Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

RECIDIVĂ periculoasă. Un adolescent anunță, fals, a doua oară la 112 amplasarea unei bombe

Publicat

pe

Un adolescent de 15 ani a fost amendat cu 2.000 de lei de polițiști după ce luni a anunțat la numărul de urgență 112 că într-un centrul comercial din Timișoara este amplasată o bombă.

Aceasta este a doua faptă penală a tânărului, în luna ianuarie, aceste anunțând, tot la telefon, amplasarea unui dispozitiv exploziv la Liceul Catolic. Şi atunci alarma a fost una falsă.

„În urma verificărilor efectuate, cu privire la alarma falsă cu bombă, poliţiştii l-au identificat şi depistat pe cel care a alertat autorităţile, fiind vorba despre acelaşi minor de 15 ani,care a sesizat în luna Ianuarie a acestui an, existenţa unei bombe la un liceu din Timişoara”, anunţă IPJ Timiş.

Adolescentul a fost amendat.
„Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2000 lei, conform O.U.G 34/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă”, mai anunţă IPJ Timiş.

Locale

Săptămâna Mondială a Spațiului. Conferința internațională „Teach with Space”, la Timișoara

Publicat

pe

Săptămâna Mondială a Spațiului (4 – 10 octombrie 2023), ce include numeroase evenimente dedicate educării pe tema spațiului cosmic și semnificației descoperirilor cosmice, este și în acest an marcată în spațiul educațional timișorean prin organizarea conferinței internaționale „Teach with Space”.

Conferința internațională „Teach with Space” își așteaptă participanții în data de 5 octombrie 2023, orele 9.00-16.00. Cadrele didactice din ciclurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal sunt invitate la un eveniment special în cadrul căruia vor putea întâlni și interacționa cu specialiști și oameni de știință din diferite domenii.

Această conferință, organizată de Asociația Inițiativă în Educație alături de Universitatea de Vest din Timișoara, promovează concepte din științele spațiale care urmăresc creșterea interesului în derularea de activități STEAM prin descoperirea unor metode și resurse educaționale, cursuri și schimburi de bune practici naționale și internaționale. Participanții au astfel o oportunitate unică de a se conecta cu  oameni de știință care aduc inspirație și contribuie la integrarea disciplinelor de științe în școlile din România, într-un mod practic, accesibil vârstelor și nevoilor elevilor.

„Ne face o deosebită plăcere să oferim participanților un cadru plin de inspirație unde să descopere și să experimenteze modalități inovatoare ale procesului instructiv-educativ. Prima parte a conferinței va cuprinde prezentări în plen, paneluri și discuții. A doua parte oferă participanților accesul la ateliere educaționale.”, împărtășește Andrada Mazilu, coordonator proiect „Spațiul de cultură” în cadrul căruia se va organiza evenimentul.

Invitații internaționali în cadrul conferinței sunt:

  • Gernot Grömer, director Austrian Space Forum;
  • Rosa Doran, președinte NUCLIO – Núcleo Interativo de Astronomia e Inovação em Educação, Portugalia;
  • Adelina Machado, ESERO Portugalia, consilier educațional la Centrul Ciencia Viva, Portugalia;

Priscila Doran, coordonator proiecte de inovație în educație în cadrul NUCLIO – Núcleo Interactivo de Astronomia, coordonator Change Makers;

Sarah Roberts, Director of Education Faulkes Telescopes,UK;

Invitații naționali:

  • Cristina Stancu, co-manager ESERO România;
  • George Năzăreanu, biolog și artist vizual Karin’s Kids Academy;
  • Claudiu Tănăselia, fizician, cercetător și autor „Cu Ilie prin Galaxie – Carte de astronomie”;

Rareș Bișag, președinte Romanian Space Initiative.

Andrei Juravle, președinte Societatea Română pentru Promovarea Astronomiei Culturale;

Alec Bartos, artist vizual și președintele Comisiei de astrofilatelie al Federației Filatelice Române;

Radu Ticiu, fondator BioCoderDojo și inițiator Space Bugs;

Florin Secoșan, fizician astronom;

Gabriel Kelemen, conferențiar universitar doctor în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

Pentru participare este necesară completarea formularului:

https://forms.gle/HYauzUnHGMKaHJhv7

Locație: Universitatea de Vest Timișoara, bulevardul Vasile Pârvan, nr.4, Timișoara.

 Activitățile nu presupun taxă de participare.

Despre Asociația Inițiativă în Educație:

Asociația Inițiativă în Educație susține si contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural prin crearea de contexte de învățare și dezvoltare pentru elevi, profesori și părinți din județul Timiș.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Spațiul de cultură”. Proiectul creează contexte educaționale interdisciplinare cu conținut cultural, artistic și științific pentru activarea, dezvoltarea și implicarea comunității locale, valorificarea patrimoniului cultural local și european și întărirea relațiilor culturale europene și face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.

Mai multe detalii pe site-ul https://timisoara2023.eu/en/projects/spatiul-de-cultura/ și pe pagina de Facebook a asociației https://www.facebook.com/InitiativaInEducatie .

Persoană de contact:

Andrada Mazilu

Coordonator proiect „Spațiul de cultură”

0755 539 613

contact@inedu.ro

 

Citeste mai mult

Locale

ANCHETĂ. Percheziții într-un dosar de pornografie infantilă

Publicat

pe

Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi procurorii DIICOT din judeşul Timiş au făcut marţi dimineaţă şase percheziţii la adrese din Timişoara, Lugoj, Recaş şi Ghilad, într-un dosar de pornografie infantilă, în cadrul acţiunii la nivel naţional.

Ei cercetează o femeie care şi-a pozat fetele minote dezbrăcate şi a trimis pozele unor bărbaţi.

Şase persoane vor fi audiate în acest dosar.

Conform anchetatorilor, un bărbat şi-a convins iubita să le pozeze pe fetele de 13 şi 15 ani în poziţii indecente, apoi a trimis fotografiile unor prieteni de-ai acestuia.

Una dintre percheziţii a avut loc la Recaş, la o casă de tip familial, acolo unde sunt cazate mama şi cele două fete minore.

La audieri vor fi duse şase persoane. Este vorba despre mamă, cele două fete, fostul iubit al acesteia  şi bărbaţii care au primit fotografiile.

Citeste mai mult

Locale

Amendă de 45.000 lei pentru un bărbat care ardea deșeuri pe câmp

Publicat

pe

Amendă uriașă pentru un bărbat care ardea deșeuri pe câmp, în apropiere de strada Comoarei.

Acesta a fost sancționat de Poliția Locală Timișoara cu o amendă de 45.000 de lei. De asemenea, au fost confiscate 83,5 kg de cabluri de telecomunicații și electrice cu inserție de cupru.

Arderea deșeurilor este ilegală, nocivă, prin noxele eliberate în aer, dar și periculoasă, putând genera incendii sau accidentări.

„Facem un apel la responsabilitatea timișorenilor de a evita această practică și de a semnala situațiile de acest tip organelor competente“, anunță Primăria Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite