Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Un bizon le-a făcut clipe amare pompierilor în Piața Victoriei

Publicat

pe

Polițiștii locali aflați în patrulare în Piața Victoriei au intervenit, miercuri, pentru identificarea conducătorului unui autovehicul care a blocat intrarea pompierilor pe str. M. Eminescu colț cu Victoriei, aceștia din urmă fiind solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la apartamentul cu nr. 18 din Piața Victoriei nr. 5A.

La sosirea pompierilor, autovehiculul marca Opel cu nr. de înmatriculare MH-89-CFS era parcat astfel încât obstrucționa pătrunderea autospecialei ISU. Polițiștii locali l-au sancționat pe conducătorul auto, un bărbat de 27 de ani, din Dr. Tr. Severin.

Poliția Locală Timișoara le atrage atenția încă o dată cetățenilor să parcheze regulamentar astfel încât să nu obstrucționeze pătrunderea autovehiculelor de intervenție, precum și pe ceilalți participanți la trafic.

Administrație

Primăria Peciu și realizările primarului Gabriel Drăgan în ultimele șase luni

Publicat

pe

În ultimele șase luni, primarul comunei Peciu, Gabriel Drăgan, a reușit să implementeze o serie de realizări remarcabile, în ciuda unui context financiar dificil. Cu bugetele reduse de la nivel guvernamental, primarul Drăgan a reușit să se folosească eficient de fondurile europene și de cele locale, aducând un suflu nou în comunitate.

Printre realizări, se numără modernizarea infrastructurii rutiere, cu reabilitarea a două străzi principale, precum și extinderea rețelei de iluminat public în zonele rurale.

De asemenea, un proiect important a fost renovarea grădiniței din centrul comunei, aducând un spațiu modern și sigur pentru copii. Totodată, primăria a lansat un program de sprijin pentru fermierii locali, oferind subvenții și consultanță pentru dezvoltarea afacerilor.

Cu toate acestea, primarul se confruntă și cu provocări. Printre acestea, se numără întârzierile în aprobarea unor proiecte de mare anvergură din cauza birocrației, dar și necesitatea unei mai bune coordonări cu instituțiile județene.

Pe de altă parte, Drăgan reușește să maximizeze impactul fondurilor europene, atrăgând investiții esențiale în digitalizarea serviciilor publice și în dezvoltarea turismului local.

Astfel, printr-o administrație dedicată și o gestionare atentă a resurselor, primarul Gabriel Drăgan dovedește că, chiar și în vremuri dificile, se pot face pași importanți pentru viitorul comunei Peciu.

Citeste mai mult

Locale

Turism la Parța – patrimoniul și gastronomia locală, printre atracții

Publicat

pe

În cadrul proiectului „Parța, de la tradiție la turism“ derulat de Muzeul Național al Banatului, a fost organizat primul tur de ghidaj-test în comuna Parța din județul Timiș.

Conform organizatorilor, grupul a plecat dimineața din Timișoara și a urmat un traseu stabilit împreună cu localnicii. Au fost vizitate mai multe ferme din sat, unde participanții au discutat cu producătorii și au degustat produse locale.

S-a făcut o oprire la ferma de văcuțe, la ferma de măgăruși și la lăptăria „La Otilia”.

A urmat vizita la Biserica Ortodoxă din sat, apoi punctul central al zilei: Muzeul și Sanctuarul neolitic de la Parța. Vizita a fost ghidată de muzeograf dr. Dan Ciubotaru.

Sanctuarul este un sit arheologic vechi de aproximativ 6.000 de ani și reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri preistorice din sud-estul Europei. Reconstituirea muzeală permite publicului să înțeleagă structura construcției și rolul său ritualic în comunitatea neolitică. Acest punct muzeal este elementul care diferențiază Parța și îi oferă relevanță culturală reală.

După vizita la muzeu, traseul a continuat în gospodării locale, unde participanții au servit un prânz ușor, au gustat produse tradiționale și au vizitat moara, brutăria și un atelier de meșteșuguri.

Evenimentul a făcut parte dintr-un demers mai amplu care urmărește implicarea comunității în dezvoltarea unui model de turism rural bazat pe patrimoniu și gastronomie locală.

Foto: Constantin Duma

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea sau, după caz,  închiderea circulației rutiere, în mai multe zone din oraș, începând de luni, 16 februarie 2026.

Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe timp de noapte, în intervalul orar 22:00-06:00, pe strada Gheorghe Lazăr, în zona pasajului CF,  în perioada 16 februarie 2026 – 21 februarie 2026. Închiderea traficului rutier este necesară în vederea continuării lucrărilor la obiectivului de investiție „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, Lot 3 Timișoara”.

De asemenea, la solicitarea Delgaz, traficul rutier va fi restricționat provizoriu, în perioada 20 februarie 2026 – 12 martie 2026, pe bulevardul Liviu Rebreanu, tronsonul cuprins între strada Drubeta – strada Salcâmilor. Restricția privește atât partea carosabilă, cât și cea pietonală, în vederea executării lucrărilor de înlocuire a conductelor din rețeaua de gaz și a branșamentelor de gaze naturale.

Totodată, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Louis Pasteur, în perioada 20 februarie 2026 – 31 iulie 2026, prin închiderea unei benzi de circulație și instituirea circulației cu sens unic pe direcția de mers dinspre strada Pomiculturii spre strada Divizia 9 Cavalerie.

Restricția va fi instituită în vederea organizării de șantier pentru o construcție privată.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite