Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Fotbal

Ungaria-Portugalia: 2-3, în calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal UEFA

Publicat

pe

Miercuri seara, la Budapesta, pe Puskas Arena în fața a 61.217 spectatori, naționala Ungariei a ținut cu greu față puternicei echipe a Portugaliei, coordonată magistral de către Cristiano Ronaldo.

Prima repriză a fost una echilibrată, cu gazdele stând în aparare și ieșind perfect pe contraatac.

Așa au și deschis scorul în minutul 21 prin Varga, cu o splendidă lovitură de cap.

Dominarea oaspeților a dat roade în minutul 36, când Bernardo Silva a preluat excelent o minge în careu și a adus egalitatea pe tabela de marcaj.

Repriza secundă a fost una dominată clar de către portughezi, care au reușit să intre în avantaj în minutul 57, grație golului marcat de Ronaldo din penalty.

Contrar cursului jocului, gazdele au egalat în minutul 84 prin același Varga, doar că până la final superioritatea oaspeților a dat roade și au mai punctat o dată prin Cancelo în minutul 87 și astfel se întorc în Portugalia cu toate cele 3 puncte.

Corespondență de la Budapesta: Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Derbyul Germaniei la Dortmund

Publicat

pe

Sâmbătă seara, în fața a 81.376 de spectator, a avut loc eternul derby al Germaniei între Borussia Dortmund și Bayern Munchen pe Signal Iduna Park.

Orice suporter își va dori să vadă un asemenea meci, cu o atmosferă infernală în tribună susținută de cele două galerii, dar în special de zidul galben din Dortmund.

Pe teren a fost un meci animat, cu schimbări de rezultat și ocazii de la o poartă la alta.

La pauză gazdele au condus cu 1 la 0, contrar cursului jocului, al posesiei și a ocaziilor mari de gol.

Partea secundă a început cu atacuri în valuri ale oaspețiilor, care au reușit să întoarcă rezultatul grație a două goluri marcate de golgheterul Kane, al doilea fiind din penalty.

Când victoria era sigură pentru oaspeții, borussia a egalat împinsă de la spate de catre suporterii lor înfocați.

Doar că în fotbal un meci ține până fluieră arbitrul, Bayern a mai punctat o dată prin Kimich și a stabilit rezultatul final, 3 la 2.

Ca de obicei, reporterul nostru Mircea Petroman a asistat din tribună la acest meci de tradiție al fotbalului german.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Corespondență de la Milano: Arsenal a învins pe San Siro

Publicat

pe

Arsenal Londra a venit pe San Siro din Milano pentru a demonstra că ocupă locul 1 în grupa de Champions League și are doar un gol primit.

În fața a 73.000 de spactatori, Inter a vrut să arate că finala de anul trecut din ligă nu a fost întâmplătoare.

Astfel, a ieșit un meci foarte animat, publicul gazdelor fiind până la final la nivelul jocului din teren.

Chiar dacă „tunarii“ au deschis repede scorul prin Gabriel Jesus în minutul 10, „nerrazurri“ au reușit să se trezească imediat și să egaleze în minutul 18 prin Susic.

Doar că, până la pauză oaspeții au mai punctat o dată la o lovitură de colț foarte bine pusă la punct la antrenamente, prin același Gabriel Jesus.

Partea secundă e fost efectiv dominată de Inter, pe rând Esposito și Thuram ratând egalarea.

Și cum mereu în fotbal zicala că ocaziile se răzbună rămâne valabilă, în minutul 83 Gyokeres a mai marcat o dată pentru Arsenal și a stabilit scorul final, 1 la 3.

Chiar dacă Inter a suferit această înfrângere, antrenorul român Cristian Chivu are în continuare sprijinul fanilor.

Corespondentul timispress.ro a fost prezent la masa presei.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Corespondență de pe St James’ Park din Newcastle: City s-a impus în manșa tur din semifinalele Cupei Ligii Angliei

Publicat

pe

Pentru un suporter care iubește atmosfera de pe stadioane, o vizită pe St James’ Park din Newcastle este exact ce și-ar dori: atmosfera ideală pentru un stadion tipic britanic.

Marți seara, echipa redacției Timispress a fost prezentă la meciul din prima manșă a semifinalei Carabao Cup, Cupa Ligii, dintre Newcastle și Manchester City.

Atmosfera din tribune a depășit așteptările, suporterii coțofenelor făcând ca în unele momente stadionul să erupă cu cei 51.392 de spectatori.

Pe teren prima parte a fost controlată autoritar de către gazde, care au avut unele ratării monumentale prin vîrful congolez Yoanne Wissa.

În ciuda acestei dominări gazdele nu au reușit să înscrie și prima parte s-a terminat la egalitate.

Partea secundă a început tot sub dominarea gazdelor care au mai avut o ocazie mare prin Wissa și o bară prin Bruno Guimaraes.

Dar cum în fotbal ratările te pedepsesc, la prima acțiune în careul gazdelor, Doku a centrat perfect pentru Semenyo care a deschis scorul, punând ușor latul de la 3 metri de linia porții.

Apoi gazdele au reluat ofensiva împinși din spate de suporterii lor foarte gălăgioși doar ca nu au reușit deloc să perforeze poarta cetățenilor.

În al nouălea minut de prelungiri oaspeții au scăpat pe contraatac și au mai punctat o dată prin Cherki, stabilind astfel și scorul final, 2 la 0 pentru Manchester City.

În 4 februarie are loc manșa retur, pe stadionul cetățenilor.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite