Ne găsiți și pe:

Actualitate

Studenții UVT, premiați la un prestigios concurs științific

Publicat

pe

Echipa Facultății de Drept din cadrul UVT a câștigat premiul pentru cel mai bun memoriu în finala internațională a Telders Moot Court Competition, prestigios concurs științific studențesc de drept internațional public, competiție organizată de către Universitatea din Leiden.

În etapa finală a competiției desfășurată la Haga, Olanda, s-au calificat 26 echipe, printre care și cea a Facultății de Drept din cadrul UVT. Accesul în această etapă s-a făcut pe baza rezultatelor obținute în cadrul rundelor naționale, echipa Facultății de Drept din Timișoara calificându-se în urma câștigării etapei naționale în fața universităților din București și Sibiu.

Competiția finală a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții Internaționale de Justiție, în care echipele participante au prezentat argumentele părților într-o speță vizând drepturile refugiaților și libertatea de navigație.

Echipa Facultății de Drept din Timișoara, compusă din Sandra Baci, Alexandra Burdulea și Lazăr Silviu, toți studenți în anul II, a obținut premiul pentru cel mai bun memoriu pentru reclamant, a ocupat locul 5 în clasamentul reclamanților și locul 8 în clasamentul final general al competiției.

Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de asist. univ. dr. Sorina Doroga și Vlad Macovei, student în anul IV al Facultății de Drept, fost participant la numeroase concursuri internaționale studențești.

Acest rezultat se înscrie în seria succeselor din ultimii ani ale echipelor Facultății de Drept din Timișoara în competiții studențești internaționale în domeniul drepturilor omului, dreptului internațional public și dreptului Uniunii Europene, cel mai recent exemplu fiind calificarea în semifinalele Central and Eastern European Moot Court Competition, concurs desfășurat la Bratislava (Slovacia), în perioada 29 aprilie – 2 mai 2016.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, vaq organiza celebrarea județului Timiș printr-o horă timișeană și un spectacolul de gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” în 28 iulie 2026 în centrul Timișoarei.

Programul începe cu o horă timișeană în Piața Victoriei la ora 18:30, la care vor participa localitățile câștigătoare ale Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a, 2026. 11 localități din județul Timiș: Sânnicolu Mare, Deta, Checea, Voiteg, Victor Vlad Delamarina, Remetea Mare, Făget, Parța, Comloșu Mare, Ghilad, Ghiroda și Ansamblul Profesionist Banatul vor aduce la Timișoara cei mai de seamă reprezentanți într-un spectacol folcloric desfășurat în Piața Sf. Gheorghe la ora 19:00.

Spectacolul va fi prezentat de Maria Borțun Popescu. Accesul este liber.

Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județuluji Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Administrație

ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Societății Drumuri Municipale (SDM), comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea etapizată a traficului rutier pe bulevardul Revoluției  1989, începând din 23 iulie 2026, pe sensul de mers Pod Decebal – strada Hector.

Restricțiile sunt necesare pentru lucrările de înlocuire a covorului asfaltic și de aducere la cotă a capacelor de cămine, intervenții care urmăresc îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea durabilității infrastructurii rutiere.

Astfel,  într-o primă etapă, în perioada 23 iulie 2026 – 27 iulie 2026, atât parcările, cât și circulația rutieră de pe banda 1, vor fi închise pe bulevardul Revoluției 1989, pe tronsonul cuprins între strada Andrei Mocioni și strada Hector.

De asemenea, în perioada 25 iulie 2026 – 26 iulie 2026 se va închide traficul rutier și la intersecția dintre bulevardul Revoluției 1989 și strada Nicolae Filipescu.

În etapa a doua, în perioada 28 iulie 2026 – 1 august 2026, se va închide circulația rutieră pe banda 2 de pe bulevardul Revoluției 1989, pe tronsonul cuprins între strada Andrei Mocioni și strada Hector, fără închiderea intersecției cu strada Nicolae Filipescu.

Citeste mai mult

Administrație

Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda

Publicat

pe

Municipiul Timișoara amenajează o nouă conexiune velo între Podul Andrei Șaguna și localitatea Ghiroda. Municipalitatea a lansat licitația pentru serviciile de proiectare, faza DALI, necesare continuării rețelei de pe malul Begăi.

Proiectul facilitează deplasarea locuitorilor din Timișoara până în zona naturală a râului și oferă locuitorilor din Ghiroda o rută sigură și directă pentru a ajunge în oraș cu bicicleta, fie pentru serviciu, fie pentru recreere. Investiția include și măsuri de creștere a siguranței în intersecția cu Strada Colonia Slavic, precum și amenajarea trotuarelor pe Strada Canalul Bega.

„Extindem rețeaua de piste sigure pentru bicicliști în oraș și creăm noi conexiuni metropolitane. În Timișoara, toate noile investiții majore – de la Inelul II și Magistrala Verde până la Podul Muncii sau Pasajul Polonă – au prevăzute piste velo. Pe malul Begăi construim o rută sigură și directă spre Ghiroda atât pentru timișorenii care vor să ajungă ușor spre zona naturală a râului, cât și pentru locuitorii din Ghiroda care vin în oraș cu bicicleta”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Primăria Municipiului Timișoara va amenaja pista pe digul de pe malul stâng al Begăi, între Podul Andrei Șaguna și Ghiroda. Traseul va avea aproape 3 km lungime, sens dublu, și va trece pe lângă hidrocentrală. În paralel, municipalitatea va introduce trotuare și va moderniza carosabilul, rețelele edilitare și iluminatul public de pe întreaga Stradă Canalul Bega, pentru a oferi locuitorilor condiții moderne și sigure de deplasare.

Investiția va reconfigura intersecția Canalul Bega – Colonia Slavic – Vânătorilor, pentru a elimina conflictele de trafic și a asigura siguranță pentru pietoni, bicicliști și șoferi. Prin aceste intervenții, municipalitatea îmbunătățește accesul între Timișoara și Ghiroda și face legătura mai sigură și mai fluentă pentru toți participanții la trafic.

Valoarea estimată a contractului pentru serviciile DALI este de 248.000 lei (fără TVA). Anunțul de licitație este disponibil la următorul link: https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/simplified-notice/v2/view/100242535

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite