Ministerul Muncii a anunțat că se vor acorda ajutoare sociale în valoare de 2.250 de lei pe lună agenților economici care angajează persoane cu dizabilități. Banii...
Elevii şi studenţii se vor putea înscrie şi în acest an în programul „Euro 200” derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), prin intermediul căruia primesc un...
Anul acesta, numărul biletelor de tratament balnear distribuit prin Casa Naţională de Pensii este de aproape 60.000. Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16...
Angajaţii fabricii Nestle Timişoara vor protesta, începând de luni după-amiaza, la poarta fabricii din localitate, aceştia fiind nemulţumiţi de refuzul companiei de a aproba cererile sindicatului...
În comuna Giroc din judeţul Timiş are loc de ceva timp un fenomen care oferă speranţa că aşezările rurale din România pot avea un viitor luminos,...
Societatea de Transport Public Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara vor inaugura, începând cu data de 11.03.2019, două noi linii destinate transportului şcolar, ajungându-se astfel la un...
Ion Dumitrașcu, un doljean stablit în Timișoara, a împlint, zilele trecute, 102 ani, prilej cu care a fost declarat cel mai longeviv credincios al Parohiei Timișoara...
Alocaţiile copiilor vor fi majorate, de la 1 martie 2019, după adoptarea în plenul Parlamentului a unui amendament la Legea bugetului. Astfel, copiii de până la...
Logiscool România începe un nou semestru în Timișoara pentru copiii și adolescenții care își doresc să învețe programare și robotică. Află cum va decurge noul an...
ASCOR Timișoara organizează în perioada 20-27 ianuarie 2019 o colectă de îmbrăcăminte și încălțăminte groasă pentru persoanele fără adăpost, intitulată „O haină pentru viață”. Pot fi...