Primăria Municipiului Timișoara organizează, în perioada 18 iunie 2020 – 20 iulie 2020 un concurs de artă fotografică și producție video cu premii. Scopul urmărit prin...
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale, termenul de...
În decursul dezvoltării civilizației sintetice (prin radio, tv, internet și telefon), unde imitarea altor culturi a devenit o activitate des întâlnită, omul nu și-a mai găsit...
La ultima ședința online comună bizz.club Timișoara-Cluj, au paeticipat 23 de persoane care au vorbit despre vânzări. La începutul ședinței, toți participanții au răspuns la două...
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că, în cadrul şedinţei de Guvern de marţi, s-a decis prelungirea stării de alertă pentru o perioadă de 30 de...
În cadrul ședinței de Guvern de marți au fost adoptate două măsuri pentru domeniul HoReCa, una referindu-se la scutirea de la plata impozitului specific pentru acest...
Ministerul Sănătăţii a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că a fost publicat, în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului Sănătăţii privind măsurile necesar a fi implementate în...
Primăria municipiului Timișoara a anunțat că începând din 16 iunie 2020 se pot depune cererile în vederea obţinerii avizului pentru desfasurarea evenimentului pepeni verzi si galbeni...
Potrivit prevederilor art.92 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură fiscală, contribuabilii/plătitorii care nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege...
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, unul dintre cele patru posturi de peste an, alături de Postul Mare, Postul Crăciunului şi Postul Adormirii Maicii Domnului, începe...