Locale
Garajele din cinci cartiere din Timișoara vor fi demolate. Primăria va amenaja parcări
Publicat
acum 3 anipe
de
TimisPress
Primăria Municipiului Timișoara continuă demersurile pentru îmbunătățirea calității vieții în oraș și pentru a răspunde nevoilor locuitorilor din mai multe cartiere de blocuri.
Astfel, pe mai multe terenuri publice vor fi amenajate parcări, în locul actualelor garaje.
Cartierele vizate sunt Lipovei, Aradului, Modern, Șagului și Martirilor. Garajele sunt în mare parte nefolosite sau folosite în alte scopuri decât parcarea autoturismelor. Majoritatea sunt degradate, cu aspect impropriu.
„Avem, mai ales în cartierele de blocuri, o mare presiune pentru mai multe locuri de parcare, dar și pentru amenajarea de spațiu public de calitate. În această etapă, intervenim în cinci cartiere din Timișoara, unde am început procedurile legale pentru desființarea de baterii de garaje. Urmează demolarea a peste 230 de garaje, curățarea și reamenajarea zonelor. Estimăm crearea a peste 300 de locuri de parcare, dar și plantarea de arbori și amenajarea de noi spații verzi pe locul acestor garaje”, a anunțat primarul Dominic Fritz.
Aceste terenuri vor fi declarate ca fiind de interes public local, pentru a se putea demara procedura de demolare a garajelor. Sunt vizate 231 de garaje. În locul acestora se vor amenaja locuri de parcare, spații verzi, căi de acces și trotuare. De asemenea, vor fi plantați arbori pentru umbră pe timpul verii, precum și platforme pentru pubele și adăposturi pentru biciclete. Acolo unde spațiul permite, se vor amenaja spații de joacă pentru copii.
Cartierele cu blocuri de locuinţe din Timișoara, edificate în perioada anilor 1970-1989 au beneficiat de spaţii de parcare, raportat la numărul de autoturisme din acea perioadă. În ultimele decenii, numărul de autovehicule din oraș a crescut semnificativ și se impune modernizarea infrastructurii, atât pe străzi cât și în zonele de parcare de lângă blocuri.
Sunt vizate de procedura de declarare a interesului public local:
zona străzilor Felix și Cugir – cartier Aradului
zona Intrarea Sunetului – cartier Lipovei
zona străzii Silistra – cartier Lipovei
zona străzii Martir Gheorghe Nuțu Ioțcovici – cartier Lipovei
zona străzii Eugen Pop – cartier Modern
zona Intrarea Munților – cartier Șagului
zona străzii Meziad – cartier Girocului
Poate te-ar interesa si:

Aleea Cutezătorilor din Timișoara, reconfigurată. Se vor amenaja locuri de parcare în locul garajelor

Construcții ilegale desființate de Primăria Timișoara. Unde au „intervenit“ buldozerele

Primăria Timișoara continuă desființarea construcțiilor ridicate ilegal

Construcții fără autorizație din Complexul Studențesc din Timișoara, desființate

Peste 100 de locuri de parcare pe strada Orșova din Timișoara. Unde se vor mai demola garaje

Garajele de pe strada Măcelariu, demolate. Se vor amenaja locuri de parcare
Locale
Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara
Publicat
acum 3 săptămânipe
17 iulie 2026de
TimisPress
În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.
În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.
Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.
Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.
Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:
- Online: https://servicii.primariatm.ro/sterilizare-gratuita
- Fizic: la Serviciul Informare și Consiliere Cetățeni (Bdul C.D. Loga nr. 1, camera 12, ghișeul 1 sau 2).
După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.
Locale
După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara
Publicat
acum 3 săptămânipe
17 iulie 2026de
TimisPress
Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.
Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.
În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.
„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.
Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.
Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.
Locale
Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara
Publicat
acum 3 săptămânipe
16 iulie 2026de
TimisPress
De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.
Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.
Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.


Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce rugăciuni se citesc zilnic

INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor

Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce rugăciuni se citesc zilnic 30 iulie 2026
- INFORMARE. Privind depunerea solicitarii de emitere a Avizului de Gospodărire a Apelor 29 iulie 2026
- Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației 29 iulie 2026
- DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara 28 iulie 2026
- IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice 24 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 2 aniRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 11 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară







