Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Investițiile pentru modernizarea Aeroportului Internațional Timișoara, continuă

Publicat

pe

 Aeroportul Internațional Timișoara resimte restricțiile impuse la nivel global, în contextul pandemiei Covid-19, în ceea ce înseamnă traficul aerian și de pasageri respectiv activitate aeroportuară. Chiar și în aceste condiții, administrația Aeroportului Timișoara a continuat implementarea proiectelor de dezvoltare demarate anterior și a demarat o nouă serie de proiecte:

Construire Terminal Sosiri Curse Externe Pasageri: valoarea totală (inclusiv TVA) a contractului de finanțare este de 30,35 mil. lei și se află în etapa finală de construire și dare în folosință. Execuția lucrărilor de construire a început în data de 4 februarie 2019 iar recepția la terminarea lucrărilor de construire s-a realizat în data de 11 martie 2021. Se estimează că în luna iunie 2021 terminalul va fi complet funcțional.

Terminal Plecări Curse Externe. Proiectul în valoare de 184,5 mil. lei va avea următoarele caracteristici: o suprafață construită desfășurată propusă de 12.000 m2; un sistem control de securitate dimensionat pentru șase filtre complet echipate și dotările necesare pentru controlul bagajelor de cală; 7 lifturi de persoane și marfă; 18 ghișee check-in; 6 cabine destinate activității poliției de frontieră; 6 porți automate de scanare documente. Contractul de finanțare al acestui proiect de investiții ar putea fi semnat până la finalul lunii aprilie 2021. Contractul va fi finalizat în 30 luni, iar terminalul „Plecări Externe” va fi funcțional începând cu data de 1 ianuarie 2024.

Realizarea Terminal Cargo Aerian 4.000 mp (Etapa a I-a din cadrul proiectului „Centru Intermodal Cargo Timișoara”).

Proiectul are scopul dezvoltării spațiilor destinate transportului mărfurilor pe calea aerului  și va fi conexat zonei propuse pentru edificarea Centrului Intermodal Cargo Timișoara. În prima etapă se va realiza prin credit-furnizor un spațiu logistic cu suprafața de 4.000 mp și un cost estimat de 14,67 mil. lei (fără TVA). Noul terminal cargo va fi funcțional în trimestrul II al anului 2022. Construirea terminalului va fi demarată numai în condițiile garantării ferme a închirierii pentru întreaga perioadă de amortizare a investiției (10 – 15 ani).

Realizarea Centrului Intermodal de Transport Pasageri.

Prin acest proiect se dorește ca pe latura de sud a parcării auto, să se realizeze o stație a CFR (punct oprire) care va permite accesul la aeroport atât al pasagerilor care pleacă din Timișoara, dar și al celor din regiunea Vest care optează pentru acest mijloc de transport. Obiectivul de investiții se află în faza de proiectare „Studiu de fezabilitate” și va fi realizat de către C.F.R. Infrastructură, cu termen de finalizare estimat pentru sfârșitul anului 2023. Valoarea proiectului se estimează la 8,5 mil. lei.

Realizarea Centrului Intermodal Cargo Timișoara – Etapa a II-a.

Proiectul se va realiza în etape, va fi inițiat în anul 2021 și va avea ca termen de finalizare 2030. Terenul pus la dispoziție de către Aeroportul Internațional Timișoara, poate asigura o suprafață de până la 650.000 mp. În primă etapă se va realiza un terminal cargo aerian cu suprafață de 4.000 mp, urmând ca ulterior centrul să fie dezvoltat și pentru zona rutieră și feroviară. Valoarea totală a investiției este estimată la 750 mil. lei. Pentru realizarea integrală a proiectului se va avea în vedere cooperarea cu autoritățile locale, Consiliul Județean Timiș și cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, într-o proporție financiară care nu a fost decisă până în prezent.

Realizarea Reparației Capitale a Pistei de Decolare – Aterizare și a Căilor de Rulare

Acest proiect de investiție presupune reparația capitală a pistei de decolare – aterizare pe segmentul estic cu lungimea de 1.000 m și lățimea totală de 60 m, extinderea platformei de parcare a aeronavelor precum și a căilor de rulare Alfa, Bravo, Delta și Fox se va realiza în scopul permiteri circulației în scopuri optime a aeronavelor de categorie „D”. Reparația capitală va cuprinde și înlocuirea integrală a sistemelor de balizaj încorporate. Costurile se estimează la 250 mil. lei și vor fi finanțate din bugetul de stat. Se apreciază faptul că într-un viitor mediu de timp va fi necesară realizarea unei piste secundare de minim 2.500 m, lățimea totală de 60 m și un PCN de minim 65.

Ne aflăm într-o perioadă grea pentru toți, însă acest lucru nu ne determină să nu privim înainte. Continuăm proiectele demarate sau începem noi proiecte care se dovedesc a fi benefice pentru aeroportul Timișoara, implicit pentru economia zonei de vest a țării. Am convingerea că, treptat, lucrurile vor reveni la normal. În această situație de revenire, aeroportul trebuie pregătit din toate punctele de vedere pentru creșterea traficului aerian, de pasageri și mărfuri. În aceeași ordine de idei, în contextul investițiilor derulate în prezent de Aeroportul Timișoara, zilele acestea se pun bazele realizării unor facilități de transport aerian pentru mărfuri perisabile și animale vii, fără precedent la nivel național. Impactul pe termen imediat și mediu, dar mai ales pe termen lung al acestei investiții va fi unul deosebit pentru producătorii și procesatorii de carne, dar și pentru cei care vor exporta alte categorii de mărfuri perisabile în afara continentului dar și în Uniunea Europeană”, declară Dorel Grădinaru, Director General al Aeroportului Internațional Timișoara.

Locale

Zboruri directe de la Timișoara spre Istambul, cu compania Turkish Airlines

Publicat

pe

Lansarea primei curse directe spre Istanbul cu Turkish Airlines de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia“ din Timișoara a avut loc miercuri, 1 aprilie.

Astfel s-a deschis o conexiune importantă a orașului Timișoara, a vestului șării, către una dintre cele mai mari porți aeriene ale lumii.

Nu este doar o nouă rută, ci o conexiune reală cu sute de destinații internaționale, 350 mai exact, din 132 de țări, care crează mai multe oportunități pentru business, turism și dezvoltare.

Timișoara tocmai a devenit și mai conectată, iar întreaga lume e mai aproape ca niciodată.

Zborurile vor avea o frecvență de 5/săptămână iar prețurile pornesc de la 116 euro/călătorie.

Zborul pe ruta Timișoara – Istanbul, operat de compania Turkish Airlines, durează 1 oră și 40 de minute.

Citeste mai mult

Locale

Se reia circulația cu vaporașele pe Bega, la Timișoara

Publicat

pe

Începând cu 1 aprilie 2026, transportul public pe apă se va relua oficial în Timișoara!

Zilele trecute, vaporașele STPT au fost lansate la apă, pregătind reluarea curselor regulate pe canalul navigabil Bega.

Cele șase ambarcațiuni de pasageri care au navigat pe canalul navigabil Bega în sezonul 2025 au fost retrase, începând cu data de 1 noiembrie 2025, pe platforma special amenajată din Depoul Dâmbovița.

Anul trecut, peste 140.000 de timișoreni și turiști au ales vaporașele STPT pentru deplasările lor în oraș sau pentru momentele de relaxare pe Bega, făcând parte din povestea transportului public pe apă al Timișoarei.

Citeste mai mult

Locale

Târgul de Paști din Timișoara, ediția 2026, în patru zone din centrul orașului

Publicat

pe

Între 27 martie și 14 aprilie, Târgul de Paște Timișoara va oferi o experiență completă, desfășurată ca o călătorie între piețele istorice ale orașului: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii.

Fiecare spațiu va avea o identitate proprie, dar toate sunt unite într-un concept scenografic coerent, în care natura, arta și comunitatea se întâlnesc în inima orașului.

„Lucrăm în fiecare an ca Târgul de Paște să fie mai bine organizat și mai atractiv pentru timișoreni și pentru cei care vin la Timișoara. Vrem ca oamenii să folosească spațiul public, să stea mai mult în piețe și să simtă că orașul le aparține. Pentru copii pregătim Piața Sfântul Gheorghe cu ateliere interactive și zone dedicate sportului. Am construit un traseu clar, de la Catedrală până în Piața Unirii, astfel încât oricine să poată lua orașul la pas și să se bucure de el”, transmite viceprimarul Paula Romocean.

În Piața Victoriei, într-o atmosferă de sărbătoare, oamenii vor fi invitați să redescopere spațiul public.

În fața Operei va fi amplasată o instalație spectaculoasă de ouă de Paște, decorate de studenții Facultății de Arte Timișoara și de artiști locali consacrați.

Traseul continuă pe strada Alba-Iulia, unde decorațiuni suspendate îi vor ghida pe vizitatori spre următoarele zone ale târgului.

În Piața Libertății, accentul va fi pus pe comunitate, gastronomie și meșteșuguri. Aici vor putea fi descoperite produse locale și vor putea fi gustate preparate tradiționale, într-o atmosferă animată.

Ca de fiecare dată, Piața Sfântul Gheorghe devine un spațiu dedicat celor mici – în acest an, cu ateliere creative, organizate de Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC), al Organizației de Management al Destinației, și activități sportive, pregătite de Sport Club Municipal Timișoara.

În Piața Unirii, loc simbolic al orașului, publicul va fi invitat să trăiască împreună spiritul Sărbătorilor Pascale.

Târgul de Paște Timișoara este un eveniment care se află la cea de-a XVII-a ediție, organizat de Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură și co-organizat de Centrul de Proiecte și Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației.

Program Târgul de Paște Timișoara

27 martie – 14 aprilie 2026

ACTIVITĂȚI PERMANENTE – TÂRG CU PRODUSE ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE:

Locație: Piața Libertății

Program: Luni – Vineri (12:00 – 21:00), Sâmbătă – Duminică (10:00 – 22:00)

Pe 12 aprilie, programul este 12:00 – 22:00

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

ATELIERE CREATIVE PENTRU COPII:

Locație: Piața Sfântul Gheorghe

Program: Luni – Vineri (12:00 – 19:00), Sâmbătă – Duminică (10:00 – 19:00)
Detalii: Acces gratuit, pe bază de ı̂nscriere. Atelierele au loc zilnic, cu excepția zilei de 12 aprilie

Organizatori: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici Timișoara, VolunTIM și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

PROGRAM EVENIMENTE PUNCTUALE

Sâmbătă, 28 martie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

14:00 – Concursuri interactive de baschet în Piața Sf. Gheorghe

Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Duminică, 29 martie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

13:00 – Concert de Florii în Piața Unirii

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Sâmbătă, 4 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: Muzeul Interactiv al Copiilor

14:00 – Concursuri interactive de handbal și rugby în Piața Sf. Gheorghe
Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Duminică, 5 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

12:00 – Flori de Florii: Spectacol stradal itinerant (Swaying Flower Poles & Flowers Parade) pe traseul Catedrală – Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

17:00 – Activități sportive itinerante de baschet și handbal cu premii surpriză pe străzile alăturate Pieței Sf. Gheorghe

Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Sâmbătă, 11 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

Luni, 13 aprilie 2026

11:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Edison (zona Lipovei), str. Alva

Thomas Edison

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

14:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Ronaț, între Calea Bogdăneștilor și str. Ion Rațiu

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Marți, 14 aprilie 2026

11:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Lunei, str. Lunei nr. 32
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

14:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Steaua, str. Arhitect Victor Vlad
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite