Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Peste 260 de persoane amendate pentru că nu purtau mască, în județul Timiș

Publicat

pe

Sub coordonarea Instituției Prefectului, zilele trecute, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţi au participat 261 de forţe de ordine, fiind verificate 103 societăți comerciale, precum şi 125 mijloace de transport persoane, dintre care 63 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 3000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 302 sancţiuni contravenţionale în valoare totală 87.000 de lei.

Dintre acestea, 264 de sancțiuni contravenționale în valoare de 67.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare.

38 de sanctiuni în valoare de 20.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea/libera circulatie, dintre acestea 24 în valoare de 18.500 de lei au fost aplicate pe raza celor 4 localități carantinate.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.

Locale

A fost desemnat constructorul Podului Solventul din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a desemnat asocierea de constructori care va realiza Podul Solventul în urma licitației. Astfel, municipalitatea va semna contractul de lucrări cu asocierea FREYROM SA (lider) și PROCONS GROUP SRL (asociat). Investiția include primul pod construit peste Bega de la zero după Revoluție care, împreună cu Pasajul Solventul și un drum de legătură peste fosta platformă industrială, va conecta Bulevardul Dâmbovița de Calea Bogdăneștilor.

„E al doilea pod unde începem lucrările în această primăvară, după podul de la fosta Fabrică de țigări. A fost un drum lung, uneori exasperant și frustrant: documentații complexe, multă birocrație, perioade lungi de avizare, exproprieri ale unor terenuri private, atragerea de 18 milioane de euro bani europeni. O muncă uriașă, imposibil de făcut fără efortul coordonat al echipelor din Primărie, cărora le mulțumesc. Legătura de la Solventul – pasajul și podul – sunt așteptate de decenii de timișoreni și mă bucur că în sfârșit se întâmplă”, a spus primarul Dominic Fritz.

Podul Solventul face parte din Inelul IV Vest, una dintre arterele esențiale pentru fluidizarea traficului în oraș. Cu linie dublă de tramvai, patru benzi de circulație, piste pentru biciclete, trotuare largi și spații verzi, investiția Primăriei Municipiului Timișoara va contribui la reducerea traficului din zona centrală și la îmbunătățirea mobilității urbane. Proiectul municipalității include și reconfigurarea intersecției cu Bulevardul Dâmbovița, precum și conectarea la pistele de bicicletă de pe malul Begăi.

Podul Solventul, Pasajul Solventul și Noua Radială Vest fac parte din planul Primăriei Municipiului Timișoara de a dezvolta o infrastructură urbană modernă, care conectează cartierele și sprijină dezvoltarea economică a orașului.

Contractul a fost atribuit pentru suma de 96.076.330 lei (cu TVA), iar termenul de realizare a lucrărilor este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere. Valoarea totală a investiției este de 133,5 milioane de lei, dintre care 93 de milioane de lei provin din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă.

Podul Solventul – primul pod construit la Timișoara, după Revoluție

Citeste mai mult

Locale

„Curățenia până la bordură“. Carosabilul va fi măturat mecanizat și spălat, la Timișoara. Unde să nu parcați

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara reia programul “Curățenia până la bordură”. Praful care se acumulează la marginea drumului este una dintre principalele surse de poluare urbană, iar intervențiile operatorului SaluT sunt gândite pentru a curăța aceste zone, adesea greu accesibile din cauza mașinilor parcate.

Operațiunile de măturat mecanizat și de spălare a carosabilului vor începe miercuri, 22 aprilie, cu 6 străzi. Pentru o mai bună desfășurare a intervențiilor, este necesară instituirea parcării alternative a autovehiculelor, precum și restricționarea parcării pe străzile incluse în programul de curățenie. Astfel, o zi pe lună, între orele 9 și 14, pe fiecare sens de mers, locuitorii din zonele vizate sunt rugați să respecte parcarea alternativă.

Săptămâna viitoare, miercuri și joi, intervențiile de măturat mecanizat și spălare se vor realiza pe străzile Șt. O. Iosif și Iepurelui, pe tronsonul Ștefan cel Mare – Baba Dochia, pe ambele sensuri de circulație.

În zilele de luni, 27.04.2026, și marți, 28.04.2026, echipele SaluT vor interveni pe bulevardul Dâmbovița (tronsonul Calea Șagului – strada Banatul) și Calea Bogdăneștilor (tronsonul Calea Circumvalațiunii – bulevardul Cetății). De asemenea, echipele vor acționa pe străzile I.I. de la Brad și Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pe tronsoanele strada Verde – Calea Sever Bocu, respectiv Calea Sever Bocu – strada Oravița, pe ambele sensuri de circulație.

Graficele săptămânale pentru parcarea alternativă pot fi accesate la următorul link-ul: https://www.primariatm.ro/managementul-deseurilor-salubrizare/curatenie-pana-la-bordura

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Încep verificările în teren pentru depistarea ambroziei

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie – octombrie.

Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior, până în data de 5 iunie, Primăria va transmite notificări oficiale către toți proprietarii sau administratorii de terenuri unde au fost identificate focare. Conform legislației, toți proprietarii, deținătorii sau administratorii de terenuri (inclusiv de drumuri, căi ferate sau șantiere) au obligația legală de a distruge ambrozia. Lucrările de combatere trebuie realizate de către aceștia până cel târziu la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni: amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Ambrozia se adaptează extrem de ușor pe terenuri virane, șantiere, pe marginea drumurilor sau pe spații verzi neîngrijite. O singură plantă produce anual peste 3.000 de semințe, iar în condiții de secetă, cantitatea de polen eliberată se dublează. Mai mult, polenul poate fi purtat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite