Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Sănătate

Centrul de Onologie OncoHelp din Timișoara a inaugurat cel mai modern ambulatoriu de radioterapie din vestul țării

Publicat

pe

La Timișoara a fost inaugurat cel mai modern ambulatoriu de radioterapie din vestul țării, în cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp. Este vorba despre investiția recent încheiată – în valoare de peste 2.200.000 euro –  care cuprinde construcția realizată în regim S+P+2 etaje, cu o suprafață totală de 2130 mp.

La evenimentul de inaugurare au participat, în calitate de invitați: Prof. Univ. Dr. Octavian Crețu – Rector al Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, Prof. Univ. Dr. Marilen Pirtea – Rector al Universității de Vest din Timișoara, Conf. Univ. Dr. Mădălin Bunoiu – Prorector al Universității de Vest Timișoara. Din partea gazdelor au participat: Conf. Univ. Dr. Șerban Negru – Președinte al Asociației OncoHelp, Dr. Valeriu Borugă – Manager general al Asociației OncoHelp și Dr. Anca Croitoru – Șef al Secției de Radioterapie.

Acest ambulatoriu va deservi pacienți din partea de Vest a țării, dar și din județe mai îndepărtate. Pe lângă serviciile de specialitate, aici vor fi oferite posibilități de cazare – în camere cu 2 sau 3 paturi și baie proprie, oferind astfel condiții hoteliere de excepție, în mod gratuit, pentru 48 de pacienți. Aceștia vor beneficia și de 3 mese/zi, tot în regim gratuit. Cazarea pacienților care se află în curs de radioterapie, cu domiciliul în alte localități, și cu posibilități modeste de cazare în Timișoara a fost unul din motivele importante care au condus la realizarea ambulatoriului de radioterapie în cadrul Centrului de Oncologie OncoHelp din Timișoara.

“Cancerul evoluează continuu și nu se oprește în perioada carantinei. Studii serioase din literatura de specialitate arată o creștere semnificativă a mortalității prin cancer în anul 2020. Cancerul rămâne și azi ”împăratul tuturor bolilor”, cu peste 80.000 cazuri noi în România anul acesta și 50.000 decese, de 5 ori mai mult decât decesele cauzate de Covid-19.

Considerăm că menținerea unor servicii de calitate, efectuate la timp, pentru bolnavii de cancer rămâne o prioritate esențială. Am dezvoltat noul ambulatoriu de radioterapie într-o perioadă vitregă, supuși multor constrângeri financiare și logistice, cu convingerea că trebuie să continuăm această luptă.

Centrul de Oncologie OncoHelp este un spital permanent implicat în activitatea de educare a tinerilor specialiști. Aici se formează viitorii medici de la Universitatea de Medicină și Farmacie dar și viitorii fizicieni medicali de la Universitatea de Vest. De aceea am considerat important să avem alături de noi la această inaugurare pe cei doi rectori ai acestor prestigioase instituții academice, Prof. Dr. Octavian Crețu și Prof. Dr. Marilen Pirtea, cărora le suntem foarte recunoscători pentru colaborarea strânsă din ultimii ani. Am fi vrut să invităm mulți alți apropiați, sponsori, colegi, colaboratori, la acest eveniment aniversar dar din motive evidente nu am putut să o facem.

Mulțumim sponsorilor care au înțeles importanța demersului nostru și au contribuit de-a lungul anilor la dezvoltarea acestui spital. Nu în ultimul rând, mulțumim presei care a fost mereu alături de noi și a sprijinit eforturile Asociației OncoHelp, a răspuns permanent solicitărilor noastre dar a și inițiat sau susținut campanii de strângere de fonduri care au făcut posibilă această realizare” a declarat Conf. Univ. Dr. Șerban Negru – Președinte al Asociației OncoHelp

Construcția noului ambulatoriu de radioterapie a început în luna mai 2019, fiind finalizată în luna noiembrie 2020. Aici sunt integrate cabinetele medicale în regim ambulatoriu – specialitatea Radioterapie: la parter, pe o suprafață de 468 mp va funcționa zona de recepție, sala de așteptare, și un număr de 7 cabinete medicale de specialitate – Radioterapie. Pe lângă acestea, la subsol – pe o suprafață de 567 mp – va funcționa camera de conturaj și planning al tratamentului prin Radioterapie, și o sală de curs care va permite desfășurarea activității didactice în cele mai bune condiții pentru studenți si rezidenți. Etajele 1 și 2  – 562 mp+ 533 mp – vor deservi ca zonă de cazare pentru 48 de pacienți, în camere cu 2 sau 3 paturi, cu baie proprie.

Acestea vor face parte din Laboratorul de Radioterapie OncoHelp – care va deveni cel mai mare centru de radioterapie din vestul României.

“Prin finalizarea și darea în folosință a acestui imobil am reușit să atingem 2 obiective importante cuprinse în planurile de dezvoltare ale Centrului de Oncologie Oncohelp. Unul dintre ele e reprezentat de mutarea ambulatoriului de radioterapie în “casă nouă”, într-un spațiu elegant și generos în care pacienții vor beneficia de îngrijire medicală în cele mai bune condiții. Un al doilea obiectiv, și poate cel mai important, este reprezentat de posibilitatea de a oferi sprijin paciențiilor din afara Timișorii – prin cazarea gratuită a acestora pe întreaga durată a ședințelor de radioterapie de care beneficiază în cadrul spitalului nostru” a declarat dr. Valeriu Borugă – Manager general al Asociației OncoHelp.

Sănătate

STRATEGII. Cum prevenim alterarea stării de sănătate în timpul caniculei

Publicat

pe

Dacă simți că ai mai puțină energie zilele astea, nu greșești cu nimic dacă dai vina pe căldura excesivă.

Căldura extremă nu afectează doar confortul fizic, ci poate avea și consecințe semnificative asupra sănătății mintale. Această realitate devine din ce în ce mai relevantă în contextul schimbărilor climatice globale, care aduc cu sine temperaturi ridicate și perioade prelungite de căldură intensă.

Studiile arată că expunerea prelungită la căldură excesivă poate duce la o serie de efecte negative asupra sănătății mintale, afectând atât persoanele sănătoase, cât și pe cele cu vulnerabilități psihologice preexistente.

Despre impactul căldurii asupra sănătății mintale, hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, afirmă „Nu ar trebui să ne surprindă felul în care căldura afectează și sănătatea noastră mintală. Majoritatea dintre noi se simt rău când este prea cald, și nu fără motiv. Reacțiile psihologice la temperaturi ridicate pot varia de la stres până la tulburări de anxietate. În momentul în care căldura depăşeşte ceea ce se numeşte în termeni de specialitate indicele de confort, mulţi dintre noi îşi pierd concentrarea, devin stresaţi şi sunt predispuşi la îmbolnăvire mult mai uşor. Consumul de substanțe și alcool crește în aceste perioade. Studiile arată că și agresivitatea și iritabilitatea cresc considerabil o dată cu temperaturile. De asemenea, poate apărea epuizarea generală și confuzia.”

Iată câteva semne care îți arată că ai putea fi afectat de căldură:

Creșterea iritabilității și a stresului: Studiile arată că temperaturile ridicate pot duce la creșteri semnificative ale nivelului de iritabilitate și stres. Acestea pot fi exacerbate și de disconfortul fizic cauzat de căldură, cum ar fi transpirația excesivă și senzația de sufocare în timpul zilelor caniculare.

Insomnie și tulburări de somn: Nopțile calde pot afecta calitatea somnului, conducând la insomnie și oboseală cronică. Lipsa somnului adecvat poate agrava simptomele de anxietate și depresie și poate afecta capacitatea de concentrare și funcționare cognitivă în timpul zilei.

Impactul asupra performanței cognitive: Căldura poate afecta negativ memoria, atenția și timpul de reacție. Persoanele pot simți o scădere în claritatea mentală și o dificultate în efectuarea activităților zilnice care necesită concentrare și procesare rapidă a informațiilor.

Risc crescut de tulburări psihologice: Persoanele cu antecedente de tulburări de anxietate, depresie sau alte condiții psihologice pot fi mai vulnerabile în fața efectelor negative ale căldurii extreme. Temperaturile ridicate pot agrava simptomele existente și pot contribui la apariția unor crize de sănătate mintală.

Strategii pentru a gestiona impactul căldurii asupra sănătății mintale:

Reglarea temperaturii corpului: Poartă haine lejere și de culori deschise, care permit circulația aerului și reflectă razele solare.

Hidratarea corectă: Consumul adecvat de apă este crucial pentru menținerea hidratării și reducerea riscului de complicații asociate cu căldura, cum ar fi amețeli și oboseală excesivă. Evită băuturile cu conținut ridicat de cofeină sau zahăr, care pot agrava deshidratarea.

Planificarea activităților: Încearcă să eviți expunerea prelungită la soare în timpul celor mai fierbinți ore ale zilei și să îți organizezi activitățile exterioare înainte de răsăritul soarelui sau după apus.

„De asemenea, mentinerea unui program regulat de somn si o alimentatie echilibrata contribuie la sustinerea unei stari pozitive si la imbunatatirea rezilientei psihologice. În perioadele de caniculă este important să acordăm atenție în fiecare zi felului în care ne simțim. Este esențial să dedicăm timp activităților care pot contribui semnificativ la reducerea stresului și la îmbunătățirea stării de spirit.  Tehnicile de relaxare, cum ar fi meditația sau yoga, pot ajuta la calmarea minții și la creșterea rezilienței emoționale.” concluzionează Eugen Popa.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

Citeste mai mult

Sănătate

Policlinica „Banatul“, parte a complexului medical Regina Maria, inaugurată la Timișoara

Publicat

pe

Noul sediu al Policlinicii „Banatul”, parte a complexului medical Regina Maria a fost inaugurat, joi, în prezența a numeroase oficialități locale și a conducerii rețelei de sănătate.

Noua policlinică dispune de 37 de cabinete medicale, o echipă extinsă de specialiști, 32 de specialități pentru adulți și copii și tehnologii moderne pentru evaluare și diagnostic.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența d-lui Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate Regina Maria.

„Este un moment extrem de emoționant pentru toată lumea, deoarece rețeaua de sănătate REGINA MARIA deschide a patra policlinică din Timișoara. Se numește Policlinica  «Banatul» și cu siguranță nu s-ar fi putut deschide fără sprijinul Arhiepiscopiei Timișoarei, deoarece suntem într-o clădire deținută de Arhiepiscopie, care este în momentul de față complet refăcută, cu o investiție de multe milioane de euro, făcută de rețeaua de sănătate REGINA MARIA. Aici, 95 de medici oferă în prezent consultații nu doar timișorenilor, ci și celor din Arad, Caransebeș, Lugoj și din toată regiunea. Este un hub regional medical pe șase etaje și este cea mai mare policlinică din vestul țării la ora actuală. Mai mult decât atât, este un moment emoționant deoarece acest parteneriat cu Arhiepiscopia Timișoarei este extrem de bun și util pentru timișoreni și pentru zona de vest. Aici ne propunem să îngrijim și persoane care, de obicei, nu-și permit serviciile rețelei de sănătate REGINA MARIA. Cu ajutorul Arhiepiscopiei Timișoarei, am convenit și cei nevoiași, care au nevoie de servicii medicale, să poată accesa aceste servicii”, a precizat Fady Chreih, CEO-ul Rețelei de sănătate REGINA MARIA.

Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA, cunoscută pentru spitalele sale cu acreditări internaționale, își consolidează expertiza medicală prin această nouă locație.

Aceasta este cea de-a patra locație REGINA MARIA din Timișoara, deservind peste 60.000 de abonați și având în evidență peste 200.000 de timișoreni care au beneficiat de serviciile medicale oferite.

„În regiunea de vest avem un spital multidisciplinar, cu maternitate, policlinici, centre de imagistică, laboratoare, puncte de recoltare și Regina Maria Dentar. În prezent, avem 22 de locații. De fapt, astăzi suntem în fața celei de-a 23-a, dar planul nostru nu se oprește la acest număr. În ultimul an, au trecut pragul policlinicilor noastre peste 200.000 de timișoreni, iar alți 65.000 ne-au accesat pe cale virtuală. Am scanat în centrele noastre de imagistică 58.000 de segmente, iar laboratoarele noastre au procesat peste 1.000.000 de probe. Pentru aceasta, sunt în primul rând recunoscător celor 1.000 de colegi din rețeaua REGINA MARIA din regiunea de vest. Aceasta înseamnă medicii REGINA MARIA, asistenții medicali, infirmierele, personalul administrativ, echipele din recepție, echipele de vânzări și echipele din departamentele de suport.

Policlinica REGINA MARIA Banat înseamnă un spațiu medical de 2800 m², cabinete de consultații, patru cabinete de recoltare, un centru de imagistică dotat cu radiologie digitală, computer tomograf, aparat RMN de rezonanță magnetică nucleară și un laborator regional care include toate compartimentele și departamentele necesare. Și nu în ultimul rând, policlinica înseamnă 100 de medici în 32 de specialități medicale care oferă comunității timișorene servicii medicale de înaltă calitate. Aceasta înseamnă mai mult decât atât: înseamnă peste 2 ani de muncă din partea echipei de proiect care a fost implicată în transformarea unei clădiri emblematice a Timișoarei. Poate unii dintre dumneavoastră știu că aici, în această locație, s-au proiectat hidrocentralele Porțile de Fier I și II, clădirea fiind transformată într-un spațiu medical privat, cea mai mare policlinică privată din această zonă a țării. Pe parcursul acestui proiect au fost implicați mulți colegi și multe echipe”, a spus Mihai Melciu, director regional Regina Maria.

Clădirea aparține Arhiepiscopiei Timișoarei, care colaborează cu Spitalul Regina Maria pentru a oferi servicii medicale de top cetățenilor din Timișoara și județul Timiș.

Citeste mai mult

Sănătate

Conferința de Noua Medicină Germanică, ediția a doua. Evenimentul va avea loc online

Publicat

pe

Vrei să știi cu precizie laser ce activează un organ din corp și cum să interpretăm simptomele?

Orice afecțiune, simptom sau boală are o cauză internă, de natură psihică.

Stresul se descarcă la nivel celular și se transformă într-un Program Biologic Special cu sens.

Fiecărei boli o poți găsi în situații dramatice de viață, în stres, șocuri emoționale, traume nedepășite.

Vestea bună este că există soluții să te vindeci prin înțelegerea conflictelor biologice și prin încheierea lor.

Suntem încântați să anunțăm lansarea celei de-a doua ediții a Conferinței de Noua Medicină Germanică.

Conferință: Noua Medicină Germană În Memoriam Dr. Hamer

Într-o zi specială, pe 17 mai, între orele 17.30 – 21.00, vă invităm să vă alăturați nouă pentru un eveniment ce promite să fie memorabil.

Doctorul Hamer a spus că Noua Medicină Germanică este un dar dumnezeiesc, iar acum avem ocazia să explorăm această paradigmă revoluționară împreună.

Vom dezvălui secretele sistemului NMG, vom explora cele 5 Legi Biologice și vom înțelege mai profund legăturile și semnificația bolilor în organismul nostru.

În cadrul conferinței, vei avea oportunitatea unică să interacționezi cu experți recunoscuți în domeniu, precum Gabi Bădăluță, Andrés Pérez, Gabriela Urs, Mihaela Mîndreci și Paul Costea, – invitat special Dr. Gilbert Renaud.

Înregistrează-te acum pentru a beneficia de toate informațiile valoroase oferite la această conferință!

În cadrul acestor evenimente vom vorbi despre:

Conflictele biologice și emoționale ale bolilor și problemelor de sănătate.

Înțelegem de unde pornesc cancerele, endometrioza, infertilitatea, constipația, diareea, melanoame, limfoame, acneea, rupturi musculare și osoase, crize de fiere, dureri de cap, migrene, căderea parului, disfuncții ale rinichilor, metastaze, și multe alte tematici.

Învățăm să deosebim între simptomele biologice și pericolul biologic pentru a nu manifesta intensitate în boală.

Accesul este gratuit!

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite