Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Alte sporturi

Două premii importante pentru PADEL CENTER TIMIȘOARA la Cupa Internațională a Cluburilor de Padel (Malaga, Spania)

Publicat

pe

Sportivii PADEL CENTER TIMIȘOARA și-au adjudecat Premiul Fair Play la Cupa Internațională a Cluburilor de Padel (The International Cup of Padel Clubs), cea mai reprezentativă competiție între cluburi din Europa, desfășurată zilele trecute în Malaga (Spania). De asemenea, clubul timișorean a câștigat Grupa 3 a competiției, surclasând echipe din Senegal, Tunisia și Danemarca – în finală.

Este pentru al doilea an consecutiv când sportivii timișoreni intră în această competiție, ei fiind, de altfel, și primii reprezentanți ai unui club de padel din România care au participat la turneul ce are deja o tradiție de șapte ani.

PADEL CENTER TIMIȘOARA a înscris în competiție șase sportivi, două echipe masculine – Silviu Popescu & Klaus Herle, respectiv Bruno Perescu & Bogdan Bristan și una feminină  – Pamela Torres & Estefania Saez.

Claude Baigts, președintele Asociației Europene a Cluburilor de Padel (AECP) a motivat acordarea Premiului Fair Play echipei timișorene în cadrul ediției 2023 a Cupei Internaționale a Cluburilor de Padel și a lansat, totodată, o onorantă invitație Timișoarei. „Am fi onorați ca PADEL CENTER TIMIȘOARA să se alăture oficial Comitetului de organizare pentru următoarea ediție a Cupei Internaționale a Cluburilor de Padel. Președintele clubului a fost un real ghid al delegației din Timișoara, iar fiecare jucător a arătat că este un ambasador al spiritului padelului dar și al României. Integrarea Estefaniei și a Pamelei timp de doi ani în rândul sportivilor PADEL CENTER TIMIȘOARA este un model de succes pe care doar sportul îl permite. AECP mulțumește PADEL CENTER TIMIȘOARA”,  transmite Claude Baigts, președintele Asociației Europene a Cluburilor de Padel (AECP), instituția organizatoare a celei mai reprezentative competiții între cluburi din Europa, Cupa Internațională a Cluburilor de Padel.

AECP a fost creată în 2016, pentru a facilita dezvoltarea cluburilor de padel prin organizarea anuală a Cupei Europene a Cluburilor de Padel. Primele ediții au avut loc în Franța (2017 – Toulouse, 2018 – Paris) și apoi din Spania ( 2019 – Malaga). După anul 2020, când Cupa nu s-a disputat din cauza pandemiei de Covid, în etapa din 2021, organizată în Malaga, s-a văzut înmulțirea solicitărilor din partea cluburilor extra-europene, ceea ce i-a determinat pe conducătorii AECP să lanseze, în octombrie 2022, Cupa Internațională a Cluburilor de Padel. Competiția se desfășoară cu sprijinul Consiliului Local Malaga, localitate care își asumă titlul de Capitala Mondială a Padelului.

În ediția din 2023, cluburi din Europa Centrală și de Est, între care România și Moldova, din Țările Baltice, Spania, Franța și Portugalia, precum și din Africa (Maroc și Senegal) și o selecție de jucători din America de Sud și de Nord, au concurat pentru a câștiga Cupa Internațională a Cluburilor de Padel. Au fost trei zile de competiție (6 – 8 octombrie) în care 150 de jucători, selectați în câte două perechi masculine și una pereche feminină din fiecare club, au disputant, în total, 170 de meciuri.

Alte sporturi

FIP Silver Timișoara 2026. Timișoara intră definitiv în elita mondială a padelului

Publicat

pe

Timișoara, 13 mai 2026.  După ce în 2025 a adus pentru prima dată circuitul FIP în România, Federația Internațională de Padel revine la Timișoara și consacră regiunea drept unul dintre noile centre ale padelului european.

Succesul ediției inaugurale din 2025 a determinat Federația Internațională de Padel să readucă la Timișoara competiția FIP SILVER TIMISOARA 2026, consolidând poziția orașului, a județului Timiș și a României în circuitul internațional al acestui sport aflat într-o dezvoltare spectaculoasă.

Competiția este organizată de Federația Internațională de Padel și Federația de Padel din România, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și Visit Timiș, iar meciurile se desfășoară în această săptămână pe terenurile Padel Center din Dumbrăvița.

FIP SILVER TIMISOARA 2026 reunește unii dintre cei mai buni jucători de padel din lume, veniți din aproape 20 de țări și de pe mai multe continente. Pe lângă sportivii români, la turneul internațional de la Timișoara participă jucători din Spania, Portugalia, Franța, Republica Moldova, Argentina, Ucraina, Serbia, Paraguay, Brazilia, Grecia, Ungaria, Marea Britanie și alte state.

„La finalul lunii mai a anului trecut, sub egida Federației de Padel din România, Padel Center, primul club de padel din vestul României, a reușit să așeze România și județul Timiș pe harta internațională a acestui sport, găzduind primul turneu organizat de Federația Internațională de Padel în țara noastră – FIP SILVER ROMANIA 2025. Evenimentul a reprezentat nu doar o premieră istorică pentru România, ci și pentru întreaga regiune a Balcanilor. Pentru prima dată, meciurile oficiale ale Federației Internaționale de Padel au ajuns în această parte a Europei, iar județul Timiș a devenit un punct de referință pentru comunitatea internațională de padel.

Faptul că, la doar un an distanță, Timișoara găzduiește din nou o competiție oficială din circuitul mondial demonstrează că succesul primei ediții nu a fost întâmplător. FIP SILVER TIMISOARA 2026 confirmă dezvoltarea extraordinară a padelului în România și consolidează poziția regiunii noastre ca unul dintre cele mai importante centre emergente ale acestui sport în Europa de Est. Prezența unor sportivi de top, a oficialilor internaționali și a participanților din aproape 20 de țări transformă această ediție într-un eveniment de referință pentru sportul românesc”, a declarat Lucian Perescu, reprezentantul Federației de Padel din România.

130 de sportivi din aproape 20 de țări participă la competiție

Turneul FIP SILVER TIMISOARA 2026 se desfășoară în perioada 11–17 mai 2026, pe terenurile omologate internațional ale Padel Center din Dumbrăvița (strada Praga nr. 6), și face parte din circuitul oficial al Federației Internaționale de Padel (FIP), fiind inclus în calendarul internațional al sezonului.

Un număr de 130 de sportivi participă la competiția care oferă puncte în clasamentul internațional și pune în joc premii totale în valoare de 20.000 de euro.

Printre participanți se numără sportivi din top 50 mondial și jucători cu titluri importante în palmares, precum italianul Dante Luchetti, unul dintre cei mai apreciați antrenori de padel din lume, Barbara Las Heras (Spania), campioană mondială, portugheza Catarina Nogueira, aflată pe locul 44 mondial și prezență constantă pe tabloul principal al competițiilor Premier Padel, dar și italianul Denis Tomas Perino, ocupant al locului 52 în clasamentul FIP și unul dintre cei mai bine clasați jucători profesioniști din lume.

Organizarea FIP SILVER TIMISOARA 2026 de către Padel Center, sub egida Federației de Padel din România, reconfirmă poziția Timișoarei pe harta internațională a padelului și consolidează statutul regiunii ca pol emergent al acestui sport în Europa de Est.

La turneu va fi prezent și José María Íñigo, directorul competițional al Federației Internaționale de Padel.

„În urma succesului primei ediții, este extrem de motivant pentru mine să continui să contribui la dezvoltarea și promovarea padelului în România, prin găzduirea unui nou eveniment oficial din circuitul internațional FIP. Acest turneu reprezintă nu doar o competiție sportivă importantă, ci și o oportunitate valoroasă de a susține creșterea padelului, de a consolida relațiile dintre jucători din diferite țări și de a întări prezența acestui sport pe scena internațională.

Organizarea unui eveniment de o asemenea amploare necesită dedicarea și implicarea multor persoane și instituții. De aceea, doresc să îmi exprim sincera apreciere față de toți cei implicați în realizarea acestei a doua ediții. Obiectivul nostru este să continuăm îmbunătățirea organizării și să oferim jucătorilor, echipelor și spectatorilor cel mai bun mediu sportiv și o experiență cât mai plăcută.

Sunt convins că această nouă ediție va reprezenta încă un pas important în consolidarea orașului Timișoara ca destinație de referință în calendarul internațional de padel. Va fi o mare bucurie să îi întâmpinăm pe toți participanții și să contribuim la un nou moment memorabil pentru padelul internațional”, transmite Luis Centeno Faragoso, directorul turneului FIP SILVER TIMISOARA 2026.

Ce înseamnă un turneu FIP SILVER

Padelul este sportul cu cea mai rapidă creștere la nivel mondial, având în prezent peste 35 de milioane de practicanți. Totodată, este deja disciplină de medalie în mai multe competiții internaționale multisport și este inclus în competiții continentale organizate sub umbrela mișcării olimpice.

Turneele FIP SILVER reprezintă un nivel important al circuitului internațional de padel, oferind puncte în clasamentul mondial și reunind sportivi profesioniști din numeroase țări, în cadrul competițiilor oficiale reunite sub brandul FIP Tour.

Categoria FIP SILVER este considerată un nivel competitiv important, situat între turneele de dezvoltare și competițiile de elită. Ea oferă jucătorilor posibilitatea de a acumula puncte în clasamentul oficial FIP și de a face pasul către marile turnee ale circuitului mondial.

Organizarea unui astfel de eveniment confirmă dezvoltarea rapidă a padelului în România și consolidează poziția județului Timiș pe harta marilor competiții internaționale ale acestui sport.

La FIP SILVER TIMISOARA 2026 vor fi prezenți arbitri oficiali ai Federației Internaționale de Padel, care vor superviza desfășurarea competiției și vor asigura înregistrarea rezultatelor în clasamentul mondial oficial.

Decizia Federației Internaționale de Padel de a include Timișul în circuitul său, începând cu anul 2025, a avut în vedere dinamica remarcabilă pe care acest sport o cunoaște în regiune. FIP a apreciat condițiile de joc oferite de Padel Center și faptul că acest club a reușit să coaguleze o comunitate puternică de practicanți ai padelului, atât profesioniști, cât și începători.

Clubul Padel Center este deja un reper important pe harta padelului românesc și balcanic, găzduind competiții oficiale naționale și europene. Totodată, este primul club din România cu terenuri omologate de furnizorul oficial al Federației Internaționale de Padel.

Meciurile în cadrul turneului se vor desfășura de joi până duminică, între orele 10:00 – 18:00, iar publicul este binevenit, accesul find liber. De asemenea vor exista transmisii live pe canalele YouTube ale FIP și Federației de Padel din România.

**

Competiția este organizată de International Padel Federation și Federația de Padel din România, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și Visit Timiș.

Parteneri: Bullpadel, MejorSet, MONDO, Constructim SA, MEWI, Nord One, Padel Maniacs.

Citeste mai mult

Alte sporturi

Teren de baschet pe malul Begăi, la Timișoara

Publicat

pe

Odată cu minivacanța de 1 Mai, Primăria Municipiului Timișoara deschide un nou teren de baschet pe malul Begăi, în apropiere de Baza Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bega. Terenul de 3.600 mp al Municipiului, care ani de zile a fost ocupat ilegal, este acum disponibil comunității, fără restricții și costuri, pentru a face sport.

“Este încă un teren pe care îl redăm comunității după ce ani de zile a stat cu lacătul pe el. Accesul pe noul teren de baschet este gratuit, la fel ca și la celelalte facilități sportive pe care le-am amenajat pe malul Begăi. Vom continua acest program de amenajare de locuri în care timișorenii să poată să facă mișcare și în cartiere”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Echipele municipalității au refăcut terenul de baschet, au reparat aleile și au amenajat accese noi cătrel zona sportivă. Totodată, iluminatul public a fost îmbunătățit, scările au fost reparate, iar spațiul verde a fost completat cu noi arbori. Intervenția se adaugă celor două terenuri de baschet și meselor de ping-pong amenajate în ultimii ani de Primăria Timișoara, care transformă malul Begăi într-un coridor de agrement public.

Pentru încurajarea sportului, Primăria Municipiului Timișoara a acționat în ultimii ani pe mai multe planuri – de la deschiderea curților de școli, la finanțarea proiectelor în sport, la amenajarea de baze sportive în cartiere și investiții majore în infrastructură dedicată. Anul acesta, municipalitatea a inaugurat Baza Sportivă „Vasile Deheleanu” și urmează să inaugureze noul stadion „Eroii Timișoarei”. În plus, în faza de documentație există mai multe investiții pentru sportul de masă, precum zona sportivă de pe Calea Bogdăneștilor și sălile de sport moderne planificate la Liceul Auto și la Școala Gimnazială nr. 24.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Alte sporturi

Calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026. Timișoara scrie istorie în dans

Publicat

pe

Timișoara, 10 aprilie 2026 – Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans.

Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance World Cup 2026, competiția cu cea mai mare amploare la nivel mondial, care va avea loc în luna iulie, la Dublin.

Această reușită nu este doar o simplă calificare, ci dovada că visurile mari încep, uneori, într-o sală de repetiții din Timișoara și ajung pe cea mai vizibilă scenă a dansului mondial.  Talentul autentic, dublat de muncă și pasiune, poate propulsa Timișoara în centrul atenției mondiale.

O victorie care a electrizat scena națională

Calificarea a fost obținută în urma etapei naționale desfășurate la București, în perioada 4–5 aprilie 2026, unde grupul de la Timee Dance Studio a reușit să cucerească atât juriul, cât și publicul.

Dansatorii timișoreni au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, obținând Locul I, dar și premiul special „Best Choreography”, o distincție extrem de valoroasă care certifică originalitatea, expresivitatea și forța artistică a momentului prezentat. Această dublă recunoaștere confirmă nu doar nivelul tehnic al grupului, ci și capacitatea sa de a transmite emoție autentică, element esențial în marile competiții internaționale.

Totodată, această calificare depășește cu mult granițele unei simple competiții. Este o reușită care aparține unei întregi comunități și care confirmă potențialul artistic al Timișoarei.

Orașul devine, prin acești copii, un simbol al excelenței, al ambiției și al curajului de a visa fără limite. Într-un context internațional extrem de competitiv, acești tineri demonstrează că pasiunea autentică și munca susținută pot deschide orice ușă.

Dance World Cup este cea mai amplă și vizibilă competiție de dans din lume, pentru tineri.  Iar finala Dance World Cup 2026 nu este doar o competiție, ci un adevărat fenomen global. Considerată cea mai amplă și una dintre cele mai vizibile competiții internaționale de dans pentru copii și juniori, aceasta reunește anual peste 8.500 de participanți din mai mult de 50 de țări.

Prin dimensiunea sa impresionantă, diversitatea stilurilor și expunerea globală pe care o oferă, Dance World Cup este percepută ca o veritabilă „olimpiadă a dansului”, un spațiu în care se întâlnesc cele mai promițătoare talente ale noii generații.

Pentru tinerii dansatori din Timișoara, participarea în această finală înseamnă recunoaștere internațională, vizibilitate la cel mai înalt nivel și șansa de a concura alături de cei mai buni din lume. Este, fără exagerare, una dintre cele mai importante performanțe pe care o pot atinge la început de drum.

Dincolo de scenă: sacrificiu, disciplină și visuri uriașe. În spatele acestui succes răsunător se află o poveste construită din muncă intensă, perseverență și sute de ore de antrenament. La vârste la care alți copii descoperă lumea prin joacă, acești tineri și-au asumat un parcurs riguros, bazat pe disciplină și dorința de a excela.

Sub îndrumarea atentă și inspirată a coregrafei Timeea Șerban, ei au învățat nu doar tehnică, ci și ce înseamnă responsabilitatea, spiritul de echipă și curajul de a-și depăși limitele.

Fiecare repetiție, fiecare moment de efort și fiecare detaliu perfecționat au contribuit la această performanță care astăzi pune Timișoara pe harta marilor centre ale dansului mondial.

Marea provocare. În luna iulie, la Dublin, grupul de la Timee Dance Studio va urca pe scena mondială cu aceeași determinare și aceeași emoție care i-au adus până aici.

Vor dansa nu doar pentru ei, ci pentru Timișoara, pentru România și pentru toate visurile care merită transformate în realitate.

*

Timee Dance Studio este un spațiu dedicat performanței și formării artistice, unde talentul este cultivat prin muncă, pasiune și profesionalism. Sub coordonarea Timeei Șerban, studioul a devenit un reper important în dezvoltarea tinerilor dansatori.

Pentru mai multe informații despre competiție, accesați: https://dwcworld.com/

Aftermovie calificari: Timee Dance @DWC Buc 26 v02.mov

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite