Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Modificări în calendarul utilizării caselor de marcat cu jurnal electronic

Publicat

pe

Calendarul introducerii caselor de marcat echipate cu jurnal electronic în locul aparatelor dotate cu role jurnal pe suport hârtie se modifică pentru companiile mari și mijlocii, însă se menține termenul pentru contribuabilii mici și, totodată,  termenul final de implementare pentru dotarea tuturor operatorilor economici cu aparate de marcat noi, care este 1 august 2018.

Astfel, pentru utilizarea exclusivă a caselor de marcat cu jurnal electronic se introduce un termen comun, 1 iunie 2018, atât pentru firmele mari, cât și pentru cele mijlocii, decalat față de termenele prevăzute în prezent de lege, 1 ianuarie 2018 pentru firmele mari, respectiv 1 aprilie 2018 pentru firmele mijlocii.

Modificarea are scopul să ducă la evitarea eventualelor dificultăți care pot să apară în dotarea contribuabililor cu noile aparate de marcat, de exemplu, indisponibilitatea, la data limită prevăzută de lege pentru dotarea unei categorii de contribuabili, a unor modele de aparate specifice activităților desfășurate de aceștia.

Data la care se va interzice comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu rolă pe suport de hârtie va coincide cu data limită la care utilizatorii au obligația să se doteze cu noile aparate de marcat, respectiv 1 august 2018, comparativ cu 1 octombrie 2017, termen prevăzut de legislația în vigoare.

Dotarea operatorilor economici cu case de marcat cu jurnal electronic și conectarea la sistemul informatic al ANAF contribuie la reducerea evaziunii fiscale, precum și la creșterea nivelului de fiscalizare și îmbunătățirea execuției veniturilor bugetare.

Obligativitatea utilizării de aparate de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici şi eliminarea treptată a aparatelor de marcat cu rolă jurnal a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2014, însă termenele inițiale au fost modificate ulterior. Situațiile în care contribuabilii au obligativitatea introducerii caselor de marcat electronic fiscale sunt specificate explicit de lege.

De asemenea, prin Ordonanța adoptată de Guvern vor fi revizuite și reașezate sancțiunile contravenționale prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, inclusiv prin stabilirea acestora pe un interval valoric și nu în cuantum fix, așa cum prevede legislația în vigoare, luându-se în considerare principiul proporționalității dintre faptă și sancțiune, promovat și de legea prevenției, precum și de practica judiciară în domeniu.

Măsura are scopul să asigurare proporționalitatea și echitatea sancțiunilor contravenționale aplicate, transparența deciziilor luate de către agentul constatator și să descurajeze operatorii economici să repete săvârșirea aceleiași contravenții într-o anumită perioadă de timp. Sancțiunile revizuite intră în vigoare în  zece zile de la data publicării Ordonanței de Guvern în Monitorul Oficial al României.

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

„Cea mai frumoasă poveste din junglă” – 300 de elevi din Timișoara, față în față cu Alexandru Stermin

Publicat

pe

Asociația „Inițiativă în Educație”, în parteneriat cu Editura Humanitas Junior și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, a organizat în data de 20 martie 2026, la sediul Consiliului Județean Timiș, activitatea educațională „Cea mai frumoasă poveste din junglă. De vorbă cu scriitorul Alexandru Stermin”.

Evenimentul, dedicat elevilor din învățământul primar, a reunit peste 300 de copii, oferindu-le oportunitatea de a intra în dialog direct cu autorul și de a descoperi, dintr-o perspectivă autentică, fascinația pentru natură, explorare și cunoaștere.

Invitatul special, Alexandru Stermin, este biolog, explorator și autor cunoscut pentru modul său captivant de a aduce mai aproape de cititori lumea animalelor și a ecosistemelor îndepărtate. Prin cărțile sale, el reușește să îmbine aventura cu informația științifică, transformând lectura într-o experiență de descoperire și reflecție asupra relației dintre om și natură.

Un punct central al întâlnirii l-a reprezentat prezentarea noii sale cărți, „Cea mai frumoasă poveste din junglă”, apărută în 2025 la Editura Humanitas Junior. Volumul, ilustrat de Oana Gîrneț, spune o poveste plină de aventuri și învățăminte despre oameni trăitori în armonie cu natura și despre curajul a patru copii care pornesc într-o călătorie plină de peripeții pentru a-și salva comunitatea. Pe parcursul narațiunii, cititorii sunt invitați să reflecteze asupra legăturii dintre om și mediu, învățând cât de importantă este grija pentru natură. Cartea este potrivită pentru copiii de peste 8 ani și combină elemente de ficțiune ilustrată cu teme educative despre biodiversitate și responsabilitate față de natură.

„Ne bucurăm că volumul ,,Cea mai frumoasă poveste din junglă” a ajuns și la juniorii timișoreni. Întâlnirea cu autorul a fost mai mult decât un simplu dialog, a fost o invitație la descoperire, la visare și la o conexiune mai profundă cu frumusețea mediului înconjurător. Credem că astfel de experiențe aprind în copii nu doar dragostea pentru lectură, ci și respectul sincer pentru natură.

De asemenea, colaborarea cu Asociația Inițiativă în educație reprezintă un exemplu de bune practici și implicare în educația tinerelor generații.” Otilia Solomon, PR Coordonator Humanitas Junior

Întâlnirea a reprezentat o premieră pentru elevii participanți, care au avut ocazia să asculte o prezentare susținută de autor, să descopere povești din expedițiile sale și să adreseze întrebări, într-un dialog deschis și interactiv. Activitatea a creat un cadru autentic de învățare, în care lectura s-a îmbinat cu experiența directă și cu explorarea lumii dincolo de paginile cărților.

Evenimentul a avut ca scop stimularea interesului pentru lectură și dezvoltarea curiozității față de diversitatea culturală și științifică, prin întâlnirea directă cu un autor contemporan.

„Dialogul direct cu Alexandru Stermin a fost o oportunitate valoroasă de a conecta lectura cu realitatea, cu știința și cu dorința de a descoperi. Ne-am dorit să oferim copiilor nu doar o întâlnire cu un scriitor, ci o experiență care să le deschidă curiozitatea față de lume. Entuziasmul copiilor ne arată că astfel de întâlniri au un impact real și pot transforma lectura într-o aventură personală. Suntem recunoscători și de sprijinul oferit de Gaz Vest, reușind să le oferim copiilor din mediul rural această carte cadou” Andrada Mazilu, coordonator proiecte Asociația inEDU

Asociația Inițiativă în Educație contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural din județul Timiș prin crearea de contexte de învățare pentru elevi, profesori și părinți.

Citeste mai mult

Administrație

Locurile de parcare din zona Cetate se vor putea rezerva în sistem drop-off

Publicat

pe

Primăria Timișoara lansează platforma online dedicate rezervării locurilor în sistemul de tip drop-off din Zona Cetate, un instrument digital care simplifică procesul de aprovizionare pentru antreprenori și contribuie la reducerea traficului din zona centrală.

Sistemul de tip drop-off, implementat în 13 locații din Zona Cetate, permite descărcarea mărfurilor în puncte logistice dedicate, amplasate la periferia zonei, în intervalul orar 6:00 – 22:00, cu autovehicule având masa maximă autorizată de până la 3,5 tone. Platforma online oferă posibilitatea rezervării rapide a unui interval orar disponibil, în limita locurilor existente, asigurând astfel un flux organizat și predictibil pentru aprovizionare.

Societățile comerciale care doresc rezervarea unui loc în sistemul drop-off trebuie să fi obținut în prealabil avizul de acces auto în Zona Cetate pentru aprovizionare spații comerciale, aprovizionare sediu/punct de lucru sau curierat. În contextul lansării platformei, avizele emise anterior datei de 23 ianuarie trebuie actualizate prin redepunerea cererii, pentru a permite utilizarea sistemului de rezervare.

Utilizarea punctelor drop-off este condiționată de rezervarea prealabilă prin platformă. Avizele pentru utilizarea acestora se emit automat, în ordinea înregistrării cererilor și în limita locurilor disponibile. Fiecare rezervare include un interval orar clar stabilit, iar staționarea este permisă pentru maximum o oră per vehicul, revenirea în aceeași zonă fiind permisă după minimum 2 ore.

Prin digitalizarea acestui serviciu, Primăria Municipiului Timișoara își propune să reducă timpii de așteptare, să elimine blocajele generate de opriri necontrolate și să îmbunătățească accesul pentru aprovizionare în zona centrală.

Platforma este disponibilă online, la adresa: https://servicii.primariatm.ro/aviz-acces-drop-off.

Citeste mai mult

Din țară

ECHINOCȚIU. Se instalează primăvara astronomică

Publicat

pe

Momentul echinocțiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice se va produce în 20 martie 2026, la ora 16,46, când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade.

Reprezentanții Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ informează că, la momentul echinocțiului de primăvara Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine. La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă ți valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest.

Începând de la aceasta dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite