Ne găsiți și pe:

Locale

Începe construcția celui mai mare centru de legume și fructe din județul Timiș

Publicat

pe

Primul centru de legume și fructe construit în regim public din județul nostru a intrat oficial în lucru. Etapele de întocmire a documentației au fost depășite, astfel că se poate lucra efectiv la ridicarea centrului.

Întreg contractul, de proiectare și execuție, se ridică la aproape 20,6 milioane lei și include și dotarea cu echipamente, precum linii de sortare, colectare, refrigerare etc. Antreprenorul are la dispoziție 20 de luni pentru a preda obiectivul, însă se vor depune toate eforturile pentru comprimarea acestui termen.

Investiția este amplasată pe un teren de 11.500 mp, în Tomnatic, iar costurile cu utilajele și echipamentele tehnologice se ridică la peste un milion de euro.

Centrul de legume și fructe vine în sprijinul micilor producători din zona Gottlob – Lovrin – Tomnatic, inclusiv a celor din comunele învecinate, Lenauheim, Comloșu Mare, Teremia Mare, Sânpetru Mare, Periam, Pesac, Variaș etc.

În urma investiției vor fi create 28 de noi locuri de muncă. Depozitul va avea rolul de a asigura menținerea calității și proprietăților legumelor și fructelor, în vederea consumului pe perioada toamnă – primăvară sau chiar până în perioada noilor producții. De asemenea, depozitul trebuie să asigure condițiile tehnologice pentru preluarea, păstrarea sau tranzitarea produselor horticole.

„Ne dorim încurajarea producătorilor autohtoni, creșterea consumului de produse românești, cât și dezvoltarea micilor producători prin stimularea de noi afaceri și inițiative locale, pe cont propriu. În funcție de rezultate, vom construi astfel de centre și în celelalte bazine legumicole din Timiș”, spune președintele CJ, Alin Nica.

Zona Tomnatic a fost aleasă în urma unui studiu realizat, la cererea Consiliului Județean, de către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului privind sectorul de legume și fructe la nivelul județului.

Locale

Dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iulie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 6 – 12 iulie 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Locale

Aleea Cutezătorilor din Timișoara, reconfigurată. Se vor amenaja locuri de parcare în locul garajelor

Publicat

pe

Primăria Timișoara propune amenajarea de noi locuri de parcare și reconfigurarea spațiului dintre blocuri în zona Aleea Cutezătorilor, din cartierul Dâmbovița.

Terenurile vizate sunt ocupate în prezent de garaje, care vor fi desființate pentru a face loc unor zone verzi, locuri de parcare, alei și trotuare. Un proiect de hotărâre privind declararea de utilitate publică a lucrărilor va fi supus aprobării Consiliului Local.

Amenajarea face parte din programul municipalității de modernizare a zonelor dintre blocuri, prin care terenurile ocupate de garaje vechi sunt transformate în spații mai bine utilizate de comunitate. Lucrările prevăd amenajarea de locuri de parcare, realizarea de alei și trotuare, racordarea la rețeaua stradală existentă, plantarea de arbori și amenajarea de spații verzi, precum și lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale și pentru creșterea siguranței circulației.

Municipalitatea are în prezent în execuție și alte amenajări de parcări, respectiv 71 de locuri în zona străzii Holdelor și 38 de locuri în zona străzilor Dr. Ioan Mureșan – Intrarea Sepia.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat la adresa: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/1d7da5b3-54cf-4202-a949-c899bc6fd324

Citeste mai mult

Locale

Puncte de prim ajutor pe timp de caniculă, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, deschide și în acest an puncte de prim ajutor unde cetățenii pot primi apă și asistență medicală de bază în perioadele cu temperaturi ridicate.

Aceste puncte vor funcționa în zilele în care temperaturile depășesc 35°C, în intervalul orar 10:00–18:00, și sunt destinate persoanelor afectate de temperaturile ridicate, în special vârstnicilor, copiilor și celor cu probleme de sănătate.

Punctele de prim ajutor vor fi amenajate în următoarele locații:

  • Oficiul Poștal nr. 1 Timișoara, Bd. Revoluției din 1989 nr. 2
  • Opera Română Timișoara, Piața Victoriei
  • Oficiul Poștal nr. 5 (ghișeul nr. 1), str. 1 Decembrie 1918 nr. 90
  • Piața Iosefin
  • Piața Badea Cârțan

Municipalitatea va asigura aprovizionarea cu apă potabilă în toate punctele de prim ajutor și va desemna personal medical care va oferi asistență pe durata avertizărilor de cod portocaliu și cod roșu de caniculă.

De asemenea, autoritățile amintesc că în mai multe zone ale orașului, există fântâni forate, iar în Parcul Copiilor, Parcul Civic, Parcul Central, Parcul Alpinet, Parcul Catedralei și Parcul Adolescenței cetățenii au la dispoziție cișmele, accesibile și animalelor de companie.

Pe timp de caniculă, medicii recomandă evitarea deplasărilor între orele 11:00–18:00 și a expunerii prelungite la soare. Este important consumul a cel puțin doi litri de lichide, evitarea alcoolului și a băuturilor cu cofeină sau zahăr și alegerea unor alimente ușoare, precum fructe și legume. Se recomandă haine lejere, deschise la culoare, precum și folosirea pălăriei și a ochelarilor de soare.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite