Ne găsiți și pe:

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. Ce este și cum se vindecă trauma psihologică

Publicat

pe

Trauma psihologică apare ca rezultat al unui eveniment extraordinar de stresant care ne diminuează sau distruge sentimentul de siguranță și implică o amenințare la adresa vieții sau a siguranței.

În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), experiențele traumatice depășesc capacitatea noastră de a face față și capacitatea de a integra emoțiile implicate în experiență.

„Traumele psihologice ne pot face să ne simțim neajutorați și ne pot face să ne luptăm cu emoții, amintiri și anxietăți supărătoare. De asemenea, ne poate face să ne simțim amorțiți, deconectați și incapabili să avem încredere în alții. Orice situație care te lasă să te simți copleșit și speriat poate fi traumatică, chiar dacă nu implică rău fizic. Nu faptele obiective determină dacă un eveniment este traumatic, ci mai degrabă experiența emoțională subiectivă a evenimentului. O situație poate fi considerată extrem de traumatică de către o persoană și doar moderat de deranjantă pentru o altă persoană. Cu cât te simți mai înspăimântat și mai neajutorat, cu atât vei avea mai multe șanse să fii traumatizat. Atunci când ni se întâmplă lucruri neplăcute, poate dura ceva timp să trecem peste durere și să ne simți din nou în siguranță. Însă, vestea bună este că, indiferent dacă trauma s-a întâmplat cu ani în urmă sau ieri, PUTEM să facem schimbări de vindecare și să mergem mai departe cu viața noastră”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Creșterea post-traumatică

În anii 1980, doi psihologi, Richard Tedeschi și Lawrence Calhoun, de la Universitatea din Carolina de Nord, Charlotte, au descoperit că trauma schimbă oamenii în moduri fundamentale. Unele dintre aceste schimbări au fost negative, dar spre surprinderea lor, majoritatea supraviețuitorilor de traume intervievați au raportat că viața lor s-a schimbat în bine. Supraviețuitorii de tot felul – au contactat mai mult de 600 de persoane – au spus că au o forță interioară mult mai mare decât au crezut vreodată, că sunt mai aproape de prieteni și membrii familiei, că viața are mai mult sens sau că își reorientează viața spre scopuri mai satisfăcătoare.

Acest lucru a reflectat ceea ce au aflat de la pacienții lor, dintre care mulți au experimentat moartea copiilor sau au suferit de cancer sau au supraviețuit unor accidente teribile care le-au modificat viața. Suferința care a rezultat din aceste experiențe oribile nu a fost un scop final. În schimb, a acționat ca un catalizator, împingându-i pe acești oameni să se schimbe în bine, să evolueze. Într-o lucrare din 1996, Tedeschi și Calhoun au inventat termenul de creștere post-traumatică pentru a descrie ceea ce găsiseră.

“În cea mai simplă descriere, în creșterea posttraumatică, există o schimbare pozitivă care se poate întâmpla pentru o persoană după ce a suferit traume sau o criză majoră în viață. Procesul poate fi diferit în funcție de tipul de traume suferit de o persoană, de ce tipuri de terapie beneficiază persoana respectivă și de nivelurile de sprijin de care pot depinde pe tot parcursul tratamentului. Ca invers al stresului posttraumatic, creșterea posttraumatică poate fi caracterizată prin semnele prin care depășești efectele dăunătoare ale traumei. Creșterea post-traumatică (PTG) înseamnă că mulți care suferă de traume pot deveni mai puternici. Adică, pot găsi un „nou normal”, care diferă într-un mod pozitiv. Am aflat că experiențele negative pot stimula schimbări pozitive, inclusiv o recunoaștere a forței personale, explorarea de noi posibilități, relații îmbunătățite, o apreciere mai mare pentru viață și creștere spirituală. Vedem acest lucru la oamenii care au suportat războiul, dezastrele naturale, abuzurile fizice și psihice, doliul, pierderea locurilor de muncă și stresul economic, boli grave și răni”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ce contribuie la creșterea posttraumatică?

Deși creșterea posttraumatică se întâmplă adesea în mod natural, fără psihoterapie sau altă intervenție formală, aceasta poate fi facilitată în cinci moduri: prin educație, reglare emoțională, dezvăluire, dezvoltare narativă și serviciu. Terapeuții folosesc diverse instrumente de evaluare pentru a măsura modalitățile prin care o persoană a atins creșterea după traume. O metodă dezvoltată de Tedeschi și Calhoun se numește Inventarul de creștere posttraumatică(PTGI). În acest model, profesioniștii din domeniul sănătății mintale utilizează cinci domenii pentru a evalua schimbările pozitive: aprecierea vieții, relațiile cu ceilalți, noi posibilități în viață, putere personală, schimbare spirituală

“Participarea continuă și fiabilă a unui psihoterapeut ajută de obicei la procesul de creștere posttraumatică. Terapeuții nu numai că pot evalua în mod cuprinzător modul în care traumele au afectat o persoană și ce aspecte se pot confrunta, dar pot ghida procesul de recuperare într-un mod care oferă speranță și încurajare. A merge la un terapeut după o traumă necesită o anumită responsabilitate și rezolvare – ambele elemente integrante ale creșterii posttraumatice. Recuperarea după traume este un proces individual și va și arăta diferit pentru fiecare persoană în parte. Abilitatea noastră unică de a ne vindeca de traume depinde de mulți factori, inclusiv convingerile și percepțiile noastre, nivelul nostru de a face față și reziliența, legătura noastră cu ceilalți de susținere și chiar funcționarea noastră psihologică înainte de eveniment. Recuperarea după traume implică abilitatea de a trăi cu succes în prezent fără a fi copleșit de gândurile și sentimentele din trecut. Recuperarea nu constituie o absență completă a amintirilor sau sentimentelor asociate evenimentului traumatic, ci mai degrabă implică plasarea evenimentului în urma noastră și trăirea cu bucurie, astfel încât evenimentul să nu mai stăpânească emoțiile sau viața noastră. Recuperarea traumei ar trebui considerată a fi un proces care se desfășoară în timp și în etape intenționate”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică.

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. 8 cauze din cauza cărora nu o sa atingem niciodată echilibrul

Publicat

pe

Din cauza sarcinilor de peste zi, care în lumea contemporană ne sunt din ce în ce mai multe, ajungem ca pe unele să nu le putem acoperi și astfel apare un sentiment de neputință.

În opinia psihologului Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, echilibrul este rezultatul unor acte și fapte pe care fie le-ai ales tu, fie ți s-au întâmplat. Din cele pe care le-ai ales tu, poți prelungi echilibrul, însă, din ce se întâmplă, adică ce vine din afara ta spre tine, nu prea putem schimba nimic.

“Dovadă este atunci când ești într-o companie plăcută este și alegerea celuilalt să stea cu tine. Dar când ești singur și ai nevoie de echilibru pentru cele încă 12 sarcini pe care ți le-ai propus peste zi, ce faci în acest sens? Cu mulțumiri alese pentru toți aceia care mi-au pus răbdarea la încercare și care mi-au dat suficient de mult de muncă cu mine însumi, asumându-mi să nu mă comport asemenea lor, am învățat că echilibrul este mai rar decât un diamant. Prin toți oamenii pe care cândva nu-i agream, am ajuns, nu doar să mă gândesc la ei și la limitele lor, dar să și pun umărul în viața acestora”, declară psihologul Alexandru Pleșea.

Cele 8 cauze pentru care nu avem echilibru când vrem, pe care le-am dedus din practica mea, sunt:

  1. Am prea multe obișnuințe vechi și prea puține noi.
  2. Instalez gânduri ca planuri și nu realizez faptele gândurilor (tot din obișnuință).
  3. Aștept ca viața să-mi dea altceva decât am acum și nu fac nimic pentru asta.
  4. Mă nemulțumesc lucrurile din exterior care sunt neconforme cu ce îmi este mie bine.
  5. Produc teamă față de ce este nou, neriscând ca sa ajung la curaj.
  6. Pierderea bunului-simț: să mă comport cu altul cum îmi doresc să se comporte și el cu mine.
  7. Digitalizarea în detrimentul proceselor naturii și al actelor naturale.
  8. Resping ce vine către mine de la unii oameni dragi, pentru că eu știu mai bine.

“Echilibrul este suma pașilor pe care îi facem moment cu moment, acum și acum, în orice lucrăm, ascultăm, ajutăm sau acționăm. Devierea de la acest moment, în orice altă speculație mentală despre trecut sau viitor, care în mod automat apare din circuitul obișnuit cu care mintea s-a hrănit, este deformarea realității din fața noastră, care ne atrage pentru că nu avem disciplina, observația și controlul activității noastre psihice”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.

Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut și trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minții umane în trei sisteme educaționale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România și de peste 10 ani organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

Citeste mai mult

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. Oglinzile Eseniene: Cum atragem persoanele potrivite în viețile noastre

Publicat

pe

Așa cum indică izvoarele istorice, esenienii au fost primii care se raportau la relații folosind conceptul de „oglindire”. Aceștia porneau de la premisa că fiecare om știe despre viață mult mai multe lucruri decât este conștient că știe. Mai mult, subliniau ideea că Universul ca un Tot reprezintă o „suprapunere” de planuri, respective conștiințe și că, în momentul în care interacționăm cu ceilalți, ceea ce facem de fapt este să interacționăm cu anumite ”oglinzi” ale noastre. Altfel spus, noi vedem în ceilalți ceva ce există deja în noi. Este de fapt un fel de proces de recunoaștere a ceva deja existent în interiorul nostru.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), atragem oameni în viața noastră conform unor ”scheme” și aceste situații sunt ca 7 oglinzi sau 7 lecții. Când învățăm lecția, acești oameni sau situații nu mai apar în viața noastră. Ajungem la un momentan să ne întrebăm: “care este modelul în viața mea?”

„Atunci când emitem o vibrație negativă, universul ne apare pentru a ne sprijini învățarea. Ne amintește cu blândețe ce se întâmplă în interiorul nostru, pentru a ne face conștienți de creația noastră. Când nu ne trezim și nu devenim conștienți, efectul de oglindă crește în intensitate. Acest lucru ar fi analog cu eșecul unui test la școală și cu nevoia de a fi reluată o versiune mai provocatoare a originalului. Universul nu discriminează ceea ce oglindește pentru noi. Este iubitor necondiționat, reflectând pentru noi exact ceea ce proiectăm în exterior – pozitiv sau negativ. Dragostea necondiționată nu este milă, ea respectă. Când emitem negativitate, nu universul nu ne permite să ne fie ușor. În schimb, ne sprijină cu dragoste și crede suficient în noi pentru a ne ridica din nou peste provocările care apar prin efectul de oglindă. Ideea celor 7 oglinzi eseniene este că atunci când întâlnim ceva substanțial în viață s-ar putea să se reflecte asupra noastră”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ce ne învață cele 7 OGLINZI ESENIENE?

Cele 7 oglinzi eseniene ne învață despre interconexiune și joacă și au un rol semnificativ în vindecare. Fiecare oglindă dezvăluie un aspect specific despre noi:

  1. Cine suntem – Ceea ce vedem în afara noastră este o reflectare exactă a ceea ce suntem în acel moment (oglinzile reflectă atât mintea noastră conștientă, cât și cea subconștientă): dacă suntem supărați, atragem mai multă furie din noi înșine sau de la alții. “Dacă suntem calmi, vom atrage oameni calmi sau situații calme. Dacă urâm pe cineva sau ceva, vom atrage ura, dacă suntem meschini și neiertători, alții vor acționa la fel față de noi. Această oglindă reflectă ceea ce este cu adevărat în interiorul nostru gândurile, emoțiile și stările noastre interioare într-un anumit moment din viață. Ceea ce ne deranjează sau respingem la ceilalți, reprezintă de fapt o problemă nerezolvată (încă) la noi”, spune specialistul.
  2. Ce judecăm – Dacă nu i-am iertat pe oameni atunci când fac greșeli, acest lucru ne va apăsa într-atât de mult, până când vom realiza că ne-ar fi benefic să iertăm. “Această oglindă ne indică ce judecăm în mintea noastră, din frica de a nu repeta ceva dureros din trecutul, ca de exemplu: o rană de respingere, de abandon, de umilire, de trădare sau de nedreptate. Tindem să-i judecăm pe ceilalți după propriile noastre criterii, împiedicându-ne să ne manifestăm compasiunea și iubirea necondiționată. Dacă nu iertăm ce fac unii oameni în anumite momente, s-ar putea să atragem din nou asta în viața noastră, astfel încât să învățăm să facem față la ceea ce ne supără. Putem observa adesea, dacă acordăm atenție, că acest lucru se întâmplă într-un tipar repetitiv, în mai multe domenii ale vieții noastre. Acest tipar de a judeca conștient sau inconștient rămâne acolo și vei atrage oameni care să-ți reflecte acest lucru, până când îți conștientizezi rănile și te ierți tu pe tine, Rețineți că există o mare diferență între judecată și discernământ. Un lucru este să avem preferințe (discernământ) și ceva complet diferit să aducem judecăți critice cu privire la orice”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.
  3. Ce am pierdut – A treia oglindă ne va arăta un lucru, om, aspect pe care l-am pierdut, l-am dat sau l-am luat și astfel ne-au rămas acolo „părți de suflet”. Poate fi vorba despre puritate, iubire, acceptare, sinceritate, autenticitate, demnitate, respect, siguranță, sănătate …pe care le cauți în viitoarele relații ca să te întregești.

“Dacă am pierdut, am dăruit sau ni s-a luat ceva prin propriile noastre alegeri, ori am permis să ne fie luate când am acceptat compromisuri, s-ar putea să-i vedem în continuare în prim plan pe alții care au acel lucru sau situație pe care noi am ”pierdut-o”. Aceste contexte pot duce la o atracție (scânteie) față de cineva de care nu înțelegem de ce suntem atrași, de fapt acea persoană îți oglindește părți dragi din tine pe care nu le mai regăsești.  Atracția vine din faptul că au ceva ce îți dorești în viața ta, cum ar fi un loc de muncă bun, o familie, timp liber de calitate, respectul și susținerea celorlalți etc. Aceste situații vor apărea pentru a ne ajuta să facem față regretului că nu mai avem acel lucru. Nu suntem conștienți de acest regret, motiv pentru care subconștientul nostru ni-l aduce în atenție. Odată ce suntem conștienți de asta, putem alege să mergem după lucrul pe care îl dorim sau să decidem că nu-l vrem suficient de mult pentru a ne schimba viața”, afirmă psihologul.

 

  1. O iubire ”uitată” – Partea din noi de care ne-am amintit cel mai puțin, partea la care ținem cel mai mult, este iubirea noastră pierdută (iubirea și acceptarea de sine). “De-a lungul vieții noastre vom adopta adesea modele de comportament care devin atât de importante pentru noi încât ne vom rearanja restul vieții pentru a ne adapta acestui tipar sau comportament. Când ne aflăm în această situație, constatăm că aceste modele pot fi modele de comportament compulsiv sau care provoacă dependență. Atașamentele, dependențele, tiparele comportamentale bazate pe frică și credințe limitative ne împiedică să ne valorificăm adevăratul potențial. A patra oglindă ne permite să ne vedem pe noi înșine în prezența dependenței sau a constrângerii. Prin dependență și constrângere, dăruim puțin câte puțin lucrurile care sunt cele mai importante pentru noi. Și în dăruire, avem ocazia să ne vedem pe noi înșine în timp ce pierdem lucrurile pe care le ținem cel mai mult. Lecția acestei oglinzi este faptul că cea mai profundă iubire este iubirea de sine. Atunci când te iubești pe tine cu adevărat, îi poți iubi și pe ceilalți necondiționat fără să ai așteptări de la ei și fără să creezi dependență/obsesie față de ceva ce aștepți de la ei”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.
  2. Relația sacră cu părinții: A cincea oglindă ne arată părinții noștri și interacțiunea cu ei. Poate cea mai intensă dintre toate oglinzile, a cincea oglindă se referă la felul în care ne trăim viața. Această oglindă ne arată cât de mult ne-au influențat părinții viața și percepția față de aceasta. Părinții reprezintă un model pentru copii lor, aceștia preluând, de cele mai multe ori inconștient, comportamentul, tiparele, prejudecățile și convingerile lor. Rezultatul este că, tindem să ne alegem partenerii având ca etalon (conștient sau nu) relația ”problemă” a părinților sau relația ”problemă” a noastră cu ei.

„Această oglindă mai subliniază un aspect important: relația noastră cu tatăl arată relația cu Dumnezeu/divinitatea, iar relația cu mama arată relația cu mama divină/universul. Tatăl și Mama Cerești, masculinul și femininul, reprezintă părinții noștri la un alt nivel și arată modul în care ne trăim divinitatea pe Pământ (convingeri, percepții, acceptare, iubire, iertare, recunoștință etc.). Din ceea ce am învățat de la părinții noștri, se nasc credințele și viziunea noastră despre Dumnezeu, univers, rostul nostru în lume etc. Dacă ne simțim întotdeauna judecați sau avem sentimentul că “nu suntem capabili sau suficienți în ceea ce facem”, aceasta reflectă relația noastră cu părinții noștri. Acest lucru ne permite să vedem mai bine și mai profund de ce trăim viața într-un anumit fel. La nivel inconștient, alegerile noastre sunt limitate de ceea ce gândim și simțim față de părinți. Ca să putem face alegeri conștiente și sănătoase, este important să descoperim ce am preluat de la părinți și ne sabotează și apoi să transformăm aceste convingeri sau tipare astfel încât să vină în sprijinul nostru. Vindecându-ne relația cu părinții, vindecăm la un anumit nivel relația cu divinitatea (convingerile despre … și nivelul de acceptare) și invers, vindecând relația cu divinitatea putem vindeca relația cu părinții. Indiferent de unde începem, rezultatul va fi benefic nouă și celor dragi nouă”, declară specialistul.

  1. Noaptea întunecată a sufletului: Aceasta este o căutare a ”întunericului”, privind în interior la toate greșelile și temerile noastre pentru a crește în înțelepciune. “Este vorba despre acele momente în care suntem față în față cu ”umbra” noastră, ce reflectă cele mai mari frici și în același timp cele mai mari dorințe cărora nu le permitem să iasă la suprafață. Dar ele răbufnesc din când în când, în moduri ”ciudate” și în momente nepotrivite. Avem ocazia să ne vedem într-un mod complet transparent și să ne dovedim că procesul vieții poate fi de încredere. Cu puține excepții, aproape toată lumea va experimenta o “noapte întunecată a sufletului” la un moment dat în cursul vieții. Aceasta este o experiență în care suntem atrași într-o situație sau circumstanță care reprezintă ceea ce ni se pare a fi cea mai mare frică a noastră. Acest lucru trezește o forță adormită care poate deveni cel mai puternic aliat al nostru. Conștientizând fricile, acceptându-ne ”umbra” cu iubire, compasiune și iertare, acceptăm ”întunericul” interior și astfel, de fapt, ne întregim”, este de părere psihologul.
  2. Conceptul nostru de sine atât conștient, cât și subconștient: Oamenii vor apărea în viața noastră pentru a ne reflecta cum ne tratăm pe noi înșine. “Nu suntem întotdeauna conștienți de modul în care ne arătăm în relația cu noi înșine: dacă avem o stimă de sine scăzută și nu ne recunoaștem înțelepciunea și frumusețea, nici alții nu le vor recunoaște. Această oglindă reflectă modul în care te percepi tu pe tine și, inevitabil așa te vor percepe și ceilalți. Dacă tu nu te respecți, accepți, iubești pe tine, nici ceilalți nu-ți vor oferi aceste aspecte, pentru că tu le transmiți la nivel subliminal percepția ta despre tine și ei o interpretează ca dorința ta pentru tine. Dacă ne schimbăm percepția despre noi înșine, schimbăm lumea. Această oglindă ne amintește să fim amabili, iubitori și plini de compasiune cu noi înșine și cu ceilalți. Cu siguranță fiecare dintre noi experimentează în viață și lucruri mai puțin plăcute, însă diferența o face atitudinea cu care reacționăm la fiecare dintre aceste situații”, conchide psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga.

Citeste mai mult

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. Cum să depășim 10 efecte ale pandemiei care ne afectează în interior

Publicat

pe

Frica generată prin toate mijloacele de comunicare, tradiționale sau moderne, ajunge, poate de cele mai multe ori fără să vrea acest lucru, la fiecare receptor, iar acesta se conectează instant, fără prevenirea viitorului său sacru, la vibrațiile, cuvintele, manifestările și experiențele trăite de cei care le emit.

În opinia psihologului Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, aceste lucruri pe care o minte neatentă le-ar numi purtări de grijă ale societății pentru mine, nu sunt altceva decât, la o analiză atentă, măsuri de îngrijire pentru naivitatea, obediența și sedarea celui care urmărește frecvent ce mai zic știrile sau cuvintele altora despre pandemie.

„Acest segment social al spectatorilor acestui teatru nu face decât să ignore aspectele științei antice care se numea în trecut: implementare de idei subliminale în mintea altuia ca și cum ar fi ale lui. Acum, pentru că metoda actuală de informare este orientată, prin repetiție, spre crearea unei realități dorite de cei care o promovează, resursele omului rămân în așteptare până când repetiția s-a instalat în automatismele și obiceiurile sale. Acestea devin astfel luate în calcul, fără critica, analiza sau judecata omului. Această tranchilizare cu sedative informaționale este înecarea oricărei șanse de a ajunge sănătos la mal, adică de a scăpa din infernul apelor adânci. Orice om cu ­¨toate țiglele pe cas㨠sau un om de la țară fără carte, care încă nu a încasat sutele de știri pandemice, ar mai fi o șansă de instrucție pentru colectivul său. Dar cum acesta, probabil, este îmbibat cu toate bârfele vecinilor săi, nici el nu mai are șanse să expună adevărul, obiectiv”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

Mai mult decât atât, specialistul consideră că verificarea știrilor pandemice este măsurată prin viu grai și de teroarea promovată din rândurile cunoscuților, iar pe acest fond omul devine labil emoțional și ajunge să cultive în el capacitatea de a crede tot ce zboară, fără să aibă vreun habar să facă vreun efort să afle cu adevărat de ce, prin ce și cum a murit aproapele lui de acest malefic virus.

Astfel, psihologul Alexandru Pleșea ne prezintă 10 efecte ale pandemiei asupra psihicului nostru, nu doar pe termen scurt sau mediu, ci și pe termen lung:

Diagnosticul este mai dur decât realitatea faptică a unei boli – de ce? Pentru simplul fapt al acceptării sale de om, de la cineva superior și autoritar: doctor.

Pandemia cu cât mai mult este promovată prin repetiție, cu atât mai mult prinde putere și este acceptată în mintea celui care a repetat informația.

Labilitatea emoțională este determinată de distanțarea socială – de ce? Prin frica instalată că altul ar putea avea sau genera vreo problemă.

Frica destabilizează și descurajează cea mai rafinată și puternică energie din om, capabilă de creație fizică: sexualitatea.

Distanțarea celor vaccinați de cei nevaccinați, ca măsură de inventare a unui nou și neproductiv tip de judecată și neiubire între semeni.

Cu cât sunt mai crude dramele pandemice promovate care vând rating, cu atât mai puține soluții crezute de cei care au verificat.

Timpul petrecut pe Social Media – instrument de pierdere a autorității și integrității interioare, pentru că ajunge comparația să energizeze trăsăturile interne.

Ne scriem mai des, ne vedem mai rar: lipsă de percepții, lipsă de hrană pentru simțuri, drumul anevoios și sigur spre solitudine și tristețe.

Joburile online din Occident – care produc spațiu pentru lumea a treia (Africa și Orientul estic) să intre în funcțiune la munca brută occidentală, fapt care afectează sănătatea fizică a celor care stau doar la laptop din lumea occidentală.

Evitarea oricărui mijloc de comunicare informațional face spațiul intern plin de bucurie, fericire, recunoștință, ușurință, plănuire, organizare, logică și creativitate – iar toate acestea creează tunelul de siguranță prin care omul poate trece dintr-un punct în altul, ieșirea din pandemie, cu un sistem imunitar puternic, curaj dobândit și stabilirea unui scop care să-l țină pe om activ și alert.

Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut și trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minții umane în trei sisteme educaționale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România și de peste 10 ani organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite