Ne găsiți și pe:

Locale

Reabilitare termică. Încă 75 de apartamente din Timișoara, modernizate

Publicat

pe

Execuția lucrărilor de reabilitare termică pentru 75 de apartamente din mai multe blocuri poate demara.

Primăria Municipiului Timișoara a atribuit achiziția lucrărilor aferente mai multor loturi din cadrul proiectului de îmbunătăţire a eficienţei energetice în sectorul rezidenţial, prin reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe.

Sunt incluse imobilele situate pe str. Argeș nr. 4, Intrarea Topologului nr.1, sc. A și str. Răsăritului nr. 5. Proiectul Primăriei presupune lucrări de izolare termică, de înlocuire a tâmplăriei și geamurilor și lucrări de reabilitate termică a planșeelor și teraselor.

În cazul lucrărilor din proiectul „Reabilitare termică imobil str. Argeș nr. 4”, este prevăzută o perioadă de execuție de 7 luni și jumătate. Imobilul are 24 de apartamente. Valoarea contractului este de 518.203 lei și a fost adjudecat de societatea Valea Frumoasei Construct S.R.L.

În ceea ce privește lucrările din proiectul „Reabilitare termică imobil Intrarea Topologului nr.1, sc. A ”, 30 de apartamente vor fi reabilitate în decurs de 4 luni și jumătate. Valoarea contractului este de 632.231 lei și a fost câștigat de firma Ivo-Tim Business.

Referitor la proiectul „Reabilitare termică imobil str. Răsăritului nr. 5“, lucrările vor dura 4 luni și vizează 21 de apartamente. Valoarea contractului câștigat de societatea Valea Frumoasei Construct S.R.L. este de 501.296 lei.

În urma reabilitării, toate imobilele vor beneficia de:

– izolarea termică a pereților exteriori cu vată minerală bazaltică 10 cm grosime, respectiv 10 cm polistiren extrudat la soclu și finisarea acestora;

– înlocuirea tâmplăriei din lemn și metal cu tâmplărie etanșă cu rama PVC și geamuri duble, tratate low-e și înlocuirea ușilor de acces în clădire cu uși din PVC cu geam termoizolant la partea superioară, iar la cea inferioară panel PVC;

– închiderea balcoanelor este similară cu cea de schimbare a tâmplăriei și are ca scop îmbunătățirea aspectului clădirii și a creșterii coeficientului termic;

– reabilitarea termică a planşeului peste subsol se realizează cu polistiren grosime de 8 cm;

– reabilitarea termică a planşeului peste ultimul nivel cu polistiren grosime 16 cm și hidroizolare;

– lucrări conexe.

Primăria Timișoara a reușit să deblocheze lucrările de reabilitare termică la 68 de imobile, în urma procesului de revizuire a soluției tehnico-economice. Drept urmare, în mai mult de 3.000 de apartamente confortul termic va fi comparabil cu cel al unor blocuri nou construite. Dintre acestea, 14 blocuri au fost reabilitate termic, 33 de blocuri sunt în execuție, iar celelalte sunt în diverse etape procedurale.

Locale

Exproprieri pentru realizarea Radialei de Vest din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara avansează cu una dintre investițiile strategice de mobilitate – Radiala de Vest – un nou drum, cu două benzi pe sens, piste de biciclete și trotuare largi. Proiectul intră într-o nouă etapă, odată cu semnarea contractului pentru serviciile necesare procedurii de expropriere conform Legii 255/2010.

„Pasajul Solventul, podul Solventul, drumul peste platforma industrială, legătura până la strada Gării și radiala Vest sunt investiții uriașe care vor aerisi zone întregi care astăzi sunt sufocate de mașini. Vom crea o nouă legătură, un nou drum, care să continue de la strada Gării, de la intersecția cu pasajul Solventul, peste calea ferată, până la șoseaua de ocolire. Mergem mai departe cu această investiție, chiar și fără finanțarea promisă de CNAIR, un parteneriat pentru care am aprobat de mai bine de un an o hotărâre de Consiliu Local”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Radiala de Vest va lega direct vestul orașului de centură și va oferi o alternativă pentru șoferii care astăzi sunt nevoiți să traverseze zone aglomerate ale Timișoarei. Noua arteră va conecta strada Gării cu Varianta de Ocolire Timișoara Vest, prin Inelul IV și nodul rutier existent. Investiția include un drum nou, cu câte două benzi pe sens, piste pentru biciclete și trotuare, rețele de apă, canalizare pluvială și iluminat public, precum și un pasaj suprateran peste linia de cale ferată Timișoara Nord – Stamora Moravița. Totodată, este prevăzută amenajarea unei girații moderne la intersecția cu strada Carpenului.

Contractul pentru exproprierile în baza Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică are o durată de 13 luni și prevede 4 etape. Valoarea contractului este de 44.500 lei fără TVA.

Drumurile radiale ale Timișoarei – Calea Șagului, Calea Martirilor, Calea Buziașului, Calea Lugojului, Calea Sever Boc, Calea Aradului, Calea Torontalului și strada Gheorghe Lazăr/Cloșca/Balea – au fost realizate în anii ’70.

Citeste mai mult

Locale

Construcții ilegale desființate de Primăria Timișoara. Unde au „intervenit“ buldozerele

Publicat

pe

Sub amenințări și încercări de intimidare politică, funcționarii Primăriei Timișoara au pus astăzi în aplicare dispoziția primarului Dominic Fritz de desființare a mai multor construcții ridicate ilegal pe domeniul public, dat în concesiune pe strada Lacului nr. 1.

Societatea Casa Matteo a sfidat în mod repetat legea: după ce a fost sancționată cu amenzi de peste 13.000 de lei și după ce o primă dispoziție de desființare a fost pusă în aplicare, construcțiile ilegale au fost refăcute pe domeniul public. Astfel, au fost ridicate ilegal pe o suprafață de aproape 600 de metri pătrați o terasă acoperită din lemn, un bar exterior de tip pergolă, o împrejmuire cu poartă de acces și mai multe zone amenajate cu dale și beton. Mai mult, firma a ignorat și legislația de mediu, fiind amendată anul acesta cu 300.000 de lei pentru depozitarea ilegală a circa 100 mc de deșeuri amestecate (deșeuri menajere, reciclabile, moloz, deșeuri vegetale, polistiren și altele).

Construcțiile ilegale au fost ridicate pe un teren al municipiului, de circa 5.500 mp, care a fost concesionat în urmă cu 18 ani. Concesiunea nu este egală cu permisiunea de a construi fără autorizație. Societatea Casa Matteo a cerut în instanță anularea dispoziției inițiale, iar municipalitatea a câștigat atât în primă instanță, cât și la recurs, unde decizia a fost definitivă. Acum, costurile de desființare vor fi suportate de către societățile comerciale CASA MATTEO S.R.L., în calitate de executant, și DARIAN ERIC BUSINESS S.R.L., în calitate de utilizator al amenajărilor.

De la începutul acestui an, au fost puse în aplicare aproape 80 de dispoziții ale primarului Dominic Fritz pentru desființarea construcțiilor și amenajărilor ridicate fără respectarea legii pe domeniul public.

Citeste mai mult

Locale

Primele autobuze electrice scurte intră în circulație, la Timișoara

Publicat

pe

De luni, primele autobuze electrice scurte intră în circulație pe liniile E4, E4B și 46.

Toate cele 30 de vehicule au ajuns deja la Timișoara și trec prin etapele de verificare și recepție.

Autobuzele au o lungime de 10 metri, o capacitate de minimum 65 de pasageri și 20 de locuri pe scaune. Sunt confortabile, nepoluante și accesibile pentru persoanele cu mobilitate redusă, părinții cu cărucioare și vârstnici.

Primăria Timișoara va continuă înnoirea flotei de transport public astfel încât se dorește ca transportul public să devină prima opțiune pentru cât mai mulți timișoreni.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite