Ne găsiți și pe:

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. Întrebări și răspunsuri despre iubire

Publicat

pe

Multe persoane sunt confuze în privința relației de cuplu sau chiar a iubirii însăși. Pe măsură ce creștem și ne dezvoltăm, puține persoane au ocazia să afle despre ce înseamnă iubirea cu adevărat, iar o parte dintre ele nici măcar nu au parte de ea.

Cu toate aceste dezechilibre în dezvoltarea unei persoane, puși în fața vieții adulte, cu dorința de a ne găsi „perechea” ne trezim cu mai multe întrebări decât răspunsuri: Cum este potrivit să îmi manifest iubirea? Cum știu că iubesc? Ce am de făcut în momentul în care cineva îmi spune că mă iubește? Iubirea înseamnă sacrificii? Știu că mă iubește, de ce nu simt că sunt iubit/ă?

Pentru mulți pot părea întrebări absurde însă dacă ne luăm câteva clipe să le căutăm răspunsul personal, câți dintre noi știm cu adevărat care este acesta?

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), vom experimenta iubirea dacă o privim din trei unghiuri diferite: (1) iubirea, ca stare de spirit pe care o trăim zi de zi (starea “gazoasă”), (2) relația de cuplu prin prisma tiparelor (starea „lichidă”) și (3) iubirea de sine (starea „solidă”).

1. Iubirea, ca stare de sine stătătoare (starea “gazoasă”, pe care o respirăm dar nu o vedem).

“Iubirea reprezintă un termen care este greu de definit, chiar dacă toți îl trăim și ne putem conecta cu aceasta. Pe de-o parte, avem perspectiva spiritual care o descrie ca fiind „îndelung răbdătoare, plină de bunătate, etc”. Pe de altă parte, avem studiile științifice care privesc iubirea prin „microscop” care a constatat faptul că „…se poate vorbi de fenomene neuroendocrine sub coordonarea diencefalului, luând naștere în hipofiză opiate endogene”(sursa:wikipedia), fenomen corelat cu modificări biochimice care determină reacții biologice tot mai intense. Din experiența umană, este descrisă ca o stare resimțită în întreaga ființă, o atitudine și un fel de a fi, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă. Personal, consider că este toate aceste lucruri, precum și un stil de a te raporta la viață într-un mod sănătos, orientat către creștere și vindecare, împreună”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

2. Relația de cuplu din prisma tiparelor (starea “lichidă”, care curge de la o generație la alta).

“În general, tindem să luăm același tipar relațional de la părinții noștri sau să căutăm opusul complet al acestuia. Ceea ce învățăm despre iubire și relații de la persoanele importante din viața noastră determină ceea ce o să ajungem să trăim în relația de cuplu adultă. Astfel că, dacă nu suntem învățați să avem discuții deschise, sincere, fără judecată, vom trăi într-o relație cu multe goluri și neajunsuri de care este posibil să nici nu fim conștienți că există. Am fost întrebată „cum fac să îi arăt cât de mult o iubesc?”.

Întrebarea în sine m-a fascinat, pentru că am realizat că mulți dintre noi nici măcar nu am fost încurajați să purtăm astfel de discuții cu partenerul nostru. În toate ședințele de terapie în care am lucrat cu cupluri sau pe tema asta, am descoperit că majoritatea nici măcar nu discutau între ei provocările. Veneau să caute o soluție din afară, fără să fi avut întâi o discuție în cadrul cuplului. Din acest motiv, încurajez discuțiile deschise, lăsând prejudecățile din ambele părți. Cu toții suntem oameni: predispuși la a face greșeli, predispuși la a răni prin acele greșeli, cu un trecut în spate, cu un bagaj emoțional despre care poate nu vorbim sau îl facem să pară mai mic decât este. Evident că putem să ne judecăm, este cea mai simplă și rapidă acțiune. Însă, pentru o relație sănătoasă și echilibrată este mai util să trecem peste primul impuls și să ne privim pe noi înșine, apoi relația, să căutăm să înțelegem înainte de a judeca”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu.

3. Iubirea de sine face diferența! (starea “solidă”, fundamentul iubirii). “Atunci când suntem încrezători, fericiți, împliniți și bine cu noi înșine, cu tot ce înseamnă asta, putem să construim un alt fel de relație. Relația de cuplu cu o persoană care nu își acordă suficientă atenție, care nu are grijă de propriile nevoi și pe deasupra, cere să fie salvată de propria „demoni” este foarte dificilă. Această relație este mai degrabă focusată pe împlinirea nevoilor, decât pe a se cunoaște și a clădi o fundație sănătoasă care să dureze în timp. Asta nu înseamnă neapărat că dacă începe astfel, o relație nu poate evolua și crește.

Oricând se poate schimba dinamica relației, cu condiția ca ambii să își dorească și să se implice în mod egal în proces. Asta ar implica, evident, ca ambele persoane să își ofere mai întâi ce au nevoie – spațiu, timp, atenție, iubire – pentru ca mai apoi să învețe unul de la altul cum să își ofere reciproc. În iubire fiecare are un limbaj propriu. În cartea lui Gary Chapman, „Cele 5 limbaje ale iubirii”, acesta evidențiază 5 astfel de limbaje diferite. În realitate, fiecare înglobăm câte puțin din fiecare, în procente diferite și o discuție despre asta poate să salveze mult timp într-o relație. Pe de altă parte, dincolo de limbajul personal de iubire – moduri în care ofer și aștept să primesc iubirea – fiecare dintre noi avem nevoi diferite în raport cu noi înșine și cu ceilalți. Și acestea sunt importante atunci când vorbim despre modurile în care relaționăm.

Toate lucrurile pe care le-am menționat, țin mai întâi de procesul personal de autocunoaștere, care vine dintr-o iubire de sine profundă. Dintr-o dorință primordială de a ne cunoaște, de a ne vindeca și debarasa de rănile trecutului și din a deveni cea mai bună variantă a noastră, zi de zi. Așadar, cred că iubirea de sine este piatra de temelie a oricărei relații și atâta timp cât este făcută conștient, asumat și susținut, nu este egoism, ci altruism – o faci pentru binele tău și inevitabil impactează pozitiv propria relație de cuplu”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială.

Imagine de Free-Photos de la Pixabay

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. Ce este și cum ne poate ajuta antrenamentul autogen

Publicat

pe

Antrenamentul autogen, cunoscut și sub numele de terapie autogenă, utilizează răspunsul natural de relaxare a corpului pentru a contracara simptomele mentale și fizice nedorite. Prin utilizarea tehnicilor de respirație, a stimulilor verbali specifici și a meditației conștiente, antrenamentul autogen ne poate ajuta să reducem stresul, pentru a realiza relaxarea corpului și a minții. Antrenamentul autogen este adesea utilizat în psihologia sportului, dar poate oferi beneficii persoanelor care se confruntă cu o gamă largă de preocupări.

Istoric și dezvoltare
Antrenamentul autogen a fost dezvoltat în Germania de Johannes Schultz în anii 1920. Schultz a fost un psiholog care a studiat sub îndrumarea neurologului Oscar Vogt, fiind influențat de multe dintre ideile acestuia. Cei doi au cercetat somnul și hipnoza și au constatat că unii pacienți au experimentat senzații de greutate, căldură și alte semne de relaxare profundă în timp ce erau hipnotizați. Pe baza acestor constatări, Schultz a formulat o modalitate sistematică de a induce pacienților acest răspuns de relaxare, pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate, creând în cele din urmă un antrenament autogen.  În 1926, Schultz a prezentat descoperirile sale cu privire la formarea autogenă Societății Medicale din Berlin. El și Wolfgang Luthe, au efectuat cercetări suplimentare cu privire la impactul antrenamentului autogen asupra diferitelor probleme de sănătate fizică și mentală. În 1932, Schultz a publicat “Autogenic Training”, primul dintre cele șapte volume despre terapia autogenă. Aceste volume, folosite și astăzi, au fost modificate ulterior de Luthe pentru a prelungi durata perioadei de antrenament și pentru a crește nivelul de siguranță pentru cei care practică această tehnică de relaxare auto-administrată.
Dr. Herbert Benson, fondatorul Institutului Medical Minte-Corp din Massachusetts, a inclus instruirea autogenă pe lista Institutului de tratamente utilizate pentru relaxare pentru prima dată în anii ’70. British Autogenic Society a fost înființată în anii 1980, iar în 1984 “British Journal of Medical Psychology” a recunoscut formarea autogenă ca un tratament rentabil pentru stres și anxietate.

Cum funcționează antrenamentul autogen?
Dezvoltat ca metodă de relaxare, antrenamentul autogen este comparat cu yoga, hipnoza și meditația prin faptul că influențează sistemul nervos autonom al corpului. Antrenamentul autogen este o metodă de relaxare confirmată și dovedită. Este un tip de autohipnoză: repetăm anumite fraze pe care le-am ales, cum ar fi: „brațul meu drept este greu”. Autosugestia funcționează asupra sistemului nervos vegetativ, care ne reglează tensiunea și respirația.
Potrivit cunoscutul psiholog român Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), autogen înseamnă „auto-generare”, scopul principal al acestei forme de terapie fiind acela de a ne instrui să folosim singuri răspunsul de relaxare al corpului, după cum avem nevoie. Vom învăța să folosim această metodă pentru a ne gestiona răspunsurile emoționale la stres și control, simptome fizice, cum ar fi tensiunea arterială, ritmul cardiac și respirația rapidă.

“În cadrul antrenamentul autogen utilizăm șase tehnici de bază, care vor fi accesate în decursul unui tratament într-un ritm lent și constant, care poate dura mai multe luni. Aceste tehnici sunt concepute pentru a stimula un sentiment de greutate în sistemul musculo-scheletic și o senzație de căldură în sistemul circulator. Terapeutul va direcționa atenția către lucruri precum bătăile inimii, respirația și alte senzații corporale. Sesiunile durează de obicei între 15 și 20 de minute, dar participanții, uneori denumiți „stagiari”, sunt încurajați să practice zilnic acasă, folosind tehnicile după cum este necesar”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

O sesiune tipică de formare autogenă
O sesiune tipică de antrenament autogen poate avea următorul format:
1. Cursantul va fi îndrumat să se așeze într-o poziție cât mai confortabilă: așezat în poziție verticală, înclinat sau culcat. Este foarte important ca postura aleasă să promoveze relaxarea calmă.
2. Terapeutul va începe să utilizeze indicii verbale pentru a ghida respirația cursantului și pentru a-i direcționa atenția asupra anumitor părți ale corpului. Indiciile verbale pot încuraja senzații de greutate și căldură, care pot duce apoi la o relaxare profundă. Terapeutul va conduce indicațiile, și va solicita cursantului să le repete sau să le spună în tăcere, în funcție de nivelul de pregătire pe care cursantul l-a primit.

Unele indicii verbale care pot fi învățate includ:

  • Sunt complet calm (spune o dată).
  • Brațul meu drept este greu (să zicem de șase ori).
  • Sunt complet calm (spune o dată).
  • Brațul meu drept este cald (să zicem de șase ori).
  • Sunt complet calm (spune o dată).
  • Inima îmi bate calm și regulat (de șase ori).
  • Sunt complet calm (spune o dată).
  • Respirația mea este calmă și regulată (de șase ori).
  • Sunt complet calm (spune o dată).

“Odată terminată ședința, terapeutul îl va ajuta pe cursant să „închidă” sesiunea de relaxare. O expresie care este frecvent utilizată este: „Brațele ferme – Respirați profund – Deschideți ochii”. Sesiunea se încheie, iar cursantul este va fi încurajat să practice ceea ce a învățat acasă, în afara sesiunii. Ultima sesiune se încheie atunci când terapeutul decide că procesul poate fi condus independent”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Fiecare ședință se va concentra pe o senzație diferită, generată în corp, fiind necesar să luăm rând următoarele etape:
1. Inducând greutate.  Indiciile verbale sugerează greutate în corp.
2. Inducând căldură.  Indiciile verbale induc sentimente de căldură.
3. Practica inimii. Indiciile verbale atrag atenția asupra bătăilor inimii.
4. Practica respirației.  Indiciile verbale se concentrează pe respirație.
5. Practica abdominală.  Indiciile verbale se concentrează pe senzațiile abdominale.
6. Practica capului. Indiciile verbale se concentrează pe răcoarea frunții.

Scopul fiecărei sesiuni este ca persoana să simtă un sentiment de calm la încheierea ei și să aibă un control mai bun asupra răspunsurilor emoționale, fiziologice și fizice nedorite la stimuli. Cei care practică antrenamentul autogen și îl utilizează în mod regulat îl pot găsi ca un tratament eficient pentru o gamă largă de probleme de sănătate fizică și mentală.

Pentru a practica singuri antrenamentul autogen sunt necesari următorii pași:
1. Respirăm de câteva ori lent și uniform. Dacă nu am făcut-o deja, petrecem câteva minute practicând respirația diafragmatică. Spunem în liniște: „Sunt complet calm”.
2. Ne concentrăm atenția asupra brațelor. Repetăm încet de șase ori: „Brațele mele sunt foarte grele”. Apoi spunem în liniște: „Sunt complet calm”.
3. Reorientăm atenția asupra brațelor. Repetăm liniștit și încet de șase ori: „Brațele mele sunt foarte calde”. Apoi spunem în liniște: „Sunt complet calm”.
4. Ne concentrăm atenția asupra picioarelor. Repetăm încet de șase ori: „Picioarele mele sunt foarte grele”. Apoi spunem în liniște: „Sunt complet calm”.
5.Redirecționăm atenția asupra picioarelor. Repetăm încet de șase ori: „Picioarele mele sunt foarte calde”. Apoi spunem în liniște: „Sunt complet calm”.
6. Repetăm liniștit și încet de șase ori: „Bătăile inimii mele sunt calme și regulate”. Apoi spunem în liniște: „Sunt complet calm”.
7. Repetăm încet de șase ori: „Respirația mea este calmă și regulată”. Apoi spunem în liniște: „Sunt complet calm”.
8. Repetăm liniștit și încet de șase ori: „Abdomenul meu este cald”. Apoi spunem în liniște: „Sunt complet calm”.
9. Repetăm liniștit și încet de șase ori: „Fruntea mea este plăcut de răcoroasă”. Apoi spunem în liniște: „Sunt complet calm”.
10. Ne bucurăm de senzația de relaxare, căldură și greutate. Când suntem gata, spunem în liniște: „Brațele mele sunt ferme, respir profund, cu ochii deschiși”.

Cum ne poate ajuta antrenamentul autogen?
“Deși este cunoscut ca fiind un tratament eficient pentru stres, antrenamentul autogen poate avea multe alte efecte benefice.  Cele mai multe studii confirmă că antrenamentul autogen este un tratament eficient pentru: (1) migrene, hipertensiune, astm, somatizare, anxietate, depresie, distimie, insomnie sau altele probleme de somn, (2) tratarea unor probleme de sănătate psiho-emoțională, psiho-somatică și fiziologică, cum ar fi: atacurile de panică, fobiile, durerea cronică, problemele stomacale, palpitațiile inimii etc, (3) dezvoltarea capacității de a face față stresului mai eficient atunci când acesta apare. Antrenamentul autogen ne ajută să ne simțim mai pozitivi, (4) dezvoltarea unui sentiment mai puternic de abilitare și control asupra vieții noastre. Practicarea  antrenamentului autogen ne ajută să experimentăm o mai mare încredere în sine și o stimă de sine crescută”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum are impact antrenamentul autogen asupra sănătății?
Exercițiile individuale ne induc o stare de relaxare profundă – baza pentru sănătatea fizică și mentală. Corpul nostru are o reacție detectabilă la simpla imaginație a căldurii sau a greutății: pielea se încălzește, mușchii se relaxează, pulsul încetinește. Devenim mai calmi, mai atenți și mai rezistenți. Stresul cronic, pe de altă parte, subminează funcțiile cheie ale corpului, cum ar fi sistemul imunitar.

„În deceniile de la începutul antrenamentului autogen, zeci de studii au sugerat eficiența acestuia. Antrenamentul autogen poate fi practicat individual, dar cel  mai bun mod de a obține rezultate reușite în urma antrenamentului autogen este să învățăm mai întâi tehnica de la un terapeut certificat. Există un anumit grad de risc asociat cu încercarea de formare autogenă fără sprijinul terapeutului. Dacă este utilizat incorect, ar putea duce la o severitate crescută a preocupărilor emoționale. Trebuie să ne asigurăm că tehnicile sunt predate eficient și administrate corespunzător. În plus, terapeuții experimentați sunt de obicei capabili să discearnă dacă instruirea autogenă este adecvată pentru preocupările prezentate. Experții în antrenamentul autogen au indicat mai multe probleme de sănătate fizică și mentală care nu ar trebui tratate cu această abordare: probleme cardiace severe, comportament delirant, paranoia și disociere, simptome de psihoză și diabet. Situația pandemiei actuale se joacă în mintea noastră. Izolarea și emoțiile negative, cum ar fi frica și anxietatea, cresc tensiunea mentală. Acest lucru poate avea un efect negativ asupra bunăstării noastre. Antrenamentul autogen combate stresul, anxietatea, problemele legate de somn și ne ajută să ne restabilim calmul interior”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică.
Imagine de Alfonso Cerezo de la Pixabay

Citeste mai mult

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. Nu încerca să schimbi oamenii din viața ta

Publicat

pe

Doar pentru că nu înțelegem etapa sau locul în care se află cineva, nu înseamnă automat că se află într-un punct greșit în viața lor. Ni se spune destul de des: „aș vrea să lucrezi cu mama mea”, „soțul meu face asta și cred că greșește”, „copilul meu ar putea fi mai bine” etc. și tot ce auzim de fapt este „nu pot accepta că persoana din viața mea se află în alt punct decât cred eu că ar trebui să fie”.
Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), majoritatea oamenilor au intenții bune și își doresc ca oamenilor din viața lor să le fie bine, să fie fericiți și împliniți, însă problema este că rar se sincronizează ceea ce credem noi că le-ar aduce fericirea cu ce le aduce de fapt asta.
„Orice așteptări avem despre noi sau despre ceilalți sunt doar iluzii despre ce credeam că ar trebui să se întâmple. Construim filme despre viitor, despre comportamentul sau rezultatele pe care ar trebui să le aibă ceilalți dar sunt de fapt proiecțiile noastre – ce ne-am dori noi să fim, să avem sau să devenim (sau ce vrem ca ceilalți să devină pentru ca noi să putem fi fericiți).Asta se întâmplă pentru că nu ne simțim „suficient de…” și punem viziunea personală în spatele celor din jurul nostru. Așa ajungem să ne așteptăm ca ei să ne împlinească visul, ca ei să se conformeze așteptărilor noastre și să nu ne facă să ne schimbăm, ci să se muleze pe noi, exact așa cum suntem”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Psiholog: Cea mai mare durere o producem atunci când punem presiune ca persoana de lângă noi să devină ce vrem noi, nu ceea ce îi este menit să devină.
Mai mult decât atât, specialistul este de părere că, de fiecare dată când punem responsabilitatea pentru împlinirea viselor noastre în spatele altora, îi obligăm „subtil” să se conformeze pentru a ne face fericiți.
„Lucrul acesta naște frustrări, durere și rușine în ceilalți pentru că fiecare dintre noi simțim ce ne este destinat și ce nu. Când mergem contra tuturor lucrurilor pe care le simțim, nu doar că ne face să credem că nu suntem adecvați pentru a fi iubiți, ci ne provoacă și o durere sufletească foarte mare”, declară psihologul Andra Tănăsescu.

Psiholog: Alege să faci o schimbare de paradigmă
„Lasă oamenii să fie cum simt să fie, acceptă-i, iubește-i pentru ceea ce sunt și mai degrabă cultivă o cultură a iubirii și a sprijinului necondiționat. Dezvoltă în tine o cultură a deschiderii, a autenticității în care toți din jurul tău să știe că pot apela la tine când au nevoi, o cultură în care le oferi spațiul să se descopere și în care să se simtă confortabil să împărtășească cu tine etapa în care se află, fără a se simți criticați, judecați sau forțați să arate altceva decât simt. Iar tu, înconjoară-te cu astfel de persoane: cei care te sprijină, te ascultă și îți sunt alături în etapele prin care treci. Cei care te urmăresc și îți oferă ajutorul dacă îl ceri, cei care îți dau libertatea să fii tu”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).
Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială.

Citeste mai mult

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. Lipsa îmbrățișărilor ne afectează sănătatea fizică și mentală

Publicat

pe

Poate cel mai mult în perioada aceasta de pandemie ne lipsesc îmbrățișările, să simțim acea conexiune de câteva secunde, acea intimitate împărtășită pentru câteva clipe scurte. Ne este dor să simțim oamenii, să ne conectăm cu ei și să îi cunoaștem dincolo de cuvinte, de ecrane sau de măști.

În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), îmbrățișările, ca și dansul, sunt un mod subtil dar puternic de a ne cunoaște între noi, de a ne conecta unii cu ceilalți la un nivel mult mai profund și autentic decât prin ceea ce spunem verbal.

“Atunci când ne cuprinde cineva cu brațele, putem simți cât de confortabil îi este să se manifeste în intimitate și în vulnerabilitate. Putem simți cât de rigid sau tensionat este, la fel cum putem simți cât de relaxat și detașat își dă voie să fie. Putem simți dacă este o persoană autoritară și rece sau dacă este una caldă și blândă”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Ce pierdem atunci când uităm să ne îmbrățișăm?

Conexiunea cu ceilalți. “Atingerile și îmbrățișările sunt un limbaj al iubirii pentru foarte multe persoane. Încă din clipa în care ne naștem, căutăm conexiunea pe care o obținem prin îmbrățișarea mamei, tradusă în subconștientul nostru ca iubire, grijă și afecțiune. Contactul fizic, faptul că suntem ținuți în brațe și mângâiați, este crucial pentru o dezvoltare psiho-emoțională sănătoasă. Iar această nevoie continuă să fie importantă pentru mulți, în viața adultă. Dacă lipsește sau este primită în cantități foarte mici, putem ajunge să ne simțim goi pe dinăuntru, secați de energie, motivație sau chef de viață”, afirmă specialistul. Câteva studii științifice au demonstrat chiar că îmbrățisările pot reduce stresul, crește sistemul imunitar, pot îmbunătăți sănătatea sistemului cardiovascular și pot reduce senzațiile de durere fizică. Iar fenomenul este foarte simplu.  Pentru că asociem îmbrățișările cu iubirea maternă, creierul nostru secretă oxitocină și ne face să ne simțim „beți de fericire”. Ori, atunci când ne îmbrățișăm, sub această undă de fericire care vine din interior, ne dăm voie să ne conectăm mult mai autentic unii cu ceilalți și să ne cunoaștem într-un mod în care altfel poate nu am fi putut să o facem.

Intimitatea și vulnerabilitatea. Îmbrățișarea în sine este un gest destul de intim pentru că, dincolo de faptul că presupune să atingi fizic altă persoană, mai înseamnă și să îi permiți să intre în spațiul tău personal și să îți simtă energia. Acest lucru presupune să avem curajul de a ne lăsa vulnerabili, în îmbrățișarea altcuiva. „A te lăsa îmbrățișat mi se pare unul dintre cele mai puternice lucruri pe care le putem face pentru noi înșine. Cultivarea acestui obicei și încurajarea sa pot produce efecte semnificative, mai ales în relațiile de cuplu și nu numai. Tot ce presupune a fi într-o relație – de prietenie, de iubire, cu părinții sau cu copiii – presupune automat să fii apropiat, deschis și sincer cu privire la cine ești, ce simți și ce nevoi ai. Cu cât îți este mai ușor să te lași cuprins în brațele cuiva drag, cu atât îți va veni mai ușor să te deschizi și să vorbești despre lucrurile cu adevărat importante pentru a întări relația dintre voi. Pe termen lung, gestul acesta poate schimba complet dinamica unei relații în bine. Poate naște intimitate din vulnerabilitate și o conexiune atât de puternică încât ar fi greu de destabilizat”, declară psihologul Andra Tănăsescu

Încrederea în noi sau în ceilalți. Sunt momente în care, fiind privați prea mult timp de  îmbrățișările pe care ni le dorim, putem avea impresia că este ceva „în neregulă” cu noi și că nu suntem demni să primim iubirea și afecțiunea celorlalți. “Îmbrățișările au o putere mult mai mare decât realizăm uneori și reversul este valabil – resimțim lipsa lor la fel de puternic. Cu cât suntem mai deschiși și primiți cu deschidere de către ceilalți, cu atât ne vor crește mai tare stima și încrederea în propria persoană și vom trăi viața mai fericiți. Sentimentul că suntem demni de iubire, că merităm să fim apreciați, iubiți și acceptați pentru ceea ce suntem ne este ancorat în totalitatea ființei noastre prin îmbrățișare, astfel încât ne întărește această credință despre noi”, este de părere psihologul Andra Tănăsescu

La un anumit nivel, ne afectează sănătatea. Pornind din plan mental, emoțional, până în planul fizic, lipsa afecțiunii și a conexiunii fizice cu alte persoane semnificative pentru noi poate să creeze dezechilibre foarte mari care se transformă ulterior în „simptomul” de care ne plângem.

“Fie că ne simțim din ce în ce mai singuri, fie că începem să credem că viața nu e așa de frumoasă sau efectiv începe să somatizăm (să resimțim emoțiile – tristețea, frustrarea, deznădejdea – la nivelul corpului fizic), efectele lipsei de conexiune se vor vedea, mai devreme sau mai târziu. Și cu cât ne interzicem mai tare asta, cu atât ne poate destabiliza mai tare pe toate planurile. Perioada asta a fost o probă puternică pentru mulți, afectându-i nu doar prin lipsa conexiunii ci și prin provocări foarte greu de dus. Îmbrățișarea, cred eu, este cel mai bun remediu la care putem apela și care ne va da cea mai mare putere de a înfrunta orice ne pune viața în brațe. În plus, este cel mai ieftin remediu pentru că sincer, este gratuit și are un stoc nelimitat. Așa că, orice ați face, amintiți-vă să îmbrățișați persoanele dragi din viața voastră și să oferiți sprijinul vostru celor care poate duc lipsa acestui gest. Și mai mult decât atât, țineți cont că unii oameni tânjesc după o îmbrățișare chiar dacă nu o cer verbal, lucru pe care îl veți putea observa în limbajul corporal – tinde să caute apropierea fizică față de cei din jur, face mici gesturi de a se sprijini de cineva sau de a înghionti persoanele cu care se află, face glume pe seama „distanței” pe care o aveți între voi, etc. Dacă vrem cu adevărat să vedem, mereu vom observa ce au nevoie ceilalți.  La fel cum putem să ne observăm și să descoperim ceea ce avem și noi nevoie cu adevărat”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este Psiholog, Coach Wing Wave, Trainer NLP și Consultant Panorama Socială.

Imagine de StockSnap de la Pixabay

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite