Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Primăria Timișoara continuă demersurile pentru transformarea Pădurii Verzi în parc

Publicat

pe

Primăria Timișoara merge mai departe cu transformarea Pădurii Verzi în Pădure Parc. Aviz pozitiv de la Ministerul Mediului.

Un pas important pentru transformarea Pădurii Verzi în Pădure Parc a fost finalizat, pas care asigură dezvoltarea durabilă a fondului forestier. Primăria Timișoara a elaborat și transmis către Ministerul Mediului, Studiul de fundamentare, acesta primind aviz pozitiv.

„Vom avea intervenții minimale și nu vrem să afectăm fondul forestier. Traseele vor avea la bază aleile forestiere existente și vor fi marcate corespunzător pentru ca bicicliștii și pietonii să le poată utiliza.

Avem în plan amenajări pentru educare și recreere. Structurile și platformele vor fi din lemn sau metal, realizate din prefabricate și montate la fața locului, pentru un impact cât mai mic asupra mediului. E un proiect verde, de care timișorenii au mare nevoie. Transformarea Pădurii Verzi într-o zonă de recreere e un proiect de care se tot vorbește de decenii și mă bucur că, în sfârșit, avem un plan făcut”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Prin Protocolul de predare-primire, încheiat în baza HG 790/2020, cu Direcția Silvică, Municipiul Timișoara a intrat în posesia a 520 de hectare din Pădurea Verde. Conform acestui protocol, Municipiul Timișoara are obligația de a amenaja, în termen de 5 ani, Pădurea Verde ca Pădure Parc.

Demararea proiectului pentru transformarea Pădurii Verzi în Pădure Parc, a fost reluat prin solicitarea către Ministerul Mediului a parcelelor care nu au fost predate, eronat, întrucât normele de aplicare a Legii 220 prevăd trecerea inclusiv a drumurilor, liniilor electrice, linii de vânătoare și linii somiere. În urma demersurilor efectuate, aleile au intrat în proprietatea Municipiului Timișoara, iar studiul de fundamentare a fost finalizat, transmis și aprobat.

Obiectivul studiului este de a asigura dezvoltarea durabilă a fondului forestier al Timișoarei, iar intervențiile prevăzute includ zone de odihnă si relaxare, mobilier în diverse configurații, 31 de puncte de informare, toalete ecologice, iar traseele se întind pe aproximativ 10,5km.

Locale

A aruncat deșeuri pe spațiul public. A fost amendat și i-a fost confiscată autoutilitara

Publicat

pe

Un tânăr de 26 de ani a fost amendat cu 30.000 de lei și i-a fost confiscată autoutilitara pe care o conducea după ce a fost prins că a aruncat deșeuri pe spațiul public și le-a incendiat.

„Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deşeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparţine unei foste societăţi comerciale din localitatea Beregsău Mare. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat şoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei”, a transmis marţi IPJ Timiş.

Şoferul autoutilitarei, un bărbat de 26 de ani a fost amendat cu 30.000 lei conform OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor, fiind luată măsura complementară a confiscării autoutilitarei.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Locale

Cerșetori ridicați de polițiștii locali din mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică au desfășurat, în ultimele zile, o amplă acțiune cu scopul depistării persoanelor fără adăpost și a celor care apelează la mila publică pe raza municipiului Timișoara.

Astfel, s-a acționat în zonele Parcul Botanic, Gara de Nord, Bdul General Dragalina, Catedrala Mitropolitană – Parcul Civic, Zona Elba, Pictor Ioan Zaicu.

Au fost depistați un număr de 16 cerșetori și oameni ai străzii, aceștia fiind predați către centrul social de pe Strada Telegrafului.

Totodată, în cazul a două astfel de persoane s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii 61/1991 republicată, deoarece au pătruns fără drept în clădirea fostei casierii a Retim de pe Strada Matei Corvin.

Astfel de acțiuni sunt organizate periodic, pe lângă verificările zilnice și măsurile luate ca urmare a sesizărilor de la cetățeni.

De la începutul acestui an în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii.

Polițiștii locali iau măsuri de preluare a acestora din stradă și predarea către serviciile sociale în vederea reintegrării lor, dar din păcate, din cauza legislației, dar și a faptului că aici primesc bani de la cetățeni, aceștia se întorc înapoi în stradă.

Citeste mai mult

Locale

„Străzi pentru comunitate“, pe Bulevardul Cetății din Timișoara. Programul evenimentelor

Publicat

pe

„Străzi pentru comunitate” dăruiește cetățenilor din cartiere, pentru o zi, o stradă circulată în mod obișnuit de mașini, și o transformă în loc de desfășurare a unor activități destinate tuturor vârstelor, care pun în valoare specificul cartierului, organizate cu parteneri „din vecini”: școli, societăți comerciale, universități, cluburi sportive etc.

Anul acesta, evenimentul se va desfășura pe Bd. Cetății, duminică 14 aprilie.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, circulația tramvaielor și a autovehiculelor pe Bd. Cetății, între Calea Torontalului și str. Amforei/Martir Cernăianu va fi oprită, între orele 7:00 și 17:00.

Participarea la activități este gratuită. De asemenea, la fiecare atelier, participanții pot câștiga premii simbolice: penare (truse) din meshuri reciclate, cărți, biscuiți gigantici și pâine de la Prospero, chiar și flori cu rădăcină, pentru grădinile din fața blocului (care vor fi plantate ulterior, cu sprijinul Horticultura).

Programul se desfășoară între orele 11:00-16:00 și cuprinde următoarele activități:

SCENĂ
11:00 – Sticluța, spectacol pentru copii cu Asociația „Teatru pentru Tine”
Povestea unei sticle de plastic aruncate în apă de un copil nepăsător. O temă actuală și esențială astăzi, „tradusă” în mod amuzant pe înțelesul celor mici.
12:30 – Spectacol realizat de elevii Școlilor Gimnaziale 19 și 24
14:00 – Dans cu Magnum Team

15:00 – Spectacol folcloric cu Ansamblul „Timișul” Tineret

Soliști: Sara Vasilescu, David Crișan, Maria Șaptebani, Ana-Maria Moldova, Alexandra Acs, Cristian Negrea și Bianca Opăriuc
Dirijor: Nicolae Baniciu. Coregrafi: Maria Topciov, Ciprian David și Doina Susan

ATELIERE, 12:30-16:00

– Împletit de nuiele cu meșterul popular Dinu Perva

– Ateliere creative cu CODRU– Grădinărit cu Facultatea de Horticultură, Universitatea de Științele Vieții „Mihai I”
– Croșetat cu Cristina Codreanu

– Percuție cu Sorina Savii

– Pictură cu Claudia Marta

– Lectură cu Florina Jinga

– Mânuit de păpuși cu maestrul păpușar Maria Gornic

– Desene pe asfalt și obiecte din materiale reciclabile, cu Gabriela Muscan

CONCURSURI, 11:00-16:00

Crosul Cetății, ora 11:00

Crosul se adresează copiilor între 6 și 15 ani. Startul se va da la ora 11:00, pe Bd. Cetății, în apropierea colțului cu Str. Amforei. Regulamentul de participare poate fi consultat pe www.casadeculturatm.ro, începând de astăzi, 9 aprilie, ora 17:30.
Battle de street dance, ora 13:00

CLICK AICI PENTRU REGULAMENT 

COMPETIȚII AMICALE PENTRU SENIORI, 12:30-16:00

Șah, table, rebus, integrame, sudoku. Seniorii sunt invitați să vină cu jocul de table/șah de acasă. Rebus, integrame și sudoku sunt furnizate de organizatori.

MIȘCARE ÎN AER LIBER, 11:00-16:00

Bd. Cetății/Str. Iancu Flondor

11:00 – clasă de aerobic cu Beauty Center

12:00 – ora de mișcare cu Smartfit

Bd. Cetății

11:00-16:00 – ping-pong, baschet, volei tras cu arcul etc. cu Asociația Campioni pentru Viitor

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite