Ne găsiți și pe:

Locale

Razii în cascadă, la Timișoara. Șoferii indisciplinați, sancționați

Publicat

pe

În zilele de 19-20 mai a.c., în intervalele orare 6:00-12:00 și 18:00-02:00, la nivelul Poliției Municipiului Timișoara, polițiștii timișoreni împreună cu polițiștii din cadrul Direcției de Poliție Locală Timișoara au organizat o razie care a avut drept scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea vizibilității și autorității polițienești, prevenirea migrației ilegale precum și prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională.

Razia s-a desfășurat în două etape, atât în mediul urban cât și în cel rural cu precădere comunele limitrofe municipiului Timișoara și au participat 179 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului  (ordine publică, rutieră, investigații criminale, proximitate și sisteme de securitate) și 22 de polițiști din cadrul Direcției de Poliție Locală Timișoara.

În cadrul acțiunii, au fost controlate 25 de localuri publice și săli de jocuri de noroc, dar și 39 de alte societăți comerciale și spații de cazare, în 5 situații fiind folosit butonul de panică în vederea testării timpului de reacție al echipelor de intervenție din cadrul societăților de pază specializate, fără a fi constate nereguli.

Totodată, au fost verificate mai multe persoane eliberate din penitenciar.

Polițiștii au legitimat 1.546 de persoane, au controlat 1.127 de autovehicule și au condus 29 de persoane la sediul poliției în vederea identificării/amprentării.

Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, polițiștii au efectuat 268 de testări cu aparatul etilotest și 16 testări cu aparatul drugtest.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 247 de sancțiuni, în valoare totală de 59.346 de lei, dintre care 228 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere conform O.U.G 195/2002,iar 17 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea normelor prevăzute de Legea nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*)pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Au fost constate 8 infracțiuni, toate la regimul rutier.

Au fost reținute în vederea suspendării 18 permise de conducere, dintre care 10 pentru conducere sub influența alcoolui, 2 pentru conducere agresivă și 6 pentru depășiri neregulamentare.

Au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

În timpul raziei, în zona pasajului Solventul, au mai fost depistate 3 persoane de origine afgană, care au fost predate Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

În 20 mai 2022, în jurul orei 01:10, pe strada Michelangelo din municipiul Timisoara,  a fost oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 ani, acesta  fiind testat cu aparatul etilotest și a rezultat o valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Afost întocmit dosar penal.

Tot în 20 mai 2022, în jurul orei 00:40, pe strada Canalul Bega din Timișoara, a fost oprit pentru control un autoturism condus un tânăr de 22 de ani, care se afla sub influența substanțelor psihoactive, în urma testării cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța THC-5.

Conducătorul auto a fost condus la unitatea spitalicească în vederea recoltării de probe biologice. În cauză, s-a întocmit dosare penal.

Locale

Continuă modernizarea Pasajului Solventul. Trafic închis pentru mașini, pietoni și bicicliști

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara reia lucrările la Pasajul Solventul, parte a nodului strategic de infrastructură din zona de Vest care va asigura noi conexiuni între Nordul și Sudul orașului. Pentru integrarea liniilor de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor, de la Solventul și de pe Strada Gării, vor dema lucrări de reamenajare a buclei de la ieșirea din pasaj și de montare a unor aparate speciale de cale. Aceste echipamente automate vor permite schimbarea direcției tramvaielor și conectarea noilor trasee.

„Pasajul Solventul a schimbat deja modul în care se circulă. Mii de șoferi au câștigat timp timp alegând această rută între Ronaț, Blașcovici și Iosefin. Reluăm acum lucrările cu etapa care va integra noile linii de tramvai și conexiunea cu strada Gării, astfel încât acest nod de infrastructură să funcționeze la întreaga sa capacitate”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția municipalității include șase aparate de cale: două pentru bucla Calea Bogdăneștilor; unul la intrarea în Pasajul Solventul, unul la ieșirea din pasaj, două pe strada Gării. În paralel, constructorul va executa lucrări de montare a liniei de tramvai și de reamenajare a buclei de pe Calea Bogdăneștilor.

Pentru execuția lucrărilor, din 27 iulie până la 31 decembrie, Pasajul Solventul va fi închis pentru mașini, pietoni și bicicliști. Tramvaiele de pe linia 5 vor fi înlocuite temporar cu autobuze începând cu data de 5 august.

De la deschiderea traficului, cu restricții, aproape 829.000 de autoturisme au traversat pasajul dinspre Calea Bogdăneștilor, iar aproximativ 543.000 dinspre zona Gării.

Investiția pe Strada Gării, cu o nouă linie de tramvai de peste 1,3 km și cale dublă, stații noi cu peroane, carosabil modernizat, trotuare noi și piste de biciclete, este programată să demareze, de asemenea, în acest an. Proiectul include și modernizarea rețelelor edilitare de apă, canalizare, gaze și telecomunicații, precum și instalarea unui sistem de supraveghere video integrat în managementul traficului.

Pasajul Solventul are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny. Face legătura între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării și are șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Investiția a inclus și o operațiune deosebit de complexă – împingerea pe sub linii de cale ferată a unui cheson de 3.500 mc de beton și 420 de tone de fier, fără oprirea trenurilor. Structura, cu o lungime de aproximativ 70 de metri și o lățime de 28 de metri, a fost împinsă dinspre strada Gării pe o distanță de circa 70 de metri, într-un timp record pentru o astfel de operațiune, desfășurată în sezonul rece: 3 luni.

Citeste mai mult

Locale

PROPUNERE. Activitățile de jocuri de noroc, restrânse pe o singură stradă din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara propune limitarea activităților de jocuri de noroc la o singură zonă din oraș, la ieșire spre Șag, pe strada Sulina, printr-un regulament care stabilește condițiile de autorizare și funcționare. Astfel, activitatea va putea fi desfășurată într-o zonă preponderent industrială, unde nu sunt locuințe și nici școli.

Regulamentul prevede și o excepție pentru activitățile de tip loto tradițional organizate de Loteria Română, care vor putea funcționa în continuare și în afara acestui perimetru, în spațiile proprii. În aceste locații nu vor fi permise însă alte tipuri de jocuri de noroc sau aparate de joc.

De asemenea, prin acest regulament Primăria Timișoara introduce o taxă anuală de autorizare, calculată în funcție de suprafața spațiului în care operatorii economici își desfășoară activitatea. Valoarea propusă pentru anul 2026 este de 1500 lei/ mp. Autorizația de funcționare pentru activitățile de jocuri de noroc va fi emisă pentru o perioadă de un an, pentru fiecare punct de lucru în parte, prin hotărâre a Consiliului Local.

Regulamentul prevede și sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de funcționare, printre care desfășurarea activității fără autorizație, în afara zonei aprobate sau permiterea accesului minorilor. În cazul abaterilor repetate, se poate dispune suspendarea activității și chiar retragerea autorizației.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului poate fi consultat la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0e34bcd4-1e7d-4a2a-8b49-3f37e7038f1b

Citeste mai mult

Locale

Global Village 2026. Timișoara va deveni epicentrul diversității globale

Publicat

pe

Pe 25 și 26 iulie, începând cu ora 18:00, Timișoara va deveni epicentrul diversității globale prin găzduirea evenimentului Global Village.

Astfel, AIESEC Timișoara va găzdui cei mai mulți internaționali de până acum, oferindu-le oportunități de stagii internaționale, experiențe de voluntariat și proiecte educaționale cu impact local și global.

Totodată, AIESEC dorește să reunească voluntarii din toate colțurile lumii pentru a crea cel mai mare eveniment multicultural din Timișoara.

Evenimentul este dedicat în special tinerilor care își doresc o experiență autentică de expunere transculturală. Participanții vor avea ocazia unică de a interacționa direct cu reprezentanți și ambasadori culturali din țări precum Turcia, China, Egipt și Tunisia și multe altele.

„Global Village este mai mult decât un simplu festival; este locul unde diferențele noastre devin punți de legătură și ne demonstrează că suntem mai puternici împreună. Ne dorim ca prin acest eveniment să oferim comunității din Timișoara o fereastră către lume și să inspirăm tinerii să devină cetățeni globali activi”, a declarat Brianna Ghenade, directorul de evenimente al AIESEC Timișoara

Global Village este principala inițiativă multiculturală susținută de către AIESEC prin care își propune să aducă nu doar un simplu eveniment cultural, dar o oportunitate de a crește înțelegerea interculturală între participanți și comunitatea locală.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite