Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

O nouă acţiune de dezinsecţie aeriană și terestră, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Timişoara anunţă cetăţenii oraşului că, în perioada 19 – 24 mai 2022, se va desfășura o nouă acţiune de dezinsecţie cu aviotratament dimineața de la  răsărit până la ora 10.00 şi seara după ora 17.00 până la asfinţit. Această activitate va fi continuată cu tratamente terestre de dezinsecţie în perioada 25 – 31 mai, între orele 21.00 – 6.00, pe domeniul public al municipiului Timişoara.

Prestatorul autorizat pentru efectuarea acestor lucrări este societatea Coral Impex SRL.

Produsele folosite sunt: Cymina Plus, având substanţă activă Cipermetrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi, atât pentru activitatea  de dezinsecţie aeriană, cât şi pentru activitatea de dezisecţie terestră; Vectobac WG având substanţă activă Bacillus thrugiensis subsp. israelensis, pentru combaterea larvelor, pentru activitatea de larvicidare. Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate ( pesticide non-agricole), Tip 18 ( insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor), sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii.

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu  legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

Cetăţenii sunt rugați să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor, în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvelor acestora pentru a evita eventualele incidente neplăcute

Crescătorii de albine sunt rugaţi ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire; în caz contrar Primăria Municipiului Timişoara şi SC Coral Impex sunt absolvite de orice responsabilitate

Autoritățile reamintesc că, prin HCL nr. 371/30.10.2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, modificată şi completată, cap. VI – Reglementări privind combaterea vectorilor-rozătoare, insecte, dăunători-sunt consemnate sancţiuni, de pildă amendă de la  500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice în situaţia neefectuării lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci) şi neluării măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile proprii.

În cazul în care condiţiile meteo vor fi nefavorabile, perioada de desfăşurare a acestei acţiuni va fi extinsă.

Locale

Restricții de circulația în comuna Ghiroda. Se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată

Publicat

pe

La solicitarea FCC Construcción S.A. – Sucursala București, Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Consiliului Județean Timiș a avizat închiderea temporară a circulației rutiere pe DJ 609D – strada Aeroportului, în comuna Ghiroda, în perioada 2 iunie 2026 – 31 iulie 2026.

Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor la trecerea la nivel cu calea ferată de la km rutier 0+400 din DN6, respectiv km CF 565+426, în cadrul obiectivului de investiții „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș–Arad, Lot 2 Lugoj–Timișoara Est”.

Restricțiile de circulație vor fi instituite cu avizul IPJ Timiș – Serviciul Rutier și cu respectarea măsurilor dispuse de acesta.

Beneficiarul lucrărilor are obligația de a asigura semnalizarea rutieră temporară aferentă restricțiilor și rutelor de deviere.

Devierea circulației rutiere se va realiza prin DN 6 și DN Centura Timișoara.

Citeste mai mult

Locale

Stana Stepănescu și Petrică Miulescu Irimică, printre invitații la Ruga Giroceană, ediția 2026

Publicat

pe

Primăria și Consiliul Local Giroc, împreună cu Casa de Cultură organizează și în acest an, la Ruga Giroceană 2026, un eveniment care promovează muzica, tradițiile cu ajutorul artiștilor îndrăgiți și invitaților speciali, care vor aduce pe scenă farmecul autentic bănățean.

Evenimentul va avea loc în perioada 31 mai – 1 iunie 2026, începând cu ora 18:00, în Grădina de vară a Căminului Cultural din Giroc.

Pe scena Rugii Girocene vor urca Stana Stepanescu și Boji, Lazărică Imbrescu, acompaniați de formația Banat Express, Petrică Irimică Miulescu și formația, Loredana Sur, Andreea Chișăliță și formația, precum și Bianca Opăriuc și Diana Bocșa.

Citeste mai mult

Locale

Muzică în spitalele din Timișoara. Primăria vrea să ofere sprijin emoțional bolnavilor

Publicat

pe

Municipiul Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație, lansează un proiect pilot prin care muzica trece dincolo de scene și săli de concert și ajunge mai aproape de cei care au cel mai mult nevoie de ea: pacienții și cadrele medicale din cadrul spitalelor aflate în administrarea municipalității. Dincolo de tratamente și consultații, inițiativa își propune să schimbe, pentru câteva momente, atmosfera din spital, aducând prin muzică speranță, liniște și o stare de bine.

„Prin acest proiect, ducem cultura dincolo de sălile de spectacol, mai aproape de oamenii care au poate cel mai mult nevoie de ea. Muzica nu vindecă și nu putem lua grijile și teama celor care ajung la spital fie ca pacienți, fie alături de cei dragi, dar putem să le oferim câteva momente de speranță. Iar pentru personalul medical, aducem momente de respiro”, spune viceprimarul Paula Romocean.

Primul moment muzical este programat pentru 3 iunie, de la ora 17:00, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Pe parcursul lunii iunie, astfel de evenimente vor continua și la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” și la Spitalul Clinic Municipal de Urgență.

Inițiativa municipalității face parte dintr-un demers mai amplu prin care cultura ajunge în spitale ca formă de sprijin emoțional. Pentru pacienți, spitalizarea înseamnă adesea o perioadă încărcată emoțional, cu griji și incertitudini, iar muzica vine ca o formă de alinare și încurajare.

Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Filarmonica Banatul Timișoara și sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara și sunt dedicate exclusiv pacienților internați și personalului medical.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite