Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ: Meditație pentru începători: învingeți „mintea maimuței“

Publicat

pe

Meditația este de multe ori percepută ca fiind complexă și inaccesibilă celor care sunt la începutul călătoriei lor spirituale. Cu toate acestea, meditația nu este deloc complicată dacă este înțeleasă și practicată în mod corect.

„Tehnica celor 100 de respirații” este o modalitate simplă și eficientă de a începe procesul meditativ. Acest exercițiu de concentrare și conștientizare este ușor de urmărit și necesită doar 10 minute pe zi, făcându-l perfect pentru a începe ziua sau pentru a vă relaxa în timp ce călătoriți cu autobuzul, cu trenul sau pur și simplu atunci când așteptați pe cineva.

Astfel, cunoscutul psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), este de părere că, folosind această tehnică, practicanții trebuie să își concentreze atenția asupra senzațiilor de respirație, numărând în jos de la 100 la 0.

Fiecare respirație înseamnă o scădere cu un număr, rezultând în 100 de respirații totale. Această simplă practică poate aduce numeroase beneficii pentru sănătatea mentală și fizică, inclusiv îmbunătățirea concentrării, a stării de calm și a conștientizării.

„Un aspect adesea neglijat, dar extrem de important al meditației, este postura. O postură adecvată poate contribui la reducerea disconfortului sau a durerilor și poate preveni somnolența, o problemă frecvent întâlnită la cei care încep meditația. Ideal este să vă așezați pe o pernă sau un covor confortabil pe podea, fără a vă sprijini pe ceva. Încercați să mențineți coloana vertebrală dreaptă și capul la nivel. Poziția lotusului sau Padmasana, o poziție de meditație așezată cu picioarele încrucișate, este larg utilizată pentru meditație în tradițiile hinduse, tantrice, jainiste și budiste.

Cu toate acestea, această poziție poate fi inconfortabilă pentru cei care nu sunt obișnuiți să stea pe podea și poate provoca leziuni la genunchi dacă este forțată. În acest caz, o alternativă este așezarea într-o poziție tradițională cu picioarele încrucișate, unde ambele picioare sunt ascunse sub genunchi sau coapse. Alegeți postura în care vă simțiți cel mai confortabil și nu vă gândiți prea mult la aceasta. Experiența și experimentarea sunt esențiale pentru a găsi ce funcționează cel mai bine pentru dumneavoastră”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Odată ce ați ales postura, puteți începe exercițiul „Tehnicii celor 100 de respirații”. Lăsați-vă respirația să se desfășoare în mod natural, fără a încerca să o controlați. Concentrați-vă asupra senzațiilor pe care le produce fiecare inspirație și expirație. Numărați în jos de la 100 la 0, cu fiecare număr corespunzând unei respirații. Dacă sunteți distras, faceți o notă mentală a acestuia și continuați cu exercițiul. Scopul acestui exercițiu nu este să evitați distracțiile, ci să învățați cum să vă readuceți atenția la respirație.

Monkey Mind: Natura distragerilor

Distracția este o parte naturală a experienței umane. Trăim într-o eră digitală rapidă, unde fluxurile constante de informații și stimulente se ciocnesc de noi din toate direcțiile. Suntem expuși la reclame, știri, notificări pe telefon, e-mailuri, mesaje, rețele sociale, toate acestea cerând o porțiune din atenția noastră. Acest bombardament constant poate provoca o agitație mentală, care poate face dificilă concentrarea pe o singură sarcină sau pe prezent. În filozofia Zen, această neliniște mentală este adesea numită „mintea maimuței”, o metaforă sugestivă pentru modul în care mintea noastră sare de la un gând la altul, asemănător modului în care o maimuță sare de la o creangă la alta.

„Mintea maimuței” este caracterizată de agitație, neliniște și inconsistență. În esență, este o minte care este constant în mișcare, plină de gânduri care trec rapid și par să aibă o voință proprie. O astfel de minte poate fi epuizantă, provocând stres, anxietate și o lipsă generală de concentrare.

Așa cum explică psihologul Laura Maria Cojocaru, „Tehnica celor 100 de respirații” este un mod eficient de a gestiona această „mintea maimuței”. Această tehnică implică numărarea respirațiilor de la 100 la 0, concentrându-se asupra senzației fiecărei respirații și revenind la numărarea respirației ori de câte ori mintea se abate. Această concentrare deliberată pe respirație servește pentru a calma „mintea maimuței” și pentru a îmbunătăți capacitatea de concentrare.

„În timpul meditației, nu contează câte gânduri apar sau cât de departe vă duce mintea. Într-adevăr, gândurile și distracțiile sunt o parte inevitabilă a practicii meditative. Scopul nu este să eliminăm complet gândurile sau să atingem o stare de golire completă a minții. În schimb, scopul este să învățăm să ne observăm gândurile fără a ne atașa de ele, lăsându-le să vină și să plece fără a ne perturba starea de liniște. Tot ce trebuie să faceți este să vă întoarceți la conștientizarea respirației în momentul prezent.

Acest proces de revenire la respirație este, de fapt, esența meditației. Acesta nu numai că ne ajută să ne calmăm mintea și să ne îmbunătățim concentrarea, dar ne învață și o abilitate vitală în viața de zi cu zi: capacitatea de a reveni la momentul prezent, indiferent de cât de mult ne distrage lumea din jur. În acest sens, „Tehnica celor 100 de respirații” este mai mult decât o simplă practică de meditație; este un instrument pentru cultivarea prezenței, liniștii și concentrării în viața noastră de zi cu zi”, afirmă psihologul.

Respirația, ancora noastră mentală

Respirația poate fi gândită ca o ancoră care vă ține centrați în prezent, indiferent cât de departe vă poate duce mintea. Aceasta reprezintă legătura noastră directă cu lumea exterioară și este mereu prezentă. Astfel, respirația devine unul dintre cele mai fiabile puncte focale pentru meditație.

„Practicând regulat „Tehnica celor 100 de respirații”, veți învăța să vă mențineți concentrarea pentru perioade mai lungi de timp și să vă liniștiți mintea. Această capacitate de a menține concentrarea poate duce la stări mai profunde de meditație, care aduc relaxare, fericire și echilibru. Aceasta poate fi o poartă către o mai mare înțelegere de sine și o mai mare armonie cu lumea înconjurătoare. Prin concentrarea pe respirație și conștientizarea momentului prezent, veți începe să vă deschideți la o nouă perspectivă asupra vieții”, conchide cunoscutul psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației „Generația Iubire” este Psiholog-Psihoterapeut expert şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică.

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. Ce este frica de abandon și cum scăpăm de ea

Publicat

pe

Teama de abandon este, fără îndoială, una dintre cele mai frecvente și mai dăunătoare forme de anxietate și una dintre cele mai puternice manifestări de autosabotare și suferință emoțională.

Persoanele cu frică de abandon au tendința de a afișa comportamente și modele de gândire care le afectează profund relațiile personale. În consecință, teama de abandon poate fi devastatoare.

În cazul în care suferi de această afecţiune psihologică este aproape imposibil să menţii relaţii sănătoase pe durate lungi de timp. Aceasta se poate asemăna cu o frică paralizantă, care îţi va sabota involuntar relaţiile interumane.

Despre teama de abandon, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă “ Traumele legate de abandon includ, de multe ori, răni vechi, adesea experimentate în copilărie, când părinții au fost indisponibili din punct de vedere emoțional sau, în cazuri extreme, când s-a resimțit pierderea unui părinte. Sentimentul de nesiguranță și anxietatea, care pot acompania această teamă, duc adesea la consumul de substanțe și la comportamente abuzive, sabotând, astfel, intimitatea și siguranța pe care ți le dorești în relații.”

Cele 4 semne cheie care îți arată suferi de teamă de abandon:

Frică intensă: Ai putea observa o frică copleșitoare de a fi lăsat singur, chiar și pentru o perioadă scurtă. Aceasta este adesea însoțită de anxietate și suferință.

Dificultăți în relații: S-ar putea să ai dificultăți în a avea încredere în ceilalți, temându-te că te vor părăsi. Acest lucru poate duce la dificultăți în a forma și menține relații.

Imagine negativă de sine: Ai putea crede că nu ești demn de iubire sau atenție, ceea ce duce la sentimente de dispreț față de tine însuți.

Instabilitate emoțională: Schimbări de dispoziție sau reacții emoționale bruște și intense pot fi o apariție frecventă.

Milioane de oameni se luptă cu teama de abandon în relația de cuplu. Poate este cea mai evidentă manifestare a acestei traume.

Când vine vorba de relații, poți recunoaște teama de abandon dacă ai mai multe dintre următoarele comportamente:

Te atașezi rapid – chiar și în cazul partenerilor indisponibili emoțional sau relațiilor dificile

Lipsă de angajament deplin și puține relații pe termen lung

Rămâi în relații, oricât de nesănătoase ar fi

Te străduiești să pari greu de mulțumit și cucerit

Ai dificultăți în a experimenta intimitatea emoțională

Ești adesea gelos și nesigur pe orice apare în viața partenerului tău

Ai tendința să te gândești prea mult la lucruri pentru a afla semnificații ascunse

Ești hipersensibil la critici

Te obsedează orice greșeală pe care o faci în relație

Ești obsedat de ceea ce gândește partenerul despre tine

Îți vezi partenerul ca singura sursă de fericire și împlinire

Teama de abandon este o experiență foarte reală și foarte dureroasă, însă dacă înveți să practici autocompasiunea, poți reuși în timp cu răbdare și înțelegere, să depășești momentele în care se declanșează. Îmbunătățirea imaginii de sine și iertarea sunt de asemenea elemente favorabile construirii stimei de sine și eliminării fricii de abandon.

Acest proces  implică trei elemente principale:

Autocompasiune: în momentele dificile, fii mai blând și mai înțelegător cu tine, și mai puțin judecător și aspru evaluator. Știu, acest lucru pare simplu în teorie, dar este mult mai dificil în practică. Reține însă că, cu cât ai o atitudine mai caldă și de acceptare față de tine însuți și de luptele tale interioare, cu atât te vei simți mai puternic în fața circumstanțelor dificile

Conștientizare: A fi conștient înseamnă să nu te identifici excesiv cu gândurile și sentimentele tale. Când experimentezi teama de abandon, tendința este să ai o mulțime de gânduri răutăcioase față de tine însuți, perpetuând și dând putere acestei temeri. Imaginează-ți cum ar fi dacă ai putea recunoaște aceste gânduri și sentimente fără a le lăsa să te copleșească. Ai putea să ai o atitudine mai blândă față de tine și să lași aceste gânduri să treacă ca niște nori pe cer în loc să plutești printre ele?

Acceptare: Cu cât fiecare dintre noi poate accepta mai mult că suntem simpli oameni și, la fel ca toți oamenii, vom avea lupte de dus în viața asta, cu atât mai multă compasiune de sine și mai multă forță putem cultiva. Dacă îți poți aminti în mod constant că nu ești singurul și că suferința e parte din realitatea vieții, cu atât poți face față mai ușor stărilor și sentimentelor de frică de abandon.

„Este nevoie de curaj pentru ca cineva să fie dispus să vadă ce îi face rău și să facă față sentimentelor primare de abandon pe care le-a avut în copilărie, când nu avea control asupra situației sale. Cu toate acestea, dacă ești capabil să faci față acestor sentimente, te poți elibera esențial de multe dintre lanțurile trecutului tău și de teama de abandon. Poți deveni un adult sigur pe tine, care este capabil să creeze noi povești și noi relații în care se simte în siguranță, se simte văzut, liniștit, iubit și acceptat.” ne asigură Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Citeste mai mult

Psihologie

DEZVOLTARE PERSONALĂ. Cum abordăm manipularea emoțională ca să nu ne afecteze viața de zi cu zi

Publicat

pe

Mulți dintre noi avem în viața noastră persoane care par mereu să se simtă nedreptățite, lipsite de putere și care dau vina de fiecare dată pe cineva pentru ceea ce trăiesc. Acestea cred, în general, că viața li se întâmplă în afara controlului personal. Poate că ești chiar tu unul dintre aceștia, poate lucrezi cu cineva așa sau poate că ești căsătorit cu unul.

Mentalitatea de victimă este o modalitate de a privi viața, o orientare automată către sentimente de nedreptățire. Această mentalitate îi face pe oameni să se simtă lipsiți de putere în fața circumstanțelor și să se asigure că, orice s-ar întâmpla, niciodată nu este vina lor (inclusiv trăsăturile de personalitate pe care nu au capacitatea de a le schimba în ei înșiși).

Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: „Mentalitatea de victimă este convingerea că, în orice situație dată, ești victima. Este percepția și concluzia pe care o tragi în cazul în care te plasezi ca victimă și pe alții ca făptuitori. În cei 20 ani de coaching, am învățat că două lucruri nu îi plac niciunui om: 1) să fie numit „victimă” și 2) să interacționeze cu o „victimă”. Să clarificăm: există o diferență între a fi cu adevărat o victimă a traumei sau a unui eveniment tragic în viață, și a trăi cu o mentalitate de victimă (o atitudine sau dispoziție care determină modul în care o persoană vede, răspunde și interpretează situațiile). Am întâlnit mulți oameni care au trecut prin traume și care depun efortul necesar pentru a duce o viață productivă după acestea.”

Semnele unei mentalități de victimă includ adesea următoarele:

Dai vina pe alții pentru problemele și dificultățile tale

Ai o perspectivă negativă asupra vieții, anticipând și așteptând rezultate negative

Ești întotdeauna în căutarea validării, atenției și simpatiei celor din jurul tău

Fugi de responsabilități și îi lași pe ceilalți să decidă

Eviți să îți asumi răspunderea pentru acțiunile și alegerile tale

Ai constant sentimente de neputință, lipsă de putere și de control

Te autocompatimești

Ai o rezistență mare la schimbare

O mare parte din modul în care gândești și acționezi ca adult este rezultatul credințelor pe care le-ai creat despre tine și despre lume în timpul copilăriei. Persoanele cu o mentalitate de victimă în relații pot să fi avut modul de gândire al victimei modelat pentru ei de către îngrijitorii lor; mai ales dacă au avut un părinte anxios sau cu diverse dependențe.

Copiii crescuți de părinți cu probleme emoționale sau dependențe sunt adesea victime ale abuzului și/sau neglijării, ceea ce îi face să simtă că lumea nu este un loc sigur. Chiar dacă în cele din urmă cresc și pot avea grijă de ei înșiși ca adulți, ei rămân totuși cu acel sentiment de nesiguranță, mai ales atunci când sunt într-o relație. Uneori, acești indivizi cresc pentru a deveni codependenți în relații.

Desigur, dacă îți dai seama că ești prins într-o mentalitate de victimă, există câteva lucruri cu care poți începe chiar acum pentru a face schimbări pozitive în viața ta:

Recunoaște gândurile și comportamentele negative: În primul rând, începe prin a fi conștient de gândurile și comportamentele tale negative. Este important să recunoști și să înțelegi aceste modele de gândire pentru a începe să le schimbi.

Asumă-ți responsabilitatea: În loc să dai vina pe alții sau pe circumstanțe externe, începe să-ți asumi responsabilitatea pentru propria viață.

Încurajează schimbarea: Este important să ai curajul să faci schimbări pozitive în viața ta pentru a putea să începi să ieși din rolul de victimă.

Caută suport: Nu ezita să ceri ajutor și suport din partea prietenilor, familiei sau unui profesionist în domeniul sănătății mintale. Terapia cognitiv-comportamentală poate fi utilă în schimbarea gândirii și comportamentelor asociate cu mentalitatea de victimă.

Setează obiective și acționează: Stabilește obiective realiste și începe să faci mici pași către atingerea lor. Este important să dezvolți o mentalitate de creștere și să fii dispus să îți asumi riscuri și să înveți din eșecuri.

Fii atent la limbaj: Înlocuiește cuvintele negative cu afirmații pozitive și încurajatoare. Fii atent la modul în care vorbești cu tine însuți și începe cu transformarea dialogului intern.

“Depășirea unei mentalități de victimă necesită o combinație de conștientizare de sine, introspecție și angajament față de creșterea personală. Prin recunoașterea și contestarea modelelor negative de gândire, asumarea responsabilității pentru acțiunile proprii, căutarea suportului din partea celor din jurul tău și dezvoltarea unei mentalități mai puternice, este posibil să te îndepărtezi treptat de mentalitatea de victimă și să adopți o abordare mai proactivă și mai puternică față de viață. Este un proces care necesită timp, efort și autoreflecție, dar cu dedicare și suportul potrivit, poți face progrese semnificative în depășirea mentalității de victimă și în traiul unei vieți mai împlinite.” concluzionează Angela Nuțu.

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și  Psihoterapeut.

Citeste mai mult

Psihologie

PSIHOLOGIE. Cum ne afectează Sindromul Impostorului

Publicat

pe

Într-o lume în care standardele și așteptările sunt mereu în creștere, mulți dintre noi ne confruntăm cu un fenomen psihologic insidios cunoscut sub numele de sindromul impostorului.

Această afecțiune îi face pe cei care o experimentează să se simtă ca și cum nu ar fi vrednici de succesele sau realizările lor, chiar și atunci când acestea sunt evidente pentru toți ceilalți.

Sindromul impostorului este experiența psihologică în care te simți ca un fals sau un impostor, în ciuda oricărui succes autentic pe care l-ai realizat. Poate apărea în contextul muncii, relațiilor, prieteniilor dar și în orice alt context al vieții.

Despre cum recunoști acest tipar psihologic, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă: „Imaginează-ți că ai obținut un loc într-o echipă de proiect sau ai primit o promovare la locul de muncă. În loc să te simți mândru și împlinit, te cuprinde o senzație de disconfort și neliniște. Chiar dacă ceilalți îți spun că meriți pe deplin aceste reușite, tu te simți ca și cum ai fi un impostor care a reușit să se strecoare printre ceilalți. „Am avut noroc. Nu am făcut mare lucru.” Îți sună cunoscut? Pe scurt, acest sindrom se manifestă prin acel sentiment pe care îl ai atunci când simți că nu aparții unui loc sau unei situații, atunci când simți că parcă „nu meriți” sau că nu ți se cuvine ceva, teama de a nu fii „descoperit”, teama că ceilalți vor „afla”, „ce ești tu cu adevărat”, „adevărata” ta față”.

Sindromul impostorului este un fenomen psihologic care a fost descris pentru prima dată în anii 1970 de către psihologi Pauline Clance și Suzanne Imes, care au observat că mulți oameni de succes se simt, în secret, nesiguri în privința capacităților lor.

Studiile ulterioare au confirmat că sindromul impostorului este o problemă reală, care afectează o gamă largă de persoane, indiferent de statutul socio-economic sau realizările profesionale. Este adesea asociat cu perfecționismul și autodisciplina excesivă și poate avea un impact negativ asupra stimei de sine și bunăstării mentale.

Cum recunoști Sindromul Impostorului?

Autocritica excesivă: Persoanele care suferă de sindromul impostorului sunt adesea prea dure cu ele însele, punându-și mereu la îndoială abilitățile și realizările lor. Chiar dacă obțin rezultate bune, se vor concentra asupra defectelor și eșecurilor lor.

Perfecționismul exagerat: Cei afectați de acest sindrom se străduiesc întotdeauna să atingă standardele cele mai înalte și să nu facă niciodată greșeli.

Frica de eșec: Persoanele cu sindromul impostorului se tem constant că vor fi descoperite ca impostori și că vor eșua în cele din urmă. Această frică îi poate împiedica să-și asume noi provocări și să-și îndeplinească potențialul.

Compararea constantă: O persoană afectată de sindromul impostorului se compară mereu cu ceilalți și se simte mereu inferioară. Chiar și atunci când este apreciată sau recunoscută pentru realizările sale, va găsi întotdeauna pe cineva care pare să fie mai talentat sau mai capabil.

Disocierea succesului: Când au succes, persoanele afectate de sindromul impostorului îl atribuie adesea norocului sau circumstanțelor externe, refuzând să recunoască propriile lor eforturi și talente.

Teamă de a se promova: Ezită să-și promoveze propriile realizări sau să se afirme în fața altora, de teama că vor fi percepuți ca fiind aroganți sau că vor fi dezvăluiți ca impostori.

Stres și anxietate: Sindromul impostorului poate duce la niveluri ridicate de stres și anxietate, pe măsură ce persoanele se luptă să facă față presiunii de a se menține la nivelul așteptărilor lor exagerate.

„Sindromul impostorului nu are o încadrare clinică, ci este un tipar psihologic, care însă poate avea un impact semnificativ asupra stimei de sine și bunăstării mentale. Este important să recunoaștem și să conștientizăm aceste simptome pentru a putea să ne gestionăm mai bine sentimentele și să ne depășim fricile și îndoielile. Prin acceptarea și îmbrățișarea propriei noastre valori și realizări, putem învinge sindromul impostorului și să ne trăim viața cu încredere și autenticitate” recomandă Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite