Ne găsiți și pe:

Locale

Nicolae Robu, trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Primarul a aflat decizia în Dubai

Publicat

pe

Primarul Timişoarei Nicolae Robu a fost trimis în judecată alături de alte opt persoane în dosarul privind vânzarea frauduloasă şi la preţuri modice a unui număr de 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al municipiului Timişoara.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a nouă inculpaţi, în legătură cu vânzarea frauduloasă şi la preturi modice. a unui număr de 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al municipiului Timişoara”, anunţă DNA.

Astfel, au fost trimişi în judecată următorii inculpaţi, fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (5 inculpaţi) respectiv în formă simplă (4 inculpaţi):

– MIUŢ NICUŞOR-CONSTANTIN, la data faptelor director al Regiei Autonome URBIS Timişoara, Administrarea Domeniului Public S.A. Timişoara şi Direcţiei Patrimoniu din cadrul primăriei mun. Timişoara (199 contracte);
– CIUHANDU GHEORGHE-CORIOLAN, la data faptelor primar al municipiului Timişoara (61 de contracte);
– COJOCARI IOAN, secretar al primăriei municipiului Timişoara şi coordonatorul nemijlocit al Serviciului Juridic Contencios din cadrul primăriei (61 contracte);
– ROBU NICOLAE, la data faptelor şi în prezent, primar al municipiului Timişoara (2 contracte);
– DIACONU DAN-AUREL, la data faptei viceprimar al municipiului Timişoara (un contract);
– STOIA TRAIAN-CONSTANTIN, la data faptei viceprimar al municipiului Timişoara (un contract);
-STAIA MARTIN, la data faptelor director al Direcţiei Patrimoniu şi respectiv al Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse din cadrul municipiului Timişoara (2 contracte);
– VÎRLEA SIMONA, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timişoara (un contract);
– IOVA GABRIELA, la data faptei jurist al Primăriei municipiului Timişoara (un contract).

Conform procurorilor, în perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, cei nouă funcţionari publici din cadrul Primăriei municipiului Timişoara (majoritatea cu funcţii de conducere) şi-ar fi încălcat atribuţiile legate de aplicarea Legii 112/1995 pentru a vinde, în mod nelegal, 207 de imobile ce aparţin fondului locativ de stat, unor persoane care nu ar fi avut nici un drept să le cumpere, cauzând un prejudiciu de 42.756.719 lei (9.514.392 euro) în dauna statului.
În urma efectuării urmăririi penale, s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz serviciu în legătură cu încheierea unui total de 207 contracte de vânzare-cumpărare, fiecare contract pentru câte unui imobil ce a făcut obiectul Legii nr. 112/1995.
Astfel, în perioada septembrie 1996 – ianuarie 2014, participarea inculpaţilor la încheierea contractelor presupus nelegale este următoarea, cu precizarea că, în unele situaţii, ar fi participat mai mulţi inculpaţi la încheierea presupus nelegală a aceluiaşi contract: Miuţ Nicuşor-Constantin (199 contracte), Ciuhandu Gheorghe-Coriolan (61 contracte), Cojocari Ioan (61 contracte), Robu Nicolae (2 contracte), Diaconu Dan-Aurel (1 contract), Stoia Traian-Constantin (1 contract), Staia Martin (2 contracte), Vîrlea Simona (1 contract) şi Iova Gabriela (1 contract).

În luna ianuarie 1996 a intrat în vigoare Legea 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului în perioada regimului comunist.
Această lege le dădea drept foştilor proprietari şi moştenitorilor lor să îşi redobândească imobilele confiscate în mod abuziv de regimul comunist sau să primească despăgubiri pentru acele imobile.
Totodată, legea a dat dreptul chiriaşilor să cumpere imobilele în care locuiau, dar numai acelor chiriaşi care dovedeau că, la data intrării în vigoare a Legii 112/1996, aveau contracte de închiriere a acelor imobile şi le ocupau la acea dată.
Cu toate acestea, inculpaţii ar fi încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu persoane care nu au avut calitatea de chiriaşi la data intrării în vigoare a Legii 112/1995 şi care, prin urmare, nu aveau nici un drept să dobândească respectivele imobile.
Funcţionarii din cadrul primăriei Timişoara ar fi vândut în mod fraudulos imobilele persoanelor în cauză, la preturi modice stabilite în baza Legii 112/1995 şi HG 20/1996, deşi cunoşteau că respectivele dispoziţii nu mai erau aplicabile acelor persoane.

Prejudiciul total cauzat statului român ca urmare a încheierii nelegale a celor 207 contracte de vânzare-cumpărare ce fac obiectul acţiunii penale este de 42.756.719 lei (9.514.392 euro).

Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând în principal restituirea bunurilor imobile în natură şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin revenirea acestora în proprietatea statului şi prin anularea actelor juridice produs al infracţiunii.
În subsidiar, în măsura în care repararea prejudiciului în natură nu mai este posibilă, s-a solicitat repararea prejudiciului în cuantum de 42.756.719 (9.514.392 euro).
În vederea recuperării prejudiciului, s-au instituit măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile aparţinând inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiş, cu propunere de menţinere a măsurilor asigurătorii.

Nicolae Robu a aflat decizia procurorilor în Dubai, unde se află în vacanță și a comentat-o într-o într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Cititi AICI mesajul primarului.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite