Programul „Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 42, începe vineri, 1 septembrie, şi se va derula până în 30 septembrie, adresându-se tuturor turiştilor care...
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru realizarea unui portal unic pentru relaționarea cetățenilor și firmelor cu administrația locală. Odată implementat, timișorenii își vor putea crea...
Anul bisericesc începe în data de 1 septembrie deoarece, după tradiția moștenită din Legea Veche, în această zi Dumnezeu a început creația lumii. Potrivit Sfintei Tradiții,...
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2023, care are ca temă prietenia omului cu Dumnzeu ca fundament al prieteniei între oameni și popoare, a început joi seară cu...
Timișorenii se mai pot înscrie în Programul Rabla local privind casarea autovehiculelor uzate până pe 29 septembrie 2023, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului alocat...
Poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate din Timişoara au început o anchetă, după ce un migrant din Sri Lanka, care era sechestrat într-un apartament din Timişoara,...
La începutul lunii aprilie, constructorul care efectuează lucrarile pe Calea Bogdăneştilor, Sylcon Trans, anunța că sistează lucrările din cauză că Primăria Timişoara a „uitat“ să plătească...
Un bărbat din Timișoara este cercetat penal pentru contraband calificată după ce poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au găsit în locuinţa lui...
Primăria Municipiului Timișoara a câștigat, marți, o finanțare record de 6 milioane de lei de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), care va permite modernizarea a...
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși se va desfășura la Timișoara între 31 august și 3 septembrie, la eveniment fiind așteptat să participe și PF Daniel, Patriarhul...