Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Persoanele care aruncă deșeuri din demolări pe spațiul public, amendate

Publicat

pe

În municipiul Timişoara, persoanele fizice, juridice și fizice autorizate care execută lucrări de construcţii, reparaţii şi demolări la clădiri, lucrări edilitar-gospodăreşti sunt obligate să respecte prevederile actelor normative în vigoare în ceea ce priveşte modul de gestionare a deşeurilor rezultate din construcţii şi demolări.

Astfel, conform art. 11 din Hotărârea Consiliului Local nr. 189/2020, privind aprobarea Regulamentului privind gestionarea deșeurilor din construcții și demolări în Municipiul Timişoara, constituie contravenţie şi se sancţionează următoarele fapte:

– neefectuarea lucrărilor de salubrizare a domeniului public și a amplasamentelor organizărilor de șantier aprobate, atât pe parcursul derulării lucrărilor cât și la finalizarea acestora;

– neluarea măsurilor pentru împiedicarea producerii și răspândirii prafului în și din incinta organizării de șantier;

– neluarea măsurilor de asigurare a unei rampe de spălare sau de curățare a roților autovehiculelor/utilajelor de orice fel care părăsesc organizările de șantier, pentru a preveni murdărirea căilor publice;

– depozitarea direct pe trotuar, sol sau pe carosabilul străzilor și ocuparea domeniului public cu materiale de construcție (vrac sau ambalate): mortar, beton, nisip, balast, pământ rezultat din săpături, alte deșeuri amestecate, fără plata taxei zilnice pentru ocuparea temporară a domeniului public. Depozitarea temporară a materialelor de construcție în vrac, se va realiza pe material de protecție, pe sol și cu acoperirea acestora împotriva spulberării/împrăștierii în atmosferă.

– amestecarea deșeurilor din construcții și demolări cu alte tipuri de deșeuri;

De asemenea, potrivit art. 7, alin. 2, 4 din actul normativ local menționat mai sus, producătorii de deşeuri sunt obligaţi să asigure sortarea deşeurilor din construcţii şi demolări, stabilite prin Decizia Comisiei 2014/955/UE, pe tipuri de deşeuri, inclusiv a deşeurilor periculoase din deşeurile din construcţii şi demolări. Deşeurile reciclabile (plastic, hârtie, carton, lemn, sticlă, metal, diverse ambalaje etc.) se vor colecta în recipiente separate şi vor fi predate operatorului economic autorizat sau valorificate la unităţile de profil.

În municipiul Timișoara, colectarea și transportul deșeurilor din construcții și demolări se efectuează numai în recipiente standardizate, de tip container sau bene tip container de diverse capacități.

Totodată, potrivit art. 9, alin. 4 beneficiarii și sau executanții au obligația de a respecta prevederile Planului de eliminare a deșeurilor avizat de compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, anexă la Avizul de principiu mediu urban și gestiune deșeuri, precum și de a respecta prevederile art. 11 din HCL nr. 189/2020, pe toată durata execuției lucrărilor investițiilor, în caz contrar, urmând a fi aplicate sancțiuni cotravenționale cu amendă cuprinsă între 1.500 – 2.000 lei pentru persoane fizice, respectiv între 2.000 – 2.500 lei pentru persoane juridice.

Astfel, în urma verificărilor pe teren, consilierii din cadrul Direcției de Mediu a Primăriei Municipiului Timișoara, au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.500 lei, ca urmare  a nerespectării prevederilor HCL 189/2020.

Locale

Se modernizează iluminatului public pe alte 66 de străzi din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara lansează licitația pentru lucrările de proiectare și execuție pentru extinderea iluminatului public pe alte 66 de străzi din oraș, investiție care completează lucrările realizate deja pe 64 de străzi și bulevarde din toate cartierele Timișoarei.

Noul sistem de iluminat va reduce semnificativ consumul de energie și costurile de funcționare, prin instalarea a peste 3.000 de corpuri de iluminat LED de ultimă generație. Acestea vor avea o durată de viață mai mare și vor permite reglarea automată a intensității în funcție de trafic și intervalul orar.

Reamintim, în prima etapă a programului municipalității, finalizată în toamna anului trecut, au fost montate aproximativ 2.800 de corpuri de iluminat LED pe 64 de străzi și bulevarde din Timișoara.

Valoarea totală a proiectului este de peste 12,4 milioane de lei (inclusiv TVA), din care 6 milioane de lei reprezintă finanțare atrasă de la Administrația Fondului de Mediu, prin „Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, iar lucrările sunt estimate la 11 luni.

Cele 66 de străzi incluse în proiect sunt: Armoniei, Ion Ionescu de la Brad, Grigore T. Popa, Sfinții Apostoli Petru si Pavel, Oravița, Frigului, Avram Imbroane, Aleea Pădurea Verde (tronson A. Imborane de la Muzeul Satului – Dorobanților), Calea Dorobanților, Strada Aeroportului (tronson Dorobanților – calea ferata de pe str. Aeroportului), Palmierilor, Mătăsarilor, Calea Ghirodei (tronson Mătăsarilor – Furnicii), Grigore Alexandrescu (tronson Aleea Viilor – Bogdăneștilor), Calea Bogdăneștilor (tronson Cetătii – Circumvalațiunii), Dunărea (tronson Calea Bogdănestilor – Nera), Petru Cermena (troson Ștefan Cel Mare – Torac), Torac, Ardealului, Ion Barac, Johann Nepomuk Preyer, Surorile Martir Caceu (tronson Arieș – Ripensia), Emile Zola, Mareșal Alexandru Averescu (tronson Brâncoveanu – Martirilor), Mureș (tronson Șagului – capăt), Gavriil Musicescu (tronson Mureș – Calea Urseni), Hărniciei (tronson Mureș – Victor Hugo), Ana Ipătescu, Victor Hugo, Aluniș, Ivan Petrovici Pavlov (tronson Aluniș – Musicescu), Chișodei, Bujorilor (tronson Șagului – capăt calea ferată), Calea Buziașului (tronson Piața Domășneanu – capăt cale ferată), Porumbescu, Eneas, Diaconu Coresi, Mircea cel Bătrân, Calea Urseni, Martir Vasile Balmuș, Piața Gheorghe Domășneanu, Horia, Crișan, Izlaz, Cercului, Memorandului, Herculane, Samuil Șagovici, Basarabia, Ioan Rusu Șirianu, Glad, Polonă, Romulus, Bucovinei, Popa Șapcă, Antenei, Pomiculturii, Holdelor, Podeanu, Felix, Liege, Liniștei, Albinelor, Pop de Băsești, P-ța Mărăști, Ovidiu Cotruș, Ion Mihalache.

Citeste mai mult

Locale

ANUNȚ. Comuna Peciu Nou a finalizat proiectul „Modernizare sistem comunal integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd“

Publicat

pe

Comuna Peciu Nou, județul Timiș, anunță finalizarea proiectului „Modernizare sistem comunal integrat de colectare și valorificare a gunoiului de grajd”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Obiectiv General: Obiectivul general al proiectului a reprezentat accelerarea procesului de modernizare a sistemului de gestionare a deșeurilor în cadrul UAT Peciu Nou cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare, în vederea conformării cu directivele aplicabile și tranziției la economie circulară.

Obiectivul specific al proiectului a vizat gestionarea sustenabilă a biodeșeurilor agricole, în special a celor provenite din activitățile zootehnice, prin creșterea gradului de valorificare a acestora în vederea reducerii poluării cu nitrați.

Beneficiar: Comuna Peciu Nou, Județul Timiș.

Durata de implementare: Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 12 luni – respectiv din luna aprilie 2025 până in mai 2026, fiind finalizat cu o luna inaintea termenului preconizat.

Rezultate atinse în perioada de referință: Modernizarea sistemului de management: Achiziția și punerea în funcțiune a utilajelor specifice (buldoexcavator, tractor, remorcă, cisternă vidanjă). De asemenea, prin acest proiect au fost furnizate micilor crescători de animale din localitate, un număr de 12 platforme individuale de tip 1, având o capacitate de 6 m.c., precum și un număr de 53 platforme individuale de tip 2, având o capacitate de stocare de 9 m.c.

Valoarea finala a proiectului este de 2,184,788.90 lei fara TVA, finanțare nerambursabilă din fondurile PNRR, la care se adauga suma de 447,005.67 lei reprezentand e TVA, plătit din bugetul de stat.

„Suntem mândri să anunțăm finalizarea cu succes a acestui proiect esențial pentru comunitatea noastră. Ceea ce am promis la lansare este astăzi o realitate concretă, gata să deservească cetățenii din comuna Peciu Nou.

Am făcut un pas decisiv în direcția protejării mediului și combaterii poluării cu nitrați. Astăzi, fermierii noștri au la dispoziție o infrastructură modernă, utilaje performante și platforme individuale conforme cu cele mai exigente norme europene.

Prin această inițiativă finalizată, am reușit nu doar să îmbunătățim calitatea mediului, ci să oferim un sprijin real fermierilor locali. Gestionarea gunoiului de grajd devine acum un proces eficient, transformând deșeurile într-o resursă valoroasă pentru agricultură.

Mulțumesc întregii echipe din cadrul primăriei și tuturor partenerilor instituționali care s-au implicat în implementarea riguroasă a acestui proiect finanțat prin PNRR. Am urmărit cu atenție fiecare etapă pentru a ne asigura că răspundem nevoilor cetățenilor. Rezultatul este o comună mai curată, mai verde și mai responsabilă, pregătită pentru viitor, a declarat primarul Domnul Gabriel Răzvan DRAGAN. ”

Pentru informații suplimentare referitoare la acest proiect, vă rugăm să contactați Primăria comunei Peciu Nou la adresa de e-mail: contact@primariapeciunou.ro sau la telefon: 0256414500

Pentru alte informații privind proiectele finanțate din fonduri PNRR, vă rugăm să consultați site-ul: https://mfe.gov.ro/pnrr/, împreună cu pagina de Facebook (https://www.facebook.com/PNRROficial/)

Citeste mai mult

Locale

Ceasul floral din Timișoara, construit în anii ’70, va fi modernizat

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe procesul de reabilitare completă a Ceasului Floral, construit în anii ’70 și care nu a beneficiat niciodată de reparații capitale. Proiectul include reabilitarea clădirii decorativ-funcționale, cu o suprafață de aproape 330 mp, care cuprinde camera mecanismului ceasului, o cameră de depozit și două magazii, reamenajarea unei suprafețe de peste 4.300 mp și integrarea mecanismului pentru ceas.

Refacerea obiectivului intră în etapa de proiectare, odată cu semnarea contractului pentru realizarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) și a proiectului tehnic necesare investiției. Contractul a fost adjudecat de asocierea formată din SC Planwerk Arhitectură și Urbanism SRL, SC Prodeco Arhitectură și Inginerie SRL și SC Studio de Peisaj Ana Horhat SRL.

Documentația va stabili soluțiile pentru reabilitarea clădirii și pentru refacerea cadranului vegetal al ceasului prin utilizarea unui mix de plante perene, floricole și acoperitoare de sol, precum și pentru realizarea unui sistem automatizat de irigare. Proiectul prevede și reorganizarea spațiului din jurul obiectivului printr-o rețea de alei, mobilier urban, suporturi pentru biciclete, iluminat ambiental cu tehnologie LED și reamenajarea spațiilor verzi limitrofe. Totodată, sunt prevăzute soluții de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități, prin amenajarea unor trasee conforme și integrarea de elemente tactile. Mecanismul pentru ceas donat de Lions Club Diamond Timișoara este prevăzut cu sistem de protecție la intemperii și vandalism și permite acces facil pentru întreținere.

Valoarea contractului pentru serviciile de proiectare este de aproximativ 183.000 RON (fără TVA), iar durata este de 250 de zile.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite