Ne găsiți și pe:

Spiritualitate

IPS Ioan, în Pastorala de Paști: „Fraților, nu-L țineți pe Hristos sub piatra uitării voastre. Nu-L îngropați în uitare!“

Publicat

acum 2 luni

pe

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.

„Fiul Omului va să fie dat
în mâinile oamenilor și-L vor omorî,
dar a treia zi va învia.” (Matei 17, 22-23)

Iubiți frați și surori în Domnul,

Hristos a înviat!

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care ne-a învrednicit să ajungem și anul acesta să prăznuim în pace și liniște Învierea Domnului nostru Iisus Hristos!

Acest Praznic al Luminii alungă pentru totdeauna întunericul necredinței din inima omului.

Omul căzut în păcat, și din păcat, în moarte, își ducea această povară, moartea, ca pe cea mai grea osândă a vieții sale. Osândit la întuneric, mereu a privit spre soare, nădăjduind că îl va ajuta, dar soarele doar l-a mângâiat cu razele lui blânde și s-a dovedit a fi neputincios în fața morții.

În urma păcatului, omul s-a ascuns de la fața lui Dumnezeu în adânc, în casa morții. Omul pierduse prima sa bătălie cu Satan. Îl va trimite Preamilostivul Tată Ceresc peFiul Lui să-l ajute pe om și să-l elibereze din robia morții.

Frați creștini, suntem tentați să credem că Iisus Hristos a călătorit doar pe cărările din Țara lui Israel, că a umblat pe uscat și pe mare. Oare doar atât?! Nu, ci a călătorit în adânc, în casa morții, pe care o omorâse pe Crucea de pe Golgota. Cât de lung e drumul de la cer și până în adânc, în casa întemnițatului om!

Hristos l-a căutat atunci pe Adam, iar azi mă caută pe mine.

Doamne, eu sunt în adânc, mai în adânc decât Adam; fie-Ți milă de mine și de noi!

A venit Hristos la noi și omul a stat cu Fiul lui Dumnezeu la masă și în sinagogă, dar nu L-a cunoscut, deși făcuse atâtea minuni și rostise atâtea învățături! N-a văzut în El decât pe fiul teslarului din Nazaret. Lui Hristos nu I-a fost rușine că oamenii nu-I ziceau Fiul lui Dumnezeu, ci fiul teslarului. Aceasta face parte din chenoza lui Hristos. Mai mult decât atât,a coborât și în adânc. Drumul spre adânc a trecut prin Golgota.

Urcându-Se pe Cruce, de acolo a văzut cât de lung e drumul până în casa morții, unde era Adam, împreună cu fiii și urmașii lui.

Hristos, când Se urcă, atunci coboară în suferință și în jertfă. Mântuitorul nu S-a jertfit pentru noi pe altarul templului din Ierusalim, ci pe un altar nou, pe care nu se mai jertfise nimeni, pregătit de om pentru Fiul lui Dumnezeu: Crucea cu împătrite raze.

Crucea a auzit ultima bătaie a inimii lui Hristos!

Fiul lui Dumnezeu Își sfințește altarul cu scump Sângele Său. Și de atunci, noi, creștinii, cinstim și sărutăm acest altar.

Hristos a ajuns în adâncul lui Adam, darS-a odihnit și în adâncul Său, în Sfântul Său Mormânt, pe care ni l-a lăsat și nouă spre odihnă și spre așteptare în credința și în nădejdea învierii noastre. Aici Îl vom aștepta toți pe Hristos.

Fericiți cei ce Îl vor aștepta în nădejdea Învierii celei de obște: „Cu trupul adormind ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând. Și moartea pierzându-o, Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire” (Luminânda).

Omule, nu deznădăjdui: nu mori, ci treci! Ultima ta zi este răsăritul eternității tale. Dacă mergi spre Lumină, umbra îți rămâne în urmă.

Iubiți frați creștini,

Iubirea înomenită este alungată din lume, din cetatea Ierusalimului, nu în altă țară, ci este alungată pe Cruce.

Crucea este cetatea pe care o pregătise omul pentru Fiul lui Dumnezeu, Iubirea întrupată. Înălțat pe Cruce, Hristos Își vede creația căzută și o ridică împreună cu Sine pe Cruce, hrănindu-l pe om cu Sângele și cu Trupul Său, Pâinea vieții: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci Trupul Meu este adevărată mâncare și Sângele Meu, adevărată băutură” (Ioan 6, 54-55).

Țarinile rodesc spice de grâu. Crucea L-a rodit pe Hristos Euharistic, Pâinea vieții.Nu fugi de Cruce, căci pe ea vei găsi Pâinea vieții. Pe Cruce, Hristos îți vindecă rănile pe care ți le-a făcut fratele tău.

Iubiți credincioși, la Înviere, Mântuitorul a ieșit din Mormânt prin piatra ce fusese pecetluită, așa cum a intrat la Sfinții Săi Apostoli, prin ușile care erau încuiate. Abia după Înviere, piatra Mormântului a fost prăvălită: „Și după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, și Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă.

Și dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Și ziceau între ele: «Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?» Dar ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată, căci era foarte mare” (Marcu 16, 1-4).

Fraților, nu-L țineți pe Hristos sub piatra uitării voastre. Nu-L îngropați în uitare.
Cine și-a uitat părinții și frații, acela L-a uitat pe Hristos.

Fiul lui Dumnezeu înviază și iese din Mormânt, nestricând lucrarea omului. Nu a venit să le zică lui Iosif și Nicodim: Nu trebuia să puneți o piatră pe Mine; chiar piatra va grăi prima despre Învierea Lui. Ce mare adevăr a grăit o piatră! Și azi pietrele din Țara lui Israel grăiesc despre Hristos!

O, omule! Tu, care ești o ființă vie și porți în tine o scânteie de Sus, de ce ești mut? Oare a primit piatra mai mult har la creație decât tine?! Nu pentru nevinovata piatră a venit Fiul lui Dumnezeu în lume, ci pentru tine. Dar, pentru că a grăit marele adevăr, Hristos va face din acea piatră pământ nou, la a Doua Lui Venire: „Și am văzut cer nou și pământ nou. Căci cerul cel dintâi și pământul cel dintâi au trecut și marea nu mai este” (Apocalipsă 21, 1).

Fiul lui Dumnezeu va mărturisi înaintea Tatălui despre noi, dar va mărturisi și despre acea piatră, pe care o va face pământ nou, în care nu vor mai crește spinii urii dintre frați și dintre neamuri. Logica iubirii nu este ca a omului căzut. Noi răspundem chiar și binelui cu rău. Nu mai zic cum răspundem noi răului!

În logica omului, în raport cu Hristos, Iubirea întrupată, Iubirii i se răspunde cu răstignirea. Omul nu și-a dat seama că atunci când L-a răstignit pe Hristos, chiar în acele momente, Hristos îl iubea cel mai mult, adică Se jertfea pentru om. Din cauza urii și a păcatului, omul nu vedea că atunci Hristos i Se dăruiește ca Pâine a vieții, Pâine Euharistică: „Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este Trupul Meu” (Ioan 6, 51).

Cine iubește, suferă. Iubirea și jertfa sunt cele mai bune surori, sunt surori care s-au legat pe Cruce că nu se vor despărți niciodată. Iubirea și suferința sunt două candele în care trebuie să punem mereu untdelemnul faptelor bune.

Cel ce iubește și se jertfește, mare har de la Hristos Cel Înviat va primi. Când suferi pentru fratele tău, este semn că atunci îl iubești mai mult. Iubirea va schimba istoria.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Ziua Învierii este ziua bucuriei creștinilor și a îngerilor. Și îngerii lui Dumnezeu s-au bucurat, văzându-L pe Fiul lui Dumnezeu că a biruit stăpânirea morții. Câștigase cea mai mare bătălie din univers. Prin Învierea lui Hristos noi am dobândit dreptul la veșnicie.

Fraților, între cer și pământ trebuie să fie numai rugăciune. În cântările Bisericii, auzim azi frumosul îndemn: „Ziua Învierii, și să ne luminăm cu prăznuirea; şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm.  Să zicem: «Fraţilor», şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viaţă dăruindu-le” (din cântările Învierii).

Învierea Domnului stinge focul dușmăniei dintre oameni.

Iubiților, până la Înviere, omul a trăit sub semnul morții veșnice. Moartea îl despărțise pe om de Dumnezeu și de semenii săi. Învierea lui Hristos este arvuna învierii noastre. Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră. (…) Sunteți încă în păcatele voastre (…). Dar acum Hristos a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți (I Corinteni 15, 14-20).

Cât de grea este despărțirea, și doar pentru o vreme, de cei dragi ai noștri! Însă moartea, acea tragedie în care omul intrase și nu putea ieși singur, fără Hristos ar fi rămas o despărțire veșnică.

Spre Înviere, Hristos a trecut prin moarte.Și nouă ne cere Dumnezeu să trecem încă din această viață printr-o moarte. Care moarte?! Moartea omului celui vechi, moartea față de lumea păcatului, față de prea multa iubire de sine:

„Noi, care am murit păcatului, cum vom mai trăi în păcat? (…) Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. (…) Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom și viețui împreună cu El, știind că Hristos, înviat din morți, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui” (Romani 6, 2-8). Aceste cuvinte le-a grăit Sfântul Apostol Pavel romanilor, dar ne sunt adresate și nouă azi.

Hristos Cel Înviat este începutul creației celei noi, a vieții celei noi. Iubirea întrupată ne dă nădejdea și puterea de a duce lupta împotriva patimilor și a păcatelor noastre.

Nu vă îngropați păcatele în uitare. Hristos a venit în noaptea noastră. Treziți-vă din somnul păcatului! Nu vă temeți de noapte!

Iubiți fii duhovnicești,

Trăim și la acest Praznic binecuvântat bucuria îngerilor, a femeilor mironosițe și a ucenicilor lui Hristos. Să ne învrednicească Dumnezeu Tatăl să devenim și noi ucenicii lui Hristos Cel Înviat!

Să trăim într-o iubire frățească în Hristos, împreună cu cei care sunt în suferință, singuri, cei neiubiți și nemângâiați. Hristos nu l-a uitat nici pe tâlharul care s-a pocăit lângă El, pe cruce. Hristos S-a făcut frate cu un tâlhar, noi cu cine ne facem frați?! Frații lui Hristos sunt și frații noștri astăzi?! Frăția se zidește întru iubire. Se face târziu, nu mai e timp de iubire.

Hristos le spune ucenicilor, înainte de Patima Sa, aceste cuvinte prin care ei să fie recunoscuți în lume ca ucenici ai Săi: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 35). Iar Sfântul Apostolul Pavel le spune filipenilor: „Faceți-mi bucuria deplină ca să gândiți la fel, având aceeași iubire, aceleași simțiri, aceeași cugetare” (Filipeni 2, 2).

Frați creștini, prin iubire vom putea birui păcatul și răul din lume. Iubirea este puterea cea nebiruită în veacul de acum.

Iubiți ucenici ai lui Hristos din Banat, la acest Praznic al Învierii Mântuitorului, vă doresc să aveți parte de nemărginita Lui iubire, de bucuria pe care au avut-o Apostolii, ucenicii și femeile mironosițe.

† Ioan, Mitropolitul Banatului

0
Știri asemănătoare
Citeste mai mult

Spiritualitate

Începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cel mai lung din ultimii opt ani

Publicat

acum 5 zile

pe

7 iunie 2026

de

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va începe, anul acesta, luni, 8 iunie.

Perioada de pregătire pentru sărbătoarea celor doi mari Apostoli se va încheia în 28 iunie, în ajunul praznicului din 29 iunie, având astfel o durată de 21 de zile. Este cel mai lung post al Sfinților Apostoli din ultimii opt ani.

Durata acestui post este influențată de data Paștilor. În anul 2026, Învierea Domnului a fost sărbătorită în 12 aprilie, ceea ce determină o perioadă mai lungă de postire înaintea praznicului Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Un post cu multe dezlegări

Deși este o perioadă de înfrânare mai lungă, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este considerat unul dintre cele mai ușoare posturi de peste an din punct de vedere alimentar.

Potrivit calendarului bisericesc, din cele 21 de zile de post, 12 vor avea dezlegare la pește. Chiar prima zi a postului, 8 iunie, este cu dezlegare la pește.

Sărbătorile importante din perioada postului sunt Sf. Ap. Bartolomeu (11 iunie) și Nașterea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul (24 iunie). Dezlegare la pește va fi și în zilele de prăznuire a sfinților români mucenici Nicandru și Marcian (8 iunie), Isihie (15 iunie) și Sfinții Mitropoliți Neofit Cretanul (16 iunie) și Grigorie Dascălul (22 iunie), precum și în zilele de week-end.

În cinstea Sfinților Apostoli

Numit în popor și „Postul Sânpetrului”, acest timp de pregătire este rânduit în cinstea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, doi dintre cei mai importanți vestitori ai Evangheliei și modele de credință, pocăință și jertfelnicie pentru întreaga Biserică.

Prin post, rugăciune și fapte bune, credincioșii sunt chemați să urmeze râvna apostolică a celor doi sfinți și să se pregătească duhovnicește pentru sărbătoarea lor. Pregătirea poate include participarea mai deasă la slujbele bisericii, citirea epistolelor Sfinților Apostoli Petru și Pavel, lecturarea cărților duhovnicești și intensificarea faptelor de milostenie.

Ca în toate perioadele de post de peste an, în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel nu se săvârșesc nunți religioase. Tradiția Bisericii consideră că perioada de postire, dedicată pocăinței și înfrânării, nu este compatibilă cu petrecerile care însoțesc în mod obișnuit astfel de evenimente.

Sursa: Basilica.ro

0
Citeste mai mult

Spiritualitate

Sfânta Treime – ziua în care biserica îl prăznuiește pe Sfântul Duh

Publicat

acum 2 săptămâni

pe

31 mai 2026

de

De Sfanta Treime, Biserica Ortodoxa prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii:

„În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuşi Preasfântul de viaţă Făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinţă şi de o slavă cu Tatăl şi cu Fiul.

În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinţii Apostoli, în foişorul unde stăteau ei, şi s-a aşezat peste flecare dintr-înşii. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeieştii Părinţi, care pe toate bine le-a tocmit, cu prilejul Cincizecimii, au rânduit o sărbătoare deosebită, în această zi a Rusaliilor.

Mântuitorul făgăduise înainte de patima Sa venirea Sfântului Duh, zicând: «De folos este ca Eu să Mă duc; că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni». Şi iarăşi: «Voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor va trimite vouă: Duhul adevărului, Care din Tatăl purcede». Iar după patimă, înainte de înălţarea la cer, iarăşi a zis: «Iar voi să rămâneţi în Ierusalim, până când vă veţi îmbrăca cu putere de sus». Deci, făgăduindu-le pe Mângâietorul, acum L-a trimis lor pe Acesta.

Pe când Ucenicii se găseau în foişor, în ziua Cincizecimii, cam pe la ceasul al treilea din zi, s-a făcut pe neaşteptate tunet din cer, în aşa fel, încât a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim, din toată lumea; şi Duhul Sfânt S-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece Apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici; şi aceştia au început să grăiască în limbi străine, fiecare din Apostoli grăind limbile tuturor neamurilor. Astfel, nu numai cel de alt neam auzea pe Apostol grăind în limba sa proprie, ci şi Apostolul înţelegea şi grăia limba fiecărui neam. Din pricina aceasta mulţimea socotea că sunt beţi, că neînţelegând cum fiecare Apostol poate grăi tuturor în limba fiecăruia, îl socotea pe acela beat. Alţii, însă, se mirau zicând: Ce înseamnă aceasta? Mulţimea, adunată la Ierusalim pentru praznic, era din toate părţile pământului: părţi, mezi şi elimiţi, care fuseseră robiţi puţin mai înainte, de Antioh.

Deci, Duhul Sfânt a venit după ce au trecut zece zile de la înălţare, iar nu îndată după înălţare, spre a face pe Ucenici să-L aştepte cu şi mai multă înflăcărare. Tradiţia zice că în fiecare zi venea să se închine acelui Trup îndumnezeit al lui Hristos câte una din cetele îngerilor. Deci, după împlinirea celor nouă zile, împăcarea fiind săvârşită prin Fiul, în a zecea zi a venit în lume şi Mângâietorul. În ce priveşte Pogorârea Duhului după cincizeci de zile de la Paşti, aceasta ar fi în amintirea Legii Vechi; că Israel a primit cele zece porunci după un timp de cincizeci de zile de la trecerea prin Marea Roşie. Să se mai ţină seamă şi de asemănări: Acolo era un munte, aici un foişor; acolo s-a văzut foc, aici limbi de foc; iar în locul tunetului şi negurei din Sinai, aici s-a auzit un vuiet de vifor năpraznic.

Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi de foc, ca să arate că este în legătură cu Cuvântul cel viu; sau pentru că Apostolii trebuiau să înveţe mulţimile şi să le aducă la Hristos şi prin mijlocirea Cuvântului. S-a pogorât apoi, în chip de foc, ca să arate pe de o parte, că Dumnezeu este foc mistuitor, iar pe de alta, pentru nevoia de curăţire; şi S-a împărţit în limbi, pentru haruri. Şi precum odinioară a amestecat pe cei ce ştiau numai o limbă şi i-a împărţit în mai multe limbi tot aşa şi acum, celor ce cunoşteau numai o limbă, le-a dat să cunoască multe limbi, ca să adune pe cei ce erau de diferite limbi, risipiţi în toate laturile lumii. Faptul s-a petrecut într-o zi de sărbătoare, pentru a fi cât mai mulţi cei adunaţi şi ca prin ei vestea să se răspândească pretutindeni; apoi şi pentru ca cei ce se aflau acolo de Paşti şi văzuseră cele săvârşite atunci asupra lui Hristos, să aibă de ce să se minuneze. Faptul s-a petrecut apoi în ziua Cincizecimii, fiindcă se cuvenea ca tot în timpul în care se dăduse Legea cea Veche, să se reverse şi harul Duhului; după cum şi Hristos săvârşind un nou Paşte propriu, făcuse în loc de Paştile cel obişnuit, Paştile cel adevărat.

Duhul nu S-a aşezat pe buzele Apostolilor, ci pe capetele lor, căci capul este ocârmuitorul şi partea cea mai aleasă a trupului şi cuprinde în el mintea, de la care şi limba îşi trage graiul. Pe de altă parte, este ca şi cum Duhul Şi-ar lăsa glasul prin limbă, aşezându-Se asupra capetelor Apostolilor şi rânduindu-i astfel învăţători ai tuturor celor de sub soare. Vuietul care a avut loc şi focul s-a întâmplat din pricină că ele au fost şi în Sinai, arătând prin aceasta, că şi atunci şi acum Duhul este Acelaşi, dând Legea şi orânduind toate. Mulţimea s-a tulburat de vuietul suflării, fiindcă socotea că vine împlinirea tuturor celor prevestite de Iisus, iudeilor, cu privire la nimicirea lor. Se spune «ca de foc», ca să nu cugete cineva despre Duhul Sfânt că ar fi avut vreo însuşire trupească.

Apostolii au fost învinuiţi de beţie. Dar Petru, sculându-se şi vorbind în mijlocul mulţimii, a dovedit că lucrul acesta nu este adevărat, aducând mărturie cuvântului proorocului Ioil. Astfel a înduplecat dintre ei, cu cuvântul, ca la trei mii, să vină la Hristos”.

sursa: ziarullumina.ro

24
Citeste mai mult

Spiritualitate

Rusaliile – sărbătoarea prăznuită la 50 de zile de la Înviere

Publicat

acum 2 săptămâni

pe

31 mai 2026

de

Rusaliile sau Cincizecimea, una dintre cele mai vechi sărbători creştine, este prăznuită la 50 de zile de la Învierea Domnului, când Duhul Sfânt s-a coborât la apostoli, fiind cunoscută şi ca ziua întemeierii Bisericii, când s-au convertit la creştinism 3.000 de oameni.

Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, sărbătoare creştină care mai este cunoscută în popor ca Rusalii sau Duminica Mare.

Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Apoi, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.

Când s-au împlinit cincizeci de zile de la Înviere, s-a auzit un tunet care a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim din toată lumea. Duhul Sfânt s-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici. Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor şi să se înţeleagă între ei, iar mulţimea a crezut că sunt beţi. Atunci, Sfântul Apostol Petru a vorbit în mijlocul mulţimii, iar 3.000 de oameni s-au convertit la creştinism. Se crede astfel că Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, pentru că cei 3.000 de oameni au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Ce tradiții trebuie respectate

De Rusalii se mai leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.

Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se zice că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.
Tot de Rusalii, în unele regiuni se dansează „Jocul Căluşarilor”. Se spune în popor că leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de Rusalii este jocul căluşarilor.

În unele zone, femeile fac descântece pentru a alunga Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului.
Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei.

În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a spori laptele.

În Ardeal este obiceiul cunoscut ca “udatul nevestelor”. Femeile sunt stropite cu apă, pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.

În unele zone se spune că dacă de Rusalii este timp frumos, toată vara va fi frumoasă şi rodnică.

Rusaliile sunt, în credinţa populară, spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele.

Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizeaza sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împaratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.

Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiţia că aceste spirite stau pe lângă izvoare şi pot, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească. Boala seamană, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului căluşarilor.

Superstiţii de Rusalii

Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice -, umblă îmbracate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânar frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.

În unele zone se spune că cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor, va fi pedepsit de Iele, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”. De asemenea, nu este bine să te cerţi cu cineva în ziua de Rusalii, pentru că vei fi “luat din Rusalii”.

0
Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite