Locale
Inspectorii sanitar-veterinari, cu ochii pe comercianții de miei
Publicat
acum 6 anipe
de
timispress
În județul Timiș, pentru perioada Sărbătorilor Pascale, respectiv până în data de 18 aprilie, sunt autorizate două abatoare pentru tăierea ovinelor și caprinelor ( SC First Meat SRL Giulvăz și SC OVIPRODEX SRL Liebling) și un abator de mică capacitate (SC Carnexim SRL Dumbrăvița), care au capacitatea și dețin autorizații sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, permanente.
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș asigură prin personalul propriu (medici veterinari angajați cu contract de muncă), controlul permanent, în aceste unități.
De asemenea, pentru perioada Sărbătorilor Pascale, respectiv până în data de 18 aprilie, în baza derogărilor primite din partea A.N.S.V.S.A., au fost autorizate condiționat – la cererea deținătorilor de ovine, un număr de 23 centre de tăiere temporare a mieilor și iezilor, centre de tăiere în care, la fel, este asigurată supravegherea și controlul oficial sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, prin medicii veterinari, angajați cu contract de muncă.
Totodată, D.S.V.S.A. derulează acțiuni de control oficial, specifice, prin personalul de specialitate, atât independent cât și în colaborare cu alte instituții de control, cu atribuții în domeniu. Acțiuni de control vor derula, în această perioadă și polițiștii din cadrul IPJ Timiș, pentru a veghea la respectarea prevederilor legale privind comercializarea mieilor. Acțiunile de control vizează modul de comercializare a mieilor, inclusiv felul în care sunt transportați.
Având în vedere situația epidemiologică datorată evoluției infecțiilor cu Covid -19, a măsurilor dispuse prin Ordonanțele militare emise, s-a pus în vedere proprietarilor centrelor de tăiere, interdicția transportării carcaselor de miei în halele piețelor agroalimentare, fiind permisă sacrificarea animalelor, doar la cererea clienților, cu vânzarea directă și individuală către consumatori, cu respectarea următoarelor condiții:
– depozitarea şi comercializarea cărnii de miel trebuie să se realizeze în spaţii adecvate, cu asigurarea temperaturii şi stării de igienă corespunzătoare;
– respectarea pe timpul transportului a temperaturilor pentru carnea de miel în stare refrigerată sau congelată.
Poate te-ar interesa si:

STUDIU. Medicul de familie, primul punct de contact când apare o problemă de sănătate, la Timișoara

ATENȚIE! Campanie pentru depistarea terenurilor cu ambrozie, la Timișoara

Super Eroii Sănătății, în Parcul Copiilor. Lecții despre igienă și sănătate pentru cei mici

Noi reguli de funcționare ale activității CNAIR în Punctele de Trecere a Frontierei după aderarea României la spațiul Schengen

ATENȚIE de unde faceți cumpărăturile pentru sărbători! Controale în piețele din Timișoara

AMENZI pentru proprietarii terenurilor care nu au curățat ambrozia și alte buruieni
Locale
Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara
Publicat
acum 6 zilepe
17 iulie 2026de
timispress
În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.
În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.
Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.
Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.
Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:
- Online: https://servicii.primariatm.ro/sterilizare-gratuita
- Fizic: la Serviciul Informare și Consiliere Cetățeni (Bdul C.D. Loga nr. 1, camera 12, ghișeul 1 sau 2).
După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.
Locale
După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara
Publicat
acum 6 zilepe
17 iulie 2026de
timispress
Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.
Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.
În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.
„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.
Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.
Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.
Locale
Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara
Publicat
acum 7 zilepe
16 iulie 2026de
timispress
De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.
Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.
Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.


Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“

ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara
Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda

Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy

Spania – campioana mondială la fotbal
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“ 23 iulie 2026
- ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara 23 iulie 2026
- Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda 22 iulie 2026
- Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy 22 iulie 2026
- Spania – campioana mondială la fotbal 20 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară





