Ne găsiți și pe:

Locale

Trafic cu 15 la sută mai mare pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

Aeroportul Internațional Timișoara a avut un început favorabil în privința numărului de pasageri, a numărului de mișcări aeronave, precum și a cantității de marfă transportată spre și dinspre Timişoara, conform datelor de trafic din luna ianuarie a anului 2020.

 În prima lună a anului curent, 119.373 de pasageri au călătorit spre/dinspre aeroportul Timișoara, cu 15% mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent.

Cei mai mulți călători au ales zborurile spre/dinspre București, München, Bergamo (Milano) și Luton (Londra).

De asemenea, o creștere semnificativă s-a înregistrat și în ceea ce privește numărul de mișcări aeronave, astfel numărul zborurilor a crescut cu 10,8 % comparativ cu aceeași lună a anului trecut, înregistrându-se 1.441 de aeronave care au aterizat sau decolat de la Timişoara.

În privința traficului cargo, în prima lună din acest an, s-a înregistrat o creștere de 5,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, în total fiind transportate aerian 434 de tone de marfă. Creșterea traficului aerian de marfă este un indicator al dezvoltării stabile și sustenabile a economiei regionale.

„Evoluția numărului de pasageri îmbarcați/debarcați la aeroportul din Timişoara se datorează curselor aeriene directe spre tot mai multe destinații, dar și a creșterii frecvenței zborurilor. De asemenea, creșterea traficului aerian de marfă este un indicator extrem de important pentru dezvoltarea regiunii Banat. Aceste cifre ne bucură, dar ne și responsabilizează permanent în ceea ce privește oferirea unor servicii optime și eficiente pentru pasageri, în condițiile în care aeroportul din Timișoara este și principala poartă aeriană din Vestul României”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu.

Locale

Femeie confirmată cu infecție cu coronavirus, la Timișoara

Publicat

pe

Femeia de 38 de ani din Timişoara care a fost la Bergamo şi care a prezentat primele simptome pe data de 25 februarie iar pe 27 februarie a mers la medic, a fost izolată la domiciliu iar vineri a fost declarată pozitiv.

„În ceea ce priveşte cele două cazuri, cazul de la Timişoara este în stare bună, cazul de la Cluj, după ce ieri a suferit o insuficienţă respratorie, astăzi e într-o stare mai bună”, a spus Nelu Tătaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății.

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că ambii pacienţi nu vor fi trataţi din centrele regionale unde se află în prezent.

Știrea inițială

O femeie de 38 de ani, care s-a întors recent oraşul Bergamo din Italia a fost internată, joi seara, la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara deoarece a făcut febră în timp ce era izolată la domiciliu.

Femeia este suspectă de infecție cu coronavirus motiv pentru care i se vor recolta probe de sânge care vor fi trimise la Institutul „Matei Balș“ din București.

Femeia a fost în urmă cu zece zile, timp de o zi, în Bergamo.

Aproape 300 de persoane sunt izolate la domiciliu, în Timiş, dupa ce s-au întors din zone afectate de acest virus.

Citeste mai mult

Locale

Măsuri pentru prevenirea infecției cu coronavirus la Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

 Aeroportul Internaţional Timișoara întreprinde toate măsurile de prevenție pentru a ține sub control noul tip de coronavirus și vine în sprijinul pasagerilor care sosesc din zonele afectate din Italia, în primul rând cele cu transfer prin aeroporturile din Milano – Bergamo și Treviso.

Astfel, pe aeroportul Timișoara sunt instituite principalele măsuri de precauție.

Informare publică permanentă despre măsuri de prevenire și acțiune în cazul potențialilor infecții cu noul coronavirus (informație accesibilă pe pagina aeroportului www.aerotim.ro):

– distribuirea unor chestionare de evaluare și localizare individuale pentru a fi completate de pasagerii cu debarcare la aeroportul Timișoara și îmbarcare la aeroportul Milano-Bergamo și Treviso, încă de la bordul aeronavelor;

– dotarea personalului medical cu 5 scanere termice portabile, utilizate de cabinetul medical și Direcția de Sănătate Publică pentru verificarea pasagerilor veniți din zonele de risc;

– instituirea unui flux separat pentru procesarea pasagerilor pe fluxul de sosiri externe, atunci când situația o impune;

– realizarea dezinfecției pe fluxul de intrare în țară, la intervale de timp regulate, a pardoselii, obiectelor sanitare, mobilierului ș.a.

– punerea la dispoziția cabinetului medical și a Direcției de Sănătate Publică a unei camere de izolare unde sunt verificați pasagerii sosiți din zonele declarate de risc;

– punerea la dispoziție a unei facilități de carantină, cu un număr de 8 paturi, dușuri, încălzire, bucătărie, pentru a fi utilizată la solicitarea Direcției de Sănătate Publică;

– reactualizarea continuă a Planului de măsuri și a Procedurii de prevenire și acțiune în cazul potențialilor infecții cu noul coronavirus;

Administrația aeroportului Timișoara face apel la calmul pasagerilor și asigură de faptul că sunt respectate toate măsurile de siguranță ce se impun, pentru a sprijinii autoritățile din domeniul sănătății oferind condiții de control medical la intrarea în țară.

Citeste mai mult

Locale

Pregătiri pentru Târgul de Paști, ediția 2020. Condiții pentru comercianți

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, organizează cea de-a XIII- a ediţie a Târgului de Paşti, în perioada 27 martie – 20 aprilie 2020.

Căsuţele vor fi amplasate în Piaţa Victoriei, iar expozanţii interesaţi de participarea la Târgul de Paşti vor trebui să depună, în intervalul 5 martie – 15 martie 2020, la Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, str. Miron Costin nr. 2 (orar: luni – vineri 11.00 – 15.00), următoarele documente :

  • formular (word) de participare la Târgul de Paşti;
  • CD cu poze şi lista produselor comercializate;
  • copie xerox după actele firmei;
  • certificat de calitate sau orice alt document care atestă calitatea şi specificul produselor comercializate;
  • copie contract de colectare uleiuri şi grăsimi alimentare uzate, încheiat cu un operator economic specializat;
  • copie contract de colectare şi evacuare a deşeurilor, încheiat pe perioada târgului cu o societate specializată.

De asemenea, expozanţii care comercializează produse alimentare au nevoie de avizul prealabil al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş.

Totodată, pentru buna funcţionare a activităţii, trebuie precizate detaliile referitoare la logistica necesară (curent electric, apă şi altele).

În urma selecţiei, vor fi admise cele mai bune dosare înscrise, astfel încât oferta târgului să fie cât mai atractivă şi mai diversificată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite