Ne găsiți și pe:

Locale

Târgul de Paști din Timișoara, ediția 2026, în patru zone din centrul orașului

Publicat

pe

Între 27 martie și 14 aprilie, Târgul de Paște Timișoara va oferi o experiență completă, desfășurată ca o călătorie între piețele istorice ale orașului: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe și Piața Unirii.

Fiecare spațiu va avea o identitate proprie, dar toate sunt unite într-un concept scenografic coerent, în care natura, arta și comunitatea se întâlnesc în inima orașului.

„Lucrăm în fiecare an ca Târgul de Paște să fie mai bine organizat și mai atractiv pentru timișoreni și pentru cei care vin la Timișoara. Vrem ca oamenii să folosească spațiul public, să stea mai mult în piețe și să simtă că orașul le aparține. Pentru copii pregătim Piața Sfântul Gheorghe cu ateliere interactive și zone dedicate sportului. Am construit un traseu clar, de la Catedrală până în Piața Unirii, astfel încât oricine să poată lua orașul la pas și să se bucure de el”, transmite viceprimarul Paula Romocean.

În Piața Victoriei, într-o atmosferă de sărbătoare, oamenii vor fi invitați să redescopere spațiul public.

În fața Operei va fi amplasată o instalație spectaculoasă de ouă de Paște, decorate de studenții Facultății de Arte Timișoara și de artiști locali consacrați.

Traseul continuă pe strada Alba-Iulia, unde decorațiuni suspendate îi vor ghida pe vizitatori spre următoarele zone ale târgului.

În Piața Libertății, accentul va fi pus pe comunitate, gastronomie și meșteșuguri. Aici vor putea fi descoperite produse locale și vor putea fi gustate preparate tradiționale, într-o atmosferă animată.

Ca de fiecare dată, Piața Sfântul Gheorghe devine un spațiu dedicat celor mici – în acest an, cu ateliere creative, organizate de Muzeul Interactiv al Copiilor (MIC), al Organizației de Management al Destinației, și activități sportive, pregătite de Sport Club Municipal Timișoara.

În Piața Unirii, loc simbolic al orașului, publicul va fi invitat să trăiască împreună spiritul Sărbătorilor Pascale.

Târgul de Paște Timișoara este un eveniment care se află la cea de-a XVII-a ediție, organizat de Primăria Municipiului Timișoara prin Casa de Cultură și co-organizat de Centrul de Proiecte și Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației.

Program Târgul de Paște Timișoara

27 martie – 14 aprilie 2026

ACTIVITĂȚI PERMANENTE – TÂRG CU PRODUSE ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE:

Locație: Piața Libertății

Program: Luni – Vineri (12:00 – 21:00), Sâmbătă – Duminică (10:00 – 22:00)

Pe 12 aprilie, programul este 12:00 – 22:00

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

ATELIERE CREATIVE PENTRU COPII:

Locație: Piața Sfântul Gheorghe

Program: Luni – Vineri (12:00 – 19:00), Sâmbătă – Duminică (10:00 – 19:00)
Detalii: Acces gratuit, pe bază de ı̂nscriere. Atelierele au loc zilnic, cu excepția zilei de 12 aprilie

Organizatori: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici Timișoara, VolunTIM și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

PROGRAM EVENIMENTE PUNCTUALE

Sâmbătă, 28 martie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

14:00 – Concursuri interactive de baschet în Piața Sf. Gheorghe

Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Duminică, 29 martie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

13:00 – Concert de Florii în Piața Unirii

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Sâmbătă, 4 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: Muzeul Interactiv al Copiilor

14:00 – Concursuri interactive de handbal și rugby în Piața Sf. Gheorghe
Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Duminică, 5 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

12:00 – Flori de Florii: Spectacol stradal itinerant (Swaying Flower Poles & Flowers Parade) pe traseul Catedrală – Piața Victoriei – Piața Libertății – Piața Unirii

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

17:00 – Activități sportive itinerante de baschet și handbal cu premii surpriză pe străzile alăturate Pieței Sf. Gheorghe

Organizator: Sport Club Municipal Timișoara

Sâmbătă, 11 aprilie 2026

11:00 – Treasure Hunt în Cetate: Participare pe bază de înscriere

Organizator: MIC – Muzeul Interactiv al Copiilor

Luni, 13 aprilie 2026

11:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Edison (zona Lipovei), str. Alva

Thomas Edison

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

14:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Ronaț, între Calea Bogdăneștilor și str. Ion Rațiu

Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Marți, 14 aprilie 2026

11:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Lunei, str. Lunei nr. 32
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

14:00 – Vânătoare de ouă de ciocolată: Parcul Steaua, str. Arhitect Victor Vlad
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Locale

Global Village 2026. Timișoara va deveni epicentrul diversității globale

Publicat

pe

Pe 25 și 26 iulie, începând cu ora 18:00, Timișoara va deveni epicentrul diversității globale prin găzduirea evenimentului Global Village.

Astfel, AIESEC Timișoara va găzdui cei mai mulți internaționali de până acum, oferindu-le oportunități de stagii internaționale, experiențe de voluntariat și proiecte educaționale cu impact local și global.

Totodată, AIESEC dorește să reunească voluntarii din toate colțurile lumii pentru a crea cel mai mare eveniment multicultural din Timișoara.

Evenimentul este dedicat în special tinerilor care își doresc o experiență autentică de expunere transculturală. Participanții vor avea ocazia unică de a interacționa direct cu reprezentanți și ambasadori culturali din țări precum Turcia, China, Egipt și Tunisia și multe altele.

„Global Village este mai mult decât un simplu festival; este locul unde diferențele noastre devin punți de legătură și ne demonstrează că suntem mai puternici împreună. Ne dorim ca prin acest eveniment să oferim comunității din Timișoara o fereastră către lume și să inspirăm tinerii să devină cetățeni globali activi”, a declarat Brianna Ghenade, directorul de evenimente al AIESEC Timișoara

Global Village este principala inițiativă multiculturală susținută de către AIESEC prin care își propune să aducă nu doar un simplu eveniment cultural, dar o oportunitate de a crește înțelegerea interculturală între participanți și comunitatea locală.

Citeste mai mult

Locale

Tren urban la Timișoara. Ministerul Transporturilor a dat acordul de principiu

Publicat

pe

Investiția Primăriei Municipiului Timișoara pentru dezvoltarea unei rețele metropolitane de tren urban electric și integrat cu transportul public a obținut acordul de principiu al Ministerului Transporturilor. Următorul pas pentru implementarea proiectului constă în semnarea unui parteneriat între municipalitate și Compania Națională Căi Ferate „CFR” SA.

„Mă bucur că avansăm cu acest proiect de viitor pentru Timișoara și îi mulțumesc ministrului transporturilor pentru promptitudine și deschidere. E un proiect cu bătaie lungă care va transforma radical modul de deplasare în Timișoara și spre Timișoara și care deschide noi oportunități de dezvoltare a orașului”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Pentru a accelera investiția, Primăria Municipiului Timișoara și-a asumat realizarea studiului de fezabilitate pentru întregul traseu, atât pe terenurile aflate în proprietatea municipalității, cât și pe cele administrate de Compania Națională de Căi Ferate.

Investiția propusă de municipalitate creează condițiile pentru o legătură feroviară de navetă mai rapidă și mai eficientă între Timișoara și Arad, răspunzând nevoilor de deplasare din regiune. Astfel, traseul identificat deservește cartierele periferice și zona periurbană: pornește din cartierul Aeroport, continuă până la Gara de Nord, iar apoi spre zona industrială Freidorf, pe lângă centrul comercial Shopping City și pe liniile din sudul și sud-estul Timișoarei (Chișoda, Giroc, Rudicica). Punctul final al traseului propus este în zona Industrială Buziașului, în apropierea Căii Stan Vidrighin.

Stațiile sunt prevăzute pe coridorul actual al CFR, precum și în zona Oituz, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, în Freidorf, pe strada Ardealului, și în zona centrului comercial de pe Calea Șagului. Totodată, extinderea traseului către sudul ariei metropolitane include stații în localitățile Chișoda, Giroc, Rudicica și la intrarea în Moșnița Nouă. În zona Industrială Buziașului va fi amenajată o zonă intermodală, precum și conexiuni care să faciliteze accesul la rețeaua de tramvai de pe Stan Vidrighin. Fiecare stație va include facilități pentru transfer intermodal: locuri de parcare, spații pentru biciclete, accese facile pentru pietoni și conexiuni cu rețeaua de transport public a Timișoarei.

După semnarea parteneriatului dintre municipalitate și CFR, Primăria Timișoara va lansa procedura de achiziție pentru elaborarea studiului de fezabilitate.

Citeste mai mult

Locale

Containere permanente și puncte mobile pentru colectarea deșeurilor textile, la Timișoara

Publicat

pe

Aproape 19 tone de deșeuri textile au fost colectate în Timișoara în primele șase luni ale anului 2026, prin rețeaua de containere speciale amplasate de Primărie în parteneriat cu CVS Recycling SRL.

În paralel, până în data de 5 august, timișorenii pot utiliza și punctele mobile de colectare organizate de RETIM, în parteneriat cu ADID Timiș. Campania oferă posibilitatea predării gratuite a hainelor, lenjeriilor de pat, pilotelor, păturilor, covoarelor de mici dimensiuni, perdelelor, draperiilor, lavetelor, mopurilor și altor articole textile similare. Textilele predate trebuie să fie curate și uscate, iar fiecare persoană poate depune maximum 60 de kilograme.

Datele și locațiile de predare:

Data Locația Ora
2 iulie Aleea Avram Imbroane – Muzeul Satului/Monument  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11.00 – 18.00

3 iulie Str. Bucovina col  cu str. Cernăuți (Terenul viran)
6 iulie Str. Iuliu Grozescu intersecție cu str. Timocului nr. 33
7 iulie Str. Adam Mickievics nr. 41 intersecție cu str. Radu de la Afumați nr. 19
 8 iulie Str. Mătăsarilor nr. 58
9 iulie Str. Ion Ionescu de la Brad intersecție cu str. Holdelor
10 iulie Str. Armoniei intersecție cu str. Marginii (Parcare Auchan – spate)
13 iulie Str. Grigore Alexandrescu nr. 58 intersecție cu str. Viilor nr. 23
14 iulie Str. Dunărea nr. 21 intersecție cu str. Ciobanului
15 iulie Str. Nicolae Titulescu nr. 1 (Fosta bază sportivă Uszoda)
16 iulie Str. Răsăritului intersecție cu str. Amurgului
17 iulie Nera – parcarea auto amenajată, lângă intrarea în Stadionul CFR
20 iulie Aleea Azurului (În spate la AEM – intersecție cu str. Orion)
21 iulie Calea Șagului nr. 143 (Sub pod)
22 iulie Romulus nr. 49 – parcarea amenajată (Intersecție cu str. Octavian Goga)
23 iulie Parc Petőfi Sándor (DJ521 intrarea cu str. Nicolae Andreescu)
24 iulie Str. Costică Rădulescu (Parcarea amenajată/marcată la exterior Acad. Politehnica Timișoara)
27 iulie Str. Cercului intersecție cu str. Gavril Musicescu
28 iulie Str. Polonă nr. 32 (Pod Centura – Utvin)
29 iulie Str. Nicolae Titulescu intersecție cu str. Nufărul
30 iulie Str. Gavril Musicescu nr. 159
31 iulie Str. Ardealului nr. 61 intersecție cu str. Martir Gogu Opre
3 august Str. Calea Bogdăneștilor colț  cu str. Macilor
4 august Str. Mircea cel Bătrân colț  cu str. Ciocârliei
5 august Str. București – parcare

Containere permanente amplasate în oraș pentru depunerea de deșeuri textile se află în următoarele locații:

  • Piața Dacia
  • Piața 700
  • Piața Traian
  • Intrarea Doinei – punct TRAFO
  • Zona Soarelui – Școala Gimnazială nr. 30
  • Calea Lipovei – în proximitatea Școlii Generale nr. 7
  • Calea Aradului – la intersecția dintre str. Liege cu Calea Torontalului
  • Calea Șagului – în proximitatea parcului Clăbucet

Colectarea separată a textilelor devine tot mai importantă în contextul în care, potrivit datelor Agenției Europene de Mediu, un locuitor al Uniunii Europene generează, în medie, aproximativ 16 kilograme de deșeuri textile anual. Cea mai mare parte a acestora ajunge în deșeurile municipale și nu mai poate fi reutilizată sau reciclată. Prin utilizarea serviciilor gratuite puse la dispoziție de municipalitate și partenerii săi, timișorenii contribuie la reducerea cantității de deșeuri textile care ajunge la groapa de gunoi și la creșterea gradului de reciclare, cu beneficii directe pentru protecția mediului.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite