Ne găsiți și pe:

Locale

Să privim viitorul cu încredere – program gratuit la Timișoara

Publicat

pe

Sondajele arată că, din cauza tensiunilor economice, a conflictelor dintre națiuni și a tulburărilor sociale răspândite pe scară largă, încrederea în viitor este la cel mai scăzut nivel istoric în multe țări, inclusiv în România. Conform Barometrului de Încredere Edelman 2023, 24 dintre cele 28 de țări chestionate înregistrează „scăderi istorice ale numărului celor care cred că familiile lor vor avea o situație mai bună peste cinci ani”.

Pe acest fundal de pesimism, în sfârșitul de săptămână din 1 – 2 aprilie 2023, va avea loc la nivel global un eveniment special cu tema „De ce putem privi cu încredere viitorul”. Discursul de 30 de minute, la care asistența este gratuită, va fi prezentat local la sala Regatului a Martorilor lui Iehova din Timișoara și va fi transmis și prin videoconferință. Pentru a găsi adresa sălii Regatului și ora la care va fi prezentat discursul, vă rugăm să accesați secțiunea „Căutați o întrunire”, de pe pagina principală a site-ului JW.ORG.

„Provocările cu care ne confruntăm pot părea copleșitoare, dar Biblia oferă o speranță puternică de viitor, care ne poate ajuta chiar acum”, a spus Dl. Ionuț Moraru, purtătorul de cuvânt al Martorilor lui Iehova. „Acest program prezentat la nivel global a fost conceput astfel încât să le ofere tuturor asistenților motive tangibile pentru a privi viitorul cu încredere.”

Discursul special este primul dintre cele două programe gratuite care vor avea loc în toate cele aproximativ 118 000 de congregații ale Martorilor lui Iehova în prima săptămână a lunii aprilie. Totodată, publicul este invitat să se alăture celor aproape 20 de milioane de asistenți la nivel mondial la celebrarea anuală a Comemorării morții lui Isus Cristos, care va avea loc în seara zilei de marți, 4 aprilie 2023.

Intrarea la ambele evenimente este gratuită și nu este necesară înregistrarea. Pe JW.ORG, site-ul oficial al Martorilor lui Iehova, sunt disponibile detalii despre ora și locația unde vor avea loc aceste evenimente pe plan local.

Prin amabilitatea Departamentului de Informații Publice al Organizației Religioase „Martorii lui Iehova”.

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Locale

Continuă modernizarea Pasajului Solventul. Trafic închis pentru mașini, pietoni și bicicliști

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara reia lucrările la Pasajul Solventul, parte a nodului strategic de infrastructură din zona de Vest care va asigura noi conexiuni între Nordul și Sudul orașului. Pentru integrarea liniilor de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor, de la Solventul și de pe Strada Gării, vor dema lucrări de reamenajare a buclei de la ieșirea din pasaj și de montare a unor aparate speciale de cale. Aceste echipamente automate vor permite schimbarea direcției tramvaielor și conectarea noilor trasee.

„Pasajul Solventul a schimbat deja modul în care se circulă. Mii de șoferi au câștigat timp timp alegând această rută între Ronaț, Blașcovici și Iosefin. Reluăm acum lucrările cu etapa care va integra noile linii de tramvai și conexiunea cu strada Gării, astfel încât acest nod de infrastructură să funcționeze la întreaga sa capacitate”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția municipalității include șase aparate de cale: două pentru bucla Calea Bogdăneștilor; unul la intrarea în Pasajul Solventul, unul la ieșirea din pasaj, două pe strada Gării. În paralel, constructorul va executa lucrări de montare a liniei de tramvai și de reamenajare a buclei de pe Calea Bogdăneștilor.

Pentru execuția lucrărilor, din 27 iulie până la 31 decembrie, Pasajul Solventul va fi închis pentru mașini, pietoni și bicicliști. Tramvaiele de pe linia 5 vor fi înlocuite temporar cu autobuze începând cu data de 5 august.

De la deschiderea traficului, cu restricții, aproape 829.000 de autoturisme au traversat pasajul dinspre Calea Bogdăneștilor, iar aproximativ 543.000 dinspre zona Gării.

Investiția pe Strada Gării, cu o nouă linie de tramvai de peste 1,3 km și cale dublă, stații noi cu peroane, carosabil modernizat, trotuare noi și piste de biciclete, este programată să demareze, de asemenea, în acest an. Proiectul include și modernizarea rețelelor edilitare de apă, canalizare, gaze și telecomunicații, precum și instalarea unui sistem de supraveghere video integrat în managementul traficului.

Pasajul Solventul are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny. Face legătura între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării și are șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Investiția a inclus și o operațiune deosebit de complexă – împingerea pe sub linii de cale ferată a unui cheson de 3.500 mc de beton și 420 de tone de fier, fără oprirea trenurilor. Structura, cu o lungime de aproximativ 70 de metri și o lățime de 28 de metri, a fost împinsă dinspre strada Gării pe o distanță de circa 70 de metri, într-un timp record pentru o astfel de operațiune, desfășurată în sezonul rece: 3 luni.

Citeste mai mult

Locale

PROPUNERE. Activitățile de jocuri de noroc, restrânse pe o singură stradă din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara propune limitarea activităților de jocuri de noroc la o singură zonă din oraș, la ieșire spre Șag, pe strada Sulina, printr-un regulament care stabilește condițiile de autorizare și funcționare. Astfel, activitatea va putea fi desfășurată într-o zonă preponderent industrială, unde nu sunt locuințe și nici școli.

Regulamentul prevede și o excepție pentru activitățile de tip loto tradițional organizate de Loteria Română, care vor putea funcționa în continuare și în afara acestui perimetru, în spațiile proprii. În aceste locații nu vor fi permise însă alte tipuri de jocuri de noroc sau aparate de joc.

De asemenea, prin acest regulament Primăria Timișoara introduce o taxă anuală de autorizare, calculată în funcție de suprafața spațiului în care operatorii economici își desfășoară activitatea. Valoarea propusă pentru anul 2026 este de 1500 lei/ mp. Autorizația de funcționare pentru activitățile de jocuri de noroc va fi emisă pentru o perioadă de un an, pentru fiecare punct de lucru în parte, prin hotărâre a Consiliului Local.

Regulamentul prevede și sancțiuni pentru nerespectarea condițiilor de funcționare, printre care desfășurarea activității fără autorizație, în afara zonei aprobate sau permiterea accesului minorilor. În cazul abaterilor repetate, se poate dispune suspendarea activității și chiar retragerea autorizației.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului poate fi consultat la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0e34bcd4-1e7d-4a2a-8b49-3f37e7038f1b

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite