Ne găsiți și pe:

Locale

Film cu lucrările la centura ocolitoare Timișoara Sud. Cum avansează lucrările

Publicat

pe

Un membru al Asociației Pro Infrastructură a realizat un film de pe șantierul viitoarei centuri de ocolire Timișoara Sud.

Filmările au fost făcute în ultimele două săptămâni din luna iunie.

Centura de Sud va lega Timișoara de la ieșirea spre Utvin, Sânmihai cu Calea Lugojului, prin Chișoda, Giroc, Moșnița, Ghiroda.

Centura va avea o lungime de aproape 26 de kilometri.

Proiectul și execuția centurii de Sud sunt realizate de firma Tirrena Scavi Spa.

Valoarea contractului depășește 60 de milioane de euro, iar lucrările, care au început în 25 martie 2020, au ca termen de finalizare 24 de luni.

Locale

Bărbați arestați pentru că au furat 300 de litri de pesticide

Publicat

pe

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au reținut pentru 24 de ore trei tineri, bănuiți că ar fi sustras o cantitate de aproximativ 300 l de pesticide de pe raza localității Sânnicolau Mare. Aceștia au fost introduși în Arestul I.P.J Timiș.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, au efectuat 3 percheziții, pe raza localităților Liebling și Jebel, la domiciliile a 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 32 de ani, bănuiți de furt calificat.

În fapt, în noaptea de 3 noiembrie 2020, cei în cauză ar fi sustras aproximativ 300 de litri de pesticide, din localitatea Sânnicolau Mare, cauzând un prejudiciu de 65.000 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, cei în cauză fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși in Centrul de Reținere și Arest Preventiv Timiș, urmând să fie prezentați Parchetului Sânnicolau Mare cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a tinerilor precum și pentru recuperarea prejudiciului.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Brigăzii de Operațiuni Speciale, luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale Timiș și al Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara.

Citeste mai mult

Locale

CONTROALE în județul Timiș. 236 persoane amendate pentru că nu purtau mască

Publicat

pe

Polițiștii timișeni  împreună cu jandarmi, pompieri, reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș au verificat societățile comerciale care angrenează simultan un număr mare de angajați cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară în incinta acestora, precum și  spațiile comerciale din județ fiind monitorizată respectarea distanțării fizice, purtarea măștii de protecție cât și prezența în interior a unui număr limitat de persoane în funcție de rata de incidență, scopul fiind  prevenirea/limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

La activităţi au participat 305 forţe de ordine, fiind verificate 86 de  societăți comerciale, 99 de locații/obiective, precum şi 107 mijloace de transport persoane, dintre care 47 de mijloace de transport în comun, fiind totodată verificate/legitimate aproape 2000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 268 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 117.950 de lei.

Dintre acestea 236 de sancțiuni contravenționale în valoare de 95.950 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 32 de sancțiuni în valoare de 22.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.

Citeste mai mult

Locale

Animalele de la Grădina Zoologică din Timișoara, mutate temporar în habitate partenere

Publicat

pe

Mai multe animale de la Grădina Zoologică din Timișoara au fost mutate în habitate noi partenere până la amenajarea unor alte spații care să le găzduiască.

Marți, 13 aprilie 2021, a început mutarea în custodie pe perioadă nedeterminată la Administrația Parcului Memorial „Constantin Stere” din Ploiești – Grădina Zoologică Ploiești a 3 oi, 3 gâște canadiene, 3 pisici sălbatice, 4 ratoni, un coati și un nandu.

Dintre animalele de la Grădina Zoologică Timișoara urmează să fie preluate 59, de către: Adăpostul de urși din Veresegyhaz – Ungaria, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ Craiova, Parcul Memorial Constantin Stere Ploiești, Grădina Zoologică Pitești, USAMVBT „Regele Mihai I al României” – Disciplina de Biologie, Gunther Cristian, un partener care dăduse mai multe animale în custodie Grădinii Zoologice Timișoara.

Pentru animalele care nu pot fi mutate se  va asigura hrană și îngrijire.

Grădina Zoologică din Timișoara a fost închisă, începând cu data de 18 decembrie 2020, în vederea elaborării unui nou proiect de grădină zoologică la standarde europene.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite