Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Stadion nou, după standardele UEFA, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara a demarat procedura de licitație deschisă pentru elaborarea proiectului tehnic și execuției noului stadion pe structură metalică, care va fi situat în Calea Buziașului.

Stadionul va ocupa o suprafață de peste 9000 mp și avea un număr minim de 9000 de locuri, din care 508 locuri VIP și 102 locuri la loje. Lângă viitorul stadion va fi amenajat și un parc cu loc de joacă, precum și o parcare.

Acesta va avea fundația din beton și structura metalică și va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB (International Football Association Board). Pentru acoperirea stadionului vor fi folosite membrane tensionate – structuri ușoare din materiale compozite, pentru a obține o iluminare naturală datorită proprietăților specifice membranei.

„Zilele acestea am sărbătorit 100 de ani de la înființarea clubului fanion al orașului: Politehnica Timișoara. Un centenar dulce-amar, având în vedere că Timișoara nu are un stadion pe măsura ambițiilor noastre fotbalistice. Niciun alt stadion nu ar putea lua locul lui <Dan Păltinișanu>, însă până când acesta va fi modernizat de Consiliul Județean Timiș, consider că este sarcina administrației locale să ofere o infrastructură sportivă adecvată. Azi am semnat actele necesare pentru scoaterea la licitație a proiectării și execuției noului stadion din Calea Buziașului, primul construit după Revoluție, care va oferi o nouă identitate și va ridica standardul de urbanismal zonei”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Valoarea estimată a proiectului este de 73,3 milioane de lei, fără TVA, respectiv 87,3 milioane de lei, cu TVA, iar durata totală este de 39 de luni pentru realizarea proiectului tehnic și execuție (6 luni pentru proiectare și 33 de luni pentru execuție).

Locale

„Curățenia până la bordură“. Carosabilul va fi măturat mecanizat și spălat, la Timișoara. Unde să nu parcați

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara reia programul “Curățenia până la bordură”. Praful care se acumulează la marginea drumului este una dintre principalele surse de poluare urbană, iar intervențiile operatorului SaluT sunt gândite pentru a curăța aceste zone, adesea greu accesibile din cauza mașinilor parcate.

Operațiunile de măturat mecanizat și de spălare a carosabilului vor începe miercuri, 22 aprilie, cu 6 străzi. Pentru o mai bună desfășurare a intervențiilor, este necesară instituirea parcării alternative a autovehiculelor, precum și restricționarea parcării pe străzile incluse în programul de curățenie. Astfel, o zi pe lună, între orele 9 și 14, pe fiecare sens de mers, locuitorii din zonele vizate sunt rugați să respecte parcarea alternativă.

Săptămâna viitoare, miercuri și joi, intervențiile de măturat mecanizat și spălare se vor realiza pe străzile Șt. O. Iosif și Iepurelui, pe tronsonul Ștefan cel Mare – Baba Dochia, pe ambele sensuri de circulație.

În zilele de luni, 27.04.2026, și marți, 28.04.2026, echipele SaluT vor interveni pe bulevardul Dâmbovița (tronsonul Calea Șagului – strada Banatul) și Calea Bogdăneștilor (tronsonul Calea Circumvalațiunii – bulevardul Cetății). De asemenea, echipele vor acționa pe străzile I.I. de la Brad și Sfinții Apostoli Petru și Pavel, pe tronsoanele strada Verde – Calea Sever Bocu, respectiv Calea Sever Bocu – strada Oravița, pe ambele sensuri de circulație.

Graficele săptămânale pentru parcarea alternativă pot fi accesate la următorul link-ul: https://www.primariatm.ro/managementul-deseurilor-salubrizare/curatenie-pana-la-bordura

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Încep verificările în teren pentru depistarea ambroziei

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe verificările în teren pentru identificarea zonelor cu ambrozie, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, responsabilă pentru numeroase probleme respiratorii în perioada iunie – octombrie.

Pentru a limita răspândirea polenului, între 15 aprilie și 10 mai, municipalitatea, cu ajutorul Poliției Locale, efectuează verificarea și identificarea terenurilor infestate. Ulterior, până în data de 5 iunie, Primăria va transmite notificări oficiale către toți proprietarii sau administratorii de terenuri unde au fost identificate focare. Conform legislației, toți proprietarii, deținătorii sau administratorii de terenuri (inclusiv de drumuri, căi ferate sau șantiere) au obligația legală de a distruge ambrozia. Lucrările de combatere trebuie realizate de către aceștia până cel târziu la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei. Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni: amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice și între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

Ambrozia se adaptează extrem de ușor pe terenuri virane, șantiere, pe marginea drumurilor sau pe spații verzi neîngrijite. O singură plantă produce anual peste 3.000 de semințe, iar în condiții de secetă, cantitatea de polen eliberată se dublează. Mai mult, polenul poate fi purtat de vânt pe distanțe de până la 200 km.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

În noaptea de Înviere programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, prin Societatea de Transport Public Timișoara, asigură transportul în comun cu program extins în noaptea zilei de 11.04.2026, cu ocazia oficierii slujbelor religioase de Paști.

Astfel, transportul public va fi prelungit până la ora 03:30, pentru a putea deservi numărul mare de credincioși, care vor participa la slujbele de Înviere. Singura pauză va fi pe perioada slujbei religioase, în intervalul orar 24:00-01:30.

Drept urmare, graficele de transport vor fi prelungite pentru liniile de tramvai Tv 1, Tv 2, Tv 4, Tv 5, Tv 6, pentru liniile de troleibuz Tb 11, Tb 14, Tb 16, Tb 18, pentru liniile de expres E3 și E7 și pentru linia de autobuz 33.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite