Ne găsiți și pe:

Locale

Minor agresat sexual într-un parc din Orțișoara. Agresorul, fost cadru didactic, a fost arestat

Publicat

pe

Un bărbat, fost cadru didactic, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce, zilele trecute, a agresat sexual un minor.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat cu privire la săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.

Inculpatul, în data de 22 iunie 2021, în jurul orei 13.30, în timp ce se afla pe o bancă din parcul central al localității Orțișoara, județul Timiș, a agresat sexual un minor, în vârstă de 15 ani, atingându-l în mod repetat în zona intimă și sărutându-l în zona gâtului, profitând astfel de imposibilitatea minorului de a exprima un consimțământ valabil și de antecedentul vârstei, calitatea de fost cadrul didactic și disproporția de forță fizică a inculpatului față de minor, precizează procurorii.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Timișoara cu o propunere de arestare preventivă a inculpatului.

Judecătoria Timișoara s-a admis propunerea parchetului și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite