Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Tarife mai mici la parcarea Aeroportului Internațional „Traian Vuia“ din Timișoara

Publicat

pe

Pentru a veni în sprijinul pasagerilor, Aeroportul Internațional Timișoara – „Traian Vuia” va practica tarife de parcare mult mai prietenoase, începând cu data de 1 februarie 2022.

Accesul în aeroport nu doar că va fi rapid și facil, ca și până acum, ci devine și mai convenabil. La fel și staționarea mașinilor.

Drumul de acces spre aeroport, modenizat recent, spațiul de parcare aflat în bune condiții și noile prețuri, sunt cu siguranță în beneficiul celor care aleg să vină cu mașina la aeroport.

„Este o măsură care sperăm că o să-i bucure pe pasageri. Ne-am gândit la reducerea de preț ca la o facilitate acordată celor care în continuare aleg calea aerului pentru deplasările lor, în această perioadă, încă dificilă, de pandemie.” este mesajul directorului general al AIT-TV, Daniel Stamatovici.

Este pentru prima dată în ultimii ani când tarifele de parcare au fost micșorate.

Parcările P1, P2 si P3 având o capacitate de 684 de locuri disponibile. Parcarea P1, aflată în imediata vecinătate a aerogării, este destinată în primul rând autoturismelor care staţionează pe termen scurt, cu access imediat către check-inn și porțile de îmbarcare. Parcarile P2 și P3, sunt destinate administraţiei și pasagerilor care staţionează pe termen mai lung, tarifele pentru acestea fiind și mai convenabile.

Parcarea nu necesită rezervare prealabilă, iar costul aferent staționării poate fi achitat la cele două automate, unul indoor și celălalt outdoor.

Abonamentele pot fi contractate de la biroul Taxare Parcare, situat în incinta Terminalului A al aerogării, de Luni până Vineri, între orele 7:00 – 15:00,  precum și prin intermediul adresei de e-mail: taxare.parcare@aerotim.ro

   Tarife pentru parcarea autovehiculelor în perimetrul aeroportuar în vigoare din 01.02.2022

INTERVAL DE TIMP TARIF ÎN P1, P2 (RON)
Primele 10 minute 2
În intervalul 10 min – 3h(tarif / 30 minute) 2,5
1 oră 5
1 h  și 30 min 7,5
2 ore 10
2 ore  și 30 min 12,5
3 ore 15
În intervalul 3 h – 6 h(tarif / 30 minute) 2
3 ore  și 30 min 17
4 ore 19
4 ore  și 30 min 21
5 ore 23
5 ore  și 30 min 25
6 ore 27
 În intervalul 6 h – 12 h TARIF: 30 lei
6 ore și 30 min 30
7 ore 30
7 ore și 30 min 30
8 ore 30
8 ore și 30 min 30
9 ore 30
9 ore și 30 min 30
10 ore 30
10 ore și 30 min 30
11 ore 30
11 ore și 30 min 30
12 ore 30
 In intervalul 12 h – 24 h  TARIF: 50 lei
12 ore și 30 min 50
13 ore 50
14 ore 50
24 ore 50
 În intervalul 24 h – 48 h  TARIF: 70 lei
24 ore și 30 min 70
25 ore 70
26 ore 70
36 ore 70
48 ore 70
În intervalul 48 h – 168h                                   TARIF: 90 lei
49 ore 90
50 ore 90
100 ore 90
168 ore 90
  

După primele 7 zile (peste 168 ore) tarif 10 lei / zi

10 lei / zi

 

ABONAMENTE:

 

INTERVAL DE TIMP TARIF (TVA inclus)
  P1 P2
1 lună 150 120
3 luni 400 300
6 luni 700 500
12 luni 1200 800

Locale

Lărgiri de benzi pentru reducerea blocajelor pe strada Rebreanu din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara implementează măsuri pentru îmbunătățirea circulației auto și pietonale pe bulevardul Liviu Rebreanu, odată cu avansul lucrărilor de reparații capitale.

Intervențiile vizează intersecțiile bulevardului cu Aleea Sănătății, Calea Martirilor și Strada Salcâmilor, precum și accesul în stația de carburanți de vis-a-vis de Spitalul Județean.

„Pe Bulevardul Liviu Rebreanu trec, în medie, 13.000–14.000 de mașini pe zi, iar în mai multe zone se creează blocaje. Rezolvăm prin lărgirea unor intersecții, precum cea cu Calea Martirilor, extinderea benzilor de viraj și amenajarea unor locuri de parcare. Am prevăzut și măsuri pentru pietoni: eliberăm trotuarul pe un tronson sufocat de mașini parcate și adăugăm o zonă verde. Sunt intervenții punctuale, dar cu efect imediat în trafic”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

La intersecția cu Calea Martirilor, în direcția de mers spre Calea Șagului, municipalitatea va amenaja o nouă bandă de încadrare. Astfel, vor rezulta patru benzi: două pentru viraj stânga spre Martirilor, o bandă pentru înainte și o bandă pentru înainte-dreapta. Măsura reduce blocajele din trafic și implică eliminarea unor locuri de parcare, precum și desființarea unei suprafețe mici de spațiu verde.

Municipalitatea va extinde banda de încadrare pentru virajul la stânga spre Aleea Sănătății, ceea ce va contribui la fluidizarea traficului pe direcția înainte, spre Calea Șagului. Totodată, pe sensul spre Calea Șagului, vis-a-vis de Spitalul Județean, Primăria Municipiului Timișoara intervine pentru a reduce blocajele de pe prima bandă de către mașinile care intră în stația de carburanți. Astfel, câteva locuri de parcare vor fi reconfigurate din format spic în locuri paralele cu trotuarul, pentru a permite amenajarea unei benzi suplimentare pentru intrarea în benzinărie.

Pentru pietoni, municipalitatea va elibera trotuarul în imediata apropiere de intersecția cu strada Salcâmilor, prin desființarea locurilor de parcare. Pe de altă parte, va fi amenajată o nouă parcare cu aproximativ 20 de locuri, care va asigura și legătura rutieră între bulevard și strada Intrarea Sepia, precum și acces auto pentru riverani.

Intervențiile vor fi realizate prin Societatea Drumuri Municipale.

În prezent, SDM execută prima reparație capitală a Bulevardului Liviu Rebreanu în aproape 20 de ani.

Citeste mai mult

Locale

Primele insule ecologice vor fi puse în funcțiune, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând cu data de 10 iulie, vor fi puse în funcțiune primele insule ecologice din oraș.

Astfel, 19 insule din cartierele Aradului și Torontalului vor deveni operaționale în cadrul unui program pilot. În funcție de observațiile și sesizările venite din partea cetățenilor în perioada de testare, sistemul va fi ajustat și îmbunătățit până la operaționalizarea tuturor celor 100 de insule, în toamna acestui an.

Insulele au fost achiziționate direct de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și fac parte dintr-un program mai amplu derulat de municipalitate, dedicat modernizării sistemului de colectare a deșeurilor. În total, au fost instalate 100 de insule, care vor deservi aproximativ 9.000 de apartamente și 27.000 de locuitori din zonele cu cea mai mare densitate din oraș.

Aceste sisteme moderne de colectare a deșeurilor vor fi gestionate de RETIM și ADID, partenerii responsabili cu operarea, monitorizarea și întreținerea lor. Fiecare insulă este dotată cu cinci containere pentru colectarea separată a deșeurilor: biodegradabil, rezidual, plastic/metal, hârtie/carton și sticlă. Accesul se va face pe bază de cartelă, iar insulele sunt dotate cu senzori digitali care monitorizează nivelul de umplere și trimit alerte în cazul în care nu sunt folosite corespunzător.

Proiectul municipalității are o valoare de 6.887.300 lei (fără TVA) și este finanțat prin fonduri europene nerambursabile, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C3 – Managementul Deșeurilor.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Locale

Cod portocaliu de caniculă în județul Timiș

Publicat

pe

Meteorologii au emis un cod  portocaliu de caniculă pentru județul Timiș, valabil în perioada 4 iulie 2025, ora 10:00 – 5 iulie 2025, ora 10:00.

Pentru a nu deveni victime ale caniculei, salvatorii de la ISU Timiș recomandă respectarea următoarelor măsuri:

Evitați aglomerația, efortul fizic intens și expunerea prelungită la soare!

Evitați expunerea prelungită la soare!

Purtați pălării de soare și haine lejere de culori deschise!

Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător! Evitați consumul băuturilor alcoolice!

Consumați fructe și legume proaspete!

Evitați deplasările la orele de vârf. Dacă totuși este necesar, deplasați-vă prin locuri umbrite și faceți repaus.

Creșterea temperaturilor favorizează producerea și propagarea incendiilor de vegetație uscată, punând în pericol culturile și utilajele agricole, animalele și chiar locuințele.

Arderea vegetației uscate și/sau a miriștilor este strict interzisă.

În caz de nevoie, apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Mai multe informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență puteți afla accesând https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.

Cod galben de caniculă, la Timișoara. Unde sunt cele 5 puncte de prim ajutor din oraș

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite