Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Alte sporturi

WoW Europe. Ora deschisă de sport în cinci locuri din județul Timiș

Publicat

pe

Cinci locuri emblematice ale judeţului Timiş vor deveni, sâmbătă, puncte de desfăşurare a „Orei deschise de sport”, din cadrul Proiectului „WoW Europe”, care se va desfăşura simultan în toate cele 10 ţări partenere şi unde se vor întâlni zeci de sportivi de performanţă.

La ora 9.00 se va da startul pentru baschet, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara, Kempo la Cascada Şopot, tenis de masă la Lacul Surduc, atletism pe Transluncani, apoi scrimă, kickbox şi lupte la Colonada Imperială din Buziaş, de la ora 13.00.

Zeci de sportivi de performanţă – campioni mondiali, europeni, naţionali – vor susţine, sâmbătă, ore deschise de sport în mijlocul unor peisaje de o frumuseţe copleşitoare din judeţul Timiş.

Evenimentul are loc şi în Bulgaria, Italia, Letonia, Lituania, Republica Macedonia de Nord, Portugalia, Slovenia, Spania şi Turcia, în zone reprezentative din punct de vedere turistic, cultural, istoric, spiritual din ţările respective.

Desfăşurată sub deviza „Mişcare şi turism”, acţiunea „Ora deschisă de sport” constă în demonstraţii sportive oferite de sportivi de performanţă în prezenţa unor spectatori nepracticanţi de sport.

La Muzeul Satului Bănăţean Timişoara se va desfăşura ora de baschet 3 x 3 cu sportivi de la CS Dunk Timişoara (coorganizator), CSS Bega Timişoara, CS Vest Activ Timişoara şi BCU Crişu Oradea

La Cascada Şopot va fi Kempo cu sportivi de la CS Ghiroda şi Giarmata Vii (secţia Kempo), iar la Lacul Surduc, tenis de masă (demonstraţii pe catamaran şi pe ponton) cu sportivi de la clubul sportiv ACS Dumbrăviţa.

De la ora 13.00, Colonada Imperială din Buziaş va fi loc de întâlnire pentru scrimă cu sportivi de la CSU Politehnica Timişoara şi ACS ACS Floreta Timişoara, kickbox şi lupte cu sportivi de la C.S Phoenix Buziaş.

De la aceeaşi oră, Transluncanii devin gazdă pentru atletism cu sportivi de la CSC Moşniţa Nouă.

Proiectul „WoW Europe”, conceput şi accesat de Asociaţia AMA EVENTS, este coordonat de Asociaţia Junior Sport şi este cofinanţat de Comisia Europeană prin Programul European Erasmus+ Sport, Not-for-profit European Sport Events, fiind aliniat la obiectivele specifice urmărite în domeniul sportului, respectiv, „încurajarea participării la sport şi activitate fizică, în special prin sprijinirea punerii în aplicare a orientărilor UE privind activitatea fizică”.

Partener local principal este Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului în Judeţul Timiş (APDT) Timiş.

Alte sporturi

Etapa a V-a a campionatului național de padel, la Timișoara

Publicat

pe

Cei mai buni jucători de padel din România, alături de sportivi din alte cinci țări, se reunesc în weekend, lângă Timișoara, la o noua etapă în cadrul Circuitului Profesionist de Padel.

Circuitul Profesionist de Padel programează în acest final de săptămână, de vineri, 14 iunie, până duminică, 16 iunie, etapa a V-a a competiției naționale, la Padel Center Timișoara.

S-au înscris 128 de jucători de padel profesioniști din România, Republica Moldova, Italia, Spania, Portugalia și Tunisia. Aceasta este penultima etapă din circuit, urmând ca la finele anului să se desfășoare Cupa României, competiție care, anul trecut, a fost găzduită de Padel Center Timișoara.

Clubul timișorean este reprezentat în competiție de actualii campioni ai României, echipa Armand Baboian / Robert Coman, dar și de perechile Klaus Herle / Silviu Popescu, respectiv Bogdan Bristan / Horia Matei, jucători profesioniști care evoluează în Liga 1. Cei mai bine cotați jucători timișoreni care vor evolua în Liga 2 sunt Mădălin Ilinca și Valentin Roșu.

Circuitul Profesionist de Padel este singura competiție reprezentativa la nivel național care, de anul trecut, reunește sportivii profesioniști din toate cluburile din țară.

Recunoscut oficial în România din 2022, prin ordin al ministrului Sportului, padelul este un adevărat fenomen, sportul cu cea mai rapidă creștere din lume, numărând deja aproximativ 30 de milioane de jucători la nivel mondial (cu o evoluție de circa 5 milioane, față de anul trecut). Peste 130 de țări se regăsesc pe harta padelului mondial.

Cu peste 42.600 de cluburi de padel, Europa deține 70 % din totalul celor existente în lume. Această creștere este deosebit de semnificativă în afara Spaniei, țări unde numărul cluburilor a crescut de șase ori în ultimii trei ani.

Padel Center Timișoara este unul din cluburile reprezentative pe harta europeană a padelului, fiind, de altfel, primul din România care a participat la competiții internaționale oficiale. Baza sportivă de lângă Timișoara are 8 terenuri de padel (3 acoperite / indoor și 5 în aer liber / outdoor, dotate cu nocturnă). Acestea poartă marca Padel Galis, furnizorul omologat pentru Premier Padel, cea mai importantă competiție internațională a acestui sport. Padel Center Timișoara e primul club de padel din vestul României, primul deschis în afara Bucureștiului și, mai mult decât atât, este o bază sportivă „verde”, care își produce singură energia, cu panouri solare.

Pentru etapa din acest weekend a Circuitului Profesionist de Pedel, Padel Center Timișoara, în calitate de organizator, are alături parteneri și sponsori importanți: Constructim SA, Padel Store România, NeonStyle, Porsche Timișoara, Red Bull România.

Meciurile de duminică, semifinalele și finalele vor fi transmise live de postul de televiziune Tele Europa Nova Timișoara, partenerul media al competiției.

Citeste mai mult

Alte sporturi

Narcisa Martin – Maestru Emerit al Sportului, în domeniul Culturism&Fitness

Publicat

pe

Singura sportivă din județul Timiș cu titlul de Maestru Emerit al Sportului este o adevărată creatoare de campioane. Ea însăși Campioana Europeană, Narcisa Martin a reușit, primăvara acesta, să își urce pe podiumurile celor mai importante competiții naționale și internaționale toate sportivele antrenate.

Veștile bune vin de la sportivele care se antrenează la Smartfit Timișoara și care, la Campionatul Național de Culturism și Fitness 2024 au urcat pe podium și au obținut medalii.

Narcisa Martin, antrenoarea lor, Campioană Europeană a României la secțiunea Bikini Fitness, în paralel cu propria carieră sportivă, este și unul din antrenorii de elită în domeniu. Ea tocmai a primit certificarea de Maestru Emerit al Sportului, postură pe care nu o mai are nicio sportivă din vestul României.

**

După ce una din sportivele antrenate de Narcisa Martin a câștigat două titluri de Campioană Balcanică, inclusiv cel de Campioană Absolută la secțiunea la care a participat, și apoi titlul de Campioană Europeană (Mădălina Stanca, 20 de ani, studentă la Universitatea Politehnica), restul fetelor care sunt antrenate la Smartfit Timișoara au urcat pe podiumurile Campionatului Național de Culturism și Fitness 2024, eveniment care a avut loc, recent, la BT Arena din Cluj – Napoca. Timișoara are patru noi Campioane Naționale, o Campioană Absolută, o Vicecampioană Națională și fete medaliate cu bronz.

Proaspăta Maestră Emerită a Sportului Narcisa Martin a însoțit în competiție 7 sportive, de antrenamentele cărora s-a ocupat în detaliu, iar rezultatele s-au văzut pe podium. Șase au urcat pe podium, iar una a intrat în finală.

Mai mult, două dintre  sportive sunt mame. Lenuța  Perduțu, 36 ani, din Focșani, e profesor de Educație fizică și mamă a trei copii. Ea este noua Campioană Națională Bikini Fitness Masters 35 – 39 ani, -160 cm. Din Timișoara a participat și Olivia Mișca, 44 de ani, care a obținut trei premii: Locul 3 Fitmodel Masters 40 – 44 ani, Locul 4 Bikini Senioare, -162 cm și Locul 4 Bikini Masters 40 – 44 ani. Mamă a doi copii, Olivia a „corupt-o” și pe fiica ei adolescentă, Delia Elena Micșa, 18 ani. Astfel, mamă și fiică s-au întors la Timișoara cu medalii. Eleva Colegiului Național Bănățean a devenit Campioană Națională Fitmodel Senioare OPEN, Vicecampioană Națională Fitmodel Junioare OPEN, obținând și Locul 3 Bikini Juniori 16 – 20 ani, 166cm+, respectiv Locul 4 Bikini Seniori, 172cm+.

Cealaltă adolescentă antrenată de Narcisa Martin, Denisa Domocoș, 17 ani, elevă la Liceul Tehnologic din Jimbolia, a obținut Locul 5 la Bikini Fitness Junioare 16 – 20 ani, -166 cm și Locul 6 Fit Pairs Juniori.

Aniella Ponta, 22 ani, studentă la Facultatea de Mecanică – Inginerie Medicală, cu un master în Biomecanică avansată, a obținut Locul 3 Bikini Junioare 21 – 23 ani, +166, respectiv Locul 4 Bikini Senioare, 172.

Noua Campioană Națională Bodyfitness și Campioană Absolută Bodyfitness este o altă sportivă antrenată de Narcisa Martin, Diana-Ștefania Sima, 29 ani, care activează deopotrivă în IT și fitness (ca group trainer).

Nu în ultimul rând Mădălina Stanca, Campioana Europeană și Balcanică de anul acesta, a reușit performanța să își mai pună în palmares trei titluri. Ea a devenit Campioană Națională Junioare 21 – 23 ani, -160 cm, Campioană Națională Juniori Fit Pairs și Vicecampioană Națională Senioare, -158cm.

Citeste mai mult

Alte sporturi

Turneu de baschet pe noul teren de pe malul Begăi din Timișoara. Cum puteți să vă înscrieți

Publicat

pe

În 1 și 2 iunie, între orele 09:00-21:00, noul teren de baschet de pe malul râului Bega, adiacent Bulevardului Vasile Pârvan, va găzdui turneul de baschet 3×3 „Warm-up Celebrarea Orașului”.

Evenimentul este organizat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Podium Point.

Cei care doresc să concureze în cadrul turneului sunt rugați să completeze formularul online de înscriere pentru categoriile: U 14 (12-14 ani), U 16 (14-16 ani), U 18 (16-18 ani) și Open (18-45 ani). Vor fi formate câte 8 echipe din fiecare categorie. Termenul limită pentru înscrieri este 27 mai 2024 sau până la ocuparea locurilor disponibile. Vor fi formate câte 8 echipe din fiecare categorie. Participarea este gratuită.

Participanții vor primi un kit de participare: sacoșă, maiou, băuturi de hidratare, batoane proteice, iar la finalul competiției câștigătorii vor fi premiați. Pe durata evenimentului va fi asigurată în permanență asistență medicală.

Tot atunci, în noua zona verde amenajată în centrul orașului va avea loc și Picnic Atipic, al Organizației de Management al Destinației Timișoara, care ne invită să luăm o pătură și un coș de picnic și să ne bucurăm de un weekend în comunitate.

Evenimentul din 1-2 iunie este o încălzire pentru o nouă ediție a evenimentului „Celebrarea Orașului”, care va avea loc între 16-18 august, când malurile Canalului Bega și Bulevardul I. C. Brătianu vor găzdui evenimente diverse, de la concerte, evenimente sportive sau pentru copii.

Anul trecut, în cadrul primei ediții a Celebrării Orașului, au fost organizate peste 130 de evenimente care au animat orașul, malurile canalului Bega și alte 50 de locații din Timișoara.

Vezi Regulamentul
Descarcă Declarația de înscriere și GDPR

Foto: Centrul de proiecte Timișoara/Ervin Boer

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite