Locale
Parcare multi-etajată, la Timișoara. În ce zonă se va construi
Publicat
acum 4 anipe
de
timispress
Primăria Timișoara și TimPark fac primii pași pentru construcția unei noi parcări multi-etajate de aproximativ 150 de locuri, în zona Gării de Nord. Pentru prima dată, banii obținuți din taxa de parcare se întorc în construcția de noi parcări multi-etajate. Licitația pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate a fost lansată, acesta urmând să fie plătit din banii pe care municipiul îi încasează din taxa de parcare.
„Parcarea va rezolva și aglomerația de mașini parcate peste tot în fața blocurilor de pe Dragalina, vis-a-vis de gară. Acolo, zona va fi regândită, cu spații verzi generoase, trotuare și piste pentru biciclete. Este prima stradă pe care oricine ajunge cu trenul la Timișoara o vede după ce iese din gară. Așa cum am promis, investim banii din taxa de parcare în dezvoltarea de parcări noi și este pentru prima dată când banii plătiți de timișoreni pe parcare se întorc în spații noi de parcare”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Viitoarea parcare, cu parter, două etaje și terasă circulabilă, va fi construită în spatele imobilelor de locuințe P+8E de pe străzile Bdul. General Ion Dragalina și Splaiul Nicolae Titulescu, unde în prezent se află mai multe garaje dezafectate. Numărul estimat al locurilor de parcare nou create este de 150, însă acesta poate crește în funcție de scenariile de mobilare permise pe teren.
De asemenea, viitoarea parcare va fi dotată și cu rastele de biciclete. Printre obiectivele Studiului de Fezabilitate comandat de TimPark și Primăria Timișoara se numără și reabilitarea, modernizarea și reorganizarea spațiilor publice urbane (zone pietonale, zone destinate traficului auto și a parcărilor, locuri de joacă pentru copii, zone verzi, iluminat public) prin reconsiderarea modalităților de utilizare a acestora.
La începutul anului viitor, după ce vom primi această documentație cerută de lege, vom afla și costul estimat al parcării.
Costul estimat al studiului este de 198.340,34 lei, fără TVA (236.025 lei, TVA inclus), banii urmând să provină din bugetul TimPark. Ofertele pot fi depuse de azi timp de 21 de zile. Câștigătorul licitației are la dispoziție 210 zile calendaristice din momentul încheierii contractului pentru predarea tuturor documentațiilor.
De la începutul anului 2022 și până în prezent, Primăria Timișoara, TimPark și SDM au amenajat circa 450 de noi locuri de parcare în oraș, fondurile provenind din taxa de parcare încasată de municipalitate.
Poate te-ar interesa si:

Aleea Cutezătorilor din Timișoara, reconfigurată. Se vor amenaja locuri de parcare în locul garajelor

Proiectul de buget al Municipiului Timișoara pe 2026. Cele mai mari alocări merg către mobilitate, educație și modernizarea rețelelor orașului

„Curățenia până la bordură“. Carosabilul va fi măturat mecanizat și spălat, la Timișoara. Unde să nu parcați

Locurile de parcare din zona Cetate se vor putea rezerva în sistem drop-off

STUDIU. Medicul de familie, primul punct de contact când apare o problemă de sănătate, la Timișoara

Amenzi de peste 1.000.000 lei pentru 1.330 de șoferi pentru parcare neregulamentară, la Timișoara
Locale
Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara
Publicat
acum 6 zilepe
17 iulie 2026de
timispress
În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.
În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.
Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.
Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.
Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:
- Online: https://servicii.primariatm.ro/sterilizare-gratuita
- Fizic: la Serviciul Informare și Consiliere Cetățeni (Bdul C.D. Loga nr. 1, camera 12, ghișeul 1 sau 2).
După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.
Locale
După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara
Publicat
acum 6 zilepe
17 iulie 2026de
timispress
Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.
Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.
În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.
„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.
Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.
Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.
Locale
Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara
Publicat
acum o săptămânăpe
16 iulie 2026de
timispress
De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.
Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.
Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.


Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“

ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara
Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda

Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy

Spania – campioana mondială la fotbal
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“ 23 iulie 2026
- ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara 23 iulie 2026
- Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda 22 iulie 2026
- Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy 22 iulie 2026
- Spania – campioana mondială la fotbal 20 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară







