Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Timfloralis, ediția 2020. Cum puteți să participați ca expozant

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, va organiza, în perioada 24 – 26  aprilie 2020, cea de-a 6-a ediţie a Festivalului  Timfloralis cu tematica „Floral Paradise”.

Timp de trei zile, organizatorii vor aduce împreună designeri, arhitecţi, peisagişti, florişti internaţionali, ecologişti, studenţi, elevi, şcoli, universităţi, artişti, firme şi comercianţi al căror scop va fi de a evidenţia frumuseţea naturii, respectiv a florilor în contextul urban cu tematica „Floral Paradise”.

Proiectul mai cuprinde, în afară de expoziţiile florale şi de aranjamente, workshop-uri atât pentru publicul larg, cât şi pentru florişti profesionişti, o paradă a modei cu accesorii florale, spectacole inedite de muzică şi dans, evenimente cu şi pentru copii.

În 2020, Timfloralis se va desfăşura în toate cele trei pieţe centrale ale Timişoarei – Piaţa Victoriei, Piaţa Libertăţii şi Piaţa Unirii, dar şi pe străzile adiacente

Designerii florişti interesaţi de participarea la festival sunt invitaţi să trimită o propunere de proiect pe adresa de e-mail timfloralis@primariatm.ro cuprinzând:

– descrierea proiectului (simbolistică şi semnificaţie, tipul şi cantitatea florală folosită, materiale anexe folosite)
– amplasament dezirabil (în cadrul celor trei pieţe din zona centrală sau a străzilor adiacente) şi dimensiuni (lungime, înălţime, lăţime, amprentă la sol)
– un buget necesar realizării proiectului (defalcat pe tipuri de materiale horticole folosite, materiale anexe si servicii)
– reprezentare grafică aproximativă (design electronic sau schiţă)
– C.V. al iniţiatorului şi coordonatorului de proiect
– număr de telefon şi adresă de e-mail.

Data limită de depunere a proiectelor : 28 februarie 2020.

Regulamentul festivalului poate fi consultat AICI

Locale

Târgul de Paști din Timișoara, ediția 2024. Concert cu ocazia Paștilor catolice

Publicat

pe

Cea de-a XV-a ediție a Târgului de Paști din Timișoara va avea loc în perioada 31 martie – 6 mai 2024.

Evenimentul se va desfășura în trei zone emblematice ale orașului: Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Traian, fiecare spațiu aducându-și contribuția unică la atmosfera festivă.

Târgul de Paști este un punct de întâlnire între tradiție și modernitate, un spațiu unde muzica și activitățile de divertisment se vor împleti armonios pentru a crea o atmosferă de sărbătoare, accesibilă tuturor membrilor comunității.

Veți putea să apreciați talentul artizanilor locali, să vă delectați cu specialități culinare tradiționale și internaționale și să vă bucurați de momente de neuitat alături de familie și prieteni.

Pentru deschiderea târgului, deoarece se sărbătoresc Paștile catolice a fost pregătit un program special.

Program 31 martie 2024

12:00, Piața Unirii: Alaiul Primăverii

18:00, Piața Libertății: concert extraordinar cu

Orchestra simfonică „Lira“, în interpretarea căreia va putea fi ascultată „Primăvara“ de Glazunov, „Primăvara“ de Vivaldi, „Voci de primăvară“, de J. Strauss, uvertura la „Oberon“, de C. M. vin Weber și „Dansul săbiilor“, de A. Haciaturian.

Citeste mai mult

Locale

CAMPANIE. Dezinsecție pentru eliminarea căpușelor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor.

Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil zonele în care se desfășoară acțiunea de dezinsecție, pentru a preveni orice incidente neplăcute.

Totodată, Primăria Municipiului Timișoara recomandă apicultorilor ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor și să scoată stupii în afara ariei de stropire.

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu  legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Plus, având substanţă activă Cipermetrin şi concentraţie specifică pentru combaterea căpuşelor). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Citeste mai mult

Locale

Coridor de Agrement Urban, pe Malurile Begăi. Se vor amenaja spații pentru plimbare, sport și relaxare

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă lucrările de transformare a unui hectar de teren într-un spațiu generos cu zone de relaxare, cu mici păduri urbane, cu zonă sportivă și pentru evenimente.

Cu perspectivă spre Catedrala Mitropolitană, zona de relaxare va fi ideală pentru picnicuri, plimbări sau contemplare, iar zona de sport, cu terenuri de baschet și mese de ping-pong, înconjurată de gradene naturale, va aduna zeci de amatori de sport și susținători.

„Așa cum am promis atunci când am emis dispozițiile de demolare, redăm timișorenilor patrimoniul orașului care a fost prădat decenii de tot felul de șmecheri. Noua amenajare este doar prima etapă a Coridorului de Agrement Urban pe care îl amenajăm pe malul Begăi, în locul construcțiilor ilegale pe care le-am desființat. Va fi un loc pentru comunitate, unde timișorenii să pot plimba, pot face sport și se pot relaxa. Recuperarea terenurilor ocupate ilegal pe malul Begăi va continua, iar amenajarea actuală va fi extinsă”, a declarat primarul Dominic Fritz. 

După tasarea terenului, montarea unui sistem automat de irigații și reparații la sistemul de iluminat din zonă, urmează amenajări pe toată suprafața și specifice fiecărei zone. Spre exemplu, două mici păduri urbane, una de pini și cealaltă de carpeni, vor mărgini terenul de sport. Mici oaze de umbră pe timp de vară, acestea vor contribui și la reducerea poluării în zonă. Totodată, în apropierea podului Mitropolit Andrei Șaguna, unde s-a păstrat o bucată din terenul mlăștinos pe care a fost construită Timișoara, stufărișul va fi menținut și completat, iar zona va fi îngrădită pentru a fi pusă în valoare. În plan este inclusă și o zonă cu habitat natural, spațiu destinat biodiversității din mediul urban, amenajată cu 8 specii de arbori. Pe toată suprafața se vor planta peste 1.000 de plante perene și arbuști și peste 100 de arbori: arțari norvegieni, frasini de munte Raywood, pini silvestri, pini negri, carpeni albi, mesteceni albi, stejari roșii, paltini de câmp, ulmi, fagi, arbori de gumă cu frunze roșii. 

Terenul în valoare de aproape 5 milioane de euro, cu o suprafață de peste 12.000 mp, pe care au fost construite clădiri fără autorizații și fără contracte de concesiune – Terasa Boss și Gatsby Social Club – a fost eliberat în urma unei operațiuni de demolare a imobilelor. 

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite