Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. 5 greșeli în relația de cuplu și cum să le îndrepți

Publicat

pe

În mod eronat credem că iubirea este suficientă pentru a avea o relație de cuplu fericită. Relațiile fericite însă nu se întâmplă accidental. Este nevoie de doi oameni sănătoși emoțional, iubitori, cu încredere de sine, care să se angajeze să fie cei mai buni parteneri.

Ei pot avea avea 30, sau poate 75 de ani. Nu contează de cât timp sunt împreună. Uneori de 3, alteori de 30 de ani. Oricâți ani ar avea, atunci când vezi un cuplu fericit, pur și simplu o știi! Cum reușesc aceste cupluri să își păstreze dragostea, trecând prin vremuri bune dar și prin provocări și încercări?

Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: „Din fericire, răspunsul nu este că prin noroc sau șansă, ci prin angajament și implicare în creșterea și menținerea unei relații sănătoase, armonioase. Cum poți face asta? Evitând cele mai comune greșeli care pot apărea în relația de cuplu. Zeci de studii efectuate la nivel mondial au concluzionat că persoanele aflate în relații stabile și iubitoare au o viață mai lungă și mai sănătoasă.”

Iată care sunt cele mai frecvente greșeli pe care oamenii le fac în relațiile de cuplu:

Lupta pentru putere

Dorința de a avea mereu dreptate și de a câștiga toate disputele este una dintre cele mai frecvente situații care duc la destrămarea relațiilor de cuplu. Ne concentrăm să ne impunem punctul de vedere și să arătăm celeilalte persoane cât de mult greșește. Lupta pentru a câștiga orice ceartă conduce rapid spre resentimente și toxicitate într-o relație. Câștigarea fiecărui teren de luptă nu este productivă pentru o relație sănătoasă și poate fi un dezastru în marea schemă a vieții tale amoroase.

Ce să faci în schimb: Scopul este să te străduiești să înțelegi și perspectiva persoanei iubite, nu să „câștigi” fiecare argument. În loc să cauți un nou argument și să escaladezi conflictul, mai bine îți pui întrebări pentru a înțelege mai bine punctul de vedere al partenerului. Nu te gândi la dezacordul care există în acel moment între voi, gândește-te cum puteți să rămâneți uniți împotriva problemei.
Sfat bonus: indiferent de ce ai de spus, se poate spune cu amabilitate și respect.

Te plângi de relația ta altor persoane

Atrag aici atenția în mod deosebit femeilor, care consideră că discuțiile interminabile cu prietenele și colegele de serviciu despre cât de nemulțumite sunt de partenerul lor, o normalitate „între fete” .

Pentru multe femei, subiectul principal de discuție  cu prietenele mele este analizarea relației pe toate părțile. Dar iată problema cu împărtășirea tuturor detaliilor din relația ta de cuplu: nu numai că scade încrederea între parteneri, dar pur și simplu nu este productivă și te ține concentrată pe negativ.

Ce să faci în schimb: comunică cu partenerul tău când ceva nu este în regulă și rezolvă înainte să începi să te plângi prietenilor. Remediați problema de la rădăcină și construiți o relație mai bună în loc să vă concentrați asupra dramei. În afară de voi doi, nimeni nu trebuie să cunoască toate problemele din relația voastră de cuplu.

Te aștepți ca partenerul tău să fie totul pentru tine

Mai mult ca oricând, pare că ne căutăm partenerul pentru a bifa fiecare căsuță dintr-o listă lungă de nevoi. Ne așteptăm ca un partener să fie „cel mai bun prieten”, colegul de apartament perfect, psihologul nostru, părintele nostru, și în același timp  iubitul care se străduiește zi de zi să păstreze pasiunea și scânteia în relația de cuplu.
Un moment de realism: dacă o persoană ar fi tot ceea ce ne trebuie nouă și ar bifa cu succes toate aceste roluri, nu ar mai avea timp sau energie pentru a-și trăi propria viață.
Ce să faci în schimb: Ai nevoie de pasiuni și de prieteni cu care să poți face activități semnificative pentru tine. Ai nevoie de relații importante în viața ta și în afara cuplului. Dincolo de partenerul tău, ai nevoie de cel puțin alte trei persoane de siguranță în viața ta, fie că sunt prieteni, membri ai familie sau un terapeut.

În așteptarea perfecțiunii

De cele mai multe ori, vedem „dragostea” ca fiind un substantiv. Ne îndrăgostim și apoi sperăm să fim fericiți pentru totdeauna ca și cum dragostea este ceva care ni se întâmplă doar nouă. În realitate, dragostea este un verb.

Este ceva ce practici, nu ceva ce obții în timp ce bifezi lista de dorințe și nevoi. Cu cât îl practici mai puțin, cu atât îl vei simți sau vei observa mai puțin. Să te aștepți ca totul să fie perfect și apoi să fii dezamăgit când nu este, nu înseamnă să trăiești iubirea. Cu cât te aștepți mai mult la perfecțiune (în special din partea partenerului) , cu atât te vei simți mai frustrat.

Ce să faci în schimb: așteaptă progresul în loc de perfecțiune. Lucrează în primul rând pentru a comunica mai bine și pentru a te apropia de partenerul tău. Fii mai atent la greșelile tale și la îndreptarea lor, decât la cele ale partenerului tău. Analizează-te constant în relația cu partenerul tău și schimbă în permanență ceea ce nu este util.

Urmărirea pe  social media

Oricât de tentant este, trebuie să te oprești din a-i urmări fiecare mișcare pe social media. Și pe ale prietenilor și urmăritorilor săi, desigur!

În primul rând, este inevitabil să tragi concluzii și să-ți formezi idei pe baza prezenței online. În felul acesta curiozitatea scade și ajungi să nu te mai intereseze să afli cu adevărat anumite aspecte ale vieții sale. De asemenea, poți deveni cu ușurință nesigur și gelos, doar pentru că interacționează cu anumite persoane despre care tu habar nu ai.

Ce să faci în schimb: Rezistă tentației de a derula toate rețelele de socializare și de a afla detalii despre toți cei pe care încă nu-i cunoști, dar par prezenți în viața partenerului. Amintește-ți că viața reală are de puține ori legătură cu varianta online, și că un simplu like nu înseamnă o poveste între doi oameni. Nu-ți încărca mintea cu detalii inutile și nu crea tensiune acolo unde nu ar trebui să existe.
“Atâta timp cât nu o mai repeți, o greșeală poate fi o experiență imensă de învățare și o oportunitate de creștere în relația de cuplu. Relațiile de cuplu necesită multă muncă și dăruire și ar fi greu de găsit una care să nu includă argumente în contradictoriu și neînțelegeri. Cu toate acestea, dacă înțelegi câteva lucruri esențiale despre relațiile de cuplu, cu răbdare și dăruire poți aduce schimbări extraordinare în viața ta. Fie că ai deja pe cineva, fie că te pregătești să alegi mai bine de data aceasta” concluzionează Angela Nuțu.

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și  Psihoterapeut.

Psihologie

PSIHOLOGIE. Abuzul emoțional în cuplu, cum se poate gestiona

Publicat

pe

Nu toate tipurile de abuz vin cu semne vizibile sau avertismente. Abuzul emoțional poate lua mai multe forme. Uneori se poate ascunde sub forma unor cuvinte dulci. Alteori, în valuri de tăcere completă.

Poate fi dificil să îți dai seama când ești victima abuzului emoțional. Poate nu recunoști unele dintre semne. Poate ai ajuns să crezi  că ești prea sensibil sau că toate relațiile sunt așa.

Dar când începi să te simți izolat, lipsit de putere sau fără valoare în relația ta, ar trebui să acorzi mai multă atenție și să înveți să identifici semnalele de alarmă.

Abuzul emoțional implică controlarea unei alte persoane prin folosirea emoțiilor pentru a critica, jena, rușina, învinovăți sau manipula. Deși cel mai des apare în relațiile de cuplu sau căsătorie, abuzul emoțional poate apărea în orice tip de relație – inclusiv între prieteni, membri ai familiei și colegi de muncă.

Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: “Scopul principal al abuzului emoțional este de a controla cealaltă persoană prin discreditarea, izolarea și reducerea ei la tăcere. Este una dintre cele mai greu de recunoscut forme de abuz, deoarece poate fi subtilă și insidioasă. Totuși, în unele cazuri poate fi și evidentă și manipulativă. Abuzul emoțional în cuplu poate apărea treptat și subtil. La început, comportamentul agresorului poate fi confundat cu comportamente „normale” într-o relație, precum sarcasmul sau critica constructivă. Cu timpul, aceste comportamente devin tot mai frecvente și mai intense.”

Oricum ar fi, abuzul emoțional poate să îți submineze stima de sine, făcându-te să te îndoiești de propriile percepții și de realitate. În cele din urmă, te poți simți prins într-o capcană. Persoanele abuzate emoțional sunt adesea prea rănite pentru a mai suporta relația, dar și prea speriate pentru a pleca.

Cum recunoști abuzul emoțional?

Abuzul emoțional poate apărea chiar dacă nu toate semnele sunt prezente. Poate fi subtil și greu de detectat, dar dacă te simți rănit, frustrat, confuz, neînțeles, depresiv, anxios sau fără valoare în relația ta, este posibil să fii victima abuzului emoțional. Iată câteva semne importante:

Așteptări nerealiste: Persoana de lângă tine îți cere lucruri nerezonabile, așteaptă să îți sacrifici nevoile pentru ale sale și te critică constant.

Invalidarea: Îți respinge sau distorsionează percepțiile și sentimentele, te acuză că ești prea sensibil și obișnuiește să îți respingă opiniile.

Creează haos: Inițiază certuri inutile, face declarații confuze și se comportă imprevizibil, făcându-te să te simți nesigur.

Șantaj emoțional: Persoana de lângă tine te manipulează prin vinovăție, te umilește și folosește fricile tale pentru a te controla.

Superioritate: Obișnuiește să te învinovățească pentru greșelile sale și folosește sarcasmul pentru a te desconsidera. Face glume pe seama ta și are convingerea că știe mai bine decât tine.

Controlul și izolarea: Vrea să controleze cu cine te vezi, îți monitorizează activitățile digitale, te acuză de infidelitate și îți restricționează libertatea.

Recunoașterea acestor semne te poate ajuta să iei primele măsuri pentru a opri abuzul emoțional.

Cum poți aborda problema abuzului emoțional cu partenerul meu?

Abordarea problemei abuzului emoțional cu partenerul tău poate fi dificilă și delicată, mai ales că adesea apare refuzul de a comunica despre aceste aspecte din partea lui.

Este recomandat să alegi un moment potrivit și să comunici deschis și sincer despre sentimentele și nevoile tale.

Dacă nu te simți în siguranță sau nu ești confortabil să discuți această problemă cu partenerul, poți solicita ajutorul unui terapeut specializat în psihoterapie de cuplu.

Terapia de cuplu sau terapia individuală pot fi opțiuni eficiente pentru a aborda problemele de comunicare și de relaționare care stau la baza abuzului emoțional.

În unele cazuri, poate fi necesară intervenția legală sau separarea de partenerul abuziv.

„Pentru a preveni abuzul emoțional în cuplu, este important să promovăm relații sănătoase și respectuoase, bazate pe comunicare deschisă și egalitate. Este esențial să fim conștienți de limitele personale și să nu tolerăm sau justificăm comportamente abuzive din partea partenerului. Dacă observăm semne de abuz emoțional, este important să acționăm și să căutăm ajutor” concluzionează Angela Nuțu.

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și  Psihoterapeut.

Citeste mai mult

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. Ce este frica de abandon și cum scăpăm de ea

Publicat

pe

Teama de abandon este, fără îndoială, una dintre cele mai frecvente și mai dăunătoare forme de anxietate și una dintre cele mai puternice manifestări de autosabotare și suferință emoțională.

Persoanele cu frică de abandon au tendința de a afișa comportamente și modele de gândire care le afectează profund relațiile personale. În consecință, teama de abandon poate fi devastatoare.

În cazul în care suferi de această afecţiune psihologică este aproape imposibil să menţii relaţii sănătoase pe durate lungi de timp. Aceasta se poate asemăna cu o frică paralizantă, care îţi va sabota involuntar relaţiile interumane.

Despre teama de abandon, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă “ Traumele legate de abandon includ, de multe ori, răni vechi, adesea experimentate în copilărie, când părinții au fost indisponibili din punct de vedere emoțional sau, în cazuri extreme, când s-a resimțit pierderea unui părinte. Sentimentul de nesiguranță și anxietatea, care pot acompania această teamă, duc adesea la consumul de substanțe și la comportamente abuzive, sabotând, astfel, intimitatea și siguranța pe care ți le dorești în relații.”

Cele 4 semne cheie care îți arată suferi de teamă de abandon:

Frică intensă: Ai putea observa o frică copleșitoare de a fi lăsat singur, chiar și pentru o perioadă scurtă. Aceasta este adesea însoțită de anxietate și suferință.

Dificultăți în relații: S-ar putea să ai dificultăți în a avea încredere în ceilalți, temându-te că te vor părăsi. Acest lucru poate duce la dificultăți în a forma și menține relații.

Imagine negativă de sine: Ai putea crede că nu ești demn de iubire sau atenție, ceea ce duce la sentimente de dispreț față de tine însuți.

Instabilitate emoțională: Schimbări de dispoziție sau reacții emoționale bruște și intense pot fi o apariție frecventă.

Milioane de oameni se luptă cu teama de abandon în relația de cuplu. Poate este cea mai evidentă manifestare a acestei traume.

Când vine vorba de relații, poți recunoaște teama de abandon dacă ai mai multe dintre următoarele comportamente:

Te atașezi rapid – chiar și în cazul partenerilor indisponibili emoțional sau relațiilor dificile

Lipsă de angajament deplin și puține relații pe termen lung

Rămâi în relații, oricât de nesănătoase ar fi

Te străduiești să pari greu de mulțumit și cucerit

Ai dificultăți în a experimenta intimitatea emoțională

Ești adesea gelos și nesigur pe orice apare în viața partenerului tău

Ai tendința să te gândești prea mult la lucruri pentru a afla semnificații ascunse

Ești hipersensibil la critici

Te obsedează orice greșeală pe care o faci în relație

Ești obsedat de ceea ce gândește partenerul despre tine

Îți vezi partenerul ca singura sursă de fericire și împlinire

Teama de abandon este o experiență foarte reală și foarte dureroasă, însă dacă înveți să practici autocompasiunea, poți reuși în timp cu răbdare și înțelegere, să depășești momentele în care se declanșează. Îmbunătățirea imaginii de sine și iertarea sunt de asemenea elemente favorabile construirii stimei de sine și eliminării fricii de abandon.

Acest proces  implică trei elemente principale:

Autocompasiune: în momentele dificile, fii mai blând și mai înțelegător cu tine, și mai puțin judecător și aspru evaluator. Știu, acest lucru pare simplu în teorie, dar este mult mai dificil în practică. Reține însă că, cu cât ai o atitudine mai caldă și de acceptare față de tine însuți și de luptele tale interioare, cu atât te vei simți mai puternic în fața circumstanțelor dificile

Conștientizare: A fi conștient înseamnă să nu te identifici excesiv cu gândurile și sentimentele tale. Când experimentezi teama de abandon, tendința este să ai o mulțime de gânduri răutăcioase față de tine însuți, perpetuând și dând putere acestei temeri. Imaginează-ți cum ar fi dacă ai putea recunoaște aceste gânduri și sentimente fără a le lăsa să te copleșească. Ai putea să ai o atitudine mai blândă față de tine și să lași aceste gânduri să treacă ca niște nori pe cer în loc să plutești printre ele?

Acceptare: Cu cât fiecare dintre noi poate accepta mai mult că suntem simpli oameni și, la fel ca toți oamenii, vom avea lupte de dus în viața asta, cu atât mai multă compasiune de sine și mai multă forță putem cultiva. Dacă îți poți aminti în mod constant că nu ești singurul și că suferința e parte din realitatea vieții, cu atât poți face față mai ușor stărilor și sentimentelor de frică de abandon.

„Este nevoie de curaj pentru ca cineva să fie dispus să vadă ce îi face rău și să facă față sentimentelor primare de abandon pe care le-a avut în copilărie, când nu avea control asupra situației sale. Cu toate acestea, dacă ești capabil să faci față acestor sentimente, te poți elibera esențial de multe dintre lanțurile trecutului tău și de teama de abandon. Poți deveni un adult sigur pe tine, care este capabil să creeze noi povești și noi relații în care se simte în siguranță, se simte văzut, liniștit, iubit și acceptat.” ne asigură Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Citeste mai mult

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. Cum abordăm manipularea emoțională ca să nu ne afecteze viața de zi cu zi

Publicat

pe

Mulți dintre noi avem în viața noastră persoane care par mereu să se simtă nedreptățite, lipsite de putere și care dau vina de fiecare dată pe cineva pentru ceea ce trăiesc. Acestea cred, în general, că viața li se întâmplă în afara controlului personal. Poate că ești chiar tu unul dintre aceștia, poate lucrezi cu cineva așa sau poate că ești căsătorit cu unul.

Mentalitatea de victimă este o modalitate de a privi viața, o orientare automată către sentimente de nedreptățire. Această mentalitate îi face pe oameni să se simtă lipsiți de putere în fața circumstanțelor și să se asigure că, orice s-ar întâmpla, niciodată nu este vina lor (inclusiv trăsăturile de personalitate pe care nu au capacitatea de a le schimba în ei înșiși).

Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: „Mentalitatea de victimă este convingerea că, în orice situație dată, ești victima. Este percepția și concluzia pe care o tragi în cazul în care te plasezi ca victimă și pe alții ca făptuitori. În cei 20 ani de coaching, am învățat că două lucruri nu îi plac niciunui om: 1) să fie numit „victimă” și 2) să interacționeze cu o „victimă”. Să clarificăm: există o diferență între a fi cu adevărat o victimă a traumei sau a unui eveniment tragic în viață, și a trăi cu o mentalitate de victimă (o atitudine sau dispoziție care determină modul în care o persoană vede, răspunde și interpretează situațiile). Am întâlnit mulți oameni care au trecut prin traume și care depun efortul necesar pentru a duce o viață productivă după acestea.”

Semnele unei mentalități de victimă includ adesea următoarele:

Dai vina pe alții pentru problemele și dificultățile tale

Ai o perspectivă negativă asupra vieții, anticipând și așteptând rezultate negative

Ești întotdeauna în căutarea validării, atenției și simpatiei celor din jurul tău

Fugi de responsabilități și îi lași pe ceilalți să decidă

Eviți să îți asumi răspunderea pentru acțiunile și alegerile tale

Ai constant sentimente de neputință, lipsă de putere și de control

Te autocompatimești

Ai o rezistență mare la schimbare

O mare parte din modul în care gândești și acționezi ca adult este rezultatul credințelor pe care le-ai creat despre tine și despre lume în timpul copilăriei. Persoanele cu o mentalitate de victimă în relații pot să fi avut modul de gândire al victimei modelat pentru ei de către îngrijitorii lor; mai ales dacă au avut un părinte anxios sau cu diverse dependențe.

Copiii crescuți de părinți cu probleme emoționale sau dependențe sunt adesea victime ale abuzului și/sau neglijării, ceea ce îi face să simtă că lumea nu este un loc sigur. Chiar dacă în cele din urmă cresc și pot avea grijă de ei înșiși ca adulți, ei rămân totuși cu acel sentiment de nesiguranță, mai ales atunci când sunt într-o relație. Uneori, acești indivizi cresc pentru a deveni codependenți în relații.

Desigur, dacă îți dai seama că ești prins într-o mentalitate de victimă, există câteva lucruri cu care poți începe chiar acum pentru a face schimbări pozitive în viața ta:

Recunoaște gândurile și comportamentele negative: În primul rând, începe prin a fi conștient de gândurile și comportamentele tale negative. Este important să recunoști și să înțelegi aceste modele de gândire pentru a începe să le schimbi.

Asumă-ți responsabilitatea: În loc să dai vina pe alții sau pe circumstanțe externe, începe să-ți asumi responsabilitatea pentru propria viață.

Încurajează schimbarea: Este important să ai curajul să faci schimbări pozitive în viața ta pentru a putea să începi să ieși din rolul de victimă.

Caută suport: Nu ezita să ceri ajutor și suport din partea prietenilor, familiei sau unui profesionist în domeniul sănătății mintale. Terapia cognitiv-comportamentală poate fi utilă în schimbarea gândirii și comportamentelor asociate cu mentalitatea de victimă.

Setează obiective și acționează: Stabilește obiective realiste și începe să faci mici pași către atingerea lor. Este important să dezvolți o mentalitate de creștere și să fii dispus să îți asumi riscuri și să înveți din eșecuri.

Fii atent la limbaj: Înlocuiește cuvintele negative cu afirmații pozitive și încurajatoare. Fii atent la modul în care vorbești cu tine însuți și începe cu transformarea dialogului intern.

“Depășirea unei mentalități de victimă necesită o combinație de conștientizare de sine, introspecție și angajament față de creșterea personală. Prin recunoașterea și contestarea modelelor negative de gândire, asumarea responsabilității pentru acțiunile proprii, căutarea suportului din partea celor din jurul tău și dezvoltarea unei mentalități mai puternice, este posibil să te îndepărtezi treptat de mentalitatea de victimă și să adopți o abordare mai proactivă și mai puternică față de viață. Este un proces care necesită timp, efort și autoreflecție, dar cu dedicare și suportul potrivit, poți face progrese semnificative în depășirea mentalității de victimă și în traiul unei vieți mai împlinite.” concluzionează Angela Nuțu.

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și  Psihoterapeut.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite