Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

REDISTRIBUIRE. Pachetele cu produse de igienă neridicate vor ajunge la persoanele vulnerabile

Publicat

pe

Începând din  8 martie 2021,  se distribuie pachetele cu produse de igienă către persoanele înscrise pe listele suplimentare  în cadrul POAD 2019-2021, program derulat în baza H.G. nr.84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

Primăria Municipiului Timişoara prin Direcţia de Asistenţă Socială distribuie produsele  de igienă personală provenite  din stocurile de intervenţie comunitară, către beneficiarii finali în perioada 8 martie – 26 martie 2021, de luni până vineri intre orele 8,00 – 16,00.

Distribuirea produselor de igienă personală se va face din locația situată pe str. Lorena nr. 35.

Toți beneficiarii care ridică produse de igienă personală trebuie să prezinte actul de identitate în original.

Pot beneficia de aceste produse de igienă personală în etapa a doua următoarele categorii:

1.persoane dependente cu handicap grav sau accentuat, precum și cele care locuiesc în așezările informale, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap și pe baza listei comunicate de către reprezentantul legal al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale.

2.persoane aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, dovedite în baza anchetei sociale;

Distribuirea pe listele suplimentare se va face în limita numărului de pachete rămase.

Constituirea pachetului de produse igenico-sanitare va conține următoarele :

Produs Cantitate
Periuță de dinți 5 buc.
Pastă de dinți 300 ml
Săpun lichid 500 ml
Șampon copii 800 ml
Șampon adulți 500 ml
Detergent de rufe 2700 gr.

Persoanele care fac parte din mai multe dintre categoriile prevăzute la alin. (2) beneficiază de ajutoare de igienă persoanală o singură dată în cadrul programului anual şi pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţin la data distribuirii ajutoarelor.

Distribuirea produselor se face cu respectarea normelor privind Securitatea și Sănătate în Muncă precum și a masurilor de protecție si distanțare fizica si socială in vigoare pe perioada pandemiei pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-COV-2 .

Locale

SOMAȚII și avertismente pentru necurățarea zăpezii și țurțurilor, la Timișoara

Publicat

pe

Acumularea de cantități semnificative de zăpadă, gerul din ultimele zile și formarea de țurțuri care pot pune în pericol siguranța cetățenilor sunt în atenția polițiștilor locali.

Aceștia avertizează că, potrivit HCL 393/2023, articolul 82, litera r, persoanele fizice și juridice au obligația să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc.

Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice și de la 1.500 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice. Totodată, potrivit HCL 117/2024 privind constatarea și sancționarea contravențiilor pe teritoriul Municipiului Timișoara, articolul 1, litera h, în caz de pericol iminent de cădere a zăpezii sau gheții, respectiv țurțurilor, de pe clădirile pe care le dețin sub orice formă legală, persoanele fizice și juridice au obligația să ia masuri de îndepărtare a acestora, precum și de marcare și asigurare corespunzătoare a perimetrului expus, dar și să presare materiale antiderapante pe trotuare, în fața imobilelor în caz de polei.

Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei.

Polițiștii locali au efectuat verificări în teren fiind aplicate până acum 48 de sancțiuni cu avertisment pentru necurățarea gheții și zăpezii și 70 somații pentru punerea în vedere a luării măsurilor de îndepărtare a zăpezii sau gheții de pe trotuare.

Poliția Locală Timișoara face apel către cetăţeni și reprezentanți ai societăților comerciale și instituțiilor să dea dovadă de simţ civic şi să respecte obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, principalul scop al acțiunilor fiind siguranța cetățenilor orașului.

Foto: Poliția Locală Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Revelion sârbesc la restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara

Publicat

pe

Restaurantul Colloseum Ballroom din Timișoara organizează Revelion sârbesc 2026, pentru a marca începerea anului nou pe rit vechi.

Astfel, sunteți invitați la o petrecere cu multă voie bună, muzică populară sârbească și un meniu bogat, care va avea loc în 13 ianuarie 2026, de la ora 20.00.

Atmosfera de petrecere va fi întreținută de Tania Vlasici, Sorin Ionuț Dugălie care vor fi acompaniați de formația Royal Star.

Meniul este unul deosebit, creat de bucătarii pricepuți de la sala de evenimente Colosseum Ballroom.

Pentru că locurile sunt limitate, cei care doresc să participe pot să facă rezervări la numărul de telefon: 0742 274 120.

Revelionul pe rit vechi marchează trecerea în noul an după calendarul Iulian. Este o sărbătoare respectată de comunitățile care au ales să nu adopte reforma calendarului făcută de Papa Grigore al XIII-lea sau care aparțin de biserici ce au păstrat vechiul mod de calcul pentru sărbătorile religioase.

Meniu Revelion Sârbesc 2026

Preț: 250 lei/persoană

Aperitiv bogat

Ciorbă de porc cu afumătură și ardei iute

Pleskavița cu cartofi prăjiți

Tort

Băuturi nelimitat:

Cafea espresso, Capuccino, Irish Caffe

Ceai

Bere Beck’s

Bere fără alcool

Vin alb, Vin roșu, Vin roze

Răchie

Cocktail-uri:

Vodka Orange

Vodka Apple

Hugo

Cuba libre

Citeste mai mult

Locale

Ruslana și Lupii lui Calancea cântă la Revelion 2026, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara îi invită pe toți timișorenii să sărbătorească miercuri, 31 decembrie 2025, începând cu ora 22:00, Revelionul în Piața Victoriei, unde municipalitatea pregătește un spectacol special pentru întâmpinarea noului an.

Seara va fi deschisă de trupa timișoreană PHASER, care va încălzi atmosfera cu energia lor binecunoscută. De la ora 23:00, pe scenă va urca Ruslana, artista ucraineană câștigătoare a concursului Eurovision 2004 cu piesa „Wild Dances”. Cunoscută pentru stilul său unic, o combinație explozivă de pop-rock-dance cu influențe din folclorul carpatic, Ruslana este și deținătoarea titlului de „Artist Național al Ucrainei”. Administrația locală aduce în fața publicului timișorean o artistă cu o puternică prezență scenică, apreciată pentru activitatea sa culturală și civică.

La miezul nopții, după focul de artificii, pe scenă vor urca Lupii lui Calancea, una dintre cele mai apreciate formații din Republica Moldova, condusă de basistul și compozitorul Alex Calancea. Trupa îmbină folclorul românesc autentic cu rock, trap și ritmuri tribale.

Petrecerea se va încheia cu un after party susținut de DJ-ul și producătorul timișorean Sean Norvis, cunoscut pentru stilul său inovator și pentru conceptul „electro popular”, ce aduce împreună muzica electronică modernă și elemente din folclorul românesc.

Transport public

În acest sens, având în vedere numărul mare de participanți așteptați în centrul orașului, Primăria Municipiului Timișoara va asigura funcționarea mijloacelor de transport în comun și după ora 00:00, pentru a evita aglomerația și pentru a contribui la o mobilitate urbană sigură pe durata evenimentului. Astfel, în data de 31 decembrie 2025, liniile 33, 40, E1, E2, E3, E7, Tb 11, Tb 14, Tb 15, Tb 16, Tb 18, Tv 1, Tv 2, Tv 4, Tv 5, Tv 7 și Tv 9 vor circula și după miezul nopții, oferind variante suplimentare pentru întoarcerea acasă.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite