Ne găsiți și pe:

Actualitate

USAMVB și Primăria Timișoara, acuzate că au ucis pui de ciori

Publicat

pe

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Timișoara și Primăria Timișoara și-au făcut un obicei din încălcarea legislației de protecția a mediului. Confruntați cu sesizările mai multor cetățeni și specialiști, Universitatea de Științe Agricole și Primăria Timișoara pun presiuni acum pentru ca acțiunile lor să nu ajungă în atenția presei și a opiniei publice, susțin reprezentanții asociațiilor de protecție a mediului.

În perioada 09 – 10 aprilie, conducerea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, deranjată de păsările din curtea instituției a hotărât să scape cu orice preț de cuiburile ciorilor, astfel că a apelat la o metoda crudă și ilegală, tăind ramurile arborilor pe care se aflau cuiburile cu puii abia ieșiți din ouă. Aproximativ 50 de cuiburi cu pui și-au găsit sfârșitul chiar sub ochii studenților din cadrul USAMVB care au fotografiat cuiburile doborâte și puii morți, imaginile stârnind un val de indignare pe rețelele de socializare.

Două zile mai târziu, în data de 12 aprilie, în Parcul Municipal Timișoara, Primăria a dispus aceleași acțiuni pentru distrugerea directă a cuiburilor, cu tot cu puii de cioară în ele, apelând la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat (ISU Banat). De această dată însă, printre cei care au asistat la distrugerea cuiburilor a fost și un cetățean cu simț civic, care a sunat de urgență la 112 și a raportat pe loc ilegalitatea, solicitând intervenția urgentă a Poliției și a Gărzii de Mediu, în vederea stopării acțiunii. În ciuda explicațiilor coerente și complete oferite de către acesta, autoritățile au refuzat o intervenție promptă și au încercat să îl determine să renunțe la reclamațiile depuse.

„Dintre cei cu care am vorbit la telefon, unii au încercat să mă intimideze cu diverse formule arogante și mustrătoare. Mi-au comunicat în mod direct și expres că apelul meu nu este demn de 112, că poliția nu este responsabilă în acest domeniu, că dacă Direcția de Mediu din cadrul Primăriei a dat această dispoziție, ea trebuie respectată de vreme ce se desfășoară pe domeniul public” a spus martorul incidentului.

Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii ”Grupul Milvus” (www.milvus.ro), Societatea Carpatină Ardeleană – Satu Mare (www.eke.ro), Asociația pentru Protecția Liliecilor din România (www.aplr.ro), Asociația E-Consult Satu Mare (www.ecoedu.ro) și Asociația Pet Hope din Timișoara (www.pethope.ro) condamnă vehement modalitatea barbară de extirpare a ciorilor din Timișoara și au depus sesizări la IPJ Timiș și la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Timiș, așteptând în prezent sancționarea persoanelor responsabile de aceste atrocități.

Conform reprezentanților ONG-urilor de profil, prin acest demers, a fost încălcat Art. 33. alin. (2) și Art. 52. lit. d) din OUG nr. 57/2007 cu modificările și completările ulterioare iar „gravitatea distrugerii cuiburilor este dată și de faptul că în coloniile de ciori cuibăresc și alte specii, cum ar fi: ciuful de pădure (Asio otus) şi vânturelul roşu (Falco tinnunculus), ambele specii care au un statut de protecţie”.

 

Aceștia precizează și faptul că ”Îngrijorător și condamnabil este nu numai modul în care s-a efectuat acțiunea de eliminare a ciorilor din oraș ci și atitudinea unor reprezentanți ai organelor competente să intervină prompt în aceste situații, având obligații legale corespunzătoare. Încurajăm întreaga comunitate ca în cazul în care observă orice fel de cruzimi împotriva animalelor, să apeleze de îndată la 112 (solicitând poliția), aceasta fiind obligată să intervină, conform prevederilor legale aplicabile”.

 

Nu este prima dată când Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Timișoara aplică metode crude și ilegale pentru controlul animalelor nedorite în jurul instituției. În urmă cu aproximativ 2 ani, aceeași conducere a USAMVB a dispus otrăvirea câinilor fără stăpân din campus cu Furadan, o substanță cu grad mare de toxicitate. Studenții de la vremea respectivă, actuali veterinari în Timișoara, susținuți de Asociația Pet Hope, au raportat uciderea animalelor în campus, chiar și la Biroul de Arme, Explozivi, Substanţe Toxice, însă făptuitorii scăpați nepedepsiți au înțeles să continue acțiunile ilegale.

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei alături de alte cinci personalități publice

Publicat

pe

Cu ocazia Zilei Timișoarei, primarul Dominic Fritz va înainta Consiliului Local propunerea ca șase personalități care au avut o contribuție importantă la viața comunității să primească titlul de Cetățean de Onoare. Cei propuși sunt Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, profesorul Vladimir Tismăneanu, jurnalista Brîndușa Armanca, Laila Onu, fondatoarea Fundației „Pentru Voi”, omul de televiziune Virgil Ianțu și Elisabeta Moldovan, reprezentantă a drepturilor persoanelor cu dizabilități.

„Ca în fiecare an de ziua orașului îi onorăm pe cei care sunt modele pentru comunitatea noastră și care și-au legat numele de destinul Timișoarei. Și anul acesta avem personalități active în domenii diverse: social, cultură, educație, implicare civică. Le mulțumesc pentru dedicarea față de Timișoara și timișoreni. Decernarea titlurilor va avea loc chiar în 3 August, într-o gală festivă ce va avea loc la Filarmonica Banatul, de la ora 17:30. În cazul profesorului Vladimir Tismăneanu, îi vom decerna acest titlu la o dată pe care o vom stabili de comun acord pentru o vizită la Timișoara”, spune primarul Dominic Fritz.

Prin această distincție, municipalitatea aduce recunoaștere unor oameni care, prin munca și dedicarea lor, au avut un impact în comunitate și au dus mai departe numele Timișoarei.

Înaltpreasfinția Sa Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, slujește de peste un deceniu în Banat, timp în care a devenit o prezență importantă în viața spirituală și socială a Timișoarei. De-a lungul anilor, a susținut educația, cultura și dialogul dintre oameni, fiind implicat în numeroase proiecte dedicate comunității și binelui comun.

De peste trei decenii, Laila Onu este una dintre vocile care au schimbat în bine viața persoanelor cu dizabilități, prin promovarea dreptului acestora la o viață independentă și demnă. A pus bazele unora dintre primele servicii comunitare pentru copii și adulți cu dizabilități intelectuale din România și conduce Fundația „Pentru Voi”, care oferă sprijin pentru aproximativ 200 de beneficiari. Prin activitatea sa, a contribuit la dezvoltarea unor servicii care au devenit modele la nivel național și a promovat drepturile persoanelor cu dizabilități.

Brîndușa Armanca este una dintre vocile importante ale jurnalismului și culturii timișorene, cu o carieră dedicată promovării libertății de exprimare, valorilor democratice și dialogului. A contribuit la dezvoltarea presei regionale, la formarea unor generații de jurnaliști și la promovarea imaginii orașului prin proiectele sale jurnalistice și culturale. Prin activitatea sa, inclusiv prin documentarele dedicate Timișoarei și Banatului, a contribuit la păstrarea memoriei și identității culturale a orașului.

Elisabeta Moldovan este un exemplu de curaj și implicare, transformând propria experiență de viață într-un demers dedicat promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități și susținerii vieții independente în comunitate. Prin activitatea sa în cadrul Asociației „Ceva de Spus” și prin proiectele dezvoltate la Timișoara, precum UnLoc și OilRight, a contribuit la crearea unor oportunități prin care persoanele cu dizabilități să poată trăi mai independent, să fie ascultate și să facă parte activ din comunitate.

Virgil Ianțu este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și promotori ai educației prin cultură din România. S-a născut la Timișoara și și-a început formarea profesională pe băncile Colegiului Național de Artă „Ion Vidu”, unde a studiat vioara. Prin emisiuni precum „Vrei să fii milionar?” sau „Copiii spun lucruri trăsnite”, dar și prin proiectele dedicate copiilor și familiilor, a promovat educația, dialogul între generații și valorile autentice. A rămas mereu apropiat de orașul natal, pe care l-a reprezentat cu profesionalism și mândrie în spațiul public.

Vladimir Tismăneanu este unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai comunismului și ai istoriei recente a României, profesor de științe politice la University of Maryland din Statele Unite ale Americii și autor al unor lucrări apreciate la nivel internațional. Prin cărțile și studiile sale, a contribuit la înțelegerea perioadei comuniste și la păstrarea memoriei celor care au suferit în timpul regimului totalitar. A susținut libertatea, democrația și respectul pentru adevărul istoric – valori care se regăsesc în spiritul Timișoarei, oraș simbol al Revoluției din 1989. Decernarea titlului va avea loc la o dată ulterioară.

Titlul de „Cetățean de Onoare” reprezintă cea mai înaltă distincție de Consiliul Local personalităţilor care, prin merite deosebite, au contribuit la promovarea valorilor şi imaginii oraşului la nivel naţional şi internaţional.

Proiectele de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare pot fi consultate la următoarea adresă: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl

Citeste mai mult

Cultură

Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“

Publicat

pe

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, vaq organiza celebrarea județului Timiș printr-o horă timișeană și un spectacolul de gală al Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre” în 28 iulie 2026 în centrul Timișoarei.

Programul începe cu o horă timișeană în Piața Victoriei la ora 18:30, la care vor participa localitățile câștigătoare ale Festivalului – Concurs „Lada cu Zestre”, ediția a XIX-a, 2026. 11 localități din județul Timiș: Sânnicolu Mare, Deta, Checea, Voiteg, Victor Vlad Delamarina, Remetea Mare, Făget, Parța, Comloșu Mare, Ghilad, Ghiroda și Ansamblul Profesionist Banatul vor aduce la Timișoara cei mai de seamă reprezentanți într-un spectacol folcloric desfășurat în Piața Sf. Gheorghe la ora 19:00.

Spectacolul va fi prezentat de Maria Borțun Popescu. Accesul este liber.

Sărbătorită anual pe 28 iulie, Ziua Județuluji Timiș marchează un moment de reflecție și recunoștință față de trecutul istoric al regiunii și față de contribuția sa la construcția identității naționale, dar și o panoramă culturală a momentului actual. Data se referă la anul 1919, când administrația românească a fost instaurată oficial în Banat, reprezentând un pas esențial în unificarea teritorială a României.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Administrație

ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Societății Drumuri Municipale (SDM), comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea etapizată a traficului rutier pe bulevardul Revoluției  1989, începând din 23 iulie 2026, pe sensul de mers Pod Decebal – strada Hector.

Restricțiile sunt necesare pentru lucrările de înlocuire a covorului asfaltic și de aducere la cotă a capacelor de cămine, intervenții care urmăresc îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea durabilității infrastructurii rutiere.

Astfel,  într-o primă etapă, în perioada 23 iulie 2026 – 27 iulie 2026, atât parcările, cât și circulația rutieră de pe banda 1, vor fi închise pe bulevardul Revoluției 1989, pe tronsonul cuprins între strada Andrei Mocioni și strada Hector.

De asemenea, în perioada 25 iulie 2026 – 26 iulie 2026 se va închide traficul rutier și la intersecția dintre bulevardul Revoluției 1989 și strada Nicolae Filipescu.

În etapa a doua, în perioada 28 iulie 2026 – 1 august 2026, se va închide circulația rutieră pe banda 2 de pe bulevardul Revoluției 1989, pe tronsonul cuprins între strada Andrei Mocioni și strada Hector, fără închiderea intersecției cu strada Nicolae Filipescu.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite