Arhiepiscopia Timișoarei a achiziționat și donat o gospodărie cu dependințe unei mame cu cinci copii, victimă a violenței domestice, în localitatea Babșa, comuna Belinț. Părintele mitropolit...
O decizie îndelung aşteptată, a fost aprobată descentralizarea procesului decizional al fondurilor europene la nivel regional. Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR), actuale Organisme Intermediare pentru Programului...
Lidl va deschide un supermarket nou în Timișoara, în strada Circumvalațiunii, nr. 4. Magazinul se va deschide în 11 iunie 2020, la ora 7.00, când vor...
Compania Tarom anunţă că din luna iulie introduce curse din centrul şi vestul ţării către Litoral, astfel, inclusiv de la Timișoara, se va putea ajunge la...
În condițiile ridicării progresive a restricțiilor de circulație aviatică și a reluării activităților de zbor regulate va fi posibilă creșterea treptată a operării zborurilor aeriene de...
La trei luni de când Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș se află în prima linie a activităților de organizare și verificare a măsurilor de...
Municipiul Timișoara a fost inclus în topul Oraşelor de Nota 10 din România, în urma unui sondaj realizat de Banca Mondială. Pe primul loc s-a clasat...
Până la această dată, 391 persoane din județul Timiș au fost externate de la Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie „Dr.Victor Babeş” Timişoara, 2 persoane de...
Dr. Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timişoara, cunoscut și apreciat după ce a vindecat cei mai mulți pacienți infectați cu noul coronavirus...
O nouă măsură concretă, inedită, a fost anunțată vineri de președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, în cadrul programului său OcroTim. De această dată este vizată...