Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Spitalul de campanie din Timișoara, ridicat. Urmează dotările

Publicat

pe

Montarea Sistemului modular medical de izolare şi tratament (SMMIT) care funcţionează ca secţie de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr.Victor Popescu” din Timişoara a fost finalizată.

Spitalul de campanie a fost ridicat pe Stadionul CFR din Timişoara, iar corturile au toate utilităţile necesare şi vor fi dotate cu televizoare şi frigidere.

Într-un comunicat de presă, de luni, al Spitalului Militar Timişoara, se arată că au fost deja instalate corturile în zona de izolare şi carantinare, cu o capacitate de 120 de locuri, şi zona medicală principală, cu o capacitate de 52 de paturi, unde vor fi tratate cazuri uşoare şi medii de COVID-19 şi 4 paturi ATI.

De asemenea, s-a finalizat şi racordarea sistemului modular medical la utilităţi (apă, canalizare, curent electric, telefonie fixă, cablu TV).

Zona principală medicală a sistemului modular urmează să fie operaţionalizată din punct de vedere medical prin aducerea aparaturii necesare pentru investigarea şi tratarea pacienţilor, stabilirea circuitelor funcţionale în vederea întocmirii documentaţiei necesare pentru avizarea/acreditarea SMMIT.

Locale

A fost desemnat constructorul Podului Solventul din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a desemnat asocierea de constructori care va realiza Podul Solventul în urma licitației. Astfel, municipalitatea va semna contractul de lucrări cu asocierea FREYROM SA (lider) și PROCONS GROUP SRL (asociat). Investiția include primul pod construit peste Bega de la zero după Revoluție care, împreună cu Pasajul Solventul și un drum de legătură peste fosta platformă industrială, va conecta Bulevardul Dâmbovița de Calea Bogdăneștilor.

„E al doilea pod unde începem lucrările în această primăvară, după podul de la fosta Fabrică de țigări. A fost un drum lung, uneori exasperant și frustrant: documentații complexe, multă birocrație, perioade lungi de avizare, exproprieri ale unor terenuri private, atragerea de 18 milioane de euro bani europeni. O muncă uriașă, imposibil de făcut fără efortul coordonat al echipelor din Primărie, cărora le mulțumesc. Legătura de la Solventul – pasajul și podul – sunt așteptate de decenii de timișoreni și mă bucur că în sfârșit se întâmplă”, a spus primarul Dominic Fritz.

Podul Solventul face parte din Inelul IV Vest, una dintre arterele esențiale pentru fluidizarea traficului în oraș. Cu linie dublă de tramvai, patru benzi de circulație, piste pentru biciclete, trotuare largi și spații verzi, investiția Primăriei Municipiului Timișoara va contribui la reducerea traficului din zona centrală și la îmbunătățirea mobilității urbane. Proiectul municipalității include și reconfigurarea intersecției cu Bulevardul Dâmbovița, precum și conectarea la pistele de bicicletă de pe malul Begăi.

Podul Solventul, Pasajul Solventul și Noua Radială Vest fac parte din planul Primăriei Municipiului Timișoara de a dezvolta o infrastructură urbană modernă, care conectează cartierele și sprijină dezvoltarea economică a orașului.

Contractul a fost atribuit pentru suma de 96.076.330 lei (cu TVA), iar termenul de realizare a lucrărilor este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere. Valoarea totală a investiției este de 133,5 milioane de lei, dintre care 93 de milioane de lei provin din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021–2027, Intervenția Regională 4.1 – Mobilitate urbană sustenabilă.

Podul Solventul – primul pod construit la Timișoara, după Revoluție

Citeste mai mult

Locale

„Curățenia până la bordură“. Carosabilul va fi măturat mecanizat și spălat, la Timișoara. Unde să nu parcați

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara reia programul “Curățenia până la bordură”. Praful care se acumulează la marginea drumului este una dintre principalele surse de poluare urbană, iar intervențiile operatorului SaluT sunt gândite pentru a curăța aceste zone, adesea greu accesibile din cauza mașinilor parcate.

Operațiunile de măturat mecanizat și de spălare a carosabilului vor începe miercuri, 22 aprilie, cu 6 străzi. Pentru o mai bună desfășurare a intervențiilor, este necesară instituirea parcării alternative a autovehiculelor, precum și restricționarea parcării pe străzile incluse în programul de curățenie. Astfel, o zi pe lună, între orele 9 și 14, pe fiecare sens de mers, locuitorii din zonele vizate sunt rugați să respecte parcarea alternativă.

Săptămâna viitoare, miercuri și joi, intervențiile de măturat mecanizat și spălare se vor realiza pe străzile Șt. O. Iosif și Iepurelui, pe tronsonul Ștefan cel Mare – Baba Dochia, pe ambele sensuri de circulație.

În zilele de luni, 27.04.2026, și marți, 28.04.2026, echipele SaluT vor interveni pe bulevardul Dâmbovița (tronsonul Calea Șagului – strada Banatul) și Calea Bogdăneștilor (tronsonul Calea Circumvalațiunii – bulevardul Cetății). De asemenea, echipele vor acționa pe străzile I.I. de la Brad și Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pe tronsoanele strada Verde – Calea Sever Bocu, respectiv Calea Sever Bocu – strada Oravița, pe ambele sensuri de circulație.

Graficele săptămânale pentru parcarea alternativă pot fi accesate la următorul link-ul: https://www.primariatm.ro/managementul-deseurilor-salubrizare/curatenie-pana-la-bordura

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Încep verificările în teren pentru depistarea ambroziei

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie – octombrie.

Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior, până în data de 5 iunie, Primăria va transmite notificări oficiale către toți proprietarii sau administratorii de terenuri unde au fost identificate focare. Conform legislației, toți proprietarii, deținătorii sau administratorii de terenuri (inclusiv de drumuri, căi ferate sau șantiere) au obligația legală de a distruge ambrozia. Lucrările de combatere trebuie realizate de către aceștia până cel târziu la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni: amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Ambrozia se adaptează extrem de ușor pe terenuri virane, șantiere, pe marginea drumurilor sau pe spații verzi neîngrijite. O singură plantă produce anual peste 3.000 de semințe, iar în condiții de secetă, cantitatea de polen eliberată se dublează. Mai mult, polenul poate fi purtat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite