Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Fotbal

Derbyul Serbiei cu suporteri după pandemie

Publicat

pe

Semifinala Cupei Serbiei, programată miercuri, va fi al 200-lea derby al Belgradului, între Partizan și Steaua Roșie, iar Guvernul nu va mai restricționa deloc accesul fanilor, urmând să se joace cu casa închisă.

Sârbii au repornit de nouă zile campionatul, permițând accesul restricționat al publicului. Steaua Roșie este deja campioană, însă Partizan încearcă să își ia ravanșa și să câștige Cupa, repetând succesul din 2019.

Cele două mari rivale se vor ciocni miercuri, în meciul cu cei mai mulți fani în tribune în vremuri de pandemie. Guvernul deschide complet porțile, astfel că e foarte probabil să se joace cu casa închisă pe Stadionul Partizana.

Aproape 30.000 de ultrași vor aprinde atmosfera!

Mircea Petroman

Fotbal

Finalele cupelor europene: Inter vs. PSG, Manchester United vs. Totenham Londra și Chelsea Londra și Betis Sevilla

Publicat

pe

Marți, miercuri și joi s-a derulat un adevărat regal fotbalistic în cupele europene.

Săptămâna a început cu un adevărat „thriller“ între Inter Milano și Barcelona. Scorul după 90 de minute a fost 3 la 3 și s-a intrat în prelungiri, acolo unde Inter a mai punctat o dată și s-a calificat în finala de la Munchen din 31 mai.

În a doua semifinală, PSG a câștigat contra celor de la Arsenal Londra și astfel se pregătesc și ei de marea finală.

În Europa League au ajuns în finala din 21 mai de la Bilbao, Manchester United, care a trecut de Bilbao cu scorul general de 7 la 1 și Totenham Londra, care a trecut de Bodo Glint cu scorul de 5 la 1 la general.

În Conference League se vor duela pe 28 mai, la Wroclaw, Chelsea Londra și Betis Sevilla.

Luna mai se anunță plină de evenimente fotbalistice de mare valoare.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Cărți Electronice de Identitate, la Timișoara. Ce acte sunt necesare

Publicat

pe

Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara preia, începând de joi, cereri pentru Cartea Electronică de Identitate, ca urmare a deciziei Ministerului Afacerilor Interne de extindere a serviciilor în orașele Timișoara, Oradea, Brașov, Constanța, Ploiești și Constanța.

Programările vor fi făcute exclusiv online, prin intermediul portalului HUB Servicii MAI https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/.

CEI este eliberat gratuit, în limita fondurilor disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru cetățenii români cu domiciliul în România, începând de la vârsta de 14 ani.

Documentul poate fi solicitat în următoarele situații:

  • eliberarea primului act de identitate (la împlinirea vârstei de 14 ani);
  • expirarea, pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea actului de identitate;
  • preschimbarea actului de identitate.

Actele necesare pentru eliberarea Cărții Electronice de Identitate sunt identice cu cele necesare pentru eliberarea cărții de identitate clasice. CEI permite titularului să facă dovada identității, cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau reședinței din România. Documentul conține elemente avansate de securitate, care reduc semnificativ riscul de falsificare sau de uzurpare a identității. Se poate călători folosind Cartea Electronică de Identitate în statele membre ale Uniunii Europene, precum și în statele terțe care o recunosc ca document de călătorie. De asemenea, documentul (C.E.I) permite titularului utilizarea semnăturii electronice, precum și autentificarea în sistemele informatice ale instituțiilor publice sau ale persoanelor juridice de drept privat. Dimensiune este standardizată, similară cardurilor bancare, conform normelor europene.

Proiectul CEI este finanțat prin PNRR, Componenta 7 – Transformare digitală, Investiția 8 – „Cartea de identitate electronică și semnătura digitală calificată”.

Citeste mai mult

Fotbal

Meciuri „de vis“ în semifinalele Champions League

Publicat

pe

În prima semifinală, jucată la Londra pe Emirates Stadium, PSG a reușit să obțină o victorie uriașă asupra celor de la Arsenal, care parcă nu au mai reușit acel joc minunat cu care au eliminat pe Real Madrid.

Scorul final a fost 0 la 1 și astfel echipa pariziană ia un avânt uriaș spre marea finală din 31 Mai de la Munchen de pe Alianz Arena.

În cea de a doua semifinală s-au întâlnit Barcelona și Inter Milano.

Meciul a fost unul demn de această fază a competiției, cele două echipe reușind sa delecteze publicul prin numărul de goluri , dar și prin frumusețea golurilor.

La final a fost un 3 la 3 care ne lasă să visăm până la returul de săptămâna viitoare de la Milano.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite