Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Sport

Peste 400 de piloți participă la King of the Hill Hard Enduro 2017

Publicat

pe

Clubul Sportiv Hard Enduro Arad după ce în 2016 a fost premiat de Federația Română de Motociclism cu distincția de “Cel mai bun organizator al anului”, pregătește o ediție specială King of the Hill pentru începului lunii aprilie, mai exact 7-8-9 aprilie.

Startul competiției se dă în inima orașului Arad, pe terenul fostei fabrici Tricoul Roșu – cale de acces Strada Nelu Aristide Dragomir. Aici cei mai buni piloți ai lumii se duelează pe un traseu artificial extrem de spectaculos pentru public. Noroi, bolovani, piatră, trambuline, aproape fiecare obstacol întâlnit de piloți în pădure este adus în fața publicului pentru spectatorii ce au intrarea liberă.

Ziua 2 de concurs se mută la Ghioroc. Aici piloții întâlnesc adevărata provocare a competiției King of the Hill Hard Enduro. Organizatorii au pregătit cele mai grele și spectaculoase trasee adunate din cei 4 ani de când organizează această cursă. “Pentru că sărbatorim 5 ani de când organizăm King of the Hill, iar numărul piloților crește de la an la an, am hotărât ca în a cincea ediție să combinăm bucățile cele mai solicitante într-un singur traseu. Știm că pare ciudat, dar în acest sport, cu cât traseul este mai solicitant și greu, cu atât de mult crește zâmbetul pe fața piloților,” declară Marius Gabriel Dulceanu, directorul de concurs și track managerul KOTH.

Duminică, 8 aprilie acțiunea se concentreză pe un circuit închis format numai din secțini extreme, cascade, pereți de piatră, pâraie pline cu apă, pante extrem de abrupte și noroi din abundență. Piloții au acum un ritm alert, iar cea mai mică greșeală îi poate costa ratarea podimului.

“Suntem singura competiție din lume ce îmbină trei formate diferite de cursă într-una. În prima zi am împrumutat formatul curselor din Campionatul Mondial de SuperEnduro, pentru ziua 2 avem clasicul Hard Enduro – 80 km de traseu unde majoritatea piloților au de stat în scărițele motocicletelor mai bine de 6 ore, iar pentru final am pregătit o cursă de Enduro Cross dusă la extrem datorită traseului.” – Marcel Vlăduțoiu – președinte HEA.

Ca în fiecare an, cei mai buni piloți ai lumii sunt aliniați la startul acestei competiții și pune Aradul pe harta mondială a curselor de Hard Enduro.

“Ne bucurăm și în acest an de participarea marilor fabrici producătoare de motociclete pentru că își trimit cei mai buni piloți la Arad pentru câștigarea titlului de “King of the Hill – Regele dealurilor”.

Echipa de uzină Sherco Factory Racing își trimite cei mai buni piloți în bătălie; Wade Young – este unul din cei mai vechi piloți ai acestei competiții el fiind pe podiumul King of the Hill încă din 2013 când se duela cu Graham Jarvis (UK), Paul Bolton(UK) și Chris Birch (Noua Zeelandă). Wade este cunoscut de publicul arădean, chiar dacă din Arad până în Africa de Sud sunt aproape 20 de ore de zbor! Alături de el vine din aceeași echipă Sherco, Mario Roman. Mario si Wade s-au duelat şi în 2015 pentru locul 1 încă din prima zi de cursă, învingător ieșind Spaniolul. Cei doi piloți sunt in Top 5 Mondial. Pe lângă producătorul francez îi avem prezenți și pe italienii ce produc motocicletele Beta. Philip Bertl (Austria), Nicola Casolari (Italia), Tim Coleman (Australia) sunt trimiși pe câmpul de luptă cu gânduri mari.

Pe lângă acești piloți enumerați mai sus avem și echipele din Romania de Hard Enduro care țin piept cu brio concurenței. Ervin Kovacs – Beta, Jozsa Norbert Levente – KTM – ambii piloți ai BGS Motorsport au încheiat anul trecut cursa pe locurile 2 şi 3. Robert Szackacs – Husqvarna și Rogojan Emanuel reprezintă Clujul, mai exact Master Bike Cluj. Doi piloți tineri, ambițioși, ambii cu sanșe egale pentru o clasare pe podium.

Ne bucurăm când vedem piloți crescând odată cu acestă competiție; cu o prezență de 100% este David Cyprian, care la doar 16 ani câștiga la clasa Hobby, iar anul trecut a fost declarat oficial “Regele dealurilor” câștigând clasa PRO în fața lui Manuel Lettenbichler – Campion Mondial la SuperEnduro!”  declară Directorul Media al evenimentului, Paul Moș.

Așadar, 7-8-9 aprilie se anunță a fi un week-end extrem de interesant pentru iubitorii acestui sport, iar pentru cei care asistă pentru prima dată la un astfel de eveniment cu siguranță “microbul” se va instala la prima turație de motor! Pentru mai multe detalii despre programul de desfașurare, punctele de interes din pădure consultați site-ul oficial a cursei: www.heca.ro.

 

 

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte sporturi

Seniorii cu vârste peste 60 de ani pot să facă sport, gratuit, la Cantina Universității Politehnica Timișoara

Publicat

pe

Universitatea Politehnica Timișoara a lansat, zilele trecute, programul „UPT Senior Activ by Alex Miu & Tim Medina Clinic”.

Inițiativa este dedicată persoanelor de peste 60 de ani și își propune să ofere un cadru sigur, prietenos și adaptat nevoilor seniorilor, prin ore gratuite de mișcare.

Într-o societate orientată permanent spre performanță, obiective și rezultate, UPT își reafirmă rolul de universitate conectată la nevoile reale ale comunității.

Prin acest proiect, instituția aduce un gest concret de recunoștință și grijă față de generația care a contribuit decisiv la dezvoltarea socială, profesională și instituțională de astăzi.

Pentru Universitatea Politehnica Timișoara, sportul este parte din identitatea instituțională și din cultura comunității academice.

UPT promovează constant sportul și starea de bine prin infrastructura și activitățile dedicate studenților, marcând această tradiție prin evenimente, simbol precum „105 pentru Poli” și „Timișoara City Marathon powered by UPT”, construite în jurul valorilor de fair-play, disciplină, echilibru și spirit de echipă.

Programul UPT Senior Activ are ca obiective principale:

mobilitate fără durere;

echilibru și siguranță;

încredere în propriul corp;

bucuria de a face parte dintr-o comunitate activă.

Pentru participanți, mișcarea înseamnă exercițiu fizic, independență, demnitate și șansa de a spune, zi de zi, „Încă pot.”

Prin această inițiativă, Universitatea Politehnica Timișoara oferă atenție, răbdare și respect, construind un spațiu în care fiecare senior se simte valorizat, sprijinit și încurajat să rămână activ.

Detalii program:

Locație: Cantina UPT

Program: în fiecare marți și joi, de la ora 15:00

Acces: gratuit pentru seniorii 60+, indiferent dacă fac parte sau nu din comunitatea UPT

Înscrieri și informații: 0747 220 170

Citeste mai mult

Fotbal

Derbyul Germaniei la Dortmund

Publicat

pe

Sâmbătă seara, în fața a 81.376 de spectator, a avut loc eternul derby al Germaniei între Borussia Dortmund și Bayern Munchen pe Signal Iduna Park.

Orice suporter își va dori să vadă un asemenea meci, cu o atmosferă infernală în tribună susținută de cele două galerii, dar în special de zidul galben din Dortmund.

Pe teren a fost un meci animat, cu schimbări de rezultat și ocazii de la o poartă la alta.

La pauză gazdele au condus cu 1 la 0, contrar cursului jocului, al posesiei și a ocaziilor mari de gol.

Partea secundă a început cu atacuri în valuri ale oaspețiilor, care au reușit să întoarcă rezultatul grație a două goluri marcate de golgheterul Kane, al doilea fiind din penalty.

Când victoria era sigură pentru oaspeții, borussia a egalat împinsă de la spate de catre suporterii lor înfocați.

Doar că în fotbal un meci ține până fluieră arbitrul, Bayern a mai punctat o dată prin Kimich și a stabilit rezultatul final, 3 la 2.

Ca de obicei, reporterul nostru Mircea Petroman a asistat din tribună la acest meci de tradiție al fotbalului german.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Alte sporturi

ATP Masters 1000 Roma, ediția 2026

Publicat

pe

Anul acesta între 28 aprilie si 17 mai va avea loc la Foro Italico turneul de tenis Internationali BNL D’Italia.

Chiar daca Simona Halep s-a retras din activitate, sportivele române încă țin ștefeta tenisului românesc destul de sus.

Sorana Cristea, în mare formă, se poate ridica la nivel competitiv cu oricare adversară din lume, mai ales ca zgura este o suprafață destul de consacrată pentru tenisul românesc.

Ca în fiecare an, italianul Jannik Sinner pleacă ca favorit, urmat de Carlos Alcaraz și „nemuritorul“ Novak Djokovic, care la 38 de ani pare în floarea vîrstei.

La femei lupta se va da între Iga Swiatek, Elena Rybakina, Coco Gauff și Aryna Sabalenka.

Reporterul timispress.ro, Petroman Mircea va participa și anul acesta la turneu de unde ne va relata știri interesante.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite