Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

RAPORT finalizat. MAI a sancționat patru jandarmi care au intervenit într-un restaurant din Timișoara

Publicat

pe

Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne a verificat acţiunea Prefecturii Timiş şi a jandarmilor din Timişoara în scandalul legat funcţionarea unui restaurant din oraş în timpul carantinei.

În urma controlului, s-au dispus măsuri care vizează patru jandarmi şi o consilieră a prefectului.

Mai mulţi membri USR sunt acuzaţi că au provocat incidentul, în dorinţa de a demonstra că nu sunt respectate regulile, unii fiind deja sancţionaţi.

„Ca urmare a informaţiilor şi a imaginilor apărute în spaţiul public referitoare la evenimentul produs la data de 20.03.2021 la restaurantul unui hotel din municipiul Timişoara, ce a implicat cadre militare ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş (IJJ Timiş) şi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – Judeţul Timiş, ministrul Afacerilor Interne a dispus Corpului de Control efectuarea unei verificări privind modul de intervenţie”, a transmis, vineri, Minsterul de Interne.

De asemenea, instituţia prezintă „filmul evenimentului”.

„La data de 19.03.2021, un angajat al Prefecturii a rezervat o masă pentru patru persoane la restaurantul unui hotel pentru data de 20.03.2021, ora 18.00, justificând demersul în faţa echipei Corpului de Control prin faptul că dorea să vadă dacă reprezentanţii operatorului economic vor accepta să facă această rezervare, deşi normele legale privind carantina interziceau acest lucru pentru persoanele care nu erau cazate în hotelul respectiv. La data de 20.03.2021, prefectul l-a contactat telefonic pe şeful IJJ Timiş şi i-a cerut să trimită un echipaj la sediul Instituţiei Prefectului întrucât are sesizări cu privire la nerespectarea normelor legale în zona restaurantelor de pe lângă hoteluri, insistând că sesizarea este urgentă, dar fără a oferi alte detalii”, a precizat MAI.

Astfel se explică faptul că şeful IJJ a ordonat unui alt ofiţer trimiterea a doi jandarmi la sediul Instituţiei Prefectului.

„Aceştia s-au deplasat la sediul Instituţiei Prefectului unde au luat legătura cu prefectul care le-a comunicat că pe raza municipiului Timişoara există locaţii cu privire la care are informaţii că nu ar respecta măsurile de protecţie sanitară şi, pe motiv că urma să intre într-o şedinţă, a desemnat două persoane care să îi însoţească şi să le indice locaţia respectivă. Jandarmii au intrat în restaurantul respectiv însoţiţi de una dintre cele două persoane desemnate de prefect (care nu era angajata prefecturii) şi s-au îndreptat către o masă la care se aflau patru persoane. Jandarmii i-au întrebat pe cei prezenţi la masă dacă ei au făcut sesizarea, dar persoana care îi însoţea a precizat că ”sunt colegii ei”. În momentul în care jandarmii au mers să discute cu administratorul operatorului economic, cele patru persoane, inclusiv cea care i-a însoţit în restaurant, au părăsit locaţia, înainte de a le fi stabilită identitatea”, a mai transmis MAI.

Echipajul de jandarmi a aplicat operatorului economic o sancţiune contravenţională sub formă de avertisment.

MAI precizează că au fost indetificate mai multe nereguli în acţiunea jandarmilor, dar şi a prefectului.

„Prefectul a angrenat în această activitate personal din cadrul Instituţiei Prefectului şi al Consiliului Local care nu avea atribuţii pe linia gestionării situaţiilor de urgenţă şi, implicit, nici în ceea ce priveşte intervenţia la evenimente alături de forţele de ordine. Prefectul nu s-a implicat activ în cunoaşterea şi asumarea cadrului normativ în vigoare care reglementează segmentul situaţiilor de urgenţă, astfel că a acţionat în virtutea prerogativelor de putere publică cu care era învestit, fără a respecta întocmai etapele procedurale prevăzute de legislaţia în materie. Prefectul nu şi-a asumat o responsabilitate pe măsura prerogativelor conferite de legislaţia incidentă şi nu a intervenit în momentul când a constatat că angajata prefecturii a luat decizii cu privire la implicarea în evenimentul respective”, a precizat MAI.

În urma controlului s-au dispus mai multe măsuri:

  1. Transmiterea raportului de control către inspectorul general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române pentru a dispune măsuri legale faţă de cei patru jandarmi, în temeiul prevederilor art. 352 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, în raport cu deficienţele constatate.
  2.  Inspectorul General al Jandarmeriei Române va dispune măsurile necesare pentru asigurarea unui cadru procedural adecvat în cazul intervenţiilor la evenimentele sesizate direct, altele decât cele primite prin S.N.U.A.U. 112, în strictă concordanţă cu cadrul normativ incident, astfel încât, pe viitor, să fie eliminate situaţiile similare celei înregistrate în mun. Timişoara.
  3. Dispunerea de către Prefectul Judeţului Timiş de măsuri în consecinţă, raportat la modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către angajata prefecturii, având în vedere implicarea în evenimentul de la restaurant.
  4. Intensificarea/ îmbunătăţirea colaborării între instituţiile M.A.I., cu accent pe responsabilizarea persoanelor cu atribuţii de coordonare, pe modul unitar de intervenţie şi pe cunoaşterea în detaliu a procedurilor de intervenţie la evenimente.

În timp ce Timişoara era în carantină din cauza numărului mare de cazuri COVID-19, consiliera locală a USR Ana Munteanu a transmis în direct pe Facebook cum jandarmii intră în control într-un restaurant din Timişoara care servea clienţii în interior.

Ana Munteanu le-a spus colegilor săi de partid că nu a participat singură la acest flagrant, ulterior dovedindu-se că prefectul de Timiş, Zoltan Nemeth, a solicitat personal şefului Inspectoratului de Jandarmi Timiş să trimită un echipaj la acel restaurant. De asemenea, mai mulţi membri USR, printre care şefa de cabinet a prefectului, Răzvana Popa, se afla sub acoperire în acel restaurant pentru a dovedi că se serveşte mâncare în interior.

Patronul restaurantului a anunţat ulterior că se va adresa instanţei de judecată şi a dezvăluit că membri USR aflaţi sub acoperire nu şi-au mai achitat consumaţia.

În urma acestei întâmplări, Ana Munteanu a fost suspendată din USR Timiş timp de un an, însă şi-a păstrat funcţia de consilier local. Şi Consiliul Local a sancţionat-o pe Munteanu, aceasta urmând să nu îşi încaseze indemnizaţia timp de două luni.

Locale

ATENȚIE șoferi! Resticții de trafic pentru evenimentul sportiv „Timișoara Triathlon“

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea traficului rutier în perioada 18 iulie 2025 – 20 iulie 2025, cu ocazia desfășurării evenimentului sportiv „Timișoara Triathlon”.

Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe următoarele trasee și în următoarele intervale orare, după cum urmează:

18 iulie 2025 (ora 18:00) – 19 iulie 2025 (ora 18:00), pe splaiul Tudor Vladimirescu, tronsonul cuprins între bulevardul 16 Decembrie și bulevardul Mihai Viteazu

19 iulie 2024, între orele 06:00 – 18:00, pe traseul START: bulevardul Mihai Viteazu banda 2 > întoarcere 180 grade la intersecția cu strada Sfînta Rozalia > bulevardul Mihai Viteazu > bulevardul Vasile Pârvan > Pasajul Michelangelo > bulevardul Corneliu Coposu > strada Pestalozzi până la intersecția cu strada Cuvin > strada Pestalozzi după intersecția cu strada Cuvin banda 2 (pe banda 1 se desfășoară traficul rutier) > întoarcere 180 grade la intersecția cu strada Ștefan cel Mare > strada Pestalozzi > bulevardul Corneliu Coposu > Pasajul Michelangelo > bulevardul Vasile Pârvan > Podul Mihai Viteazul > strada 20 Decembrie 1989 > Piața Iancu Huniade > bulevardul I.C. Brătianu > întoarcere 180 grade pe breteaua dinaintea sensului giratoriu > bulevardul I.C. Brătianu > Piața Iancu Huniade > strada 20 Decembrie 1989 > bulevardul C.D. Loga > bulevardul Regele Ferdinand I > înainte peste podul Mihai Viteazul > FINISH.

în perioada 19 iulie 2025 (ora 17:00) – 20 iulie 2025 (ora 17:00), în Piața Iancu Huniade, fără a afecta traficul în sensul giratoriu bulevardul I.C. Brătianu – strada 20 Decembrie 1989.

în data de 20 iulie 2025, între orele 08:00 – 15:00, pe traseul: Piața Iancu Huniade, Str. 20 Decembrie 1989 până la intersecția cu bulevardul C.D. Loga, dreapta pe bulevardul C.D.Loga, stânga pe B-dul Regele Ferdinand l (benzile 2 și 3), stânga pe str. 20 Decembrie 1989, B-dul I.C. Brătianu, până la intersecția cu str. Michelangelo, str Carol Telbisz până la intersecția cu str E. Carusso

Șoferilor li se recomandă să folosească rute alternative pe perioada desfășurării evenimentului.

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Aglomerație la eliberarea cărților de identitate. Este recomandată programarea

Publicat

pe

Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara recomandă cetățenilor să se programeze din timp pentru eliberarea actelor de identitate, în contextul creșterii semnificative a numărului de solicitări în această perioadă.

Pentru a evita eventualele neplăceri, persoanele care solicită eliberarea unui act de identitate,  din motive precum expirarea documentului, deteriorarea, schimbarea domiciliului, a numelui sau a fizionomiei sau altele, trebuie să își planifice din timp depunerea documentelor.

În prezent, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara funcționează la capacitate maximă și a suplimentat numărul ghișeelor de lucru.

Astfel, dacă în vara anului trecut erau disponibile 7 ghișee, în prezent cetățenii au la dispoziție 8 ghișee, dintre care Ghișeul 8 este destinat persoanelor vârstnice, cazurilor sociale și urgențelor justificate. Accesul la acest ghișeu se face în baza unui număr de ordine, eliberat la sediul Direcției. Cu toate aceste măsuri, creșterea numărului de solicitări, alături de durata mai mare necesară pentru preluarea cererii pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate (CEI), determină timpi de așteptare mai mari decât în mod obișnuit. În acest context, cele mai apropiate programări disponibile sunt în cursul lunii august.

Reamintim, cererile pentru eliberarea cărților electronice de identitate se depun cu programare online, pe portalul Ministerului Afacerilor Interne: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari. Interfața de programare HUB MAI va fi optimizată în perioada următoare, astfel încât să prioritizeze programările pentru persoanele cu act de identitate expirat, pentru minorii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum și pentru persoanele care solicită schimbarea numelui.

În ceea ce privește termenele medii de emitere a actelor de identitate, Ministerul Afacerilor Interne estimează că acestea vor fi:

5 – 7 zile lucrătoare pentru Cartea Electronică de Identitate

30 de zile pentru Cartea de Identitate Simplă

minimum 20 de zile pentru Cartea de Identitate (model 1997)

Începând cu data de 8 mai 2025 și până în prezent, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara a preluat peste 3.800 de cereri pentru CEI, iar aproape 3.000 de cereri au fost deja soluționate.

În prezent, timișorenii interesați pot solicita eliberarea unei cărți electronice de identitate chiar dacă documentul de identitate, pe care îl au în posesie, se află în termen de valabilitate. De asemenea, începând cu data de 2 iunie 2025, Cartea Electronică de Identitate pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 0-14 ani poate fi solicitată, de părinți sau de reprezentantul legal.

Citeste mai mult

Locale

Lărgiri de benzi pentru reducerea blocajelor pe strada Rebreanu din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara implementează măsuri pentru îmbunătățirea circulației auto și pietonale pe bulevardul Liviu Rebreanu, odată cu avansul lucrărilor de reparații capitale.

Intervențiile vizează intersecțiile bulevardului cu Aleea Sănătății, Calea Martirilor și Strada Salcâmilor, precum și accesul în stația de carburanți de vis-a-vis de Spitalul Județean.

„Pe Bulevardul Liviu Rebreanu trec, în medie, 13.000–14.000 de mașini pe zi, iar în mai multe zone se creează blocaje. Rezolvăm prin lărgirea unor intersecții, precum cea cu Calea Martirilor, extinderea benzilor de viraj și amenajarea unor locuri de parcare. Am prevăzut și măsuri pentru pietoni: eliberăm trotuarul pe un tronson sufocat de mașini parcate și adăugăm o zonă verde. Sunt intervenții punctuale, dar cu efect imediat în trafic”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

La intersecția cu Calea Martirilor, în direcția de mers spre Calea Șagului, municipalitatea va amenaja o nouă bandă de încadrare. Astfel, vor rezulta patru benzi: două pentru viraj stânga spre Martirilor, o bandă pentru înainte și o bandă pentru înainte-dreapta. Măsura reduce blocajele din trafic și implică eliminarea unor locuri de parcare, precum și desființarea unei suprafețe mici de spațiu verde.

Municipalitatea va extinde banda de încadrare pentru virajul la stânga spre Aleea Sănătății, ceea ce va contribui la fluidizarea traficului pe direcția înainte, spre Calea Șagului. Totodată, pe sensul spre Calea Șagului, vis-a-vis de Spitalul Județean, Primăria Municipiului Timișoara intervine pentru a reduce blocajele de pe prima bandă de către mașinile care intră în stația de carburanți. Astfel, câteva locuri de parcare vor fi reconfigurate din format spic în locuri paralele cu trotuarul, pentru a permite amenajarea unei benzi suplimentare pentru intrarea în benzinărie.

Pentru pietoni, municipalitatea va elibera trotuarul în imediata apropiere de intersecția cu strada Salcâmilor, prin desființarea locurilor de parcare. Pe de altă parte, va fi amenajată o nouă parcare cu aproximativ 20 de locuri, care va asigura și legătura rutieră între bulevard și strada Intrarea Sepia, precum și acces auto pentru riverani.

Intervențiile vor fi realizate prin Societatea Drumuri Municipale.

În prezent, SDM execută prima reparație capitală a Bulevardului Liviu Rebreanu în aproape 20 de ani.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite