Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Alte sporturi

Mișcare pentru sănătate. Bazinul de înot din Dacia, redeschis. Cum puteți să înotați gratuit

Publicat

pe

Programul „Mișcare pentru sănătate”, prin care municipalitatea îi sprijină pe timișoreni să își mențină sănătatea și să transforme mișcarea într-un obicei zilnic, se reia la Bazinul de înot din Dacia, după revizia generală.

Programul este deschis tuturor cetățenilor cu domiciliul sau reședința în Timișoara. Înscrierea presupune completarea unei cereri tip pentru eliberarea cardului de acces, însoțită de o copie a actului de identitate (sau a certificatului de naștere pentru minori), o fotografie tip 2/3 cm.

Dosarul mai trebuie să conțină o adeverință medicală de la medicul de familie care atestă că solicitantul este apt pentru practicarea înotului și o declarație pe propria răspundere privind absența bolilor transmisibile ori a afecțiunilor incompatibile cu activitatea în bazin.

Participarea la program este gratuită, fiind achitată doar o taxă de 20 de lei pentru eliberarea cardului de acces.

Activitățile din cadrul programului se desfășoară la bazinul semiolimpic, cu lungimea de 25 de metri și 6 culoare pentru înot.

Accesul publicului este disponibil de luni până vineri, între orele 19:00 și 22:00, câte o sesiune pe săptămână, timp de 12 săptămâni.

Pe parcursul zilei, bazinul de înot găzduiește antrenamente și activități organizate de parteneri instituționali precum Clubul Sportiv Școlar nr. 1, Fundația „Speranța”, Universitatea de Vest din Timișoara și Clubul Sportiv Municipal, dar și programe dedicate seniorilor.

Prin programul „Mișcare pentru sănătate”, Primăria Municipiului Timișoara își propune să aducă sportul mai aproape de timișoreni, să încurajeze integrarea activității fizice în rutina zilnică și să sprijine prevenția prin mișcare, ca parte a unei strategii pe termen lung pentru sănătatea comunității.

Bazinul este situat pe strada Intrarea Zânelor, nr. 2, iar revizia generală a inclus tratarea completă a apei, igienizarea bazinului și a spațiilor adiacente, precum și reparații la echipamentele tehnice.

Alte sporturi

Federația Internațională de Padel confirmă ascensiunea României în circuitul mondial

Publicat

pe

Timișoara a devenit, în acest final de săptămână, centrul padelului din Europa de Est, odată cu desfășurarea turneului FIP SILVER TIMIȘOARA 2026, competiție organizată pentru al doilea an consecutiv în România sub egida Federației Internaționale de Padel (FIP).

Evenimentul, care s-a încheiat duminică, găzduit de baza sportivă Padel Center din Dumbrăvița, a marcat și prima vizită oficială în România a lui José María (Chema) Íñigo, directorul competițional al Federației Internaționale de Padel, una dintre cele mai importante voci ale acestui sport la nivel mondial.

După succesul ediției inaugurale din 2025 — primul turneu FIP organizat vreodată în România, dar și primul din Balcani și Europa de Est — Federația Internațională de Padel a decis revenirea la Timișoara, validând astfel nivelul ridicat de organizare și dezvoltarea accelerată a padelului românesc.

„Padel Center este, fără îndoială, un adevărat hub al pedelului în Europa de Est”, a declarat José María Íñigo, directorul competițional al Federației Internaționale de Padel (FIP), subliniind că Timișoara nu mai este doar o destinație emergentă, ci un reper important pe harta internațională a acestui sport.

Vizita oficialului FIP are o semnificație aparte. În urmă cu un an, José María Íñigo a fost omul care a aprobat organizarea primului turneu FIP din istoria României. Astăzi, după ce a urmărit evoluția proiectului și feedback-ul venit din partea sportivilor și organizatorilor internaționali, reprezentantul Federației Internaționale de Padel vorbește despre România ca despre una dintre țările cu cea mai rapidă dezvoltare din regiune.

„Cred că Timișoara și România au un loc pe harta padelului, pentru că lucrurile merg în direcția corectă aici. Federația de Padel din România îi ajută foarte mult pe jucătorii locali, iar noi, din partea FIP, ne-am dori să avem tot mai multe turnee, încet-încet, pas cu pas, aici în România”, a declarat oficialul FIP.

Acesta a evidențiat în mod special profesionalismul organizării, infrastructura de la Padel Center și implicarea Federației de Padel din România în dezvoltarea sportului la nivel juvenil și profesionist.

„Sunt foarte mulțumit atât de turneu în sine, cât și de atmosfera creată aici. Clubul Padel Center este extraordinar, atmosfera, serviciile pentru jucători, totul este la nivelul potrivit, așa că probabil, în viitorul apropiat, vom putea crește acest turneu la o categorie mai mare”, a afirmat José María Íñigo.

Prezent la Timișoara la invitația lui Lucian Perescu, președintele Federației de Padel din România,  directorul competițional al FIP José María Íñigo a remarcat strategia pe termen lung construită de acesta și echipa sa, precum și progresul spectaculos al sportivilor români.

„Nivelul jucătorilor români crește de la an la an. Fac lucrurile corect prin intermediul Federației naționale și al academiilor din toată România. Sunt foarte mulțumit de ceea ce fac; împing tinerii înainte, aduc antrenori internaționali și organizează inclusiv cursuri omologate FIP”, a mai spus acesta.

În viziunea directorului competițional al Federației Internaționale de Padel, România are toate premisele pentru a deveni unul dintre polii importanți ai acestui sport în regiune.

„România este unul dintre hub-urile importante din Europa de Est, chiar hub-ul padelului din Europa de Est”, a punctat José María Íñigo.

Mai mult, reprezentantul FIP estimează că dezvoltarea accelerată a ecosistemului de padel din România va produce rezultate importante și la nivel de performanță internațională.

„Voi încuraja Federația de Padel din România să continue să crească și să construiască acest ecosistem al padelului. Lucrurile merg în direcția corectă și probabil că, în viitorul apropiat, în doi sau trei ani, vom vedea jucători români clasați în top 100 mondial”, a declarat directorul competițional al Federației Internaționale de Padel.

Desfășurat între  14 și 17 mai la Padel Center și avându-l ca director de turneu pe Luis Centeno Faragoso, FIP SILVER TIMIȘOARA 2026 a reunit unii dintre cei mai valoroși jucători de padel din lume, veniți din aproape 20 de țări și de pe mai multe continente, confirmând interesul tot mai mare al comunității internaționale pentru competițiile organizate în România.

Turneul s-a încheiat duminică, după semifinale și două finale spectaculoase, supervizate de cei doi arbitrii internaționali, Alfonso Cibelli, arbitru principal, respectiv Nicolae Rozorea, arbitru  secund. Meciurile au fost urmărite, în transmisiile live pe canalele FIP, de pasionați ai acestui sport din întreaga lume. La feminin, trofeul a fost câștigat de italiencele Clarissa Margherita Aima și Caterina Maria Baldi. În competiția masculină s-au impus spaniolii Marcos Blanco Gonzales și Victor Mena.

*

FIP SILVER TIMIȘOARA 2026 a fost organizat de Federația Internațională de Padel și Federația de Padel din România, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și Visit Timiș.

Parteneri: Constructim SA, MEWI, Nord One, Padel Maniacs, Bullpadel, MejorSet, MONDO.

Foto: Leczki Józsi

Citeste mai mult

Alte sporturi

FIP Silver Timișoara 2026. Timișoara intră definitiv în elita mondială a padelului

Publicat

pe

Timișoara, 13 mai 2026.  După ce în 2025 a adus pentru prima dată circuitul FIP în România, Federația Internațională de Padel revine la Timișoara și consacră regiunea drept unul dintre noile centre ale padelului european.

Succesul ediției inaugurale din 2025 a determinat Federația Internațională de Padel să readucă la Timișoara competiția FIP SILVER TIMISOARA 2026, consolidând poziția orașului, a județului Timiș și a României în circuitul internațional al acestui sport aflat într-o dezvoltare spectaculoasă.

Competiția este organizată de Federația Internațională de Padel și Federația de Padel din România, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și Visit Timiș, iar meciurile se desfășoară în această săptămână pe terenurile Padel Center din Dumbrăvița.

FIP SILVER TIMISOARA 2026 reunește unii dintre cei mai buni jucători de padel din lume, veniți din aproape 20 de țări și de pe mai multe continente. Pe lângă sportivii români, la turneul internațional de la Timișoara participă jucători din Spania, Portugalia, Franța, Republica Moldova, Argentina, Ucraina, Serbia, Paraguay, Brazilia, Grecia, Ungaria, Marea Britanie și alte state.

„La finalul lunii mai a anului trecut, sub egida Federației de Padel din România, Padel Center, primul club de padel din vestul României, a reușit să așeze România și județul Timiș pe harta internațională a acestui sport, găzduind primul turneu organizat de Federația Internațională de Padel în țara noastră – FIP SILVER ROMANIA 2025. Evenimentul a reprezentat nu doar o premieră istorică pentru România, ci și pentru întreaga regiune a Balcanilor. Pentru prima dată, meciurile oficiale ale Federației Internaționale de Padel au ajuns în această parte a Europei, iar județul Timiș a devenit un punct de referință pentru comunitatea internațională de padel.

Faptul că, la doar un an distanță, Timișoara găzduiește din nou o competiție oficială din circuitul mondial demonstrează că succesul primei ediții nu a fost întâmplător. FIP SILVER TIMISOARA 2026 confirmă dezvoltarea extraordinară a padelului în România și consolidează poziția regiunii noastre ca unul dintre cele mai importante centre emergente ale acestui sport în Europa de Est. Prezența unor sportivi de top, a oficialilor internaționali și a participanților din aproape 20 de țări transformă această ediție într-un eveniment de referință pentru sportul românesc”, a declarat Lucian Perescu, reprezentantul Federației de Padel din România.

130 de sportivi din aproape 20 de țări participă la competiție

Turneul FIP SILVER TIMISOARA 2026 se desfășoară în perioada 11–17 mai 2026, pe terenurile omologate internațional ale Padel Center din Dumbrăvița (strada Praga nr. 6), și face parte din circuitul oficial al Federației Internaționale de Padel (FIP), fiind inclus în calendarul internațional al sezonului.

Un număr de 130 de sportivi participă la competiția care oferă puncte în clasamentul internațional și pune în joc premii totale în valoare de 20.000 de euro.

Printre participanți se numără sportivi din top 50 mondial și jucători cu titluri importante în palmares, precum italianul Dante Luchetti, unul dintre cei mai apreciați antrenori de padel din lume, Barbara Las Heras (Spania), campioană mondială, portugheza Catarina Nogueira, aflată pe locul 44 mondial și prezență constantă pe tabloul principal al competițiilor Premier Padel, dar și italianul Denis Tomas Perino, ocupant al locului 52 în clasamentul FIP și unul dintre cei mai bine clasați jucători profesioniști din lume.

Organizarea FIP SILVER TIMISOARA 2026 de către Padel Center, sub egida Federației de Padel din România, reconfirmă poziția Timișoarei pe harta internațională a padelului și consolidează statutul regiunii ca pol emergent al acestui sport în Europa de Est.

La turneu va fi prezent și José María Íñigo, directorul competițional al Federației Internaționale de Padel.

„În urma succesului primei ediții, este extrem de motivant pentru mine să continui să contribui la dezvoltarea și promovarea padelului în România, prin găzduirea unui nou eveniment oficial din circuitul internațional FIP. Acest turneu reprezintă nu doar o competiție sportivă importantă, ci și o oportunitate valoroasă de a susține creșterea padelului, de a consolida relațiile dintre jucători din diferite țări și de a întări prezența acestui sport pe scena internațională.

Organizarea unui eveniment de o asemenea amploare necesită dedicarea și implicarea multor persoane și instituții. De aceea, doresc să îmi exprim sincera apreciere față de toți cei implicați în realizarea acestei a doua ediții. Obiectivul nostru este să continuăm îmbunătățirea organizării și să oferim jucătorilor, echipelor și spectatorilor cel mai bun mediu sportiv și o experiență cât mai plăcută.

Sunt convins că această nouă ediție va reprezenta încă un pas important în consolidarea orașului Timișoara ca destinație de referință în calendarul internațional de padel. Va fi o mare bucurie să îi întâmpinăm pe toți participanții și să contribuim la un nou moment memorabil pentru padelul internațional”, transmite Luis Centeno Faragoso, directorul turneului FIP SILVER TIMISOARA 2026.

Ce înseamnă un turneu FIP SILVER

Padelul este sportul cu cea mai rapidă creștere la nivel mondial, având în prezent peste 35 de milioane de practicanți. Totodată, este deja disciplină de medalie în mai multe competiții internaționale multisport și este inclus în competiții continentale organizate sub umbrela mișcării olimpice.

Turneele FIP SILVER reprezintă un nivel important al circuitului internațional de padel, oferind puncte în clasamentul mondial și reunind sportivi profesioniști din numeroase țări, în cadrul competițiilor oficiale reunite sub brandul FIP Tour.

Categoria FIP SILVER este considerată un nivel competitiv important, situat între turneele de dezvoltare și competițiile de elită. Ea oferă jucătorilor posibilitatea de a acumula puncte în clasamentul oficial FIP și de a face pasul către marile turnee ale circuitului mondial.

Organizarea unui astfel de eveniment confirmă dezvoltarea rapidă a padelului în România și consolidează poziția județului Timiș pe harta marilor competiții internaționale ale acestui sport.

La FIP SILVER TIMISOARA 2026 vor fi prezenți arbitri oficiali ai Federației Internaționale de Padel, care vor superviza desfășurarea competiției și vor asigura înregistrarea rezultatelor în clasamentul mondial oficial.

Decizia Federației Internaționale de Padel de a include Timișul în circuitul său, începând cu anul 2025, a avut în vedere dinamica remarcabilă pe care acest sport o cunoaște în regiune. FIP a apreciat condițiile de joc oferite de Padel Center și faptul că acest club a reușit să coaguleze o comunitate puternică de practicanți ai padelului, atât profesioniști, cât și începători.

Clubul Padel Center este deja un reper important pe harta padelului românesc și balcanic, găzduind competiții oficiale naționale și europene. Totodată, este primul club din România cu terenuri omologate de furnizorul oficial al Federației Internaționale de Padel.

Meciurile în cadrul turneului se vor desfășura de joi până duminică, între orele 10:00 – 18:00, iar publicul este binevenit, accesul find liber. De asemenea vor exista transmisii live pe canalele YouTube ale FIP și Federației de Padel din România.

**

Competiția este organizată de International Padel Federation și Federația de Padel din România, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și Visit Timiș.

Parteneri: Bullpadel, MejorSet, MONDO, Constructim SA, MEWI, Nord One, Padel Maniacs.

Citeste mai mult

Alte sporturi

Teren de baschet pe malul Begăi, la Timișoara

Publicat

pe

Odată cu minivacanța de 1 Mai, Primăria Municipiului Timișoara deschide un nou teren de baschet pe malul Begăi, în apropiere de Baza Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bega. Terenul de 3.600 mp al Municipiului, care ani de zile a fost ocupat ilegal, este acum disponibil comunității, fără restricții și costuri, pentru a face sport.

“Este încă un teren pe care îl redăm comunității după ce ani de zile a stat cu lacătul pe el. Accesul pe noul teren de baschet este gratuit, la fel ca și la celelalte facilități sportive pe care le-am amenajat pe malul Begăi. Vom continua acest program de amenajare de locuri în care timișorenii să poată să facă mișcare și în cartiere”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Echipele municipalității au refăcut terenul de baschet, au reparat aleile și au amenajat accese noi cătrel zona sportivă. Totodată, iluminatul public a fost îmbunătățit, scările au fost reparate, iar spațiul verde a fost completat cu noi arbori. Intervenția se adaugă celor două terenuri de baschet și meselor de ping-pong amenajate în ultimii ani de Primăria Timișoara, care transformă malul Begăi într-un coridor de agrement public.

Pentru încurajarea sportului, Primăria Municipiului Timișoara a acționat în ultimii ani pe mai multe planuri – de la deschiderea curților de școli, la finanțarea proiectelor în sport, la amenajarea de baze sportive în cartiere și investiții majore în infrastructură dedicată. Anul acesta, municipalitatea a inaugurat Baza Sportivă „Vasile Deheleanu” și urmează să inaugureze noul stadion „Eroii Timișoarei”. În plus, în faza de documentație există mai multe investiții pentru sportul de masă, precum zona sportivă de pe Calea Bogdăneștilor și sălile de sport moderne planificate la Liceul Auto și la Școala Gimnazială nr. 24.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite