. Prea mulți ani Colterm a fost un refugiu și o recompensă pentru diverse servicii politice, iar acest lucru trebuie să înceteze imediat. Nu voi permite ca această companie să fie căpușată de diverse interese personale sau de partid”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Astfel, din noua organigramă, aprobată de Consiliul de Administrație al Colterm, au dispărut posturile de director marketing, director comercial și director de producție.

În etapa a doua a acestei reorganizări, Colterm va reduce numărul de posturi cu 20%, ceea ce înseamnă o reducere de aproximativ 160 din numărul total de posturi, în marea majoritate personal neimplicat în procesul de producție.

„În acest moment, cheltuielile salariale ale Colterm se ridică la aproximativ 4 milioane de lei pe lună. Prin această reorganizare vom economisi circa 800.000 de lei pe lună. Acești bani sunt absolut necesari companiei și vor fi folosiți atât pentru investiții, cât și pentru stingerea datoriilor acumulate în ultimii 20 de ani”, a declarat Cristian Mîțu, președintele Consiliului de Administrație al Colterm.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite