Ne găsiți și pe:

Actualitate

Timfloralis 2018. Simbolurile Centenarului și anului 2021, realizate din flori

Publicat

pe

Festivalul Timfloralis 2018 (27.04.2018 – 29.04.2018) supune atenției publicului larg creații ale artiștilor floriști internaționali dar și timișoreni care, cu siguranță, vor genera bucurie în sufletele privitorilor. Dorim să vă specificăm parte dintre proiectele ce se vor derula în acest an în cadrul Timfloralis.

Piața Victoriei găzduiește pe platoul din fața Operei proiectul “The Future is Here” al floristului Olandez Dennis Kneepkens, dar și elemente de mobilier floristic decorate de către floristul Florin Jiboc. Fântâna din centrul Timișoarei poartă în acest an amprenta Filomenei Brisc, iar tânăra floristă Alexandra Luca va realiza proiectul “Mașina Timpului”. Tot în zona centrală, timișorenii vor putea exploata imaginea superbă a photo corner-ului  din acest an, “Hoop of Hope” realizat de către florista Bianca Negrea.

În Piața Libertății vor capta atenția privitorilor proiectul floristei Diana Toma cu o reintrepretare florală a “Pomului Breslelor” și proiectul “The Ethnic Spirit of Timișoara” aparținând floristei Alina Nagy-Ghinea dar și work-shop-urile susținute de Facultatea de Horticultura si Silvicultura – USAMVBT, SC Horticultura SA, Casa de Cultură a Studenților din Timișoara precum și workshop-uri surpriză! Tot în perimetrul Pieții Libertății se va desfășura în acest an activitatea de comerț floral.

Ca și elemente inedite în acest an menționăm împodobirea în premieră a podului Mihai Viteazul precum și realizarea din flori a simbolurilor Centenarului României și a anului 2021, anul în care Timișoara va deveni Capitală Europeană a Culturii. Tot în premieră, pe strada Mărășești se vor regăsi motive florale pictate pe asfalt care vor înfrumuseța centrul Timișoarei.

Alte două momente dinamice vor atrage atenția și vor stârni interesul publicului larg : “Parada Florilor”, constând în prezentarea prințeselor Timfloralis în trăsuri trase de cai precum și “Pedalarea Timfloralis“, când participanții vor parcurge traseul specificat în programul evenimentului purtând aranjamente florale pe bicicletele lor.

Programul din acest an al festivalului cuprinde numeroase demonstrații floristice ce se vor desfășura pe scena situață în Piața Victoriei, conform programului de mai jos.
Parteneri ai acestui eveniment sunt : Filarmonica Banatul, Facultatea de Horticultura si Silvicultura – USAMVBT, TVR Timișoara, Radio Kiss FM, Radio Timișoara și Radio Reșița.
Organizator și finanțator : Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură.

Program Timfloralis 2018

Vineri 27.04.2018
Piața Victoriei
Ora 16.30 – Deschiderea Timfloralis 2018 – Fanfara Big Band 
Ora 17.00  – Cuvant primar însoțit pe scena de toți floriștii participanți la Timfloralis 
Ora 17.20 – „Prințesele Timfloralis” – show de deschidere cu Dennis Kneepkens (Olanda) urmat de
„Parada florilor” – prințesele străbat centrul orașului în calești (Piața Victoriei – Mărășești – Parcul
Botanic și retur)
Ora 18.00 – Dansuri contemporane – Școala de dans Eliana Club
Ora 18.30  – „Lumea de basm a lui H. C. Andersen” – viziunea floristului Piotr Marzek (Polonia) 
Ora 19.20 – Program artistic susținut de Fanfara Big Band si solista Ingrid Nicolaescu 
Ora 20.30 – „Jocul Ielelor – viziune florală” – susținută de Alina Nagy Ghinea (România), Diana Toma
(România) și Alexandra Luca (România) 

Sâmbătă 28.04.2018
11.00 – „Pedalarea Timfloralis” – tur al orașului cu biciclete împodobite cu flori, pe traseul : Parcului
Botanic – Str. Gheorghe Dima – dreapta pe Str. Gheorghe Lazar – dreapta pe Bulevardul Cetății – dreapta
pe Calea Torontalului – dreapta pe Calea Circumvalațiunii- Str. Gheorghe Lazăr – Str. Gheorghe Dima
sensul giratoriu spre Str. Paris- dreapta pe Blv Republicii – sensul giratoriu spre Bulevardul Regele
Ferdinand I  – pe langa Catedrala – stanga pe Str. 23 Decembrie 1989 – dreapta pe Blv. Ion C Bratianu –
sensul giratoriu spre Bastionul Maria Theresia – sensul giratoriu de la Punctele Cardinale – Str. Oituz –
Piata Marasti – Str. Gheorghe Dima – sosire înapoi la Parcul Botanic.
Piața Victoriei
12.00  – 14:30 Dansuri contemporane – Școala de dans Eliana Club, Scoala de balet Denisse și Scoala
Chromatik Voice    
18.00  – „Hora florală” – demonstrație susținută de Orit Hertz (Israel), Kristina Rimiene (Lituania), Rosella
Mandau (Canada), Tuba Belgin Oskan (Turcia) 
19.00 – „Future Love” – demonstrație susținuta de Dennis Kneepkens (Olanda) si Filomena Brisc
(România) 
20.00 – „Fusul Românesc” și „Focul Mistic” – demonstrație suținuta de Agna Martens, ambasador
European Master Certification (Belgia) 
21.00 – „Uvertura Primăverii” – Filarmonica Banatul și soliști ai Operei Naționale : Diana și Radu Zaharia
Piața Libertății
11.00 – 17.00 – „Micul Grădinar” – workshop pentru copii susținut de SC Horticultura SA (la pavilion)
12.00 – Workshop susținut de Facultatea de Horticultura si Silvicultura – USAMVBT (la pavilion)
Stand ”Floral boutique” Expoziție pălării, acesorii handmade  – Atelier creativ de expresie susținut de
Casa de Cultură a Studenților din Timișoara
Stand ”Terasa Floral Boutique” (aranjamente florale, manechin cu fustă din mușchi, bustieră din flori)
susținut de Casa de Cultură a Studenților din Timișoara
La pavilioanele amenajate în piață se vor mai desfășura workshop-uri surpriză ale invitaților internaționali.

Duminică 29.04.2018
Piața Victoriei
15.00
– Dansuri contemporane – Scoala Chromatik Voice
19.00 – „Wishing the future” – demonstrație susținuta de Dennis Kneepkens (Olanda) 
20.00 – „Big Band, Latino and More” – fanfara Sevens Showband 
Piața Libertății
11.00 – 17.00 – „Micul Grădinar” – workshop pentru copii susținut de SC Horticultura SA (la pavilion)
Stand ”Floral boutique” Expoziție pălării, acesorii handmade  – Atelier creativ de expresie susținut de
Casa de Cultură a Studenților din Timișoara
Stand ”Terasa Floral Boutique” (aranjamente florale, manechin cu fustă din mușchi, bustieră din flori)
susținut de Casa de Cultură a Studenților din Timișoara
La pavilioanele amenajate în piață se vor mai desfășura workshop-uri surpriză ale invitaților internaționali.

Cultură

Trupa „Celelalte cuvinte“ împlinește 45 de ani de activitate – Interviu cu Călin Pop, solistul formației

Publicat

pe

Domnule Călin Pop, sărbătoriți în aceste zile 45 de activitate muzicală neîntreruptă. Vă felicităm și vă dorim succes în continuare. Este o cifră impresionantă. Cum ați reușit să să păstrați numele și, de ce nu, renumele în muzica românească. Pentru că trebuie să recunoaștem este un domeniu care a evoluat dar a și involuat…

Involuția, dacă se poate numi așa, ține de fiecare în parte dar și de noile vremuri în care trăim, dezvoltarea foarte rapidă a tehnologiei digitale, explozia informațională și tot ce presupun acestea ca și efecte. Pasiunea pentru muzică, respectul și bucuria de a cânta ne-au ținut împreună purtând mai departe prin timp tot ce e frumos și din suflet păstrat alături de fanii și publicul nostru care are o caracteristică specială- calitate, rafinament neidentificându-se cu criteriul cantitativ…

Sunteți una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rock-ul românesc. Cum vedeți evoluția acestui stil muzical în viitor și cum vă pregătiți să rămâneți în preferințele publicului.

Mereu am obișnuit publicul și fanii să vină ei după noi și să le oferim cu drag ce avem. Titulatura trupei in sine, muzica și versurile prin mesajele transmise au dus la formarea in timp a unui public care urmeaza necondiționat trupa în termenii respectului și afecțiunii reciproce. Așa că în concluzie câtă vreme există public și fani tot atâta vreme este și muzică rock. Muzica rock nu dispare, doar poate îmbraca diverse straie mai actuale eventual, mai noi, mai tehnice dar sufletul rămâne acelasi. Depinde de fiecare în parte cum dorește să păstreze si sa ducă mai departe valorile dobândite sau nu. Muzica rock după mine și orice gen muzical cult au menirea de a înfrumuseța viața spirituală a oamenilor, a celor ce sunt dispuși să le primească în casa sufletului. Nu mulți sunt cei care se pot considera câștigători din acest punct de vedere în aceste vremuri orientate spre consum și entertainment .

Una dintre marile provocări ale zilelor noastre putem spune că este apariția și promovarea inteligenței artificiale. Am dori și știm care este părere dumneavoastră privind această nouă modă și cum credeți că ar influența domeniile muzicale în viitor.

Inteligența artificială nu este o modă, este o realitate. Ea după părerea mea nu va putea înlocui emoția umană, dacă vorbim chiar și despre muzică. Poate sa reproducă, să inventeze, poate sa sune bine dar nu poate cânta live, in public. Este bună,  poate rezolva lucruri repede și bine ducând la economisire de timp, poate ajuta omul, indiscutabil dar nu-l va putea întru totul sa-l înlocuiască. Sa nu uităm că această inteligență artificială tot de om este creată și funcționează pe baza cunoștințelor umane acumulate, nu a apărut singură.

Vă rugăm să ne spuneți o amintire frumoasă din timpul turneelor prin țară…

O frumoasă amintire a fost cea din studenție când l-am cunoscut pe actorul Florian Pittiș zis și „Moțu” la festivalul Tim Rock numărul 3 din 1984 ținut în Parcul Rozelor din Timișoara. Atunci el a vazut după cum spunea și la TV „ceva ce nu mai văzuse de pe vremea formației Phoenix-o grădină-ntreagă, șase mii de oameni ținându-se de mâini, legându-se și cântând-Iarbă prin păr, pe obrajii ei și pe ochii căprui ce plângeau la zei…”

Vă mulțumim și vă dorim mult succes în continuare. Vă așteptăm la Arad, la Festivalul Rock Maris, ediția 2026, unde cu siguranță fanii vă vor aplauda călduros.

Aradul rămâne un oraș aparte cu multe amintiri frumoase. Vă mulțumesc și eu în numele întregii trupe și nu uitați: întotdeauna un sfârșit e un început!

***

Înființată în 1981, trupa „Celelalte Cuvinte“ este una dintre cele mai longevive și respectate trupe din rockul românesc. Trupa este în al 45-lea an de activitate neîntreruptă.
De-a lungul timpului, „Celelalte Cuvinte“ s-a remarcat printr-un stil distinct, aflat la confluența dintre rock progresiv, metal-alternativ și influențe clasice, dar mai ales prin profunzimea și forța mesajului artistic. Cu o discografie relevantă și considerabile prezențe live, „Celelalte Cuvinte“ a devenit un reper pentru mai multe generații de public.
Albume precum „Celelalte Cuvinte I“, „Se lasă rău“, „Ispita“ sau „Armaghedon“ au devenit referințe pentru fanii rockului românesc, iar piese ca „Dacă vrei”, „Iarbă prin păr” sau „Un sfârșit e un început” continuă să emoționeze publicul și astăzi.
Cei 45 de ani reprezintă nu doar o bornă aniversară, ci confirmarea unei identități artistice solide și a unei relații autentice cu publicul.

Citeste mai mult

Administrație

DEZINSECȚIE terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna august acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 4-12 august 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 05:30, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Precizăm că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Administrație

IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice

Publicat

pe

Cu ocazia Zilei Timișoarei, primarul Dominic Fritz va înainta Consiliului Local propunerea ca șase personalități care au avut o contribuție importantă la viața comunității să primească titlul de Cetățean de Onoare. Cei propuși sunt Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, profesorul Vladimir Tismăneanu, jurnalista Brîndușa Armanca, Laila Onu, fondatoarea Fundației „Pentru Voi”, omul de televiziune Virgil Ianțu și Elisabeta Moldovan, reprezentantă a drepturilor persoanelor cu dizabilități.

„Ca în fiecare an de ziua orașului îi onorăm pe cei care sunt modele pentru comunitatea noastră și care și-au legat numele de destinul Timișoarei. Și anul acesta avem personalități active în domenii diverse: social, cultură, educație, implicare civică. Le mulțumesc pentru dedicarea față de Timișoara și timișoreni. Decernarea titlurilor va avea loc chiar în 3 August, într-o gală festivă ce va avea loc la Filarmonica Banatul, de la ora 17:30. În cazul profesorului Vladimir Tismăneanu, îi vom decerna acest titlu la o dată pe care o vom stabili de comun acord pentru o vizită la Timișoara”, spune primarul Dominic Fritz.

Prin această distincție, municipalitatea aduce recunoaștere unor oameni care, prin munca și dedicarea lor, au avut un impact în comunitate și au dus mai departe numele Timișoarei.

Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, slujește de peste un deceniu în Banat, timp în care a devenit o prezență importantă în viața spirituală și socială a Timișoarei. De-a lungul anilor, a susținut educația, cultura și dialogul dintre oameni, fiind implicat în numeroase proiecte dedicate comunității și binelui comun.

De peste trei decenii, Laila Onu este una dintre vocile care au schimbat în bine viața persoanelor cu dizabilități, prin promovarea dreptului acestora la o viață independentă și demnă. A pus bazele unora dintre primele servicii comunitare pentru copii și adulți cu dizabilități intelectuale din România și conduce Fundația „Pentru Voi”, care oferă sprijin pentru aproximativ 200 de beneficiari. Prin activitatea sa, a contribuit la dezvoltarea unor servicii care au devenit modele la nivel național și a promovat drepturile persoanelor cu dizabilități.

Brîndușa Armanca este una dintre vocile importante ale jurnalismului și culturii timișorene, cu o carieră dedicată promovării libertății de exprimare, valorilor democratice și dialogului. A contribuit la dezvoltarea presei regionale, la formarea unor generații de jurnaliști și la promovarea imaginii orașului prin proiectele sale jurnalistice și culturale. Prin activitatea sa, inclusiv prin documentarele dedicate Timișoarei și Banatului, a contribuit la păstrarea memoriei și identității culturale a orașului.

Elisabeta Moldovan este un exemplu de curaj și implicare, transformând propria experiență de viață într-un demers dedicat promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități și susținerii vieții independente în comunitate. Prin activitatea sa în cadrul Asociației „Ceva de Spus” și prin proiectele dezvoltate la Timișoara, precum UnLoc și OilRight, a contribuit la crearea unor oportunități prin care persoanele cu dizabilități să poată trăi mai independent, să fie ascultate și să facă parte activ din comunitate.

Virgil Ianțu este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și promotori ai educației prin cultură din România. S-a născut la Timișoara și și-a început formarea profesională pe băncile Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, unde a studiat vioara. Prin emisiuni precum „Vrei să fii milionar?” sau „Copiii spun lucruri trăsnite”, dar și prin proiectele dedicate copiilor și familiilor, a promovat educația, dialogul între generații și valorile autentice. A rămas mereu apropiat de orașul natal, pe care l-a reprezentat cu profesionalism și mândrie în spațiul public.

Vladimir Tismăneanu este unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai comunismului și ai istoriei recente a României, profesor de științe politice la University of Maryland din Statele Unite ale Americii și autor al unor lucrări apreciate la nivel internațional. Prin cărțile și studiile sale, a contribuit la înțelegerea perioadei comuniste și la păstrarea memoriei celor care au suferit în timpul regimului totalitar. A susținut libertatea, democrația și respectul pentru adevărul istoric – valori care se regăsesc în spiritul Timișoarei, oraș simbol al Revoluției din 1989. Decernarea titlului va avea loc la o dată ulterioară.

Titlul de „Cetățean de Onoare” reprezintă cea mai înaltă distincție de Consiliul Local personalităţilor care, prin merite deosebite, au contribuit la promovarea valorilor şi imaginii oraşului la nivel naţional şi internaţional.

Proiectele de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare pot fi consultate la următoarea adresă: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite