Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Actualitate

Unde și-a putut ascunde o femeie fata de 12 ani ca să o ducă ilegal în Italia

Publicat

pe

Poliţiştii de frontieră de la Cenad au depistat o fetiță ascunsă de mama sa pe podeaua unui microbuz, sub obiecte de îmbrăcăminte, pentru a o scoate ilegal din România, deoarece nu avea documente legale.

Zilele trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român Ionuţ M., în vârstă de 33 ani, conducând un microbuz înmatriculat în Bulgaria. Alături de acesta, călătorea ca pasageră Alberina P., în vârstă de 41 ani, ambele persoane domiciliate pe raza judeţului Dolj.

La controlul mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunsă pe podeaua microbuzului, acoperită cu fusta mamei sale, o persoană minoră, de sex feminin.

În urma verificărilor, a rezultat că fetiţa ascunsă, în vârstă de 12 ani, este copilul pasagerei Albertina P. Aceasta a declarat că intenţiona să-şi ducă fetiţa cu ea în Italia şi a recurs la această metodă deoarece nu avea procură notarială din partea tatălui, iar paşaportul îi expirase.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi cercetării sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

COMUNICAT DE PRESĂ. Privind FINALIZAREA proiectului cu titlul „DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU”,cod F-PNRR-Dotari-2023-0760,

Publicat

pe

  1. Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – Pilonul VI. Politici pentru noua generație – Componenta C15: Educație
  2. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  3. Obiectivele proiectului

„DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU” va contribui la atingerea obiectivelor priorității de investiție PNRR prin dotarea:

Liceului Teoretic PECIU NOU cu echipamente TIC a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu) si a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial) si dotarea cu mobilier si materiale didactice a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu), a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial), a 1  cabinet școlar (nou creat la nivel gimnazial), a 1 cabinet psihopedagogic (nou creat la nivel gimnazial) si a 1 sala de sport (nou creata la nivel gimnazial).

  1. Valoarea totala a proiectului este 083.257,45 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.083.257,45 lei
  2. Data începerii proiectului este 08.2023
  3. Data finalizării proiectului este 05.2026
  4. Codul proiectului F-PNRR-Dotari-2023-0760

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 

Citeste mai mult

Cultură

Ce evenimente se organizează pentru copii, de 1 iunie, la Timișoara

Publicat

pe

De 1 iunie, în centrul sărbătorii se află Parcul Copiilor, care se transformă într-un univers al jocului și al imaginației, cu activități pentru toate vârstele: ateliere creative, jocuri interactive, activități sportive, muzică, experimente, demonstrații și surprize pregătite de instituțiile municipiului.

Administrația pentru Sănătate și Educație organizează cea de-a doua ediție a evenimentului „Supereroii Sănătății”, realizat cu sprijinul Spitalului de Copii, al Spitalului Municipal și al Spitalului „Victor Babeș”. Cei mici vor descoperi, prin joacă și experiențe interactive, cât de importantă este grija pentru sănătate.

STPT completează programul cu o serie de activități interactive prin care cei mici descoperă, într-un mod jucăuș, regulile de utilizare a transportului public și importanța mobilității urbane. Copiii vor putea parcurge un traseu special amenajat pe malul Begăi, dar și să participe la ateliere creative de colorat mijloace de transport – tramvaie, troleibuze, autobuze și vaporașe – în cadrul standului amenajat în Parcul Copiilor.

Atmosfera din parc va fi animată și de demonstrații și jocuri care îmbină distracția cu educația și spiritul civic, pregătite de Poliția Locală, Direcția de Asistență Socială și voluntarii Salvo.

Sportul devine parte din povestea de 1 iunie, iar Sport Club Municipal Timișoara aduce spiritul competiției și bucuria mișcării mai aproape de copii, prin activități sportive organizate la baza „Vasile Deheleanu” și la Sala „Constantin Jude”. Cei mici vor afla, alături de antrenori, ce înseamnă spiritul de echipă și energia sportului.

Muzica, teatrul și filmul se întâlnesc cu joaca prin activitățile gândite ca experiențe interactive pentru cei mici. La Filarmonica Banatul are loc premiera spectacolului „Marea aventură a micii albine Mitsu”, Teatrul German pune în scenă o adaptare a roamnului „Heidi”, iar la Teatrul Maghiar are loc spectacolul de teatru de păpuși „Prietenul meu, vampirul”.

Cinematografele Timiș, Studio, Victoria și Johnny completează programul cu proiecții speciale dedicate copiilor, iar Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC) îi invită pe cei mici să descopere Timișoara prin joacă și imaginație.

Distracția de 1 iunie continuă până seara, când, de la ora 20:30, are loc premiera musicalului „Balul Cenușăresei” la Teatrul de Vară din Parcul Rozelor, un spectacol pentru întreaga familie organizat de Casa de Cultură.

 

Citeste mai mult

Locale

Stana Stepănescu și Petrică Miulescu Irimică, printre invitații la Ruga Giroceană, ediția 2026

Publicat

pe

Primăria și Consiliul Local Giroc, împreună cu Casa de Cultură organizează și în acest an, la Ruga Giroceană 2026, un eveniment care promovează muzica, tradițiile cu ajutorul artiștilor îndrăgiți și invitaților speciali, care vor aduce pe scenă farmecul autentic bănățean.

Evenimentul va avea loc în perioada 31 mai – 1 iunie 2026, începând cu ora 18:00, în Grădina de vară a Căminului Cultural din Giroc.

Pe scena Rugii Girocene vor urca Stana Stepanescu și Boji, Lazărică Imbrescu, acompaniați de formația Banat Express, Petrică Irimică Miulescu și formația, Loredana Sur, Andreea Chișăliță și formația, precum și Bianca Opăriuc și Diana Bocșa.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite