Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Sport

Simona Halep, regina turneului de la Madrid

Publicat

pe

Simona Halep, locul 8 WTA, a câştigat a doua oară consecutiv turneul de categorie Prmier Mandatory de la Madrid, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 6-7 (4), 6-2, pe franţuzoaica Kristina Mladenovic, locul 17 WTA. Acesta este al 15-lea turneu câştigat de Simona Halep la simplu, în cariera profesionistă, primul în acest an.

Finala Madrid Open a fost o încleştare tensionată, echilibrată şi spectaculoasă. Ambele jucătoare au arătat un tenis de clasă, cu ghemuri şi schimburi de mingi lungi, cu soluţii de efect şi cu risipă de energie.

Halep a abordat inteligent partida cu puternica Mladenovic, a fost calmă în momentele în care precizia loviturilor ei a lăsat de dorit, a avut răbdare şi nu s-a abătut de la planul stabilit. O dată şi-a ieşit însă rău din fire, în finalul setului al doilea, după un lob extraordinar al adversarei, şi a trântit racheta, apoi a lovit-o cu piociorul. Publicul a fluierat gestul, iar arbitrul a penalizat-o pe româncă.

Jucătoarea română a contracarat jocul în forţă al rivalei, lungind schimburile de mingi şi mişcând-o mult pe teren. Halep a servit bine, a împiedicat-o pe Mladenovic să-şi facă „un-doi-urile” cu lovitura de dreapta şi a jucat-o mult pe rever. Punct forte altădată, serviciul lui Mladenovic nu a fost la cel mai înalt nivel. Dar ea a folosit alte lovituri din „arsenal”, mai ales „scurta” şi a făcut destul de bine faţă în meci. La început, franţuzoaica nu a părut într-o formă fizică foarte bună şi nu a putut să fie atât de agresivă ca de obicei. Obligată la defensivă, o postură în care nu apare des, Mladenovic a alergat mult şi uneori a lovit mingea din poziţii inconfortabile. Totuşi, ea agăsit resurse să ducă meciul în decisiv, în care mobilitatea, dârzenia şi tehnicitatea Simonei Halep au făcut diferenţa.

În primul set, Kristina Mladenovic a fost mult timp la conducere pe tabelă, dar nu şi în joc. Românca a fost cu un pas în spate, dar a evoluat agresiv, nu a renunţat în niciun moment şi a revenit de fiecare dată. Meciul a început cu un ghem lung, de nouă minute, câştigat de Mladenovic pe serviciul sportivei române. Jucătoarea franceză s-a distanţat la 2-0, înainte ca Simona Halep să puncteze şi ea. La 2-1, Mladenovic a condus cu 40-0 pe propriul sevriciu, dar jucătoarea mai bine clasată a reuşit break-ul. Apoi a fost rândul franţuzoaicei să câştige din nou pe serviciul rivalei, la 3-3. De la 3-5, Halep şi-a adjudecat toate ghemurile, nu uşor însă. Setul s-a încheiat cu 7-5 pentru sportiva română, după o oră şi trei minute.

În setul secund, Halep s-a aflat la conducere pe tabelă, cu 2-0, după un break în ghemul al doilea. Mladenovic nu a cedat şi a revenit cu rebreak. În continuare, cele două sportive şi-a făcut serviciul până la tie-break. Mladenovici a condus cu 3-0 şi şi-a menţinut avantajul impunându-se cu 7-4, după alte 62 de minute.

 

Deţinătoarea trofeului a început bine şi decisivul. Ea a reuşit break-ul în ghemul al treilea, l-a „dublat” în ghemul al şaptelea şi a închis meciul, după 6-2 şi după două ore şi 44. minute de la start, scrie News.ro.

Simona Halep va primi 1.043.680 de euro şi 1.000 de puncte WTA, iar Mladenovic 511.740 de euro şi 650 de puncte.

Citeste mai mult
Click pentru a comenta

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fotbal

Corespondență din Istambul. România a ratat participarea la Cupa Mondială de Fotbal 2026

Publicat

pe

Va trebui să mai așteptăm patru ani cu speranța că echipa națională a României se va califica la Cupa Mondială din 2030.

Aseară la Istanbul, pe stadionul echipei Besiktaș, naționala României nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv cu naționala similară din Turcia și astfel calificarea la un Campionat Mondial rămâne o istorie din anul 1998.

Pe o atmosferă infernală creată de către suporterii turcilor, baieții lui Lucescu au fost prea mici pentru un meci atât de mare pentru ei.

Însoțiți de aproape 5.000 de oameni, tricolorii au atacat foarte rar poarta adversă iar la o eroare în apărare gazdele au profitat și au marcat singurul  gol ar partidei, un gol care îi duce în finala pentru un loc la Cupa Mondială 2026 din SUA, Mexic și Canada, competiție care va începe pe 11 iunie în Mexic pe stadionul Azteca.

Nu ne rămâne decât să credem că Federația Română de Fotbal va găsi un antrenor pe măsură care să-l înlocuiască pe Mircea Lucescu și care să încerce o calificare pentru urmatorul Campionat Mondial.

Ca de obicei, reporterul nostru Petroman Mircea a fost prezent în tribună la acest duel.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Manchester City câștigă Cupa Ligii Angliei

Publicat

pe

Pe Stadionul Wembley din Londra, în fața a 88.454 de spectatori a avut loc Finala Carabao Cup dintre Arsenal Londra și Manchester City.

Așa cum era de așteptat, în tribune atmosfera a fost una electrizantă, ambele combatante având un număr egal de spectatori pe stadion. Pe teren se aflau două dintre cele mai bune echipe din Europa, iar acest lucru s-a văzut în prima repriză când cele două s-au anihilat reciproc.

Rezultatul la pauză a fost 0 la 0, nici o echipă nereușind să tragă nici un șut pe spațiul porții adverse. Repriza a doua a început cu o ușoară dominare a cetățenilor, care au avut câteva incursiuni periculoase spre poarta adversă.

Dar până la urmă scorul a fost deschis în minutul 60 prin O’Reilly, care a profitat de o eroare foarte mare a portarului tunarilor. După doar patru minute, același O’Reilly a mai profitat o dată de o gafă a fundașilor adverși și a marcat pentru un sec 2 la 0.

Până la final au mai fost câteva ocazii și din partea gazdelor, dar scorul a rămas la fel până la final și astfel echipa lui Guardiola și-a trecut în cont primul trofeu din acest sezon din Anglia.

Ca de obicei, reporterul nostru Mircea Petroman s-a aflat în tribune și la acest meci de gală.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

OPORTUNITATE. 11 spații în clădiri de patrimoniu de închiriat, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara lansează o nouă rundă de licitații cu strigare pentru închirierea a 11 spații în clădiri de patrimoniu din zonele istorice ale orașului. Inițiativa face parte din strategia municipalității de a valorifica eficient patrimoniul și de a stimula dezvoltarea unor activități economice.

Spațiile, care nu au destinația de locuință, vor putea fi închiriate pe o perioadă de cinci ani, pentru activități comerciale, administrative, de prestări servicii nepoluante sau de alimentație publică. Nu sunt acceptate activități precum jocuri de noroc, vânzarea de produse second-hand, farmacii, case de amanet sau schimburi valutare.

Licitația va avea loc în data de 6 aprilie 2026, ora 10:00, în Sala de ședințe a Consiliului Local, situată la etajul I al sediului Primăriei Municipiului Timișoara din Bulevardul C.D. Loga nr. 1. Prețurile de pornire variază între 5,3 Euro/mp și 16,35 Euro/mp.

Spațiile disponibile sunt următoarele:

  • str. A. Pacha nr. 5, suprafață utilă de 44,5 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • str. A. Pacha, nr. 1, suprafață utilă de 145,1 mp, destinație sediu, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • Bulevardul Regele Carol I, nr. 22, suprafață utilă de 111.55 mp, destinație sediu, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • Bulevardul Iuliu Maniu nr. 38, suprafață utilă de 104.48 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • str. Remus nr. 12, suprafață utilă de 28.74 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • str Remus nr. 12, suprafață utilă de 55.65 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • str. Matei Corvin nr. 1, suprafață utilă de 125.1 mp, destinație sediu administrativ și birouri
  • str. Pavel Vasici Ungureanu nr. 23, suprafață utilă de 59.15 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • str. Iuliu Grozescu nr. 2, suprefață utilă de 73.38 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante și alimentație publică
  • str. Virgil Onițiu nr. 19, suprafață utilă de 29.8 mp, destinație comerț, sediu administrativ și birouri
  • Bulevardul 16 Decembrie 1989 nr. 15, suprafață utilă de 65.5 mp, destinație comerț, sediu administrativ și birouri

La licitație poate participa orice agent comercial (persoană juridică, persoană fizică autorizată, asociație familială sau întreprindere individuală) interesat să desfășoare activități comerciale în aceste zone. Documentația și alte informații sunt disponibile la adresa: https://www.primariatm.ro/anunturi/licitatii/2026/03/17/anunt-de-licitatie-publica–06-04-2026

Documentele de participare, însoțite de dovada achitării taxei de participare și a garanției, vor fi depuse în format fizic, în plic închis, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, ghișeul nr. 10 sau 11, până cel târziu la data de 2 aprilie, ora 14:00. Pe plic se va menționa denumirea ofertantului și adresa spațiului pentru care se depune oferta.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite